Pe muntele Cetate se vede o rană de 400 de metri: cariera deschisă între 1970 și 2006. Sub ea și sub munții vecini stau patru piei de mine, din patru epoci. Mai jos, le deschidem pe rând.
suprafața târgul de azi
Valea Roșiei · Munții Metaliferi, județul Alba · azi
Muntele cu patru piei
Din târg nu se vede decât o vale liniștită, cu case vechi și un lac de munte. Sub vale însă stau patru mine, una peste alta, din patru epoci: galeriile romane de acum 1.800 de ani, cu un contract de muncă păstrat în ceară; secolele focului și ale prafului de pușcă; o carieră comunistă de 400 de metri; și groapa uriașă care n-a mai fost săpată, oprită de oameni în stradă și în Parlament, apoi judecată la Washington.
Deschidem muntele împreună, piele cu piele. În stânga vezi pielea în care ești și unealta ei; în dreapta, anii din povestea fiecărei piei.
Cariera Cetate, 1970–2006. Foto: PanchoS, CC0, via Wikimedia Commons.
Unde deschidem muntele
Roșia Montană e în Munții Metaliferi, în Apuseni, la apus de Alba Iulia și la câțiva kilometri de Abrud. Romanii îi spuneau Alburnus Maior. Munții din jur — Cetate, Cârnic, Orlea, Jig — sunt toți găuriți de galerii: peștera omenească de aici măsoară, cu toate epocile, vreo 80 de kilometri, după socoteala ministerelor din 2016.
După cucerirea Daciei, Roma a adus aici mineri pricepuți din Dalmația și a organizat cea mai întinsă exploatare de aur subterană a lumii romane cunoscute la înscrierea din 2021: UNESCO numără vreo 7 kilometri de lucrări romane, în bucăți separate, nu un tunel continuu. Inima lor e în sud-vestul Cârnicului: camere sprijinite pe piloni, galerii cu scară în spirală și fronturi verticale de un tip neîntâlnit altundeva.
Galeriile se recunosc după profil: un trapez care se lărgește de la 1–1,4 m la tavan la 1,8–2,5 m la vatră, înalt de 1,5–2 metri, săpat cu dalta și ciocanul. Pe alocuri au rămas stâlpi de stâncă nesăpată care țin tavanul, camere de lucru și o scară în spirală, unică. Focul s-a folosit puțin: doar în două sectoare, sub 5% din lucrările vechi cunoscute.
În total, romanii au scos, spun estimările, vreo 500 de tone de aur în 166 de ani — o estimare, nu un total cântărit.
Galerie romană. Foto: Codrinb, CC BY-SA 3.0 RO, via Wikimedia Commons.
Tăblița XI · 70 de dinari
Contractul din ceară
În galerii s-au găsit vreo 50 de tăblițe de lemn cerat, din care vreo 25 de documente s-au păstrat și s-au publicat, datate între 131 și 167. Printre ele, un contract de muncă: la 20 mai 164, Memmius, fiul lui Asclepios, s-a tocmit la Aurelius Adiutor pentru lucru în mină, cu 70 de dinari până la idele lui noiembrie (13 noiembrie), plus mâncare — ultimul cuvânt se citește greu, semnul întrebării e al muzeului.
Martorii îi știm pe nume: Titus, fiul lui Beusantis, zis și Bradua, de neam iliro-dalmat, și Socratios, fiul lui Socration, de neam greco-oriental. Tonul e al oricărui contract: cine, cât, până când și ce se întâmplă dacă una dintre părți nu-și ține cuvântul. Tăblița se află azi la Muzeul Național de Istorie a României, la București.
Povestea întreagă a tăblițelor, cu textul latin, o spune pagina Actul din 131.
Contractul lui Memmius, 20 mai 164. Foto: Dorieo, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons.
Păru-Carpeni · roți de 3,90 m
Roțile care scoteau apa
Aurul era jos, apa era peste tot: ca să sape în adânc, romanii au instalat roți de lemn care ridicau apa din treaptă în treaptă. La Păru-Carpeni au lucrat patru roți în serie — poate cinci, camerele se citesc greu — iar roata descrisă în săpături avea 3,90 m diametru și 27 de cupe. Lemnul păstrat stă și azi pe loc, în subteran.
