mariuscomper.uk ROEN中文

România la ONU · 1955–2025

Cât de independentă de Moscova a fost România? Ce arată 70 de ani de voturi la ONU

România a rămas cu reputația de rebelă a blocului sovietic. Voturile de la ONU arată cât a fost: din 1956 până în 1989 a votat altfel decât URSS de 490 de ori, iar Bulgaria de 14 ori.

Orizontul voturilor

Fiecare fereastră este un vot. Galben și roșu: România a votat altfel decât Moscova. Albastru: România nu a votat. Atinge un turn, de pildă anul în care te-ai născut, ca să vezi voturile lui.

1963primul vot diferit, înainte de Ceaușescu197867% la fel ca Moscova1987–1989diferența aproape dispare202424% la fel ca Rusia2024: aproape complet; lipsesc cel puțin patru voturi cunoscute2025: an parțial, până la 19 septembrie; lipsesc unele voturi

Un turn pentru fiecare an, o fereastră pentru fiecare dintre cele 7.607 voturi nominale numărate în Adunarea Generală. Moscova înseamnă aici URSS, iar din 1992 Rusia.

România și URSS / Rusia, 1955–2025. Același vot: 4.919 din 7.337 (67%). Vot diferit: 2.418, dintre care «da» contra «nu»: 948. România nu a votat: 204.

Ale cui voturi
Comparate cu
Arată
  • același vot
  • vot diferit cu o treaptă: «da» și abținere, sau abținere și «nu»
  • «da» contra «nu»
  • nu a votat, deși cealaltă țară a votat
  • fără comparație: una dintre țări nu era membră sau cealaltă țară nu a votat
  • turn hașurat: an incomplet (2025, până la 19 septembrie); contur punctat: aproape complet (2024)

1978

Voturi nominale în Adunarea Generală: 121. România și URSS, același vot: 74 din 110 (67%). România nu a votat: 10.

  • 99%Bulgaria, același vot ca URSS
  • 99%Cehoslovacia, același vot ca URSS
  • 100%RDG, același vot ca URSS
  • 98%Ungaria, același vot ca URSS
  • 89%Polonia, același vot ca URSS
  • 67%România, același vot ca URSS

Voturi la care România și URSS nu au votat la fel: 46. Întâi cele cu «da» contra «nu».

Titlurile sunt cele date de ONU, în engleză.

La 21 august 1968, de la balconul Comitetului Central, Nicolae Ceaușescu a condamnat invadarea Cehoslovaciei. Reputația de rebelă se poate verifica vot cu vot. Aici sunt numărate 7.607 voturi nominale din Adunarea Generală a ONU, din decembrie 1955 până în septembrie 2025; la un vot nominal se consemnează ce a votat fiecare țară, iar fiecare este o fereastră în orizontul de mai sus. Diferența față de ceilalți aliați ai Moscovei este mare, dar are o limită. Chiar în 1978, anul în care cele două țări au votat cel mai rar la fel până în 1989, România a votat ca Moscova la 67% din voturi. Bulgaria, la 99%.

Răspunsul, pe scurt#

România a fost excepția blocului, dar autonomia ei avea o gramatică precisă: de cele mai multe ori un «da» sau o abținere unde Moscova votase altfel, aproape niciodată un «nu» românesc împotriva unui «da» sovietic; în ansamblu, nicio mutare spre Washington; iar la unele întrebări, neparticiparea la vot.

  1. Unsprezece ani aproape fără diferență. Între 1956 și 1966, România și URSS au participat amândouă la 494 de voturi. Au votat diferit de opt ori. Prima dată când România s-a desprins singură de tot blocul, la 27 noiembrie 1963, a fost sub Gheorghiu-Dej, înainte de Ceaușescu.
  2. Apoi România se desparte de Moscova mult mai des decât ceilalți. Din 1956 până în 1989, România a votat altfel decât URSS de 490 de ori. Polonia a făcut-o de 71 de ori, Ungaria de 40 de ori, Cehoslovacia de 18 ori, Bulgaria de 14 ori, RDG de două ori.
  3. În numărătoarea principală, punctul cel mai de jos este 1978, la zece ani după discursul de la balcon. În 1978, România a votat la fel ca URSS la 74 din 110 voturi, adică 67%. Bulgaria a votat la fel la 99%. Anul și mărimea scăderii se mută odată cu definiția; distanța României față de ceilalți aliați nu.
  4. De trei ori din patru, diferența a fost de o treaptă. Din cele 490 de voturi diferite, 115 au fost «da» contra «nu». La celelalte 375, una dintre cele două țări s-a abținut, iar aceasta a fost mai des URSS.
  5. La situația din Cambodgia și la cea din Afganistan, România nu a votat. La toate cele 20 de rezoluții despre situația din Cambodgia și despre cea din Afganistan votate între 1979 și 1989, URSS a votat «nu», iar România nu a votat. La cele trei rezoluții despre drepturile omului în Afganistan, votate între 1985 și 1987, România a votat «nu», la fel ca URSS.
  6. Votul diferit nu a apropiat România de Washington. Între 1971 și 1989 a votat la fel ca Iugoslavia la 91% din voturi, ca China la 87%, ca URSS la 82% și ca Statele Unite la 19%. Voturile măsoară distanța față de Moscova, nu democrația și nici valoarea unei poziții.
  7. Între 1987 și 1989 diferența aproape dispare, mai ales fiindcă s-a mișcat Moscova. URSS a votat «da» la 80% din voturi între 1982 și 1986 și la 97% între 1987 și 1989. România vota deja «da» la 92% și a urcat la 98%.
  8. În 1990, votul se schimbă dintr-odată. Potrivirea cu URSS cade de la 98% la 60%. Aderarea la NATO, în 2004, și cea la Uniunea Europeană, în 2007, nu se văd în voturi: din 1993, România votează în fiecare an la fel ca majoritatea statelor Uniunii la cel puțin 91% din voturi.
  • România
  • Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Ungaria, Polonia
Cât de des a votat fiecare aliat la fel ca URSS, pe ani, 1956–1989. În 1964 nu s-a votat. RDG a devenit membră în 1973.

