Orașul Vechi al Varșoviei: de la vederea lui Canaletto la trecutul pe care orașul l-a ales
În 1770, un pictor venețian a privit peste Vistula și a pictat silueta Varșoviei. În 1944, forțele germane au incendiat-o și au demolat-o. Ce s-a ridicat în locul ei a pornit de la relevee, inventare și alegeri privind Varșovia care urma să fie readusă la viață.
Bellotto a pictat silueta orașului de pe malul Pragăi
Bernardo Bellotto s-a născut la Veneția în 1722, a învățat pictura de vedute de la unchiul său, Canaletto, și a petrecut ultimii 13 ani din viață la Varșovia. Își semna uneori lucrările Bellotto de Canaletto, iar la Varșovia sala care a găzduit vederile sale urbane se numește și azi Sala Canaletto.
Vederea din 1770 privește spre vest dinspre Praga, cartierul de pe malul estic al Vistulei. Între 1767 și 1780 le-a pictat pentru regele Stanisław August, iar pânzele au fost prinse în lambriurile sălii. Castelul Regal spune că setul complet de 22 de pânze a fost dus în Rusia în 1832, unde dimensiunile a 18 dintre ele au fost modificate. S-au întors în 1921. În 1984, în Castelul reconstruit, ordinea inițială a tablourilor a fost refăcută după compoziții și după inventarele Castelului.
Orașul Vechi din Varșovia, văzut de sus, 1945. Angajat anonim al Agenției Poloneze de Presă.Credit: Angajat anonim al Agenției Poloneze de Presă · 1945 · Domeniu public (PD-Polish) · Fișa pe Wikimedia Commons
Octombrie–decembrie 1944
În 1944, orașul a fost incendiat și demolat în mod deliberat
După înfrângerea Insurecției din Varșovia din 1944, forțele germane au incendiat și au demolat orașul între octombrie și decembrie. Dosarul UNESCO despre arhiva Biroului pentru Reconstrucția Capitalei (în polonă, Biuro Odbudowy Stolicy, BOS) atribuie acțiunea unui ordin al lui Heinrich Himmler: Varșovia trebuia rasă de pe fața pământului, ca exemplu înspăimântător pentru toată Europa. Dosarul citează mărturia dată la Nürnberg, în 1945, de generalul SS Erich von Bach-Żelewski.
Germanii proiectaseră o altă Varșovie și pe hârtie. Un plan aprobat la Berlin în 1942, numit planul Pabst, prevedea o uriașă sală a partidului nazist în locul Castelului Regal.
E vorba de Insurecția din Varșovia din 1944, un eveniment diferit de Insurecția din Ghetoul Varșoviei din 1943.
Ce a rămas era la nivelul de jos: pivnițe, parterele, câteva case
Descrierea UNESCO a Centrului istoric enumeră ce mai există din clădirile de dinaintea războiului: cele mai multe pivnițe, unele parterele și porțiuni de zid până la nivelul primului etaj.
Câteva case de pe latura de nord a Pieței Orașului Vechi, numită latura Dekert, au rezistat mai bine. Muzeul Varșoviei spune că nr. 34 a ars pe dinăuntru, dar și-a păstrat fațada, portalul și bolțile de cărămidă, iar nr. 36 și-a păstrat șarpanta, scara și trei tavane de lemn pictate din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, pe care le pune pe seama structurii de beton armat montate în 1939. Celelalte laturi ale Pieței erau într-o stare mult mai rea.
Între 1923 și 1939, Institutul de Arhitectură Poloneză a organizat, ca parte a pregătirii studenților, studii detaliate ale celor mai multe clădiri istorice din Orașul Vechi: planuri, secțiuni, elevații, detalii. Institutul a ars în 1944, dar documentele fuseseră scoase pe ascuns din Varșovia. William A. Singleton scria în 1959 că ele au format datele tehnice de bază ale reconstrucției.