O instalație asemănătoare a fost la Cătălina-Monulești, unde încă din 1855 s-a găsit o mașină romană de ridicat apa, din lemn. Roțile stăteau în adânc, acolo unde se aduna apa, și țineau galeriile uscate.
Foc și praf de pușcă · 226 de șteampuri
A doua piele: focul, praful, apa
După romani s-a săpat mai departe, în ritm mai mic: cu focul, care sparge stânca încălzită și răcită brusc, apoi cu unelte de fier și, din epoca habsburgică, cu explozii de pulbere. Minereul se zdrobea în șteampuri de lemn mișcate de apă: dosarul UNESCO numără 119 în 1757 și 226 în 1772. Nisipul rezultat se spăla și se alegea în șaitroc, o albie de lemn.
Apa șteampurilor venea din tăuri, lacurile artificiale ale muntelui: peste o sută, după socoteala turului UNESCO, dintre care opt mari au rămas până azi — Tăul Mare, Brazi, Anghel, Țarinii, Găuri, Cartușului, Țapului și Cornei. Anul 1733, des pomenit, e mai degrabă anul marilor lucrări de stat, nu neapărat nașterea fiecărui lac.
Tăul Brazi, apă pentru șteampuri. Foto: RMGC, CC BY-SA 4.0, via Wikimedia Commons.
Cariera Cetate · 400 m
A treia piele: groapa deschisă
Din 1970, statul a trecut la carieră deschisă pe muntele Cetate: trepte uriașe au mușcat din vârf până în 2006, când exploatarea s-a oprit. Sus, groapa are vreo 400 de metri diametru, iar din creștet s-au tăiat vreo 120 de metri. (Un studiu datează groapa mare din 1971, nu din 1970: începutul se dă cu un an în plus sau în minus.)
Prețul s-a văzut abia după: cariera a șters Curțile Romane, vechile lucrări romane de suprafață, și o bună parte din peisajul minier al Cetății, cu galeriile lui cu tot. Ce-a fost dedesubt nu se mai poate cerceta decât pe margini.
Cele 4 cariere care n-au fost
A patra piele: groapa care n-a fost
Înființată în 1997, compania Roșia Montană Gold Corporation a propus altceva: patru cariere deschise — Cetate, Cârnic, Orlea și Jig — cu minereul măcinat și aurul scos cu cianură, prin procedeul CIL, și cu sterilul strâns într-un iaz în valea Cornei. Raportul companiei număra 960 de familii afectate, șapte biserici și patru case de rugăciune în zona proiectului.
Pe hârtie au rămas și ele: oamenii au ieșit în stradă, parlamentul a respins legea, UNESCO a pus muntele pe listă, iar tribunalul de la Washington a respins compania. În secțiunea 3D, pielea a patra apare ca o umbră albă — groapa desenată, nu săpată.
Aurul · 1,3 grame la tonă
Totul a început cu un vulcan
Aurul de aici e epitermal: ape fierbinți l-au depus acum vreo 12,8 milioane de ani (12,71–12,85 milioane, după datarea mineralizației) în coșuri de brecie dintr-un aparat vulcanic. Roca purtătoare e mai degrabă dacit decât andezit: andezitul a venit mai târziu, ca o pătură peste zăcământ. Media e modestă: vreo 1,3 grame de aur și 6 de argint la tonă, de obicei între 0,5 și 2 grame; pe filon, la minereul bogat ales de romani, se trece de 30 de grame.
Fă socoteala de acasă: la 1,3 grame la tonă, ca să strângi un kilogram de aur trebuie să muți vreo 770 de tone de stâncă. Romanii, cu dalta și ciocanul, au ales doar vinele bogate: de aici sutele de tone estimate, nu milioanele de tone de steril.
Procesul · 8 martie 2024
Muntele care a câștigat procesul
La 1 septembrie 2013, după ce guvernul a trimis în parlament legea specială a minei, Bucureștiul a ieșit în stradă; la 15 septembrie, The Guardian număra peste 20.000 de oameni numai în Capitală. Senatul a respins legea la 19 noiembrie 2013, cu 119 voturi pentru respingere, iar Camera Deputaților, decisivă, a respins-o la 3 iunie 2014.