1955–1966

Unsprezece ani în care votul României aproape nu se deosebește de al Moscovei#

România a fost primită în ONU la 14 decembrie 1955, odată cu alte cincisprezece state, printre care Bulgaria, Ungaria și Albania. A doua zi a votat pentru prima oară în Adunarea Generală.

Din 1956 până la sfârșitul lui 1966, România și URSS au participat amândouă la 494 de voturi și au votat la fel la 486. Ceilalți aliați stau la fel de aproape de Moscova: în aceiași ani, Bulgaria nu votează niciodată altfel, Cehoslovacia și Polonia o fac de câte cinci ori, iar Ungaria de șase ori, mai ales în noiembrie 1956 și în aprilie 1961. La 4 noiembrie 1956, când Adunarea i-a cerut Uniunii Sovietice să înceteze atacul armat asupra Ungariei și să-și retragă trupele, România, trasă la sorți să voteze prima, a votat «nu», la fel ca URSS, Bulgaria, Cehoslovacia și Polonia.

1956«nu» la rezoluția despre Ungaria, cu URSS1963primul «da» fără Moscova1964niciun vot
România și URSS, 1955–1966. În 1964 lipsește turnul: în Adunare nu s-a votat.

La voturile legate de rezoluții, România votează prima oară altfel decât tot blocul la 27 noiembrie 1963. Adunarea votează o rezoluție despre o Americă Latină fără arme nucleare. URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia se abțin. România votează «da», la fel ca Statele Unite și Iugoslavia. Rezoluția 1911 (XVIII) trece cu 91 de voturi pentru, niciunul împotrivă și 15 abțineri.

Ruptura se petrece, așadar, sub Gheorghe Gheorghiu-Dej, mort la 19 martie 1965; Ceaușescu a fost ales prim-secretar trei zile mai târziu. Și abținerea din 18 februarie 1965, povestită mai jos, a avut loc tot în timpul conducerii lui Gheorghiu-Dej. În aprilie 1964, Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român publicase o declarație potrivit căreia fiecare partid are dreptul să-și stabilească singur linia (telegrama americană din 12 mai 1964, Foreign Relations of the United States, 1964–1968, volumul XVII, documentul 141). În registrul voturilor, răzvrătirea legată mai târziu de Ceaușescu începe înaintea lui.

Până în 1966 mai apar trei asemenea voturi, toate trei despre arme nucleare. La două dintre ele, România votează «da», iar URSS și ceilalți se abțin. Al treilea vot este invers: la o rezoluție din noiembrie 1965 despre neproliferare, URSS votează «da», iar România se abține.

În 1964, orizontul are un gol. Sesiunea a nouăsprezecea nu a votat nicio rezoluție, din cauza disputei privind statele cu restanțe la contribuții. Singurul ei vot prin apel nominal, la 18 februarie 1965, a fost unul de procedură și nu intră în numărătoare: România s-a abținut, iar URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia au votat «nu» (A/PV.1330, paragraful 103).

1967–1970

1967: Moscova cere condamnarea Israelului, România se abține. Anul 1968 abia se vede în voturi#

După Războiul de Șase Zile, Adunarea se întrunește în sesiune extraordinară de urgență, iar URSS depune un proiect de rezoluție. La 4 iulie 1967, proiectul se votează pe părți. La preambul, care numea acțiunea Israelului agresiune premeditată, România se abține. Se abține și la paragraful care condamna Israelul, la cel despre despăgubiri și la cel care cerea Consiliului de Securitate să acționeze. Votează «da» o singură dată, la paragraful care cerea retragerea trupelor israeliene. URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia votează «da» la toate cele cinci. Niciuna dintre cele cinci părți nu trece.

Înainte de vot, delegatul român Malița anunțase că România va vota pentru proiectul statelor nealiniate și că la celelalte propuneri se va călăuzi după aceleași considerente (stenograma A/PV.1548, paragrafele 74–75). Proiectul nealiniaților, pentru care votează și România, și URSS, nu este adoptat nici el. În aceeași zi, România se abține și la proiectul Albaniei, care condamna Statele Unite și Marea Britanie; URSS votează «da».

În 1967, voturile în care România se desparte de tot blocul ajung la 10, iar potrivirea cu Moscova coboară de la 98% la 80%.

Voturile din 4 iulie fac parte dintr-un șir mai larg de rupturi din acel an. La 31 ianuarie, România a stabilit relații diplomatice cu Germania de Vest, primul stat al Tratatului de la Varșovia, în afară de URSS, care a făcut-o. După războiul din iunie, URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia au rupt relațiile cu Israelul; România nu. La 19 septembrie, la deschiderea sesiunii a douăzeci și doua, Adunarea l-a ales președinte pe ministrul de externe al României, Corneliu Mănescu, cu 112 din cele 113 state care au votat, la cinci abțineri (A/PV.1560, paragraful 55). Se întâmpla la două luni și jumătate după voturile din iulie.