Planificarea a început aproape imediat. Un birou pentru organizarea reconstrucției a fost înființat la 22 ianuarie 1945, sub conducerea profesorului Jan Zachwatowicz, iar la 14 februarie a devenit BOS, cu Roman Piotrowski director. Inventarierea molozului din Orașul Vechi a început în martie.
Cei care au reconstruit au lucrat cu mai multe feluri de documente. Singleton spune simplu: s-a folosit orice sursă posibilă, iar printre ele s-au numărat tablourile lui Canaletto.
Desene
Relevee ale studenților, 1923–1939
Planuri, secțiuni, elevații și detalii ale celor mai multe clădiri istorice din Orașul Vechi. Singleton le numește datele tehnice de bază.
Echipe de specialiști au străbătut ruinele zonă cu zonă și au notat fiecare clădire: în picioare, ruinată, dar reparabilă, sau dispărută. O hartă a Orașului Vechi poartă data de 21 martie 1945; hărțile cvartalelor istorice interziceau demolarea fără acordul biroului.
UNESCO spune că s-au folosit inventare de conservare din ambele perioade, alături de cunoștințele istoricilor de artă, ale arhitecților și ale restauratorilor. Inventarul molozului a început în martie 1945.
Singleton le datează 1767–1779 și le numără alături de stampe, desene și fotografii. National Gallery din Londra atribuie preciziei lor un rol crucial în reconstrucție.
Ținta reconstrucției a fost sfârșitul secolului al XVIII-lea
Reconstruirea unui oraș începe cu o alegere pe care nicio arhivă nu o poate face: la ce epocă să te întorci. UNESCO enunță două principii. Să se folosească documente de arhivă sigure, acolo unde există. Și să se urmărească aspectul orașului de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pentru că din acea perioadă existau cele mai detaliate imagini și documente.
Singleton descrie cum a funcționat regula, clădire cu clădire. Fiecare a fost clasificată după valoarea ei istorică. Doar clădirile autentice și importante au revenit la forma lor originală exactă, iar adaosurile ulterioare, mai ales cele din secolul al XIX-lea, au fost scoase din plan, ceea ce, notează el, a netezit considerabil linia străzii.
Aceleași decenii sunt cele ale vederilor varșoviene ale lui Bellotto. UNESCO explică totuși alegerea prin bogăția documentelor și a imaginilor din acea perioadă, fără să numească vreun tablou.
Strada Piwna: releveul alături de strada construită
Istoricii Jerzy Elżanowski și Carmen Enss compară două desene ale străzii Piwna din Orașul Vechi: o elevație întocmită după relevee din 1939 și de după 1944, și desenul străzii așa cum a fost construită în 1956.
1939 · după 1944
Releveu
O elevație întocmită după relevee făcute în 1939 și după 1944.
1956
Desen de execuție
Aceeași stradă, desenată așa cum au construit-o reconstructorii.
Schimbări pe care cei doi istorici le enumeră pentru Orașul Vechi în ansamblu
clădiri din curți demolate
fațade și acoperișuri modificate
clădiri de colț înlocuite
turnuri de biserică reproiectate
La scara Orașului Vechi, UNESCO descrie trei abateri deliberate. Unele clădiri nu au mai fost refăcute deloc, ca să iasă în evidență zidurile și panorama dinspre Vistula; spațiile din interiorul cvartalelor au rămas libere, ca zone deschise pentru locuitori; iar apartamentele au fost refăcute după standardele vremii. Singleton spune că a fost nevoie de compromisuri atât față de standardele moderne de locuire, cât și față de fidelitatea absolută.
