Există o alternativă la împușcarea urșilor?

Cele două răspunsuri, în forma lor cea mai bună

Cele două tabere vorbesc rar una cu alta. Mai jos, fiecare poziție așa cum ar formula-o cel mai bun avocat al ei. Fiecare afirmație trimite la secțiunea în care e verificată, iar verdictul pentru toate cele zece e la final.

Câți urși sunt, de fapt

Numărul care contează acum vine din recensământul genetic făcut de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” cu bani europeni. Între toamna lui 2022 și începutul lui 2025 s-au strâns 24.056 de probe de păr și excremente, din care laboratorul a identificat 4.655 de urși diferiți. Din recapturile acestor profiluri genetice, modelul estimează că în 2023 trăiau în România între 10.657 și 12.787 de urși, cu o valoare medie de 11.651. Raportul spune că a ales dintre modele pe cel care dă limita de jos cea mai prudentă; alte modele dădeau mai mult. Ministerul Mediului l-a publicat în decembrie 2025 ca material de lucru, iar studiul nu a trecut încă printr-o revizie științifică independentă.

Pentru cine crede că numărul a fost umflat de vânători, acesta e un răspuns bun: identitatea fiecărui urs vine din ADN, nu din urme sau din observații la hrănitori. Pentru cine crede că urșii s-au înmulțit de trei ori în câțiva ani, e un avertisment. Estimările vechi erau făcute altfel și nu se pot pune pe aceeași linie cu cea nouă.

Aproape toată istoria de mai sus e scrisă de gestionarii fondurilor de vânătoare, care numărau urmele și urșii văzuți la hrănitori. În anii 1950 mai erau în jur de 860 de urși. Spre 1988, populația ajunsese aproape de 8.000, construită deliberat cu hrănire artificială și cu pui eliberați în fondurile speciale de vânătoare înființate în 1976. Între 2005 și 2016, raportările au stat în jurul a 6.000. Un studiu publicat în 2016 a arătat că, între 2005 și 2012, aceste raportări depășeau maximul plauzibil biologic în 32% din cazuri și că erau cu atât mai umflate cu cât se vâna mai mult.

Ultimul pas al curbei e cel mai înșelător. Estimarea oficială pentru 2022 era de 7.536–8.093, iar valoarea maximă fusese obținută proiectând numărul raportat în 2007 cu o creștere medie europeană. Trecerea la 11.651 într-un singur an ar însemna o creștere de 44%, de peste trei ori ritmul maxim publicat pentru urșii bruni (13,6% pe an). O parte din „explozie” e deci schimbarea metodei. Numărătorile vechi subestimau populația la nivelul țării, chiar dacă o umflau local, iar o creștere reală după interzicerea vânătorii la trofeu, în 2016, e probabilă, dar nu poate fi măsurată cu datele existente.

Numărătorile vânătorilor nu s-au oprit. În Hunedoara, evaluarea de primăvară din 2026 a raportat 1.077 de urși, aproximativ dublul celor 526 estimați genetic pentru același județ.

Surse pentru această secțiune: recensământul genetic, raportul sintetic; planul național de acțiune 2018 (istoricul populației); Popescu și colab. 2016; Ministerul Mediului, estimarea din 2023; Hunedoara, evaluarea din 2026.

De unde vine „optimul de 4.000”

În aprilie 2025, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus că, după toți colegii specialiști, „efectivul optim pentru populația de urs în România” e în jur de 4.000. Expunerea de motive a proiectului L43/2026, care permite împușcarea a până la 969 de urși pe an, numește același număr „capacitatea optimă de suport a habitatului”. De aici vine ideea că România ar avea de trei ori mai mulți urși decât poate duce natura: 11.651 împărțit la 4.000 dă 2,9.

Numărul nu provine dintr-o măsurătoare a hranei din păduri. Provine din cheile de bonitare aprobate prin Ordinul 393 din 2002, cu care fiecare fond de vânătoare primește un scor de până la 1.000 de puncte. Relieful, pădurea și hrana naturală contează, dar la fel contează și „cultura cinegetică”: în cheia publicată de INCDS în 2019, un fond care hrănește urșii cu peste 5 kilograme pe zi pentru fiecare exemplar, primăvara și toamna, primește 50 de puncte. Turismul, pășunatul, câinii de la stâne și braconajul scad scorul. Scorul încadrează fondul într-o clasă, iar clasa îi dă o densitate fixă: 21–25 de urși la 100 km² pentru cea mai bună, 11–15 pentru cea mai frecventă. Adunate pe 542 de fonduri, densitățile au dat în 2019 un total de 4.002 urși, cu 398 mai puțin decât calculul din 2002.

