Cum a învățat România să zboare?

Capitolul

1872 – 1906

Născut

17 august 1872, Surducu Mic

Brevetul

15 mai 1903, nr. 332106

Saltul

18 martie 1906, Montesson

Traian Vuia s-a născut la 17 august 1872 la Surducu Mic, în Banat – pe atunci Austro-Ungaria, azi satul timișean care îi poartă numele. A studiat dreptul, dar caietele lui erau pline de o mașină mai grea decât aerul, care să decoleze prin mijloace proprii, pe roți, fără șine și fără catapultă. În 1902 a dus ideea la Paris.

La 17 februarie 1903 a depus un memoriu la Academia Franceză; Academia l-a respins – formularea exactă a refuzului e disputată, așa că n-o redăm. Neabătut, Vuia și-a brevetat mașina: brevetul francez 332106, depus la 15 mai 1903 pe numele „Trajan Vuia”. A construit Vuia I, cu aripi de liliac, și l-a dus pe câmpul de la Montesson, lângă Sena.

La 18 martie 1906 mașina a alergat pe roți și s-a ridicat: unsprezece metri după unele relatări, doisprezece după altele – prima decolare a unui avion pe roți prin mijloace proprii. Frații Wright zburau din decembrie 1903, dar de pe șine, cu catapultă; zborurile pariziene ale lui Santos-Dumont au venit în toamna aceluiași an. L'Aérophile a relatat încercările în numărul din octombrie – de acolo vin fotografiile din pagină.

Între timp Memoriul din 17 februarie 1903 a fost respins de Academie – formularea exactă e disputată.

Capitolul

1882 – 1913

Născut

19 noiembrie 1882, Binținți

Cotroceni

17 iunie 1910

Bănești

13 septembrie 1913

Aurel Vlaicu s-a născut la 19 noiembrie 1882 la Binținți, în Ardeal – pe atunci Austro-Ungaria; satul se cheamă azi Aurel Vlaicu. După studii de inginerie în străinătate s-a întors cu proiectul său: un avion cu elicea în spate și ampenajul în față, ușor și ciudat. În 1909 Arsenalul Armatei din București a primit să-l construiască.

Vlaicu I s-a ridicat prima oară de la sol la Cotroceni, la 17 iunie 1910; în octombrie l-a zburat și la Băneasa. Vlaicu II a urmat în 1911 – zburat prima oară chiar în aprilie – iar în iunie 1912 Vlaicu l-a dus la Săptămâna internațională a zborului de la Aspern, lângă Viena: cu alți 42 de aviatori în concurs, între care Roland Garros, a câștigat premii de 7.500 de coroane, pentru aterizare de precizie, aruncarea proiectilului și viraje strânse în jurul unui stâlp.

În septembrie 1913 a pornit să traverseze Carpații. Lângă Bănești, în județul Prahova, mașina i s-a prăbușit: 13 septembrie 1913 – 31 august pe stil vechi. Avea treizeci de ani. Vlaicu III, construit pentru compania Marconi pentru experimente de radio din avion, n-a mai fost terminat.

Între timp 31 august pe stil vechi e 13 septembrie pe stil nou – prăbușirea în ambele calendare.

Capitolul

1886 – 1934

Născut

7 iunie 1886, București

Salonul

octombrie 1910, Paris

Efectul

brevetat 1934

Henri Coandă s-a născut la București la 7 iunie 1886, fiul generalului Constantin Coandă. Ofițer de artilerie devenit inginer, a ajuns la Paris cu un avion cum nu mai era altul: Coandă-1910, un sescviplan fără elice – un motor cu piston Clerget antrena un compresor centrifugal cu palete multiple, „turbo-propulseurul”, cu evacuarea într-un tub.

La a doua Expoziție internațională aeronautică, la Paris în octombrie 1910, a fost singurul exponat fără elice – și senzația Salonului. Coandă a susținut mai târziu că mașina ar fi făcut un salt neprogramat la Issy în decembrie 1910, sfârșit cu o prăbușire; istoricii Charles Gibbs-Smith și Frank Winter au respins zborul, iar ancheta Smithsonian le dă dreptate. Certă e mașina de la Salon; saltul rămâne disputat.

Coandă a construit apoi avioane la Bristol, între 1911 și 1914, apoi s-a ocupat decenii de fenomenul zărit în jetul de evacuare: un jet de fluid se lipește de o suprafață curbă. A brevetat efectul Coandă în 1934 – deși Thomas Young îl descrisese în 1800, cu 134 de ani înainte.

Între timp Thomas Young a descris efectul în 1800 – cu 134 de ani înaintea brevetului.

Capitolul

1913 – 1972

Muzeul

Geoagiu, din 1952

Aeroporturile

Băneasa, Otopeni, Timișoara

Moare Coandă

25 noiembrie 1972, București

Urmele se pot vizita. La Geoagiu, în satul care se cheamă azi Aurel Vlaicu, casa natală a devenit memorial în 1952, cu un muzeu alături din 1982; la Bănești stă un monument, unde s-a sfârșit încercarea carpatică. Numele lui Vuia se păstrează la Surducu Mic – satul e azi Traian Vuia, cu expoziția sa memorială.

Și aeroporturile îi poartă: Băneasa e Aeroportul Aurel Vlaicu, Otopeniul a devenit Henri Coandă în 2004, Timișoara e Traian Vuia. În cartierul bucureștean Aviației, trei străzi – Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă – întâlnesc orașul care l-a privit pe Vlaicu zburând.

Vuia a murit la București la 3 septembrie 1950; Coandă, cel mai longeviv dintre cei trei, a murit tot acolo la 25 noiembrie 1972. Unsprezece metri la Montesson, o vară deasupra Cotrocenilor, o mașină fără elice la Salon: în patru ani, trei români își puseseră țara pe harta zborului.

Între timp Nicio placă de la Montesson sau Issy nu e pretinsă aici – niciuna n-a fost verificată.