România în ziarul Chinei: 80 de ani de relații româno-chineze, în 16.793 de articole

1946–1949

Prima știre numai despre România a fost o condamnare la moarte#

Un ziar cu numele „Renmin Ribao” a apărut la 15 mai 1946, în regiunea din nordul Chinei ținută de comuniști, cu trei ani înainte ca aceștia să câștige războiul civil; în 1948 s-a unit cu alt ziar regional, iar din august 1949 e organul Comitetului Central al partidului. La 19 mai, într-o trecere în revistă a partidelor comuniste din lume, România are o frază. La 24 mai, pe prima pagină, o știre de 52 de caractere anunța că „dictatorul fascist” Ion Antonescu a fost condamnat la moarte. La 8 iunie, alta, de 53 de caractere: Antonescu fusese împușcat.

204024 mai 1946 Antonescu, condamnat5 oct. 1949 relații diplomatice19461947194819491950

La 1 octombrie 1949 a fost proclamată Republica Populară Chineză. Două zile mai târziu, la București, ministra de externe Ana Pauker a semnat nota prin care România hotăra să stabilească relații diplomatice. Zhou Enlai, premierul și ministrul de externe al noii Chine, a răspuns la 5 octombrie, iar la 6 octombrie ziarul a tipărit ambele texte pe prima pagină. România a fost al treilea stat care a făcut acest pas, după Uniunea Sovietică și Bulgaria.^sursa

罗马尼亚人民共和国政府在研究了中国中央人民政府十月一日的公告中的建议之后，已决定建立罗马尼亚人民共和国与中华人民共和国之间的外交关系。„Guvernul Republicii Populare Române, după ce a studiat propunerea din proclamația de la 1 octombrie a Guvernului Popular Central al Chinei, a hotărât să stabilească relații diplomatice între Republica Populară Română și Republica Populară Chineză.”Nota Anei Pauker din 3 octombrie 1949, așa cum a tipărit-o „Renmin Ribao” la 6 octombrie 1949, pagina 1. Traducere din chineză.

Trei zile mai târziu, o știre din Shanghai: președintele asociației românilor din oraș spunea că relațiile cu noua Chină sunt „dorința poporului român”. În 1949, la Shanghai trăiau destui români cât să aibă o asociație.

Despre primul sol venit din ținuturile românești la Beijing, cu aproape trei secole mai devreme: Nicolae Milescu la împăratul Kangxi, 1675–1678.

1950–1959

Un frate printre alții#

În anii ’50, România apare în aproximativ 20 de articole dintr-o mie: delegații, telegrame de 23 August, recolte, sonde de petrol. Cuvântul care o însoțește e 兄弟, „frate”: în 1959 îl conțin 135 de articole despre România. Între cele opt state socialiste din Europa de Est, ea e pe locul patru, cinci sau șase; Polonia și Cehoslovacia primesc aproape în fiecare an mai mult spațiu.

204060dec. 1950 cinci studențiaug. 1953 primul film dublatoct. 1954 R.P. Chineză, la cinci aniapr. 1958 delegația Chivu Stoica1950195119521953195419551956195719581959

La 30 noiembrie 1950, cinci studenți români au ajuns cu trenul la Beijing. Ziarul le dă numele pe prima pagină și scrie că i-au așteptat în gară peste 200 de oameni și că vor învăța la Universitatea Tsinghua. Doi dintre ei, Romulus Budura și Anna Szász (mai târziu Budura), și-au amintit în 2015 ziua de 4 decembrie 1950, când au intrat pe poarta universității; au stat în China șase ani.^sursa Budura a editat mai târziu volumele de documente diplomatice din care se scrie azi istoria acestor relații. Toni Radian, tot din grupul celor cinci, a condus din 1956 prima secție de limba chineză de la Universitatea din București.

