Marco Polo a ajuns în China. Cine a făcut drumul invers?

Cât a lipsit

aproximativ 14 ani

Pe hartă

17.300 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

„puțin sub treizeci” de țări străbătute

În anul 399, un călugăr budist pe nume Faxian a plecat din Chang'an cu patru însoțitori. Mănăstirile chineze aveau doar fragmente din regulile vieții monahale, iar el voia să aducă din India textele complete.

Dincolo de Dunhuang, grupul a traversat un deșert pe care Faxian îl descrie într-o singură frază: nicio pasăre în aer, niciun animal pe pământ, iar drumul era marcat doar de oasele uscate ale celor care muriseră pe el.

I-au trebuit șase ani ca să ajungă în India centrală, unde a mai stat șase, copiind texte la Pataliputra, vechea capitală imperială de pe Gange. A coborât apoi pe Gange până la portul Tamralipti, a mai copiat texte acolo doi ani și a plecat pe mare spre Sri Lanka. Într-un templu de pe insulă a văzut un negustor care aducea ca ofrandă un evantai de mătase albă făcut în China și a plâns: însoțitorii lui muriseră sau rămăseseră pe drum, iar de ani de zile nu mai văzuse nimic de acasă.

Drumul spre casă aproape l-a omorât. O furtună a purtat corabia treisprezece zile, iar după peste nouăzeci de zile pe mare a ajuns pe o insulă pe care o numește Java-dvipa, probabil Java sau Sumatra. Pe următoarea corabie, cu destinația Guangzhou, brahmanii de la bord l-au făcut vinovat pe călugărul budist de vremea rea și au cerut să fie lăsat pe o insulă. Protectorul lui a refuzat. Echipajul s-a rătăcit, a rămas aproape fără apă și a acostat după mai bine de optzeci de zile pe coasta provinciei Shandong, la peste 1.500 de kilometri nord de locul spre care pornise.

Relatarea lui se încheie cu socoteala anilor și a țărilor: „puțin sub treizeci”. A pus totul pe hârtie, ca să afle și alții ce văzuse.

Între timp În anul 410, pe când Faxian era în India sau în Sri Lanka, vizigoții jefuiau Roma.

Cât a lipsit

16 ani

Pe hartă

17.800 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

657 de texte aduse acasă pe 20 de cai

Xuanzang a plecat în 629 fără aprobare. Dinastia Tang abia venise la putere, granița era închisă, iar oamenilor le era interzis să iasă din țară. Guvernatorul din Liangzhou, care aflase că un călugăr vrea să meargă spre vest, l-a îndemnat să se întoarcă în capitală.

În deșertul de dincolo de ultimul turn de pază, i-a scăpat din mână burduful cu apă. „O rezervă pentru o mie de li s-a pierdut într-o clipă”, notează biograful lui. A pornit înapoi, s-a oprit după câțiva kilometri și s-a întors iar spre vest, pentru că jurase să nu facă niciun pas spre est până nu ajunge în India. Patru nopți și cinci zile n-a avut apă. În a cincea noapte, calul a luat-o brusc pe altă cărare și l-a dus la o pajiște și la un ochi de apă.

Drumul l-a dus prin Turfan, peste munții Tian Shan, la Samarkand și peste Hindu Kush. La Bamiyan a descris un Buddha în picioare, săpat în stâncă, înalt de „140 sau 150 de picioare”, ale cărui „nuanțe aurii strălucesc în toate părțile”. Statuile de la Bamiyan au rămas acolo până în martie 2001, când talibanii le-au aruncat în aer.

A stat ani buni la Nalanda, mănăstirea unde, spune biograful lui, trăiau în permanență în jur de 10.000 de călugări, și a coborât în sud până la Kanchipuram. Când s-a întors, în 645, avea cu el 657 de texte, încărcate pe douăzeci de cai. Și-a petrecut restul vieții traducându-le.

Peste nouă secole, drumul lui a devenit subiectul romanului Călătorie spre Apus, tipărit în 1592, în care un călugăr merge în India păzit de un rege al maimuțelor.

Între timp În 632, la trei ani după plecarea lui Xuanzang, murea la Medina profetul Mahomed.