La 27 iulie 2021, UNESCO a trecut Peisajul minier Roșia Montană pe lista patrimoniului mondial — și, odată cu ea, pe lista celor în pericol, din pricina planurilor de reluare a mineritului. La 8 martie 2024, tribunalul ICSID de la Washington a respins cu 2–1 pretențiile companiei Gabriel Resources și a pus-o să plătească României cheltuielile, vreo 10 milioane de dolari. Cererea de anulare a companiei e încă pe rol: ultimul termen din dosar e 1 iulie 2026. Iar licența de exploatare s-a stins singură la 20 iunie 2024 — compania o contestă în instanță.
Urcăm la lumină. Sus, povestea continuă pe hârtie: cine au fost oamenii aurului și ce nu știm încă.
Magheru, septembrie 2013. Foto: Bogdan, CC BY-SA 3.0, via Wikimedia Commons.
Alege pielea
Sari direct la pielea care te interesează; muntele 3D se deschide acolo.
Aurul: un vulcan, un număr, două socoteli
Aurul de la Roșia Montană s-a născut în fierbințeala unui aparat vulcanic, acum vreo 12,8 milioane de ani: apele calde au urcat prin coșurile de brecie și au lăsat în urmă aur și argint. Geologii îi spun zăcământ epitermal, de dacit mai mult decât de andezit. Conținutul mediu e mic — vreo 1,3 grame de aur la tonă — și tocmai de aceea romanii au vânat vinele bogate, de peste 30 de grame, lăsând muntele sărac în pace.
Cât aur au scos romanii? UNESCO spune „vreo 500 de tone” în 166 de ani: o estimare a părții române, fără metodă publicată, nu un total cântărit. Cât a rămas? Compania spunea, în 2012, 10,1 milioane de uncii de aur (vreo 314 tone) și 47,6 milioane de uncii de argint, în 214,9 milioane de tone de minereu — numerele ei, nu o socoteală nouă a statului. Statul, prin vocea ANRM din 2013, vorbea de 247 de tone de aur și 905 de argint ca producție după procesare: altă categorie, altă socoteală, cele două nu se compară direct.
Oamenii: dalmați tocmiți cu contract
Mineritul s-a organizat aici încă din vremea lui Traian, cu neamuri iliro-dalmate aduse în Dacia: Pirustae, Baridustae, Sardeates și alții, așezați — spun cercetătorii — în grupuri compacte. Niciun act de întemeiere nu s-a păstrat; ce știm sigur începe cu tăblițele.
Cea mai veche pomenire a locului e tăblița XVIII, din 6 februarie 131: un contract (de muncă, după expoziția MNIR din 2026; de muncă sau de împrumut, după textele mai vechi), scris de Valerius Firmus pentru niște iliri cu nume ca Verzo și Dasius, și încheiat cu numele locului, Alburnus Maior. 6 februarie 131 e prima mențiune, nu întemeierea: târgul exista deja. Tot așa, Roșia e cea mai veche așezare minieră atestată documentar, nu cea mai veche așezare — Histria e cu șapte secole mai veche, cum arată și pagina ei.
Detaliul vieții de zi cu zi vine din tăblița XI, contractul lui Memmius din 20 mai 164: tocmeală pe șase luni, 70 de dinari, martori iliri și greci, reguli pentru cine nu-și ține cuvântul. Textele latinești și traducerile, pe Actul din 131.
Placa tăbliței XVIII, la Roșia Montană. Foto: Codrinb, CC BY-SA 3.0 RO, via Wikimedia Commons.
Galeriile: fiecare rețea, cu anii ei
Sub munte se întinde un oraș de galerii din toate epocile: romane 7 kilometri (UNESCO), habsburgice și moderne mult mai multe, iar cu totul vreo 80 de kilometri, după socoteala ministerelor din 2016. Romanii au lăsat profilul trapezoidal, stâlpii de susținere și scara în spirală; veacurile de mijloc au lăsat tăuri și șteampuri; secolul XX a lăsat cariera.
De vizitat azi: muzeul mineritului, cu 170 m de galerii romane originale, pe 157 de trepte, în masivul Orlea. Galeria Cătălina-Monulești — peste 300 m cercetați pe șase niveluri, 390 m puși în siguranță, din care 200 m romani — e închisă pentru vizitarea obișnuită: traseul muzeului e la Orlea, nu la Cătălina. Pentru program și bilete la zi, vezi pagina muzeului.