În august 1953 a intrat în cinematografele chineze primul film românesc dublat în chineză, „Viața învinge” (为了美好的生活), despre un savant metalurgist care îi biruie pe spionii americani. Săptămâna filmului românesc s-a ținut în 20 de orașe chineze, începând de la 30 decembrie 1954; potrivit cercetătorilor Tan Hui și He Yuan, cele 95 de proiecții de la Beijing au avut 57.900 de spectatori.^sursa

1960–1966

Când Moscova și Beijingul se ceartă, România urcă pe locul al doilea#

În anii rupturii dintre China și Uniunea Sovietică, ziarul scrie tot mai puțin despre Europa de Est. Între 1960 și 1966, Bulgaria, Ungaria, Polonia și RDG, rămase alături de Moscova, coboară de la câteva sute de articole pe an la câteva zeci. Albania, care a ales Beijingul, trece de 500. România scade și ea până în 1963.

204060apr. 1961 mondialele de tenis de masămart. 1964 Maurer la Maomart. 1965 moartea lui Dejiun. 1966 Zhou Enlai în România1960196119621963196419651966

În martie 1964, o delegație a partidului, condusă de premierul Ion Gheorghe Maurer, vine la Beijing cu propunerea ca polemica dintre cele două mari partide să înceteze. Din delegație face parte și Nicolae Ceaușescu. La 10 martie, oaspeții sunt primiți de Mao Zedong. Conducerea chineză refuză, iar un apel scris, trimis de la București la 25 martie, rămâne fără răspuns. Istoricul Mihai Croitor susține, pe baza stenogramelor, că la convorbiri s-a discutat puțin despre mediere și mult despre apropierea dintre București și Beijing.^sursa Din acel an până în 1966, România e a doua țară est-europeană în ziar, după Albania.

La 19 martie 1965 moare Gheorghe Gheorghiu-Dej. Ziarul îi dă prima pagină mai multe zile, iar Zhou Enlai conduce delegația chineză la funeralii. În iunie 1966, Zhou se întoarce pentru opt zile: București, Constanța, Craiova, Slatina, Pitești. Ziarul scrie despre „peste o sută de mii de oameni” ieșiți în stradă la Constanța.

Nu scrie despre neînțelegerea din timpul convorbirilor. Zhou voia să condamne public politica Moscovei; Ceaușescu i-a cerut să n-o facă. Istoricul Ioan Scurtu, care citează stenogramele publicate de Romulus Budura, scrie că mitingul de la Sala Palatului, anunțat pentru ora 17, a început la 21:20; după „Renmin Ribao”, conducătorii au intrat în sală „puțin după ora șapte seara”. Niciuna dintre cele două relatări nu consemnează, la miting, vreo referire la disputa cu Moscova.^sursa

1967–1969

Anul cu 22 de articole#

Când Zhou a venit în România, Revoluția Culturală fusese deja lansată în China. Până la sfârșitul lui 1966, România mai are în jur de 12 articole pe lună; în 1967 rămâne cu câteva, iar în iulie 1967, cu niciunul. În 1967, România apare în 59 de articole; în 1968, în 22; în 1969, în 40. În 1968 e ultima dintre cele opt state; Albania are 475 de articole.

2040iun. 1966 Zhou Enlai în România23 aug. 1968 discursul lui Zhousept. 1969 Maurer la Beijingmai–iun. 1970 inundațiile19661967196819691970

Tocmai în 1968 vine gestul chinez cel mai des amintit în România. În noaptea de 20 spre 21 august, trupele Uniunii Sovietice și ale altor state din Tratatul de la Varșovia intră în Cehoslovacia; a doua zi, de la balconul Comitetului Central, Ceaușescu condamnă invazia. La 23 august, la recepția ambasadei române din Beijing, vine Zhou Enlai. Ambasadorul nu prevăzuse cuvântări; cu o seară înainte, partea chineză anunțase că premierul vrea să vorbească:

罗马尼亚目前正面临着遭受外来的干涉和侵略的危险。罗马尼亚政府正在动员人民为捍卫自己的独立和主权而斗争。在无产阶级文化大革命中锻炼得更加坚强的中国人民支持你们。„România se află acum în fața primejdiei unei intervenții și a unei agresiuni din afară. Guvernul român mobilizează poporul la luptă pentru apărarea independenței și a suveranității sale. Poporul chinez, călit și mai mult în Marea Revoluție Culturală Proletară, vă sprijină.”Zhou Enlai, 23 august 1968; „Renmin Ribao”, 24 august 1968, pagina 1. Traducere din chineză.

