Română
prezentomul
ombărbat -ulart. hot. m.sg.Sufixul -ul continuă pronumele latin ille, „acela”, lipit după substantiv încă din latina vorbită la Dunăre.
Limbi în contact
Patru familii fără nicio rudenie, același viitor pentru toate cinci
„O să merg.” „Ще отида.” „Do të shkoj.” „Θα πάω.” „Va s-cãntu.” Română, bulgară, albaneză, greacă și aromână au ajuns, fiecare pe cont propriu, la exact același viitor gramatical, construit din verbul „a vrea”. Mai jos, aceleași cinci limbi se despart din nou, la celelalte două tipare, dar nu mereu în același loc.
Româna și aromâna sunt singurele două cu strămoș comun: amândouă coboară din latina vorbită la Dunăre. Dincolo de ele, bulgara e slavă, albaneza e propria ei ramură în familia indo-europeană, iar greaca și-a construit singură întreaga ramură elenă. Patru origini separate de mii de ani, fără nicio legătură de rudenie între ele.
Și totuși, timp de secole, vorbitorii lor au trăit ca vecini: în aceleași sate, la aceleași târguri, sub aceeași stăpânire otomană. Iar limbile lor au făcut ceva ce niciun arbore genealogic nu prevede: au copiat, unele de la altele, bucăți întregi din propria arhitectură gramaticală. Lingviștii numesc rezultatul uniune lingvistică balcanică (Balkan Sprachbund): limbi rămase, oficial, în familii separate, dar convergente structural ca niște surori.
Mai jos sunt cele trei convergențe, verificate propoziție cu propoziție în cinci limbi: una fără nicio excepție, celelalte două cu limite reale, arătate exact unde apar.
o să mergromână
ще отидаbulgară
do të shkojalbaneză
θα πάωgreacă
va s-cãntuaromână
Punctul de plecare
Arborele spune o poveste. Rețeaua spune alta.
Arborele genealogic al celor cinci limbi nu are niciun nod comun, în afară de un strămoș reconstituit acum șase sau șapte mii de ani. Rețeaua de contact, desenată din cele trei trăsături gramaticale de mai jos, grupează limbile complet altfel. Și le grupează diferit pentru fiecare trăsătură în parte.
Rețeaua de contact
Alege un tipar; vezi cine se leagă de cine. Convergența n-a apărut deodată, în același secol, pentru toate.
Alege un tipar deasupra ca să vezi rețeaua.
Arborele genealogic
Patru ramuri, un singur strămoș îndepărtat.
Simplificat: fiecare ramură are, în realitate, zeci de alte limbi. Aici sunt arătate doar cele relevante pentru comparație.
Tiparul 1 din 3
Articolul care se lipește la coadă
În aproape toate limbile romanice (franceză, italiană, spaniolă), articolul hotărât stă înaintea substantivului: le loup, il lupo. Doar în Balcani articolul se lipește după cuvânt, ca un sufix. Fenomenul se numește articol enclitic, iar patru din cele cinci limbi de aici îl au, indiferent din ce familie vin.
Aromână
prezentluplu
luplup -luart. hot. m.sg.„lupul”
Același mecanism ca în română, cu o formă de sufix ușor diferită. Cele două limbi romanice balcanice au evoluat articolul enclitic din aceeași sursă latină, înainte să se despartă geografic.
Bulgară
prezentмъжът
мъжbărbat -ътart. hot. m.sg.„bărbatul”
Articolul -ът continuă vechiul demonstrativ slavon тъ, „acela”, o sursă complet diferită de -ul românesc, lipită totuși în exact aceeași poziție, după cuvânt.
Albaneză
prezentlibri
libërcarte -iart. hot. m.sg.„cartea”
Albaneza își construiește articolul enclitic din propriul sistem demonstrativ, independent de slavă sau de română. Tocmai de-asta unii balcaniști cred că articolul enclitic e cea mai veche trăsătură balcanică dintre toate, mai veche decât sosirea slavilor.
Greacă
absentο άνθρωπος
οart. hot. m.sg. άνθρωποςom„omul”
Singura din cele cinci care pune articolul înainte, exact ca franceza sau engleza. Excepția face parte din argument: la celelalte două tipare de mai jos, greaca e participanta cea mai completă dintre toate cinci.
Tiparul 2 din 3
Verbul care și-a pierdut infinitivul
„Vreau să merg” pare cea mai firească propoziție din lume, dar franceza spune je veux aller, „vreau (a) merge”, cu infinitiv întreg, la fel ca engleza I want to go. Limbile de aici au renunțat, în grade diferite, la acest tipar și construiesc dorința cu o propoziție subordonată completă: „vreau ca eu să merg”. Nu toate au renunțat la fel de mult, iar aici e nuanța cea mai importantă din toată pagina.
Română
parțialvreau să merg
vreauvreau.1sg săconj. subjonctiv mergmerg.1sgRomâna standard a păstrat infinitivul ca formă de dicționar (a merge) și după câteva verbe modale, în registru elevat (poate merge). În vorbirea de zi cu zi, subjonctivul cu să a câștigat aproape tot terenul, dar nu chiar tot: e o participare parțială, spre deosebire de celelalte patru.