Legea vânătorii definește efectivul optim ca numărul de urși care asigură conservarea speciei, „produce minimum de pagube și nu prezintă risc pentru populația umană”. E o țintă de toleranță, stabilită pe fiecare fond de vânătoare. Planul de management din 2005, citat în planul național de acțiune ca sursă pentru cei 4.000, nu a fost adoptat niciodată printr-un act normativ.

Tabăra care cere reducerea populației are aici un punct real. În Brașov și Harghita, densitatea măsurată genetic depășește chiar valoarea pe care tabelul o admite pentru cel mai bun habitat, iar în văile Prahovei și în jurul Postăvarului concentrațiile locale sunt de câteva ori mai mari. Și ideea unei limite de toleranță e legitimă: o societate poate decide câți urși acceptă lângă sate. Dar atunci trebuie spus că e o decizie despre toleranță, nu o lege a naturii, iar în cele mai multe județe densitatea e în intervalul pe care tabelul însuși îl consideră normal.

Mai e o limită, juridică. În raportul trimis Comisiei Europene pentru 2019–2024, România a indicat ca populație de referință favorabilă, adică minimul pentru o populație sănătoasă pe termen lung, 5.960 de urși. O reducere la 4.000 ar coborî populația sub valoarea declarată chiar de statul român și ar ridica o problemă serioasă față de articolul 16 al Directivei Habitate: o derogare de la protecția strictă trebuie justificată, trebuie arătat că nu există o alternativă satisfăcătoare și nu are voie să împiedice menținerea populației într-o stare favorabilă de conservare. Curtea de Justiție a UE a cerut ca aceste condiții să fie demonstrate cu cele mai bune date disponibile.

Surse pentru această secțiune: Agerpres, Fechet, 10 aprilie 2025; îndrumarul INCDS de bonitare, 2019; studiul de zonare, 2025; raportul României pe articolul 17; Directiva Habitate, articolul 16.

Cine e atacat, unde și de ce

Numărul oficial repetat cel mai des, 26 de morți și 274 de oameni „desfigurați” în 20 de ani, apare cel mai devreme, dintre sursele găsite, într-un comunicat din martie 2024, când ministrul Mediului cerea la Bruxelles relaxarea protecției urșilor. Nu are ani, nu are tabel și a rămas neschimbat în expunerea de motive a legii din 2026, deși între timp au murit alți oameni. Nu există o serie oficială, an cu an, a victimelor urșilor.

Harta de mai jos pornește de la registrul publicat de Vlad Coroamă în august 2026, reverificat caz cu caz și completat cu presa locală. Sunt 66 de atacuri între 1 ianuarie 2024 și 14 septembrie 2026, cu 71 de victime, dintre care 8 au murit. E un minim: presa relatează mai ales cazurile grave, pe cele cu turiști străini și pe cele cu elicopter. Culoarea arată ce făcea omul atacat.

Cele mai multe atacuri nu au loc în sate. Ciobanii și crescătorii de animale sunt cel mai mare grup, 17 cazuri, iar alte 9 privesc oameni aflați la muncă în câmp sau în pădure. Un studiu internațional din 2019, care a adunat atacurile de urs brun din toată lumea între 2000 și 2015, a găsit că România avea 45% din atacurile înregistrate în Europa și că jumătate dintre victimele românești cu detalii cunoscute erau ciobani, fermieri sau văcari. În cel puțin 8 cazuri, omul fusese atacat în timp ce alunga sau hărțuia ursul care îi atacase animalele sau culturile. Autorii notează că tiparul diferă mult de cel din celelalte țări cu urși bruni, unde oamenii sunt atacați mai ales în timpul liber. În registrul pentru 2024–2026, ciobanii și fermierii sunt 19 din 66 de cazuri: cel mai mare grup, dar nu jumătate.

Al doilea grup e aproape în întregime un singur drum. Argeșul are 22 din cele 66 de atacuri, iar 13 dintre ele sunt ale unor turiști care hrăneau, fotografiau sau se apropiau de urșii de pe marginea Transfăgărășanului, în zona barajului Vidraru. Spitalul din Curtea de Argeș a primit 5 oameni răniți de urs în tot anul 2025 și 8 mușcați până pe 8 iunie 2026. Între 27 mai și 12 iulie 2026, o comisie mixtă înființată de prefectul Argeșului a dat pe acest drum 9 amenzi pentru hrănirea urșilor, în total 106.500 de lei.