1967sesiunea despre Orientul Mijlociu1968cinci voturi diferite de ale blocului, niciunul despre Cehoslovacia
România și URSS, 1963–1971. Ferestrele galbene sunt voturi diferite cu o treaptă, cele roșii «da» contra «nu», cele albastre, voturi la care România nu a votat.

Anul 1968 este cel al discursului de la balcon. România nu a participat la invazie. În voturile de la ONU, anul se vede puțin. Niciuna dintre cele 117 rezoluții adoptate de Adunare în sesiunea începută în toamna lui 1968, cu sau fără vot, nu are Cehoslovacia în titlu. Cele cinci voturi în care România se desparte de bloc în acel an sunt despre altceva: o conferință a statelor fără arme nucleare, Coreea și bugetul.

Unul dintre ele este totuși o premieră. La 20 decembrie 1968, la rezoluția 2456 A (XXIII), despre conferința statelor fără arme nucleare, România votează «da», iar URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia votează «nu». Este primul «da» contra «nu» dintre România și URSS.

1971–1980

1971–1978: de la un vot diferit din șase la unul din trei#

La 25 octombrie 1971, Adunarea îi recunoaște pe reprezentanții Republicii Populare Chineze drept singurii reprezentanți legitimi ai Chinei la ONU și îi exclude pe cei ai lui Chiang Kai-shek. România este unul dintre statele care au depus proiectul și votează «da», la fel ca URSS: rezoluția 2758 (XXVI) trece cu 76 la 35. A doua zi, delegatul român Ecobescu numește votul un triumf al înțelepciunii politice și spune că votul a arătat rolul țărilor mici și mijlocii (A/PV.1977, paragrafele 60 și 63).

Șase săptămâni mai târziu, la aceeași rezoluție, una dintre cele două țări votează «da», iar cealaltă «nu». La 7 decembrie 1971, Adunarea le cere Indiei și Pakistanului să înceteze focul și să-și retragă trupele. România votează «da», la fel ca China și Statele Unite. URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria și Polonia votează «nu»: 104 la 11.

Tot din 1971, voturile diferite devin o obișnuință, iar multe sunt despre bani. La bugetul ONU pe 1972, URSS votează «nu», iar România se abține.

1971locul Chinei: «da» amândouă197874 de voturi la fel din 110197948 de voturi diferite de ale blocului
România și URSS, 1971–1980.

În numărătoarea principală, punctul cel mai de jos este 1978. România votează la fel ca URSS la 74 din 110 voturi, adică 67%. În același an, Bulgaria votează la fel ca URSS la 99% din voturi.

O parte din acest minim ține de buget. Fără voturile despre buget și administrație, potrivirea din 1978 este de 81%, iar anul cu cea mai mică potrivire devine 1972, cu 75%.

Cât de solid este acest minim? Aceleași voturi pot fi numărate și altfel (tabelul din metodă, de la sfârșitul paginii, și mai jos). Se schimbă anul cu cea mai mică potrivire, între 1972, 1978 și 1979, și valoarea lui, între 62% și 87%. În fiecare numărătoare, România are de peste șase ori mai multe voturi diferite de cele ale Moscovei decât următorul aliat.

Șapte numărători ale acelorași voturi

Voturile în care România a votat altfel decât Moscova, 1956–1989, față de aliatul aflat pe locul al doilea. În fiecare numărătoare, România are de peste șase ori mai multe.

  • Toate voturile nominale; abținerea e un vot aparteAnul cu cea mai mică potrivire: 1978, 67%490 față de 71 (Polonia)
  • Numai voturile la care amândouă au votat «da» sau «nu»Anul cu cea mai mică potrivire: 1979, 87%115 față de 10 (Polonia)
  • «Nu a votat» socotit diferențăAnul cu cea mai mică potrivire: 1978, 62%664 față de 87 (Polonia)
  • Numai voturile pe textul întregAnul cu cea mai mică potrivire: 1978, 69%385 față de 57 (Polonia)
  • Fără voturile despre buget și administrațieAnul cu cea mai mică potrivire: 1972, 75%321 față de 37 (Ungaria)
  • Voturile așa cum au fost date în sală, fără corecturile ulterioareAnul cu cea mai mică potrivire: 1978, 67%490 față de 75 (Polonia)
  • Aceeași socoteală pe fișierul lui Erik VoetenAnul cu cea mai mică potrivire: 1978, 66%438 față de 68 (Polonia)

Și pentru Polonia, 1978 este un an neobișnuit: 89%. Din cele 71 de voturi la care Polonia a votat altfel decât URSS până în 1989, 32 au fost despre finanțarea forțelor ONU din Orientul Mijlociu.

Ce fel de independență

România: un «da» acolo unde Moscova se abținea#

Proba cea mai strictă este votul la care URSS și ceilalți aliați votează la fel, iar un singur stat votează altfel. Până în 1989, România a fost acel stat de 423 de ori. Pentru ceilalți cinci, socotind fără România, numerele sunt: Polonia 55, Ungaria 19, Bulgaria 8, Cehoslovacia 5, RDG 1. La 44 dintre cele 55 de voturi ale Poloniei, și România a votat altfel decât URSS.

Cele 423 de voturi în care România a votat altfel decât tot blocul

  • România «da», Moscova abținere193
  • România «da», Moscova «nu»100
  • România abținere, Moscova «nu»80
  • România abținere, Moscova «da»42
  • România «nu», Moscova «da»4
  • România «nu», Moscova abținere4

În aproape jumătate dintre aceste voturi, România a votat «da» acolo unde Moscova s-a abținut. Un «da» românesc la un «nu» sovietic apare de 100 de ori. Invers, un «nu» românesc la un «da» sovietic, de numai patru ori în 34 de ani.

