Când s-a umplut Mediterana: Atlanticul trece peste Gibraltar într-o mare secată

Între timp, la Porțile de Fier

Mediterana nu era singură. La nord, Paratethysul, strămoșul Mării Negre, și lacul Panonic din Câmpia Panonică aveau propriile niveluri. Într-un model publicat în 2025 de Daniel García-Castellanos, autorul principal al articolului din 2009, împreună cu Dan Palcu de la GeoEcoMar din București și alți colegi, lacul Panonic se revarsă spre Paratethys prin pragul de lângă Porțile de Fier de azi. Pe măsură ce apa își adâncește ieșirile, la Porțile de Fier și pe drumul Bosfor–Egeea, lacurile din nord se micșorează, iar apa care nu se mai evaporă acolo ajunge în Mediterana.

În ultima fază umedă dinaintea potopului, acest aport ridică Mediterana până la −222 m; urmează o ultimă coborâre care, sugerează autorii, a înlesnit ruperea pragului de la Gibraltar. Al treilea nivel de pornire de pe hartă întreabă ce s-ar fi întâmplat dacă potopul ar fi pornit de acolo. În același model, lacul din Paratethys rămâne cu circa 20–50 m sub nivelul de azi al mării. Despre marea care a acoperit Transilvania cu peste opt milioane de ani mai devreme: Marea care a dispărut.

Sub plaja ta

Sarea a rămas acolo, sub fundul Mediteranei: un strat gros de până la 1,5 km în vest și 3,5 km în est. Forajele care l-au găsit, în anii 1970, au dat naștere întregii ipoteze. Strâmtoarea de azi, cu cei doi curenți ai ei, ar fi tăietura potopului: după articolul din 2009, eroziunea potopului a împins pragul cu 30–80 km spre vest.

Data viitoare când intri în Mediterana, uită-te spre larg: la zeci sau sute de kilometri de țărm, fundul era o întindere albă de sare, iar apa care te ține a intrat cândva prin Gibraltar, după model, cu până la 55 m pe secundă.

Strâmtoarea Gibraltar: cei doi curenți de azi · Marea care a dispărut

Cum a fost calculat

Modelul: ecuațiile 1–4 din secțiunea Methods a articolului lui García-Castellanos și al colaboratorilor săi (Nature, 2009), cu parametrii lor: eroziune proporțională cu frecarea apei la puterea 1,5 (k = 1,3·10⁻⁴), formula lui Manning cu n = 0,05, lățimea canalului 1,2·Q^0,5, panta egală cu căderea împărțită la 100 km (căderea plafonată la 1.000 m), prag inițial de 1 m, pas de timp de 0,1 zile, densitatea apei de mare 1.025 kg/m³ (articolul nu o dă). Evaporarea și ploaia sunt ignorate, ca în articol.

Fundul mării: ETOPO 2022 (NOAA), grila de 60″, redusă prin mediere la 2′. Batimetria de azi ține locul fundului de atunci: sedimentele depuse după potop, ridicarea izostatică a bazinului gol și mișcările scoarței sunt ignorate. Meijer și Krijgsman (2005) arată că, pentru bazinul întreg, curbele suprafață–adâncime de azi și din Miocenul târziu sunt „în mare parte aceleași”. Pe grila de 60″, pragul Siciliei e la −345 m (articolul folosește 430 m), iar pragul Camarinal la −321 m (măsurat: 284 m). Suprafețele de azi: 0,84 milioane km² în vest, 1,67 milioane în est.

Umplerea: un arbore al gropilor (fiecare lac se umple până la pragul lui, apoi se revarsă în vecinul cel mai jos), cu apa intrând la Gibraltar; nivelul lacului vestic dă căderea din ecuații. Ziua sosirii pentru un țărm: prima zi în care, la mai puțin de 20 km de țărmul de azi, fundul e acoperit de apă cel puțin pe jumătate atlantică. Distanțele sunt în linie dreaptă, pe sferă.

Ce nu se poate verifica: modelul a fost reglat să taie pragul cât arată geofizica (240 m), deci canalul nu e un test independent. Durata anilor lenți depinde de presupuneri arbitrare. Zilele de pe hartă sunt ale modelului, nu ale unei înregistrări.

Surse

1. García-Castellanos, D., Estrada, F., Jiménez-Munt, I., Gorini, C., Fernàndez, M., Vergés, J. & De Vicente, R. (2009). Catastrophic flood of the Mediterranean after the Messinian salinity crisis. Nature 462: 778–781 (Methods and Supplementary Information). doi:10.1038/nature08555.
2. García-Castellanos, D., Micallef, A., Estrada, F., Camerlenghi, A., Ercilla, G., Periáñez, R. & Abril, J. M. (2020). The Zanclean megaflood of the Mediterranean – Searching for independent evidence. Earth-Science Reviews 201: 103061. doi:10.1016/j.earscirev.2019.103061.
3. García-Castellanos, D. et al. (2025). Science Advances 11: eads9752 (Paratethys and Pannonian spillways, the Mediterranean at −222 m before the Miocene–Pliocene boundary). doi:10.1126/sciadv.ads9752.
4. Micallef, A., Camerlenghi, A., García-Castellanos, D. et al. (2018). Evidence of the Zanclean megaflood in the eastern Mediterranean Basin. Scientific Reports 8: 1078. doi:10.1038/s41598-018-19446-3.
5. Meijer, P. Th. & Krijgsman, W. (2005). A quantitative analysis of the desiccation and re-filling of the Mediterranean during the Messinian Salinity Crisis. Earth and Planetary Science Letters 240: 510–520 (evaporite volume and thickness, hypsometry).
6. Van Couvering, J. A., Castradori, D., Cita, M. B., Hilgen, F. J. & Rio, D. (2000). The base of the Zanclean Stage and of the Pliocene Series. Episodes 23(3): 179–187.
7. Callède, J. et al. (2010). Les apports en eau de l'Amazone à l'Océan Atlantique. Revue des sciences de l'eau 23(3): 247–273. doi:10.7202/044688ar (206,000 m³/s at the mouth, 1972–2003).
8. Sannino, G., Pratt, L. & Carillo, A. (2009). Hydraulic criticality of the exchange flow through the Strait of Gibraltar. Journal of Physical Oceanography 39: 2779–2799 (Camarinal sill, 284 m).
9. Alternatives and objections, as summarised in García-Castellanos et al. (2020): Lugli, S. et al. (2015), deep-basin evaporites; Roveri, M. et al. (2014). Dense shelf water cascading and Messinian canyons. American Journal of Science 314: 751–784; Do Couto, D. et al. (2014), Lago-Mare near Málaga and an earlier flooding at 5.46 Ma; Marzocchi, A. et al. (2016). Mediterranean outflow pump: an alternative mechanism for the Lago-mare and the end of the Messinian Salinity Crisis. Geology 44: 523–526.
10. NOAA National Centers for Environmental Information (2022). ETOPO 2022 15 Arc-Second Global Relief Model (60 arc-second bedrock grid, subset 10° W–42° E, 29–47.5° N). doi:10.25921/fd45-gt74.
11. GeoNames (cities15000), CC BY 4.0, for the coordinates of the towns in the list.