Aromână
aproape completvoi s-cãntu
voivreau.1sg s-conj. subjonctiv cãntucânt.1sg„vreau să cânt”
Aromâna a mers chiar mai departe decât dialectul daco-român: infinitivul a dispărut aproape complet, atât din vorbire, cât și ca formă de dicționar.
Bulgară
completискам да отида
искамvreau.1sg даconj. subjonctiv отидаmerg.1sg„vreau să merg”
Bulgara a pierdut infinitivul complet: nu mai există în limba standard, sub nicio formă, în niciun registru. Да e conjuncția subjonctivă, echivalentul lui să.
Albaneză
complet (tosc)dua të shkoj
duavreau.1sg tëconj. subjonctiv shkojmerg.1sg„vreau să merg”
Așa stau lucrurile în dialectul tosc, cel care stă la baza albanezei standard. Dialectul gheg, vorbit în nord, și-a păstrat propriul infinitiv (due me shkue), o excepție internă la care merită să te gândești înainte să spui „toată albaneza”.
Greacă
completθέλω να πάω
θέλωvreau.1sg ναconj. subjonctiv πάωmerg.1sg„vreau să merg”
Greaca modernă nu mai are infinitiv sub nicio formă. L-a pierdut cea dintâi dintre toate limbile balcanice, prin evul mediu timpuriu, iar mulți balcaniști cred că tocmai greaca a fost modelul care a pornit valul în restul regiunii.
Tiparul 3 din 3
Viitorul construit din dorință
Latina avea o formă proprie de viitor (cantabo, „voi cânta”), la fel ca greaca veche. Toate cinci limbile de aici au renunțat la vechile forme moștenite și și-au construit un viitor nou, plecând de la același material: un verb care înseamnă „a vrea”, înghețat într-o particulă fixă pusă înaintea verbului principal.
Română
prezento să merg
oparticulă viitor, invariabilă săconj. subjonctiv mergmerg.1sgO e forma înghețată a lui va, persoana a treia de la a vrea, generalizată pentru toate persoanele: exact tiparul balcanic. (Există și un al doilea viitor colocvial, am să merg, construit din a avea, dar acela e o dezvoltare internă românească, nu paralela balcanică autentică. Forma de dicționar, voi merge, cu auxiliarul încă flexionat pe persoane, ține de registrul literar.)
Aromână
prezentva s-cãntu
vaparticulă viitor, invariabilă s-conj. subjonctiv cãntucânt.1sg„voi cânta”
Aceeași sursă ca în română (va, din a vrea), păstrată însă ca particulă de sine stătătoare, fără varianta redusă „o”.
Bulgară
prezentще отида
щеparticulă viitor, invariabilă отидаmerg.1sg„voi merge”
Ще vine dintr-un verb slavon vechi care însemna tot „a vrea”, înghețat, la fel ca „o” din română, într-o singură particulă valabilă pentru orice persoană.
Albaneză
prezentdo të shkoj
doparticulă viitor, invariabilă tëconj. subjonctiv shkojmerg.1sg„voi merge”
Do e forma înghețată a lui dua, „eu vreau”: același mecanism, aceeași sursă semantică, o gramatică complet diferită de la origine.
Greacă
prezentθα πάω
θαparticulă viitor, invariabilă πάωmerg.1sg„voi merge”
Θα e ce a rămas, după secole de eroziune, din θέλει να, „vrea să”, la persoana a treia. Drumul e documentat pas cu pas în greaca medievală, între secolele al V-lea și al XVII-lea.
Mecanismul
Vecinii, nu strămoșii
Cum ajung patru familii de limbi să semene structural fără să fie rude? Rădăcina e mai veche decât întâlnirea lor sub turci. Balcanii intraseră deja, cu un mileniu înainte, sub același stăpân: Roma. Chiar și atunci, regiunea era împărțită lingvistic în două, pe o graniță care mergea aproximativ de la Lissus, lângă Lezha de azi, în Albania, până la Serdica, Sofia de azi, și mai departe spre Marea Neagră: la nord se impusese latina, la sud rezistase greaca. Istoricii îi spun linia Jireček, după numele celui care a descris-o, în 1911. Explicația acceptată azi de balcaniști pentru ce s-a întâmplat mai târziu, sub turci, pune accentul pe oameni: sate bilingve, târguri unde se auzeau patru limbi în aceeași după-amiază, ciobani transhumanți care treceau munții dintr-o comunitate lingvistică în alta de două ori pe an.
-
Sec. VI–VII
Populațiile slave ajung în Balcani și se așază peste acest fond deja despărțit între latină și greacă, alături de comunități care vorbeau un strămoș al albanezei. În aceeași perioadă, împăratul Heraclius renunță la titlul latin de Augustus și adoptă, în 629, titlul grecesc de Basileus, semnul vizibil al unei schimbări mai lungi prin care jumătatea răsăriteană a Imperiului Roman trece de la latină la greacă drept limbă de stat, deși continuă să se numească roman. Patru straturi lingvistice pe același teritoriu, nu patru comunități care se întâlnesc pentru prima dată.