Laolaltă, independența a avut trei forme: un «da» acolo unde Moscova se abținea sau vota «nu»; o abținere acolo unde Moscova vota «da» sau «nu»; și, în unele cazuri, niciun vot (170 de ori, mai jos). Un «nu» direct, spus împotriva unui «da» sovietic, aproape că nu există.

Cât de des a votat România altfel decât tot blocul, pe fiecare temă

  • Buget și administrație42%133 din 313 voturi nominale pe această temă
  • Economie și dezvoltare22%57 din 265 de voturi nominale pe această temă
  • Dezarmare și securitate21%152 din 738 de voturi nominale pe această temă
  • Probleme juridice20%19 din 94 de voturi nominale pe această temă
  • Probleme sociale și drepturile omului7%25 din 360 de voturi nominale pe această temă
  • Teme dezbătute direct în plen3%25 din 922 de voturi nominale pe această temă
  • Comisia politică specială2%7 din 363 de voturi nominale pe această temă
  • Decolonizare0%0 din 315 voturi nominale pe această temă
  • Comisie neconsemnată în tabele10%5 din 49 de voturi nominale pe această temă

Două teme adună 67% din voturi: dezarmarea și bugetul ONU. Ratele spun mai mult. România s-a desprins de tot blocul la 42% dintre voturile despre buget și administrație, la aproximativ unul din cinci dintre cele despre economie, dezarmare și probleme juridice, la 2% dintre cele din Comisia politică specială și la niciunul dintre cele 315 voturi despre decolonizare. Cât de des s-a desprins România de tot blocul a depins mult de subiect.

În fiecare toamnă se repeta aceeași scenă. La rezoluțiile despre zone fără arme nucleare, oprirea testelor sau reducerea bugetelor militare, URSS se abținea ori vota «nu», iar România vota «da», cu majoritatea Adunării. La bugetul organizației, URSS vota «nu», iar România se abținea sau vota «da».

1975–1989

România nu votează: Cambodgia, Afganistan și rezoluția despre sionism#

La câteva dintre temele care au împărțit Adunarea în tabere, România nu a votat nici la fel ca Moscova, nici altfel: nu a votat deloc.

La 10 noiembrie 1975, Adunarea adoptă rezoluția 3379 (XXX), care numea sionismul o formă de rasism. URSS, Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Ungaria și Polonia votează «da». România nu apare pe nicio listă de vot. Votase în aceeași ședință la cele două rezoluții dinainte și lipsește și de la cele două voturi nominale care au urmat. Stenograma nu consemnează nicio explicație. Rezoluția a fost revocată la 16 decembrie 1991, cu votul României și al URSS.

După intervenția Vietnamului în Cambodgia, din decembrie 1978, Adunarea are de hotărât, în septembrie 1979, cine reprezintă țara: delegația Kampuchiei Democrate, adică a guvernului lui Pol Pot, sau cea trimisă de Consiliul Popular Revoluționar condus de Heng Samrin. O propunere a Indiei cere ca locul să rămână gol. România votează împotriva priorității cerute pentru această propunere și apoi pentru acceptarea delegației Kampuchiei Democrate, la fel ca China și Statele Unite. URSS și ceilalți cinci aliați votează invers. În octombrie 1982, când locul este pus din nou în discuție, România votează iarăși la fel ca China și Statele Unite, iar URSS și ceilalți cinci, invers (A/37/PV.43, paragraful 222); la contestările din 1980 și 1981, baza de date arată că România nu a votat.

Voturile măsoară distanța față de Moscova, nu democrația, apropierea de Occident sau valoarea unei poziții. În 1979, distanța aceasta a așezat România, alături de China și de Statele Unite, de partea delegației lui Pol Pot.

În noiembrie 1979, la rezoluția care cere retragerea tuturor forțelor străine din Cambodgia, România nu participă la vot. După vot, delegatul Marinescu explică în sală că România căutase un text de compromis și că, fiindcă nu s-a ajuns la el, a socotit că nu trebuie să participe la votul niciunui proiect (A/34/PV.67, paragraful 219).

La 14 ianuarie 1980, Adunarea cere retragerea imediată, necondiționată și totală a trupelor străine din Afganistan. URSS și cei cinci aliați votează «nu». România nu participă, iar Marinescu spune că delegația lucrase pentru un text care să ducă la retragerea tuturor forțelor străine, cu garanții împotriva oricărei intervenții din afară și a oricărui ajutor dat forțelor antiguvernamentale, și că, fiindcă nu s-a ajuns la el, România a hotărât să nu participe la vot (A/ES-6/PV.7, paragrafele 176–179). În noiembrie 1980, la a doua rezoluție, vorbește despre încetarea sprijinului străin pentru forțele antiguvernamentale și despre retragerea trupelor sovietice din Afganistan (A/35/PV.70, paragraful 150).

1975rezoluția despre sionism: România nu votează1980Afganistan: România nu votează1988fără drept de vot, din cauza restanțelor
România și URSS, 1975–1989. Ferestrele albastre sunt voturile la care România nu a votat.

Așa a rămas până în 1989. La toate cele 20 de rezoluții despre situația din Cambodgia și despre cea din Afganistan, URSS a votat «nu», iar România nu a votat. La cele trei rezoluții despre drepturile omului în Afganistan, votate între 1985 și 1987, România a votat «nu», la fel ca URSS și ceilalți cinci aliați.