În sate și orașe sunt mai puține atacuri, dar acolo sunt cele mai multe alerte. RO-Alert a trimis 1.958 de alerte pentru urs între februarie și iulie 2026, aproape 70% din toate alertele din țară, iar 59% au plecat seara sau noaptea, între 20:00 și 6:00. Un studiu din 2023 a arătat că 10 din 319 orașe adunau, în 2015–2020, 77% din apelurile la 112 despre urși. Alertele măsoară însă urși văzuți și raportați, nu urși în plus: ISU-urile din județe trimit alerte după reguli diferite.

Crește numărul atacurilor? Registrul de presă găsește 24 de răniți în 2024, 16 în 2025 și 23 până la jumătatea lui septembrie 2026. Numărul oficial nu spune ce răni numără, așa că nu poate fi comparat direct. Cele 8 decese în mai puțin de trei ani sunt peste media oficială de 1,3 pe an. Doar pentru unul, pe traseul Jepii Mici din Bucegi, s-a publicat o constatare medico-legală; pentru alte două există indicii puternice, iar cinci sunt atribuite urșilor de poliție sau de primari. La Băgaciu, de exemplu, poliția a vorbit doar de un „posibil atac al unui animal sălbatic”. În același timp s-au schimbat și instrumentele: în 2018 a fost creat un sistem de urgență dedicat urșilor, iar articolele de presă despre urși au crescut de la 23 în 2016 la 430 în 2021. Datele sunt compatibile cu o creștere, dar nu permit măsurarea sigură a ritmului ei.

Surse pentru această secțiune: Ministerul Mediului, 26 martie 2024; lista verificată a atacurilor; Bombieri și colab. 2019; Pop și colab. 2023, apelurile la 112; Neagu și colab. 2022, presa; alertele RO-Alert pe luni.

Ce face împușcarea și ce nu face

Legislația folosește un termen care induce în eroare. „Cota de prevenție” nu înseamnă garduri sau containere. E numărul maxim de urși pe care vânătorii îi pot împușca într-un an în fondurile de vânătoare: 426 pe an în 2024 și 2025, după Legea 242/2024, și 859 pentru 2026 în proiectul L43/2026, dacă va fi promulgat. Separat există „cota de intervenție”, de 55 și apoi 110 urși, pentru animalele care fac probleme. Curtea Constituțională a considerat aceste niveluri numere maxime, nu obligații.

Stadiul legii la 25 septembrie 2026. L43/2026 a fost adoptată din nou de Senat pe 26 august și de Camera Deputaților pe 16 septembrie, după cererea de reexaminare a președintelui. Pe 21 septembrie a fost depusă pentru termenul în care poate fi contestată la Curtea Constituțională. Nu fusese promulgată și nu apăruse în Monitorul Oficial. Fișa de la Camera Deputaților.

Gestionarul fondului plătește statului 300, 500 sau 700 de euro pentru fiecare urs împușcat pe cota de prevenție, după punctajul craniului, și păstrează blana. Pe lista de tarife din 2013, Romsilva cerea pentru o vânătoare de urs 3.500 de euro pentru trofeele de până la 350 de puncte și 6.000 pentru cele de până la 400. Legea din 2024 interzicea împușcarea pe cotă a urșilor de peste 400 de puncte. Proiectul L43/2026 renunță la interdicție și cere doar ca fondurile cu doi sau trei urși în cotă să aleagă cel puțin unul sub 400 de puncte, iar cele cu patru sau cinci, cel puțin doi. Interzice în schimb împușcarea femelelor însoțite de pui de până la doi ani.