-
Sec. X–XV
Greaca medievală pierde infinitivul cea dintâi dintre toate limbile balcanice: o schimbare documentată pas cu pas, de la θέλω ἵνα γράφω la θέλω να γράφω. Mulți balcaniști o consideră modelul care a pornit valul.
-
1453–1912
Sub aceeași stăpânire otomană, comunitățile balcanice trăiesc în multilingvism susținut, generație după generație. Aromânii, ciobani transhumanți și, mai târziu, negustori urbani (orașul Moscopole le-a fost centru comercial și cultural, până la distrugerea lui în secolul al XVIII-lea), sunt citați frecvent ca posibil vector de contact între comunități slave, albaneze, grecești și românești altfel separate geografic și religios.
-
1923 / 1928
Nikolai Trubetzkoy propune termenul Sprachbund la Primul Congres Internațional de Lingvistică de la Haga (1928), precedat de un termen rusesc similar pe care îl folosise el însuși în 1923, pentru limbi convergente prin contact, nu prin descendență comună, cu Balcanii drept exemplul canonic.
-
1926 / 1930
Kristian Sandfeld publică Linguistique balkanique (Paris, 1930), extinderea în franceză a lucrării sale daneze din 1926, sinteza fondatoare a domeniului, cu aproximativ treisprezece trăsături balcanice catalogate.
-
1983 → 2006
Brian Joseph explică istoria pierderii infinitivului balcanic într-o monografie de referință (1983). Olga Mišeska Tomić publică, în 2006, cea mai completă hartă morfosintactică a fenomenului până azi.
Mai departe
Alte patru convergențe, și unde se rup rândurile
Uniunea lingvistică balcanică nu se oprește la cele trei tipare de mai sus; balcaniștii au catalogat aproape o duzină. Patru dintre ele sunt utile aici tocmai fiindcă nu urmează aceeași hartă: grupează cele cinci limbi altfel decât o fac articolul, infinitivul sau viitorul.
| Trăsătură | Română | Aromână | Bulgară | Albaneză | Greacă | Observație |
|---|---|---|---|---|---|---|
| Mod evidențial | nu | nu | da | da | nu | Împarte grupul altfel decât toate celelalte: slavă și albaneză da, romanică și elenă nu. Explicat de obicei prin contact cu turca otomană, nu cu Balcanii înșiși. |
| Sincretism dativ–genitiv | da | da | da | da | parțial | Mecanismul diferă de la o limbă la alta: bulgara, care și-a pierdut aproape toate cazurile, exprimă totul analitic, cu prepoziția на. Unii lingviști dezbat dacă fenomenul e cu adevărat balcanic sau doar o coincidență tipologică. |
| Dublare clitică a obiectului | parțial | da | da | da | parțial | Bulgară: Гледам го Георги, literal „îl văd pe-el Gheorghe”. Unele analize consideră că tiparul a pornit din slava sudică și s-a răspândit apoi spre albaneză și aromână. |
| Numeralele 11–19 | da | da | da | da | nu | Verificabil cu ochiul liber: unsprezece se descompune „unu spre zece”; έντεκα nu se descompune deloc, fiind o singură rădăcină moștenită direct din indo-europeană. |
| Vocativ | da | da | da | da | da | Bulgara e cazul cel mai spectaculos: și-a pierdut aproape toate celelalte cazuri, dar a păstrat vocativul tocmai fiindcă rămăsese, izolat, cel mai folosit dintre toate. Aromâna îl păstrează la fel de limpede: bărbate!, „omule!”, de la bărbat. |
Turca otomană nu e una dintre cele cinci limbi de mai sus, deși a lăsat urme reale: modul evidențial din tabel, sute de împrumuturi lexicale în toate cele cinci. Structural, însă, turca a rămas altundeva: aglutinantă, cu topică subiect-obiect-verb, morfologie fără legătură cu articolul, infinitivul sau viitorul discutate aici. Balcaniștii o tratează drept sursă de contact, nu drept membră a uniunii lingvistice.
Metodă
Surse
Cele trei tipare de mai sus și cele patru de la final vin din literatura de balcanistică: de la sinteza fondatoare a lui Kristian Sandfeld (Linguistique balkanique, 1930) până la monografia lui Brian Joseph despre infinitiv (1983) și harta morfosintactică a Olgăi Mišeska Tomić (Balkan Sprachbund Morpho-Syntactic Features, 2006). Trăsăturile de la final se sprijină, între alții, pe lucrările lui Victor Friedman despre evidențialitate și pe dezbaterea lui Nicola Catasso despre sincretismul cazual. Formele aromâne au fost verificate direct în gramatica lui Theodor Capidan, Aromânii: Dialectul aromân (1932), cea mai amănunțită descriere academică a limbii. Fiecare formă din cele cinci limbi a fost verificată contra unei gramatici de referință sau a unei surse academice înainte de publicare.