Cât a lipsit

11 ani

Pe hartă

nemăsurat

Un detaliu

a găsit la Kufa pictori și țesători chinezi

Nu se cunoaște ordinea în care a trecut prin locurile pe care le descrie; linia doar le leagă.

Du Huan n-a plecat să exploreze. În 751 era în armata generalului Gao Xianzhi, care a ajuns atunci, scrie o rudă a lui, până la „Marea Apusului”. Istoricii înțeleg de aici că a fost luat prizonier în bătălia de la Talas, unde trupele califatului abbasid au învins armata Tang. A trăit următorii unsprezece ani în ținuturile califatului.

La Kufa, în Irakul de azi, a descris oameni care „se închină Cerului de cinci ori pe zi”, nu beau vin și nu ascultă muzică, și un conducător care în fiecare a șaptea zi urcă pe un scaun înalt și le vorbește credincioșilor, într-o sală de rugăciune în care încap zeci de mii de oameni. A văzut și struți, păsări „cu picioare ca ale cămilei”.

A dat acolo și peste chinezi. Îi numește: doi pictori din regiunea capitalei, Fan Shu și Liu Ci, și doi țesători de mătase din Hedong, dintre care unul se numea Lü Li.

În jurul anului 762 s-a întors acasă cu o corabie de negustori și a debarcat la Guangzhou. Cartea lui s-a pierdut. Au rămas în jur de 1.500 de caractere, pentru că ruda lui, Du You, le-a copiat într-o enciclopedie terminată în 801.

Între timp În 762, anul în care Du Huan pornea spre casă, califul al-Mansur începea construcția Bagdadului.

Cât a lipsit

4 ani

Pe hartă

10.900 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

„peste 20.000 de li” pe drumul spre apus

În 1219, Genghis Han, aflat în campanie în Asia Centrală, a trimis un sol cu o tăbliță de aur după un maestru taoist din Shandong, Qiu Chuji, cunoscut drept Changchun. Changchun trecuse de 70 de ani. A pornit la drum în 1220, cu nouăsprezece discipoli.

Drumul a durat doi ani: prin Mongolia, peste munții Altai, prin Samarkand și până în Hindu Kush, unde își avea hanul tabăra. Ucenicul Li Zhichang a notat tot: zăpada din trecători, grădinile Samarkandului, o eclipsă de soare văzută pe malul râului Kerulen.

În mai 1222, Genghis l-a poftit să stea jos, a cerut să i se aducă de mâncare și l-a întrebat: „Ai un leac al nemuririi?” Changchun i-a răspuns: „Există mijloace de a păstra viața, dar nu există leacuri care să dea nemurirea.” Hanul l-a lăudat pentru sinceritate.

Înainte să pornească spre apus, în 1221, le spusese discipolilor că se va întoarce peste trei ani. S-a întors în 1224.

Între timp În 1223, generali mongoli din aceeași campanie îi învingeau pe cnejii ruși și pe cumani la râul Kalka.

Cât a lipsit

nu s-a mai întors

Pe hartă

18.200 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

scrisori pentru papă și pentru regii Franței și Angliei

Bar Sauma era un călugăr creștin din Khanbaliq, capitala mongolă care se numește azi Beijing. Făcea parte din Biserica Răsăritului și vorbea o limbă turcică; cronicarii siriaci ai vremii îi numesc pe el și pe ucenicul lui, Markos, uiguri. În anii 1270 au plecat amândoi să se roage la Ierusalim.

N-au ajuns niciodată acolo, pentru că războaiele închiseseră drumurile. Markos a fost ales patriarh al Bisericii Răsăritului, iar în 1287 Arghun, conducătorul mongol al Persiei, l-a trimis pe Bar Sauma în Europa, să propună o alianță împotriva mamelucilor, care stăpâneau Ierusalimul.

La Constantinopol a văzut Sfânta Sofia. La Napoli a privit de pe un acoperiș o bătălie navală. La Paris, regele Filip al IV-lea i-a arătat Coroana de spini, iar el a fost dus să vadă școlile orașului, care aveau, după relatarea lui, 30.000 de elevi. În Gasconia, stăpânită atunci de Anglia, regele Eduard I i-a cerut să săvârșească Euharistia, iar regele și nobilii lui s-au împărtășit de la un călugăr născut la Beijing.