În total, de 170 de ori România nu a votat în timp ce URSS și toți aliații prezenți votau la fel; nu intră aici voturile pierdute în temeiul articolului 19. La 141 dintre ele România a votat însă la alte puncte din aceeași ședință, ceea ce arată că delegația a fost prezentă cel puțin o parte din ședință. 115 cad pe patru teme: Africa australă (46), Orientul Mijlociu (34), Cambodgia și Afganistan (21) și Sahara Occidentală (14), unele în blocuri de voturi dintr-o singură zi. Doar la Cambodgia și Afganistan stenograma dă motivul României. „Nu a votat” acoperă și o scurtă absență din sală, pe care numai stenograma o poate deosebi de neparticiparea anunțată.

1971–1989

Cu cine a votat România când nu a votat cu Moscova?#

În voturile în care s-a despărțit de tot blocul, România a votat la fel ca Iugoslavia în 70% din cazuri, ca partea care a câștigat votul în 71% și, din 1971, ca China în 72%. Cu Statele Unite a votat la fel în 40%.

  • URSS
  • Iugoslavia
  • China
  • Statele Unite
Cât de des a votat România la fel ca fiecare dintre cele patru state, 1956–1989. China apare din 1971, când guvernul de la Beijing a primit locul.

La toate voturile dintre 1971 și 1989, potrivirea a fost de 91% cu Iugoslavia, 87% cu China, 82% cu URSS și 19% cu Statele Unite. Anul cel mai apropiat de Washington a fost 1977, cu 40%. Între 1981 și 1986, potrivirea cu Statele Unite a coborât la 12%.

Când a votat altfel decât Moscova, România a votat deci, de cele mai multe ori, cu majoritatea Adunării și cu Iugoslavia nealiniată. Potrivirea cu Washingtonul a fost scăzută, ca și cu Franța și Regatul Unit: la toate voturile din 1971–1989 a votat la fel ca Franța în 33% din voturi și ca Regatul Unit în 30%, față de 19% cu Statele Unite. La cele 423 de voturi în care s-a desprins de tot blocul, potrivirea a fost mai mare: 44% cu Franța și 40% cu Statele Unite.

Aceiași ani, citiți în ziarul partidului de la Beijing: România în ziarul Chinei. Anul 1978, în care ziarul chinez a scris cel mai mult despre România, este și anul în care România a votat cel mai rar la fel ca URSS.

1987–1989

1987–1989: România și URSS votează din nou aproape la fel, mai ales fiindcă Moscova își schimbă votul#

În 1986, România și URSS votează la fel la 93% din voturi. În 1987, la 99%. După două decenii, cele două țări votează din nou aproape la fel.

  • România
  • URSS
Cât la sută dintre voturile fiecăreia au fost «da», 1970–1991.

S-a mișcat mai ales Moscova. Între 1982 și 1986, URSS vota «da» la 80% din voturile la care participa; între 1987 și 1989, la 97%. România vota «da» la 92% și a urcat la 98%. Bulgaria, Cehoslovacia și RDG au urmat URSS aproape vot cu vot.

Voturile nu spun de ce. Arată doar că, în ultimii trei ani ai regimului Ceaușescu, URSS a ajuns să voteze cum vota România de un deceniu: «da», cu majoritatea Adunării.

Tot atunci, România a ajuns de două ori pe lista statelor fără drept de vot. Carta ONU retrage dreptul de vot statelor ale căror restanțe ating sau depășesc contribuțiile datorate pentru doi ani întregi. La 29 februarie 1988, o scrisoare a secretarului general enumera 12 state aflate în această situație; România era printre ele, cu 1.328.600 de dolari de plătit ca să iasă de pe listă. Plata a fost anunțată în august. În februarie 1989, România a reapărut pe listă, cu 1.417.000 de dolari, iar plata a fost anunțată în septembrie. În baza de date, România apare fără drept de vot la șase voturi nominale, între 2 martie și 13 mai 1988 și la 20 aprilie 1989; în stenogramele din 2 martie 1988 și din 20 aprilie 1989, lipsește din listele de vot.

La 22 decembrie 1989, ziua în care Ceaușescu a fugit din București, delegația României a votat la New York pentru șase rezoluții economice, la fel ca URSS. La 28 decembrie, Adunarea a adoptat fără vot o rezoluție de ajutor umanitar de urgență pentru România. A doua zi, la rezoluția care deplângea intervenția americană în Panama, România a votat încă o dată «da», alături de URSS.

1990–2007

1990: într-un singur an, România își schimbă votul la ONU#

În 1989, România votase la fel ca URSS la 98% din voturi. În 1990, la 60%. De data aceasta s-a mișcat România: în 1989 votase «da» la 99% din voturi, în 1990 la 56%, în timp ce URSS era încă la 94%.

198998% la fel199060% la fel
România și URSS, apoi Rusia, 1987–1996.

Bulgaria și Polonia fac aceeași mișcare în același an: potrivirea lor cu URSS cade la 62% și la 51%. Ungaria, care coborâse deja la 87% în 1989, ajunge la 58%.

Noul reper apare imediat. În 1990, România votează la fel ca majoritatea statelor Comunității Europene la 70% din voturi; în 1991, la 91%; în 1993, la 97%.

De aceea aderările nu schimbă nimic vizibil în voturi. România vota la fel ca majoritatea statelor Uniunii la 97% din voturi în 2003 și la 97% în 2005, înainte și după intrarea în NATO, la 29 martie 2004; la 98% în 2006 și la 96% în 2008, înainte și după intrarea în Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

2000–2025

Din 2000 încoace: când statele Uniunii Europene votează la fel, România votează aproape întotdeauna cu ele#

Statele Uniunii Europene nu votează mereu la fel. Când o fac, România este aproape întotdeauna cu ele. Din 2000 până în septembrie 2025, toate celelalte state membre care au participat au votat la fel la 2.330 de voturi nominale. România a votat altfel la două dintre ele, amândouă despre Orientul Mijlociu, în 2002 și în 2018.

