Ultima zi a dinozaurilor

După cât timp au ajuns undele și fragmentele: 8.771 de orașe

Căutarea din pagină cuprinde 8.771 de orașe din toată lumea: orașele mari și, pentru România, Republica Moldova, Regatul Unit și Irlanda, toate cele de peste 15.000 de locuitori. Tabelul le arată pe cele mai mari din România și Republica Moldova și câteva capitale europene. Distanța este măsurată pe glob, între locul impactului și locul unde se afla atunci roca de sub oraș.

Orașele din Carpați și din Transilvania stau pe blocuri de scoarță pe care modelul le mișcă separat de restul Europei. De aceea orașe vecine azi, ca Târgu Jiu și Craiova, pot apărea în tabel la sute de kilometri diferență. Pentru aceste blocuri, reconstituirile globale sunt aproximative.

Arată și celelalte 29 de orașe

Unde se vede stratul azi

Stratul lăsat de impact a fost găsit în sute de locuri. Cele 17 de mai jos apar pe glob ca romburi. Stratul conține sferule (picături de rocă topită, răcite în zbor), cuarț șocat (cristale deformate de presiunea impactului) și iridiu, dat în tabel în părți pe miliard (ppb). Grosimea scade cu distanța: zeci de metri până la 500 km de crater, între câțiva decimetri și zece metri la distanțe de până la 1.000 km, 1–10 cm până la 5.000 km și milimetri mai departe (Schulte și colab., 2010).

Grosimile de mai sus sunt grupate după distanțele estimate de Schulte, care diferă de cele calculate aici pe globul de atunci: sunt mai mari pentru Europa și mai mici pentru Caraibe, țărmul Golfului Mexicului și locurile din emisfera sudică. Tabelul le arată pe amândouă. „Foraj oceanic” înseamnă un loc în care programul internațional de foraj oceanic (ODP) a scos o probă din fundul mării.

* Poziția localității, nu a locului exact în care roca iese la suprafață. Pentru iridiu este dată valoarea maximă măsurată, în părți pe miliard (ppb). În tabelul lui Schulte, unele rânduri grupează locuri apropiate (forajele ODP 999 și 1001; 1258, 1259 și 1260; Stevns Klint și Nye Kløv; Gubbio și Petriccio; El Kef și Ellès).

Ce este calculat și ce este luat din studii

Unde era fiecare oraș

Pozițiile de acum 66 de milioane de ani sunt calculate cu modelul global al plăcilor tectonice PALEOMAP (Scotese, 2016), același pe care se sprijină harta uscatului și a mărilor (Scotese și Wright, 2018; harta pentru 65 de milioane de ani, cu pasul de un grad, aproximativ 110 km). Distanța până la impact a fost verificată pentru zece locuri de pe șase continente pe alte reconstituiri (Müller 2022 și Merdith 2021, care la această vârstă indică aceleași distanțe, și Seton 2012): diferențele sunt de cel mult 3,4 %. Latitudinea diferă mai mult de la un model la altul, de aceea pagina nu o afișează.

Pentru orașele de pe insule vulcanice mai tinere decât impactul (Islanda, Hawaii, Canare și altele), pagina spune că insula nu exista încă. „Sub mare” și „pe uscat” sunt citite de pe hărțile pentru 65 și 70 de milioane de ani, combinate pentru momentul impactului, la pasul lor de un grad; „aproape de țărm” înseamnă că pătratele vecine de pe hartă diferă.

Cutremurul

Timpii primei și ai celei de-a doua unde seismice sunt cei ai undelor care sosesc primele în modelul standard al interiorului Pământului folosit în seismologie (ak135), pentru o sursă aflată la suprafață. Distanțele sunt măsurate în grade pe glob: 90° înseamnă un sfert din ocolul Pământului, aproximativ 10.000 km. Prima undă este cea de compresie, numită P. Ea ajunge direct până la 98° de crater. Între 98° și 159° sosește întâi o undă mult mai slabă, care ocolește nucleul; mai departe, o undă care trece prin nucleu, de aceea inelul alb face o scurtă pauză înainte de punctul opus. A doua undă este cea de forfecare, numită S; dincolo de 83°, este o undă S care traversează nucleul. Pentru undele care merg pe la suprafață, calculul folosește viteza de 3,8 km pe secundă. Verificare: pentru Tanis, la 3.000 km, calculul indică, rotunjit, 6, 10 și 13 minute, valorile publicate de DePalma și colaboratorii (2019).