Ce urși au fost împușcați? Presa a raportat, pe baza datelor oficiale, 381 de urși împușcați pe cota de prevenție, aproape 90% din cei 426 permiși (B1TV și Greennews îi numără pentru 2024, Euronews pentru „ultimele 10 luni”). Euronews scrie că cei mai mulți aveau trofee de peste 250 de puncte, iar după datele Gărzii Forestiere citate de B1TV, 13 aveau peste 400 de puncte, pragul interzis de lege (cu o toleranță de 5%). Un trofeu mare indică de regulă un mascul matur. Asta nu dovedește că ursul nu intra în localități; problema e că datele publice nu leagă urșii împușcați pe cota de prevenție de incidente anume. Diferența se vede și în cât din fiecare cotă se folosește: între septembrie 2023 și iunie 2024, din cota de intervenție de 80 de urși s-au cerut 14 intervenții și au fost executate 5, iar din cota de prevenție de 140 au fost împușcați 118. Urșii din sate sunt tratați pe altă cale: între septembrie 2021 și octombrie 2025 au fost 2.680 de intervenții, printre care 2.125 de alungări, 224 de relocări, 37 de eutanasieri și 145 de împușcări. Acestea sunt singurele acțiuni care țintesc un urs anume.

Reduce vânătoarea atacurile?

În literatura pe care am verificat-o nu am găsit niciun experiment care să testeze asta, pentru nicio specie de urs. Studiile care există compară ani și regiuni, iar rezultatele merg în ambele direcții.

• Nu s-a văzut un efect în Wisconsin, unde vânătorii au împușcat urși mai tineri și mai puțini masculi decât urșii prinși la plângeri; în Columbia Britanică; și în comparația mondială din 2019, unde diferența dintre țările cu și fără vânătoare de urși nu a fost semnificativă.
• S-a văzut un efect în New Jersey, unde vânătoarea și împușcarea urșilor-problemă au mers împreună cu mai puține sesizări.
• Rezultatele se contrazic în Ontario, unde un studiu nu a găsit legătură între recoltele din anii anteriori și conflicte, iar altul a găsit mai multă activitate a urșilor-problemă după oprirea vânătorii de primăvară, și în Minnesota, unde plângerile au scăzut întâi odată cu doi ani cu hrană bogată și cu o politică a agenției care descuraja apelurile, iar populația, redusă prin vânătoare, a scăzut abia câțiva ani mai târziu.
• Densitatea contează local. Un studiu pe 756 de atacuri asupra animalelor din Covasna, Harghita și Vrancea, între 2008 și 2016, a găsit mai multe pagube acolo unde gestionarii raportau mai mulți urși și aproape de pădure.
• Hrana contează mai mult în sate, după un studiu românesc care a comparat cele două explicații: pe baza a peste 10.000 de sesizări, urșii apar în spațiile oamenilor acolo unde există gunoaie și resturi de hrană, iar densitatea urșilor din jur nu a avut un efect semnificativ. Studiul e o prepublicare, încă nerevizuită.

Concluzia cinstită e că dovezile sunt amestecate: acolo unde vânătoarea a mers împreună cu mai puține conflicte, s-au schimbat în același timp și alte lucruri, iar o recoltă care ține populația stabilă nu a arătat efecte măsurabile. Cota românească nu e gândită nici ca una, nici ca cealaltă, pentru că nu are o regulă care să o revizuiască sau să o oprească după numărători anuale ale urșilor și ale conflictelor. Singura țintă numerică invocată, „optimul” de 4.000, vine din tabelul de bonitare.

Taberei pro-împușcare îi rămâne un argument greu de testat, dar plauzibil: urșii care nu mai sunt vânați își pierd frica de om. Autoritățile din Hokkaido îl invocă pentru anii de după 1990, când s-a oprit programul de împușcare a urșilor primăvara, iar studiul românesc despre gunoaie îl menționează ca posibilă explicație pentru anii de după interdicțiile din 2007 și 2016. Nu a fost măsurat nicăieri. Iar vânătoarea are propriul risc: în Suedia și Norvegia, 33 dintre cei 44 de oameni răniți sau uciși de urși între 1977 și 2016 erau la vânătoare.

Mai e o condiție juridică. Curtea de Justiție a UE a decis în 2019, în cazul lupilor din Finlanda, că o derogare de la protecția strictă cere să se demonstreze, pe baza celor mai bune date științifice, că nu există o alternativă satisfăcătoare. Un număr fix de urși, votat de Parlament pentru toată țara, se potrivește greu cu această cerință, iar Comisia Europeană a răspuns în 2024, la o întrebare a Euronews România, că vânătoarea la trofeu a urșilor contravine legislației UE.