Ambasadorul Aurel Duma a telegrafiat la București că diplomații statelor care trimiseseră trupe au părăsit sala la primele cuvinte despre „clica revizionistă sovietică” și că Zhou i-a promis, între patru ochi, tunuri, dacă România va avea nevoie de ele.^sursa Ziarul a tipărit discursul a doua zi, pe prima pagină. Apoi a tăcut din nou: până la sfârșitul anului, România a mai apărut în 10 articole.

În august 1969, președintele american Richard Nixon vine la București. Îi spune lui Ceaușescu că Statele Unite nu vor intra într-un bloc care să „îngrădească” China și că ar vedea cu ochi buni un rol de mijlocitor pentru România.^sursa În 1969, niciun articol din „Renmin Ribao” în care apar România sau Bucureștiul nu pomenește vizita; o amintește unul din decembrie 1973, despre călătoria lui Ceaușescu la Washington. În septembrie, Maurer se oprește de două ori la Beijing, în drum spre funeraliile lui Ho Și Min și la întoarcere, și îi transmite lui Zhou dorința lui Nixon. Zhou răspunde rece: americanii au luat Taiwanul, deci ei sunt cei datori.^sursa Ziarul notează doar că „cele două părți au avut o convorbire prietenească”.

1970–1972

Un împrumut în ziar și un mesaj care nu s-a tipărit#

În mai 1970, apele acoperă o mare parte din România. Zhou Enlai trimite o telegramă, Crucea Roșie chineză donează 500.000 de yuani, iar la 29 iunie se semnează la Beijing un protocol de ajutor nerambursabil. Ziarul enumeră ce pleacă spre România: bumbac, fire de bumbac, cocs, carne de porc congelată, soia, pește congelat și pește sărat, lapte praf, praf de ouă, piei de porc și de capră.

20406080100mai–iun. 1970 inundațiileiun. 1971 Ceaușescu în Chinaoct. 1971 expoziția românească de la Beijing197019711972

În octombrie 1970, la Washington, Nixon îi spune lui Ceaușescu că rolul lui de mijlocitor e „foarte util” în relațiile cu China.^sursa În noiembrie vine la Beijing vicepremierul Gheorghe Rădulescu. Ziarul anunță pe prima pagină convorbirea lui cu Zhou și, la 26 noiembrie, semnarea acordului pentru un împrumut chinezesc pe termen lung, fără dobândă. Un lucru nu se tipărește: Zhou îi dă lui Rădulescu un răspuns pentru Nixon. Ambasadorul Corneliu Bogdan i-l transmite lui Henry Kissinger la Casa Albă, la 11 ianuarie 1971:

“The communication from the U.S. President is not new. There is only one outstanding issue between us—the U.S. occupation of Taiwan. […] If the U.S. has a desire to settle the issue and a proposal for its solution, the PRC will be prepared to receive a U.S. special envoy in Peking.”„Comunicarea președintelui Statelor Unite nu este nouă. Între noi există o singură problemă nerezolvată: ocuparea Taiwanului de către Statele Unite. […] Dacă Statele Unite doresc să rezolve problema și au o propunere, Republica Populară Chineză va fi gata să primească la Beijing un trimis special american.”Mesajul lui Zhou Enlai, așa cum l-a consemnat Henry Kissinger în nota către Nixon din 12 ianuarie 1971 (Foreign Relations of the United States, 1969–1976, vol. XVII, doc. 102). Traducere din engleză.

Un mesaj aproape identic ajunsese la Washington cu o lună mai devreme, prin președintele Pakistanului. Kissinger i-a scris lui Nixon că mesajul adus de români îl confirmă pe cel pakistanez.^sursa Istoricii vorbesc despre un „canal românesc” și unul pakistanez. Din august 1969 până în ianuarie 1971, România a dus de două ori la Beijing mesajele lui Nixon și s-a întors de două ori cu un răspuns: în decembrie 1969, nimic precis; în ianuarie 1971, invitația pentru un trimis special. Vizita secretă a lui Kissinger la Beijing, din iulie 1971, a fost însă pregătită prin Pakistan.^sursa

Între 1 și 9 iunie 1971, Ceaușescu vizitează China. Iunie 1971 e luna cu cea mai mare pondere din toți cei 80 de ani: 102 din cele 868 de articole ale lunii pomenesc România. La 3 iunie îl primește Mao, alături de Lin Biao, succesorul lui desemnat, care avea să moară trei luni mai târziu, într-un accident de avion în Mongolia. Printre membrii delegației, ziarul îl numește și pe Ion Iliescu.