Amândouă au fost abțineri. La 5 august 2002, la o rezoluție despre acțiunile israeliene în Ierusalimul de Est ocupat și în restul teritoriului palestinian, România s-a abținut (114 la 4, cu 11 abțineri), în timp ce membrii Uniunii au votat «da». La 13 iunie 2018 s-a abținut la un amendament american care condamna Hamas, la o rezoluție despre protecția civililor palestinieni (62 la 58, cu 42 de abțineri), în timp ce toți ceilalți membri ai Uniunii care au votat au spus «da». Stenogramele nu conțin nicio declarație a României care să explice vreunul dintre voturi.

  • majoritatea UE
  • Rusia
  • Statele Unite
  • China
Cât de des a votat România la fel ca Rusia, Statele Unite, China și majoritatea statelor Uniunii Europene, 1990–2024. În 1990 și 1991, linia Rusiei este a URSS, iar cea a Uniunii, a Comunității Europene.

Cu Rusia, potrivirea a scăzut, cu urcușuri și coborâșuri, de la 63% în 2010 la 40% în 2021, apoi la 32% în 2022 și la 24% în 2024. La 2 martie 2022, la rezoluția care deplângea agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, România a votat «da», Rusia «nu», iar China s-a abținut: 141 la 5.

În primele nouă luni din 2025, schimbarea vine de la Washington. La cele 46 de voturi nominale din 2025 care au putut fi citite, Statele Unite au votat «nu» de 39 de ori. Votul României a fost același cu al Statelor Unite la 10 din 44 și cu al Rusiei la 21 din 46. Din numărătoare lipsesc voturile din februarie 2025 despre Ucraina, o rezoluție din iunie despre Orientul Mijlociu și voturile din toamnă: stenogramele lor nu au putut fi obținute din sistemul de documente al ONU la 4 octombrie 2026.

Orizontul de la începutul paginii poate fi deschis la oricare an, pentru oricare dintre cele șase state și față de oricare dintre cele cinci țări de comparație. Anul în care te-ai născut este un început bun.

Ce rămâne după numărătoare#

Da, România a fost excepția blocului sovietic, iar voturile confirmă reputația. Mecanismul nu este însă caricatura lui Ceaușescu care îi spune «nu» Moscovei: un «nu» românesc împotriva unui «da» sovietic a apărut de patru ori în 34 de ani. Autonomia a însemnat un «da» acolo unde Moscova se abținea, o abținere acolo unde spunea «nu» și, la unele întrebări, niciun vot; desprinderile ei de tot blocul au fost cele mai frecvente la buget și administrație (42% din voturile nominale) și la dezarmare și securitate (21%), iar la niciunul dintre cele 315 voturi despre decolonizare România nu s-a desprins singură de întregul bloc; iar în 1971–1989 potrivirea României cu Statele Unite, Franța și Regatul Unit a rămas scăzută. După 1989, punctul de reper s-a schimbat într-un an, iar în 1993 România vota deja cu majoritatea europeană, mult înainte de NATO și de Uniune.

Cum s-a numărat#

Ce s-a numărat. Voturile nominale din Adunarea Generală legate de rezoluții, de la 15 decembrie 1955 la 19 septembrie 2025: voturile pe textul întreg, voturile separate pe părți ale textului, cele pe amendamente și pe moțiuni de procedură. Sunt 7.607. Cele mai multe rezoluții ale Adunării se adoptă fără vot și nu intră în numărătoare.

Cum s-a măsurat potrivirea. Un vot intră în calcul când ambele țări au votat «da» ori «nu» sau s-au abținut. Potrivirea este procentul de voturi identice. Abținerea e un vot aparte: «da» lângă abținere înseamnă vot diferit. Potrivirea peste hazard. Acolo unde ambele țări spun «da» aproape de fiecare dată, o parte mare de voturi identice spune mai puțin decât în anii '60. Coeficientul kappa al lui Cohen pentru România față de URSS, adunat pe fiecare interval, este 0,97 în 1956–1966, 0,36 în 1972–1978, 0,30 în 1982–1986 și 0,46 în 1987–1989, iar în 1989 singur -0,01. Potrivirea peste hazard a crescut în 1987–1989 față de 1982–1986, dar a rămas mult sub nivelul din 1956–1966; doar pentru 1989, coeficientul a fost aproape zero.

Aceeași numărătoare, făcută în alte feluri (1956–1989)
Cum se numărăAnul cu cea mai mică potrivire (România)Voturi diferite de ale Moscovei: RomâniaAliatul următor
Toate voturile nominale; abținerea e un vot aparte1978: 67%490Polonia: 71
Abținerea socotită la jumătatea drumului dintre «da» și «nu»1978: 79%490Polonia: 71
Numai voturile la care amândouă au votat «da» sau «nu»1979: 87%115Polonia: 10
«Nu a votat» socotit diferență1978: 62%664Polonia: 87
Numai voturile pe textul întreg1978: 69%385Polonia: 57
Fără voturile despre buget și administrație1972: 75%321Ungaria: 37
Voturile așa cum au fost date în sală, fără corecturile ulterioare1978: 67%490Polonia: 75
Aceeași socoteală pe fișierul lui Erik Voeten1978: 66%438Polonia: 68

De unde vin voturile. Până la 1 septembrie 2023, din baza de date UNGA-DM a Universității din Geneva (7.076 de voturi). Din septembrie 2023 până în septembrie 2025, direct din stenogramele ședințelor (531 de voturi); pentru acest interval au fost citite ședințele în care s-a adoptat prin vot nominal cel puțin o rezoluție, așa că pot lipsi voturi la proiecte respinse în alte ședințe. Dintre voturile citite, două au fost lăsate deoparte fiindcă listele tipărite nu se potriveau cu rezultatul anunțat: un amendament și adoptarea rezoluției 78/305, amândouă din 28 iunie 2024. Stenogramele din octombrie 2025 încoace nu au putut fi obținute din sistemul de documente al ONU la 4 octombrie 2026 și nici cele pentru cinci rezoluții ale sesiunilor extraordinare de urgență: trei despre Orientul Mijlociu (două din decembrie 2024, una din iunie 2025) și două despre Ucraina (24 februarie 2025).