Surse pentru această secțiune: fișa L43/2026 la Senat; HotNews, folosirea cotelor 2023–2024; Euronews, urșii de trofeu; B1TV, datele Gărzii Forestiere; Obbard 2014; Treves 2010; Garshelis 2020; Pop 2023, pagubele la animale; Munteanu 2025, prepublicare; Støen și colab. 2018, Scandinavia; Curtea de Justiție a UE, cauza Tapiola, C-674/17; Euronews, poziția Comisiei Europene, 2024.

Ce face prevenirea și ce nu face

O meta-analiză publicată în 2020 a adunat 77 de evaluări ale metodelor de protecție împotriva urșilor, din 48 de studii, și a calculat cât au redus pagubele. E cea mai bună comparație disponibilă și are limite mari: 49 dintre cazuri sunt din Statele Unite, cele mai multe privesc ursul negru american, iar unele metode au doar patru sau cinci evaluări.

Gardurile electrice au cel mai bun și mai constant rezultat dintre metodele evaluate de mai multe ori: pagubele au scăzut cu 97% în cazul median, cu un interval care nu coboară sub 79%. Funcționează însă doar dacă sunt întreținute. România a cumpărat în 2022 un număr de 1.140 de garduri, cu 2.298,85 lei bucata fără TVA. Gardurile au fost montate de INCDS, Romsilva și o asociație de vânători și predate gestionarilor fondurilor de vânătoare, la stâne, ferme, stupine și livezi. Camerele montate ulterior au surprins urși trecând de garduri de 26 de ori, iar în 21 dintre cazuri era vorba de același gard dintr-o livadă cu iarba necosită. Nimeni nu a numărat pagubele de dinainte, așa că efectul nu poate fi calculat.

Hrana și gunoiul puse sub cheie, inclusiv prin containere anti-urs, au în meta-analiză un rezultat mai slab și mai împrăștiat, din doar patru evaluări, pentru că depind de oameni. Cel mai bun studiu, în orașul Durango din Colorado, a comparat cartiere cu și fără containere și a găsit cu 60% mai puține cazuri de gunoi împrăștiat de urși; conflictele au scăzut pe măsură ce respectarea regulilor a urcat până la circa 60% dintre locuitori. În Yosemite, incidentele cu urși au scăzut de la 1.584 în 1998 la 76 în 2015 după ce, din 1999, parcul a primit 500.000 de dolari pe an pentru personal, containere și aplicarea regulilor de depozitare a hranei. În Trentino, provincia a cheltuit 4,2 milioane de euro pe containere în 2024 și 2025 și a alocat alte 2,4 milioane pentru 2026, iar jafurile urșilor la tomberoane au scăzut de la 77 în 2023 la 2 în 2025; provincia pune rezultatul și pe seama scoaterii câtorva urși-problemă.

De ce mutarea urșilor nu funcționează

În meta-analiză, relocarea reduce pagubele la locul de unde a fost luat ursul, dar nu spune ce se întâmplă mai departe. Studiul de zonare comandat de Ministerul Mediului a urmărit cu GPS patru urși relocați: unul s-a întors din Bucegi la Poiana Brașov în trei zile, iar a doua oară într-o zi, și a fost împușcat; o ursoaică mutată din Brașov în Munții Lotrului a trecut prin șapte județe și s-a stabilit la Păltiniș, cu același comportament. Concluzia studiului pentru urșii obișnuiți cu oamenii, scrisă cu majuscule, e că relocarea nu e o soluție viabilă pe termen mediu și lung. În 2024, jandarmii din Prahova au avut 744 de intervenții la urși și au relocat un singur urs. În iulie 2026, la Poiana Brașov a fost eutanasiată o ursoaică despre care primăria a spus că fusese deja capturată și relocată cu un an înainte.

Cazul Băile Tușnad

Băile Tușnad e exemplul pe care îl citează ambele tabere. În 2021, stațiunea primea între 149 și 240 de alerte RO-Alert pe an, după sursă. În 2023 a primit 6 sau 8. Scăderea a venit înainte de containerele anti-urs cumpărate de WWF în 2024 și după un pachet de măsuri din 2021: prima intervenție în oraș pe noua ordonanță, în care a fost scoasă o ursoaică cu trei pui care făcea multe pagube, tăierea pomilor fructiferi de pe domeniul public, curățarea vegetației și o echipă de intervenție care, după primar, a stat de pază peste 500 de nopți în patru ani. Tușnad a combinat hrana luată urșilor cu îndepărtarea urșilor care învățaseră să intre în oraș. Nicio măsură singură nu explică rezultatul.