La întoarcere, Ceaușescu a lansat „Tezele din iulie”, care au înăsprit controlul ideologic. Că Tezele ar fi fost aduse din China e o idee răspândită, pe care istoricii o primesc cu rezerve. Cezar Stanciu arată, pe baza stenogramelor de partid, că primii pași fuseseră făcuți încă din toamna lui 1968; el socotește mai plauzibil că schimbarea a fost determinată de raporturile cu Moscova și că drumul în Asia doar a grăbit-o, chiar dacă metodele alese s-au inspirat în parte din modelul chinez.^sursa

1972–1979

Patru ani pe primul loc#

Din 1970 până în 1978, ziarul scrie despre România de cinci ori mai mult decât, în medie, despre fiecare dintre Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Polonia și Ungaria. În cinci dintre acești ani, România are singură mai multe articole decât Bulgaria, Cehoslovacia, RDG, Polonia și Ungaria la un loc. Din 1975 până în 1978 e prima dintre toate cele opt, înaintea Albaniei.

20406080100aug. 1974 30 de ani de la 23 Augustmart. 1977 cutremurulmai 1978 Ceaușescu în Chinaaug. 1978 Hua la București19721973197419751976197719781979

Istoricul Cezar Stanciu rezumă astfel politica Bucureștiului din acei ani: România contesta dominația Moscovei în blocul sovietic, rămânea neutră în disputa dintre China și Uniunea Sovietică și cultiva relații bune cu China.^sursa Albania, aliata din anii ’60, rupe cu Beijingul după moartea lui Mao: de la 243 de articole în 1976 ajunge la 112 în 1977 și la 16 în 1978.

Anul de vârf e 1978. În mai, Ceaușescu e din nou în China. La 16 august, Hua Guofeng, succesorul lui Mao, aterizează la București; e prima lui călătorie în Europa, iar ziarul scrie despre „aproape 200.000 de oameni” pe străzi. La 18 august, „Renmin Ribao” tipărește 20 de articole care pomenesc România, cele mai multe dintr-o singură zi: pe lângă știrile vizitei, o pagină de literatură română, un articol despre Carpați, unul despre salinele românești și unul despre o „bibliotecă pe roți”.

După 1978, China se deschide spre Statele Unite, Japonia și Europa de Vest. Numărul articolelor care pomenesc România scade de la 602 în 1978 la 335 în 1979 și la 310 în 1980.

1979–1989

Gimnastică, decorații și o execuție în 90 de caractere#

Între 1979 și 1989, ponderea României scade de la 19,1 la 6,5 articole la mie; ca număr, de la 335 la 196, în timp ce corpusul crește de la 17.554 la 30.049 de articole pe an. Se schimbă și subiectele: în 1981, cuvântul „gimnastică” (体操) apare în 36 de articole care pomenesc România. Vizitele continuă: Ceaușescu vine în China în 1982, 1985 și 1988. În august 1984, la 40 de ani de la 23 August, președintele Li Xiannian e la București, iar Ceaușescu îl decorează, prin decret, pe Deng Xiaoping.

20401981 gimnasticăaug. 1984 Li Xiannian la Bucureștioct. 1988 ultima vizită27 dec. 1989 90 de caractere197919801981198219831984198519861987198819891990

În noiembrie 1989, la două săptămâni după căderea Zidului Berlinului, Qiao Shi, din conducerea partidului chinez, vine la Congresul al XIV-lea al PCR, iar Jiang Zemin îl felicită pe Ceaușescu pentru realegere. La 18 noiembrie, ziarul publică un interviu cu Ceaușescu. După nici șase săptămâni, la 27 decembrie, pe pagina a patra, apare știrea:

新华社布加勒斯特12月25日电　罗马尼亚电视台当地时间25日20时30分（北京时间26日凌晨2时30分）宣布，罗特别军事法庭25日判处尼·齐奥塞斯库和埃列娜·齐奥塞斯库死刑并已执行。„Xinhua, București, 25 decembrie. Televiziunea română a anunțat la 25 decembrie, ora locală 20:30 (26 decembrie, ora 2:30 la Beijing), că Tribunalul Militar Excepțional i-a condamnat la moarte, în aceeași zi, pe N. Ceaușescu și pe Elena Ceaușescu și că sentința a fost executată.”Textul întreg al știrii, fără titlul ei: „Renmin Ribao”, 27 decembrie 1989, pagina 4. Traducere din chineză.