Ce s-a verificat. La 4.922 din cele 4.975 de voturi pe textul întreg care au putut fi legate, prin simbolul rezoluției, de un rând cu rezultat din tabele, totalul din baza de date este cel anunțat în sală, așa cum îl tipărește Biblioteca Dag Hammarskjöld a ONU. Aceeași serie anuală, refăcută pe fișierul independent al lui Erik Voeten, dă minimul în același an: 66% în 1978; la voturile pe textul întreg, cele două serii nu se depărtează cu mai mult de 5,4 puncte procentuale în niciun an până în 2022. Cele cincisprezece voturi din lista de mai jos au fost citite în stenograme, la fel și cele din 4 noiembrie 1956, 18 februarie 1965, 20 noiembrie 1980, 25 octombrie 1982 și din decembrie 1989.

Temele și titlurile. Tema fiecărui vot este dată de comisia care a raportat proiectul, după tabelele de rezoluții ale Bibliotecii Dag Hammarskjöld: Comisia I pentru dezarmare și securitate, a V-a pentru buget și așa mai departe. Titlul unui vot pe o parte de text, pe un amendament sau pe o moțiune este cel al rezoluției de care îl leagă baza de date. Data este cea din baza de date; la circa 120 de voturi diferă cu o zi sau două de cea din tabelele bibliotecii.

Unde se oprește măsura. Rezoluțiile Adunării Generale sunt recomandări. Un vot arată o poziție luată în public; motivul lui nu se vede în vot. „Nu a votat” include absența din sală. Din 1992, locul URSS este ocupat de Rusia. RDG a votat din 1973 până în 1989. China înseamnă aici guvernul de la Beijing, din noiembrie 1971. Iugoslavia apare până în 1991. Un vot „altfel decât tot blocul” se numără numai când au votat cel puțin trei dintre ceilalți aliați și toți au votat ca URSS; pentru ceilalți cinci aliați, România nu intră la socoteală. Anul 2024 este aproape complet, cu 283 de voturi: lipsurile cunoscute sunt cele două voturi din 28 iunie 2024, lăsate deoparte, și cele două rezoluții despre Orientul Mijlociu din 11 decembrie 2024, a căror stenogramă nu a putut fi obținută; pot lipsi și voturile asupra proiectelor respinse în ședințe în care nu s-a adoptat nicio rezoluție prin vot nominal. Încă zece voturi ar lăsa potrivirea România–Rusia din 2024 între 23% și 27%. Anul 2025 este parțial: 46 de voturi până la 19 septembrie, cu lipsuri cunoscute, și nimic după aceea. Procentele ambilor ani sunt calculate din voturile numărate. Albania, deși membră a Tratatului de la Varșovia, nu se numără printre aliații socotiți: a încetat să participe la alianță în 1961, a ținut cu Beijingul în ruptura de Moscova și s-a retras oficial la 13 septembrie 1968. Voturile măsoară distanța față de Moscova, nu democrația, apropierea de Occident sau valoarea unei poziții. Turnul din 2025 este desenat hașurat și marcat «parțial» peste tot, fiindcă anul este incomplet; cel din 2024 are un contur punctat și eticheta «aproape complet».

Cine a mai măsurat. Voturile României la ONU au fost studiate de Robert Weiner, în „Romanian Foreign Policy and the United Nations” (Praeger, 1984). Seria România–Rusia, calculată din fișierul lui Voeten, există și pe alte pagini publice. Aici apar în plus ceilalți cinci aliați ca termen de comparație, felul și temele voturilor diferite și legătura de la fiecare vot la documentul ONU.