Înapoi la Roma, de Paștele lui 1288, s-a împărtășit din mâna noului papă, Nicolae al IV-lea. Alianța nu s-a mai făcut. Bar Sauma a murit la Bagdad în ianuarie 1294 și nu și-a mai văzut orașul natal.

Între timp În 1287, când Bar Sauma ajungea la Roma, Marco Polo era în China, în slujba lui Kublai Han.

Cât a lipsit

un an și jumătate

Pe hartă

6.900 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

a stat „peste un an” și a scris 40 de capitole

În 1296, Zhou Daguan, un om din Wenzhou, a plecat spre Cambodgia cu o solie pe care curtea Yuan o hotărâse cu un an înainte. Au ieșit în larg din portul Wenzhou în primăvara acelui an, au ajuns în Champa în mai puțin de o lună și s-au luptat apoi cu vânturile potrivnice până toamna, când au ajuns la Angkor. A stat acolo peste un an.

A descris porțile orașului: poduri străjuite de 54 de uriași de piatră care trag de șerpi cu nouă capete, iar deasupra porții cinci capete mari de Buddha, întoarse spre cele patru zări.

L-a văzut pe rege ieșind în oraș în picioare pe un elefant, cu o sabie de aur în mână, precedat de trei până la cinci sute de femei de la palat care duceau lumânări aprinse, chiar și ziua. A notat că negoțul îl fac femeile, că mărfurile chinezești sunt foarte căutate, de la obiectele lăcuite din Wenzhou la ceramica verde din Quanzhou, și că ce își doresc localnicii cel mai mult, fasolea și grâul, nu se poate aduce din China.

Explică și de ce marinarii chinezi dezertau acolo: nu e nevoie de haine, orezul se găsește ușor, femeile la fel, casele se ridică ușor, iar negoțul merge ușor.

Scurta lui carte e singura mărturie directă păstrată despre viața de zi cu zi din Imperiul Khmer. Primul european despre care se știe că a văzut Angkorul, călugărul portughez António da Madalena, a ajuns acolo în 1586.

Între timp În 1295, Marco Polo se întorcea la Veneția, după 24 de ani de lipsă.

Cât a lipsit

7 călătorii în 28 de ani

Pe hartă

20.800 kmcel puțin, prin locurile numite

Un detaliu

„peste 30 de țări” și „peste o sută de mii de li” pe mare

Zheng He s-a născut într-o familie musulmană din Yunnan. A fost luat prizonier de armatele Ming când era copil, castrat și dat în slujba prințului care a devenit împăratul Yongle.

Între 1405 și 1433 a condus șapte expediții pe ocean. În 1431, în timp ce flota aștepta vântul de nord în portul Changle, a pus să fie săpată în piatră o inscripție. Scrie acolo, ca și într-o a doua inscripție din același an, că a comandat de fiecare dată „câteva zeci de mii” de oameni pe „peste o sută” de corăbii mari, că flota a ajuns în peste 30 de țări, până la Hormuz, Aden și Mogadishu, și că a străbătut „peste o sută de mii de li” în largul mării, unde „valurile uriașe se ridică asemenea munților”.

Flota a adus înapoi ce trimiteau acele țări: lei și leoparzi din Hormuz, zebre din Mogadishu, struți din Brava, iar din Aden o girafă, trecută în inscripție cu numele ei arab, zurafa, și cu numele de qilin, animalul mitic chinezesc cu care a fost asimilată. O girafă ajunsese la curte încă din 1414, adusă din Bengal. I-a fost prezentată împăratului ca qilin, semn al unei domnii înțelepte, iar el, scrie istorica Sally K. Church, a minimalizat prevestirea.

Călătoriile s-au oprit după 1433. Zheng He a murit probabil în ultima dintre ele, poate la Calicut. La 93 de ani după ce prima lui flotă pornise spre Calicut, corăbiile lui Vasco da Gama ancorau în același port.

Între timp În 1405, când pleca prima flotă, în Țara Românească domnea Mircea cel Bătrân. În 1415, portughezii cucereau Ceuta, în nordul Africii.