În același număr, pe prima pagină, sub titlul „China respectă alegerea poporului român”, un adjunct al ministrului chinez de externe îl primește pe ambasadorul român și anunță ajutoare de la Crucea Roșie. Numărul din 28 decembrie tipărește telegramele de felicitare trimise în ajun de președintele și de premierul Chinei noilor conducători de la București. În articolele din acele zile nu există niciun comentariu despre omul al cărui nume apăruse, numai în 1978, în 219 dintre articolele care pomeneau România.

Zilele acelea, oră cu oră: Decembrie 1989.

1990–2012

Mai puține cuvinte, mai multă marfă#

Ion Iliescu, pe care ziarul îl pomenise printre membrii delegației din 1971, vine la Beijing ca președinte în ianuarie 1991. În iulie 1994, premierul Li Peng ajunge la Constanța și la București chiar în zilele în care România joacă sfertul de finală la Campionatul Mondial de fotbal; numărul care îi anunță sosirea are și un articol intitulat „Hagi, sufletul Dunării”. În acel an, cuvântul „fotbal” (足球) apare în 38 de articole care pomenesc România.

20ian. 1991 Iliescu la Beijingiul. 1994 Li Peng și fotbaluliun. 2004 Hu Jintaoaug. 2008 Jocurile de la Beijing199019921994199619982000200220042006200820102012

În iulie 1995, primindu-l la Beijing pe premierul Nicolae Văcăroiu, președintele Jiang Zemin spune că la începutul anilor ’70 a lucrat o vreme în România, ca șef al unui grup de specialiști trimis de ministerul chinez al construcțiilor de mașini. În 1996 vine la București în vizită de stat. În iunie 2004 vine Hu Jintao, iar cele două țări încheie un „parteneriat amplu de prietenie și cooperare”. Alături de numele României, ziarul scrie tot mai des 北约 și 欧盟: NATO, în care România intră în 2004, și Uniunea Europeană, în care intră în 2007.

Legătura se mută din ziar în piețe. În anii ’90, mii de negustori chinezi se așază în București. Importurile din China, 1,3% din totalul României în 2000, ajung la 5,5% în 2010.

Pe larg: Dragonul Roșu, orașul en-gros chinezesc al Bucureștiului și cronologia relațiilor din 1949.

2013–2025

Un articol la o mie#

În noiembrie 2013, Bucureștiul găzduiește reuniunea șefilor de guvern din China și din 16 state ale Europei Centrale și de Est. Vine premierul Li Keqiang, iar o știre de 123 de caractere anunță că o companie chineză a semnat un acord pentru dezvoltarea energiei nucleare în România. Tot anul adună 59 de articole.

nov. 2013 reuniunea de la București2019 70 de animai 2025 o telegramă20102012201420162018202020222024

Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă nu au fost construite împreună cu China General Nuclear: memorandumul din 2015 a fost abandonat în 2020, la cererea statului român. O lege din 2021 le-a impus furnizorilor de echipamente 5G să obțină autorizarea guvernului; în februarie 2024, cererea Huawei a fost respinsă. În articolele despre România, ziarul nu pomenește niciuna dintre aceste hotărâri. Scrie, pur și simplu, mai puțin. În 2023 apar 22 de articole, adică 0,8 la mie, cea mai mică pondere din toți cei 80 de ani: tot atâtea articole ca în 1968, dintr-un total de aproape trei ori mai mare. În 2024, Ungaria are 189 de articole, iar Serbia 177; România, 35.

La 24 mai 2025, pe prima pagină, 226 de caractere: știrea că Xi Jinping l-a felicitat, la 22 mai, pe președintele ales Nicușor Dan. În august 1978, într-o singură zi, ziarul tipărise 20 de articole.