Piața Orașului Vechi la 22 iulie 1953, ziua pe care fișa Commons o dă pentru ceremonia de predare în folosință a districtului reconstruit. Fotograf necunoscut; fișa citează Karol Małcużyński, Szkice warszawskie (1955).Credit: Autor necunoscut · 22 iulie 1953 · Domeniu public (PD-Polish) · Fișa pe Wikimedia Commons
22 iulie 1953
La 22 iulie 1953, Piața reconstruită a fost dată în folosință
O mulțime umple Piața Orașului Vechi. Fișa Commons datează fotografia la 22 iulie 1953, ziua ceremoniei de predare în folosință a Orașului Vechi reconstruit. Muzeul Varșoviei datează deschiderea oficială a Pieței în 1953, iar Singleton consemnează că toate magazinele, restaurantele și serviciile ei erau terminate și deschise în iulie.
Potrivit lui Singleton, planurile pentru Piață erau gata în 1952, iar toate clădirile prevăzute au fost terminate într-un singur an. Banii pentru reconstrucția capitalei au venit dintr-un fond național înființat în 1948, alimentat de un impozit pe salarii, de taxe pe unele produse, printre care votca, și de încasări din evenimente culturale și strângeri publice de fonduri. Muzeul Varșoviei adaugă că mulți oameni au lucrat voluntar.
În spatele fațadelor pictate, interioarele erau noi. UNESCO spune că apartamentele au fost refăcute după standardele vremii; Muzeul Varșoviei descrie apartamente mici, de două și trei camere, cu apă curentă sau încălzire centrală. Singleton explică aranjamentul: locuințe doar la etajele de sus, iar la parter și în pivnițele boltite magazine, cafenele, baruri și restaurante, ca să nu locuiască nimeni în camere prost luminate de la nivelul străzii.
Primii locuitori s-au mutat până în 1951. Când scria Singleton, în 1959, Orașul Vechi avea cam 5.000 de locuitori, față de 4.000 în secolul al XVIII-lea.
Dacă întrebi când a fost reconstruit Orașul Vechi, sursele dau răspunsuri diferite, pentru că fiecare datează altceva. Apasă pe un rând ca să vezi ce anume.
19451950195519601965
Biroul de planificare1945–1951
UNESCO spune că proiectul reconstrucției Orașului Vechi a fost elaborat la Biroul pentru Reconstrucția Capitalei în anii 1945–1951. Dosarul UNESCO dă 14 februarie 1945 ca dată a înființării BOS.
Singleton spune că magazinele, restaurantele și serviciile Pieței erau deschise în iulie 1953. Muzeul Varșoviei dă 1953 ca an al deschiderii oficiale, iar fișa Commons dă 22 iulie 1953 pentru ceremonie.
Orașul Vechi în ansamblupână la mijlocul anilor 1960
UNESCO spune că reconstrucția Orașului Vechi a continuat până la mijlocul anilor 1960. Tot UNESCO socotește că întregul proces s-a încheiat cu reconstruirea Castelului Regal, deschis publicului în 1984.
UNESCO a înscris Centrul istoric al Varșoviei pe Lista Patrimoniului Mondial în 1980. Descrierea sa împarte clădirile în două feluri. Primul e cel al supraviețuitorilor: cele mai multe pivnițe, unele parterele, porțiuni de zid până la primul etaj. Al doilea e cel al reconstrucțiilor: case refăcute după documente dinaintea războiului și altele, precum fațada catedralei sau zidurile cu Barbacana, ridicate după studii istorice și de conservare.
UNESCO numește panorama Orașului Vechi văzută dinspre Vistula un simbol al Varșoviei și spune că unele clădiri au fost lăsate nerefăcute ca să se vadă zidurile și acea panoramă. Tot UNESCO socotește menținerea Orașului Vechi ca cartier locuit un aspect important al integrității lui.
Ambele cadre de pe masă privesc peste râu spre silueta Orașului Vechi: unul pictat în 1770, altul fotografiat în 2019. Între ele au venit desenele, hărțile și alegerea.
Fiecare capitol se încheie cu sursele lui. Citatele sunt scurte, iar restul afirmațiilor sunt parafrazate. Imaginile vin de pe Wikimedia Commons; creditul și licența stau lângă fiecare dintre ele.