Rețelele și anii lor
Rețeaua
Ani / epocă
Măsură
Galeriile romane
106–~271
vreo 7 km, în bucăți; profil trapezoidal; scară în spirală
Cârnic sud-vestic
roman, sec. II–III
camere cu piloni; scări în spirală; fronturi verticale
Păru-Carpeni
roman
4 roți de drenaj (poate 5); 3,90 m, 27 de cupe; in situ
Cătălina-Monulești
roman + modern
peste 300 m pe 6 niveluri; închisă publicului
Muzeul (Orlea)
roman, vizitabil
170 m galerii originale; 157 de trepte
Cariera Cetate
1970–2006
~400 m sus; 120 m tăiați din creștet; Curțile Romane șterse
Procesul: legea, lista, tribunalul
Proiectul companiei, așa cum a fost depus: patru cariere deschise — Cetate, Cârnic, Orlea și Jig — minereu măcinat, aur extras cu cianură prin procedeul CIL și steril strâns într-un iaz în valea Cornei. Compania număra 960 de familii afectate; o scrisoare a Sfântului Sinod din 2003 dădea alte numere, de atunci: vreo 900 de familii, 740 de case și 138 de apartamente, 8 biserici mutate și patru masive desființate. Nimic nu s-a construit, așa că toate numerele sunt ce-ar fi fost, nu ce s-a întâmplat.
Șirul faptelor: 1 septembrie 2013, strada; 19 noiembrie 2013, Senatul respinge; 3 iunie 2014, Camera Deputaților, decisivă, respinge; 27 iulie 2021, UNESCO trece muntele pe listă și, odată, pe lista celor în pericol; 8 martie 2024, ICSID respinge pretențiile companiei cu 2–1 și o obligă la vreo 10 milioane de dolari cheltuieli. Compania ceruse 4,4 miliarde de dolari, după Associated Press; a primit zero. Cererea de anulare și procesul licenței sunt încă pe rol, în stadiul din septembrie 2026.
Opt propoziții: adevărat sau fals?
Alege. Răspunsurile se verifică din frazele paginii.
Galeriile romane au profil trapezoidal, mai îngust la tavan decât la vatră.
Așezarea Alburnus Maior a fost întemeiată la 6 februarie 131.
Memmius s-a tocmit cu 70 de dinari până la 13 noiembrie 164.
Cele 500 de tone de aur roman sunt un total cântărit din registre.
Roata de la Păru-Carpeni avea 3,90 m diametru și 27 de cupe.
Galeria Cătălina-Monulești e traseul vizitat azi la muzeul mineritului.
Camera Deputaților a respins legea minei la 3 iunie 2014.
Procesul cu compania Gabriel s-a terminat definitiv în 2024.
Trimite mai departe
Cum am lucrat și ce nu știm
Dimensiunile sunt cele publicate: galerii romane vreo 7 km, profil 1–1,4 m la tavan și 1,8–2,5 m la vatră, roți de 3,90 m cu 27 de cupe, cariera Cetate de ~400 m cu ~120 m tăiați din creștet. Muntele 3D le respectă profilurile; așezarea masivelor și a galeriilor unul față de altul e schematică, fiindcă n-am folosit ca hartă de bază nicio ridicare publicată a întregii rețele. Pielea a patra — carierele proiectate — e desenată ca umbră, fiindcă n-a fost săpată niciodată.
Ce nu știm: dacă dacii au săpat aici înaintea romanilor (cu putință, contestat) și cu atât mai puțin dacă s-a săpat în epoca bronzului (nedovedit); în ce an a intrat prima oară pulberea în munte (folosită în secolul XVIII); câte tăuri au rămas exact și când s-a născut fiecare; câte roți au fost la Păru-Carpeni, patru sau cinci; când s-a stins ultima galerie romană (~271 e sfârșitul epocii, nu un proces-verbal de închidere). Despre proces spunem doar fapte datate și stadiul din septembrie 2026: anularea și licența sunt pe rol.
Fotografii: PanchoS (CC0), Codrinb, Bogdan, Dorieo și RMGC (CC BY-SA), via Wikimedia Commons (credite sub fiecare imagine). Hartă: Natural Earth + Nominatim / OpenStreetMap.
Surse
UNESCO, iulie 2021: înscrierea, 500 de tone estimate, 7 km, roțile, tăblițele, lista în pericol.