Fragmentele

Pentru fiecare distanță, pagina calculează zborul balistic cu cea mai mică viteză de lansare care ajunge acolo, pe un Pământ sferic, fără aer și fără rotație. Fragmente mai rapide, lansate mai razant, au putut ajunge mai devreme; cele mai multe au ajuns mai târziu. Pentru Tanis rezultă 15 minute; cercetătorii care au descris situl au calculat 13–25 de minute pentru sferule. Arcele de pe glob respectă timpii calculați, dar forma lor este simplificată. Nu este stabilit cât a durat căderea lor și cât de tare a încălzit cerul (Robertson și colab., 2004; Goldin și Melosh, 2009).

Valul

Linia de pe glob arată unde ajunge cel mai repede un tsunami, a cărui viteză depinde numai de adâncimea apei: √(g·h), unde g este accelerația gravitațională și h, adâncimea. Rezultatul, 27 de ore pentru 95 % din suprafața mărilor și cel mult 43, se potrivește cu reperele simulării publicate de Range și colaboratorii (2022): o oră până la ieșirea din golf, patru până în Pacific, 48 până la cele mai multe țărmuri. Înălțimile valului sunt luate numai din acel studiu; pagina nu calculează înălțimi și nici un timp al valului pentru fiecare oraș.

Unda din aer

Viteza de 310 m pe secundă este cea care reproduce cel mai bine înregistrările barometrice ale undei produse de Krakatau în 1883, adunate în raportul Royal Society din 1888 (calculul este pe pagina despre acea undă). Pentru impact este o presupunere: nu există o măsurătoare.

Craterul în secțiune

Lățimile și timpii sunt cei din studiile citate: cavitate cu raza de 40–50 km în zeci de secunde, ridicare centrală între secundele 20 și 100, prăbușire între 160 și 300, formă finală în aproximativ zece minute. Adâncimea gropii și înălțimea muntelui central nu apar în textul acestor studii; în desen sunt aproximative.

Afirmații pe care pagina nu le repetă

Pentru câteva afirmații răspândite nu a fost găsit un studiu care să le susțină: că niciun animal de peste 25 kg nu a supraviețuit (este o remarcă făcută la un atelier științific din 1976 despre vertebratele de uscat cunoscute atunci), că peste 90 % din foraminiferele planctonice (organisme marine microscopice, cu cochilie) au dispărut și că un cutremur a durat săptămâni sau luni (un rezumat de conferință).