Voturile numite în text și seria pe ani#

Voturile numite în text

Seria pe ani

Procentul de voturi la care cele două țări au votat la fel, dintre cele la care au participat amândouă. Ultimele două coloane: cât la sută dintre voturile fiecăreia au fost «da».
AnVoturi nominaleRomânia–URSS/RusiaBulgaria–URSS/RusiaRomânia–ChinaRomânia–SUARomânia: «da»URSS/Rusia: «da»
19556100%––20%40%50%
19564495%100%–23%36%39%
195746100%100%–26%54%54%
195830100%100%–33%57%57%
195951100%100%–14%71%71%
196041100%100%–17%63%63%
19619998%100%–22%49%51%
196261100%100%–18%57%57%
19633297%100%–19%53%50%
19654195%100%–24%73%73%
19665098%100%–18%76%72%
19675480%100%–20%72%80%
19685387%94%–15%74%66%
19694286%95%–24%71%64%
19706383%100%–17%70%59%
197112084%99%88%36%72%62%
197210472%99%86%33%81%63%
19739074%99%85%34%78%67%
19747577%100%84%32%78%69%
19759177%100%79%19%86%66%
19769581%100%85%19%88%75%
197710275%100%90%40%90%70%
197812167%99%91%36%88%60%
197918369%100%90%26%87%67%
198011575%100%90%17%87%70%
198116884%99%89%9%90%80%
198220576%100%88%14%90%74%
198317980%100%84%14%92%78%
198418781%100%85%7%94%76%
198519886%100%79%12%90%84%
198619893%100%83%12%92%88%
198716699%99%90%11%97%96%
198816798%99%93%8%99%98%
198914298%99%94%9%99%96%
19909960%62%56%19%56%94%
19918654%56%44%43%49%57%
19928569%71%47%36%54%51%
19937675%72%38%42%54%51%
19949063%65%48%45%62%57%
19959473%71%40%54%59%53%
19969367%68%51%52%61%68%
19979169%66%48%52%61%64%
19988372%71%52%50%67%67%
19999964%65%44%52%63%68%
20008466%69%54%42%70%76%
20018965%64%52%41%66%74%
200213352%53%43%31%62%73%
20039569%66%56%34%67%75%
20049266%65%55%35%69%73%
200510066%63%55%35%70%70%
200610960%60%58%31%67%76%
20079667%66%60%28%65%75%
200810057%57%56%34%66%70%
20098863%64%59%50%65%76%
20109363%63%57%48%67%74%
201110166%67%58%58%68%76%
20129452%50%52%49%67%64%
20139456%57%59%55%69%68%
201410156%56%59%49%69%66%
20159553%53%49%51%57%62%
201612250%50%51%64%65%56%
201712856%55%53%50%57%61%
201819448%46%51%38%61%52%
201917646%44%50%43%59%53%
202018349%46%48%54%63%52%
202117340%39%41%69%58%52%
202219532%31%38%76%61%51%
202322827%26%31%76%64%39%
2024 aproape complet28324%24%41%75%63%36%
2025 parțial4646%46%50%23%74%70%

Seria pe ani, ca fișier CSV

Surse#

  1. Joshua Fjelstul, Simon Hug și Christopher Kilby, baza de date UNGA-DM (Universitatea din Geneva), extrasul „all recorded votes by member states”, descărcat la 4 octombrie 2026: voturile nominale din 1946 până la 1 septembrie 2023. Descrisă în „Decision-making in the United Nations General Assembly: A comprehensive database of resolution-related decisions”, The Review of International Organizations, 2025. unvotes.unige.ch
  2. Articolul care descrie baza de date UNGA-DM (acces liber). doi.org/10.1007/s11558-024-09580-1
  3. Erik Voeten, Anton Strezhnev și Michael Bailey, „United Nations General Assembly Voting Data”, Harvard Dataverse, versiunea 33 (24 iunie 2024), licență CC0 1.0: folosit ca verificare independentă. Vezi și Erik Voeten, „Data and Analyses of Voting in the UN General Assembly”, în Routledge Handbook of International Organization, 2013. doi.org/10.7910/DVN/LEJUQZ
  4. Biblioteca Dag Hammarskjöld a ONU, tabelele rezoluțiilor Adunării Generale pe sesiuni: comisia care a raportat proiectul, ședința, rezultatul anunțat și titlul fiecărei rezoluții. research.un.org/en/docs/ga/quick
  5. Sistemul de documente oficiale al ONU: stenogramele ședințelor plenare (documentele A/…/PV), textele rezoluțiilor și scrisorile secretarului general A/42/925 și A/43/995 despre statele cu restanțe. documents.un.org
  6. George Costiță, „20-21 august 1968: invazia sovietică din Cehoslovacia”, Europa Liberă România, 20 august 2024: discursul de la balconul Comitetului Central, la 21 august 1968; România nu a participat la invazie. romania.europalibera.org/a/invazia-sovietica-din-cehoslovacia-20-21-august-1968/33084093.html
  7. Foreign Relations of the United States, 1964–1968, volumul XVII, documentul 141: telegrama legației americane la București, 12 mai 1964, despre declarația Comitetului Central din aprilie 1964 (fiecare partid are dreptul să-și stabilească singur linia). Datele plenarei (15–22 aprilie) și ale publicării (26 aprilie) sunt din colecția documentară a Institutului Diplomatic Român. history.state.gov/historicaldocuments/frus1964-68v17/d141
  8. Stenograma ședinței 1560 a Adunării Generale, 19 septembrie 1967 (A/PV.1560, paragrafele 55–56): alegerea lui Corneliu Mănescu ca președinte al sesiunii a douăzeci și doua, cu 112 voturi din 113 state care au votat. Relațiile cu Germania de Vest din 31 ianuarie 1967: Agenția Federală pentru Educație Civică (bpb.de, 31 ianuarie 1967). documents.un.org/api/symbol/access?s=A/PV.1560&l=en&t=pdf
  9. Biblioteca Dag Hammarskjöld, „What happened during the 19th session of the General Assembly?”: în sesiunea din 1964–1965 nu s-a votat nicio rezoluție. Votul de procedură din 18 februarie 1965 este în stenograma A/PV.1330. ask.un.org/faq/268504
  10. ONU, „United Nations Transitional Authority in Cambodia: Background”: intervenția Vietnamului în Cambodgia, în decembrie 1978. Numele celor două delegații care își disputau locul sunt cele din stenograma A/34/PV.4. peacekeeping.un.org/sites/default/files/past/untacbackgr1.html
  11. NATO, „NATO member countries”: România a devenit membră la 29 martie 2004. www.nato.int/cps/en/natohq/topics_52044.htm
  12. Uniunea Europeană, pagina României: stat membru de la 1 ianuarie 2007. european-union.europa.eu/principles-countries-history/eu-countries/romania_en

Mai mult pe site#