Surse

• Collins et al. 2020, „A steeply-inclined trajectory for the Chicxulub impact”, Nature Communications.
• Fischer-Gödde et al. 2024, „Ruthenium isotopes show the Chicxulub impactor was a carbonaceous-type asteroid”, Science.
• Morgan et al. 2022, „The Chicxulub impact and its environmental consequences”, Nature Reviews Earth & Environment.
• Alvarez et al. 1980, „Extraterrestrial cause for the Cretaceous-Tertiary extinction”, Science.
• Gulick et al. 2013, „Geophysical characterization of the Chicxulub impact crater”, Reviews of Geophysics.
• Morgan et al. 2016, „The formation of peak rings in large impact craters”, Science.
• Riller et al. 2018, „Rock fluidization during peak-ring formation of large impact structures”, Nature.
• Gulick et al. 2019, „The first day of the Cenozoic”, PNAS.
• Pope et al. 1996, „Surface expression of the Chicxulub crater”, Geology.
• During et al. 2022, „The Mesozoic terminated in boreal spring”, Nature.
• DePalma et al. 2019, „A seismically induced onshore surge deposit at the KPg boundary, North Dakota”, PNAS.
• Meschede et al. 2011, „Antipodal focusing of seismic waves due to large meteorite impacts on Earth”, Geophysical Journal International.
• Schulte et al. 2010, „The Chicxulub asteroid impact and mass extinction at the Cretaceous-Paleogene boundary”, Science.
• Robertson et al. 2004, „Survival in the first hours of the Cenozoic”, GSA Bulletin.
• Goldin & Melosh 2009, „Self-shielding of thermal radiation by Chicxulub impact ejecta: Firestorm or fizzle?”, Geology.
• Belcher et al. 2003, „Fireball passes and nothing burns”, Geology.
• Range et al. 2022, „The Chicxulub impact produced a powerful global tsunami”, AGU Advances.
• Senel et al. 2023, „Chicxulub impact winter sustained by fine silicate dust”, Nature Geoscience.
• Bardeen et al. 2017, „On transient climate change at the Cretaceous-Paleogene boundary due to atmospheric soot injections”, PNAS.
• Artemieva & Morgan 2017, „Quantifying the release of climate-active gases by large meteorite impacts with a case study of Chicxulub”, Geophysical Research Letters.
• Vellekoop et al. 2014, „Rapid short-term cooling following the Chicxulub impact at the Cretaceous-Paleogene boundary”, PNAS.
• Longrich et al. 2016, „Severe extinction and rapid recovery of mammals across the Cretaceous-Palaeogene boundary”, Journal of Evolutionary Biology.
• Longrich et al. 2012, „Mass extinction of lizards and snakes at the Cretaceous-Paleogene boundary”, PNAS.
• Longrich et al. 2018, „Late Maastrichtian pterosaurs from North Africa and mass extinction of Pterosauria at the Cretaceous-Paleogene boundary”, PLOS Biology.
• Landman et al. 2014, „Ammonite extinction and nautilid survival at the end of the Cretaceous”, Geology.
• Sheehan & Fastovsky 1992, „Major extinctions of land-dwelling vertebrates at the Cretaceous-Tertiary boundary, eastern Montana”, Geology.
• Wilf & Johnson 2004, „Land plant extinction at the end of the Cretaceous: a quantitative analysis of the North Dakota megafloral record”, Paleobiology.
• Field et al. 2018, „Early evolution of modern birds structured by global forest collapse at the end-Cretaceous mass extinction”, Current Biology.
• Lowery et al. 2018, „Rapid recovery of life at ground zero of the end-Cretaceous mass extinction”, Nature.
• Vajda et al. 2001, „Indication of global deforestation at the Cretaceous-Tertiary boundary by New Zealand fern spike”, Science.
• Renne et al. 2013, „Time scales of critical events around the Cretaceous-Paleogene boundary”, Science.
• Lyson et al. 2019, „Exceptional continental record of biotic recovery after the Cretaceous-Paleogene mass extinction”, Science.
• Wilson Mantilla et al. 2021, „Earliest Palaeocene purgatoriids and the initial radiation of stem primates”, Royal Society Open Science.
• Carvalho et al. 2021, „Extinction at the end-Cretaceous and the origin of modern Neotropical rainforests”, Science.
• Csiki-Sava et al. 2016, „The East Side Story: the Transylvanian latest Cretaceous continental vertebrate record”, Cretaceous Research.
• Csiki-Sava et al. 2015, „Island life in the Cretaceous: faunal composition, biogeography, evolution, and extinction of land-living vertebrates on the Late Cretaceous European archipelago”, ZooKeys.
• Sprain et al. 2019, „The eruptive tempo of Deccan volcanism in relation to the Cretaceous-Paleogene boundary”, Science.
• Schoene et al. 2019, „U-Pb constraints on pulsed eruption of the Deccan Traps across the end-Cretaceous mass extinction”, Science.
• Hull et al. 2020, „On impact and volcanism across the Cretaceous-Paleogene boundary”, Science.
• Scotese & Wright 2018, „PALEOMAP paleodigital elevation models (PaleoDEMS) for the Phanerozoic”, Zenodo.
• Scotese 2016, „PALEOMAP PaleoAtlas for GPlates and the PaleoData Plotter Program”, EarthByte.
• Kennett, Engdahl & Buland 1995, „Constraints on seismic velocities in the Earth from traveltimes (ak135)”, Geophysical Journal International.
• Natural Earth, „1:50m coastline”.
• GeoNames, „cities15000, CC BY 4.0”.
• IOC World Bird List, v. 15.2.
• Müller et al. 2022, „A tectonic-rules-based mantle reference frame since 1 billion years ago”, Solid Earth.
• Merdith et al. 2021, „Extending full-plate tectonic models into deep time”, Earth-Science Reviews.
• Seton et al. 2012, „Global continental and ocean basin reconstructions since 200 Ma”, Earth-Science Reviews.
• GPlates Web Service.
• Unda de aer a vulcanului Krakatau: viteza de 310 m/s, calculată din tabelele raportului Royal Society din 1888.
• USGS, „M 9.5, 1960 Great Chilean Earthquake”.
• International Commission on Stratigraphy, „GSSP for the Danian Stage, El Kef”.