Ce a făcut statul

Programul național de garduri electrice pentru gospodari s-a deschis în aprilie 2023 cu 70 de milioane de lei. Primele dosare au fost aprobate în mai 2025, iar până în ianuarie 2026 fuseseră aprobați 1.635 de beneficiari, cu 24,3 milioane de lei. Regulile de decontare au apărut abia în martie și aprilie 2026, iar suma plătită efectiv nu e publică. Complexul de la Timișu de Sus, gândit pentru pui orfani și pentru urșii-problemă care nu mai pot fi relocați, era construit în proporție de 17% în septembrie 2026. Bugetul național din 2026 pentru decontarea intervențiilor la urși ale tuturor primăriilor e de 100.000 de lei, în timp ce doar Brașovul a contractat intervenții de 50.900 de lei pentru șapte luni.

Hrănirea rămâne o parte a sistemului. Tabelul de bonitare o răsplătește, iar studiul de zonare din 2025 o păstrează în zonele de gestiune. În Slovenia, unde urșii sunt hrăniți tot anul, hrana pusă de oameni însemna în 1993–1998 34% din energia din dieta urșilor, iar azi în jur de 20%, și conflictele au rămas frecvente. Experții ministerului sloven susțin că oprirea hrănirii ar crea conflicte noi. Știința nu a tranșat această dispută.

Surse pentru această secțiune: Khorozyan și Waltert 2020; Johnson și colab. 2018, Durango; Yosemite, incidentele cu urși; Trentino, raportul carnivorelor mari 2025; raportul de monitorizare a gardurilor; Adevărul, Băile Tușnad, 2024; Informația Harghitei, Băile Tușnad; WWF România, Băile Tușnad; AFM, garduri electrice; bugetul Ministerului Mediului pe 2026.

Cota, pe cincisprezece ani

Proiectul L43/2026 ar permite, pentru 2026, împușcarea a cel mult 859 de urși pe cota de prevenție și 110 pe cea de intervenție, adică 969, iar aceleași niveluri se aplică și în 2027. Cotele din 2024 au fost folosite în proporție de aproape 90%. La ele se adaugă urșii scoși în sate prin intervenții: 104 în primele circa zece luni din 2025, adică în jur de 120 pe un an întreg. Dacă ambele cote ar fi folosite integral, scenariul ajunge la circa 1.090 de urși pe an (859 + 110 + aproximativ 120, calcul propriu), aproximativ 9% din estimarea medie a recensământului.

Ce face acest număr populației depinde de ritmul de creștere naturală, pe care nimeni nu l-a măsurat în România. În Suedia, între 1998 și 2007, populația a crescut cu 4,6% pe an. Cel mai rapid ritm publicat pentru urșii bruni e de 13,6%. Dacă atât estimarea din 2016, cât și cea din 2023 ar fi corecte, ar rezulta un ritm de 9% pe an, dar o parte din această diferență e schimbarea metodei. Modelul de mai jos pornește din 2023, scade 436 de urși pe an pentru 2024–2026 (ritmul documentat; în 2026 noile cote nu erau în vigoare) și aplică numărul ales din 2027, an de an.

La o creștere de 5% pe an, apropiată de cea suedeză, scenariul de 1.090 de urși pe an, aplicat din 2027, aproape înjumătățește populația în zece ani și o duce sub pragul de 5.960 raportat la UE în 2037. La 9% pe an, aceeași cotă o lasă să crească încet. Diferența dintre cele două scenarii e un parametru pe care nu îl cunoaște nimeni, iar următorul recensământ intensiv e programat în jurul lui 2029. Până atunci, ambele tabere susțin o cotă fixă sau opusul ei fără să poată vedea efectul asupra populației.

Modelul e deliberat simplu. Nu știe că o populație crește mai încet când e aproape de limita habitatului și nici că în realitate mor urși și pe drumuri sau prin braconaj. Nu știe nici câte femele sunt în cotă, deși femelele fac creșterea: recensământul a estimat între 3.258 și 4.467 de femele, iar cota nu are o limită pe sexe. Arată totuși ce contează: cu un număr fix, fiecare an în care populația scade face ca același număr să cântărească mai mult. De aceea un număr fix, fără o numărătoare anuală, e riscant pentru ambele tabere. Cererea de reexaminare trimisă de președinte a propus ca nivelurile din 2026 să nu se aplice automat în 2027 fără o evaluare. Parlamentul a respins propunerea.

Surse pentru această secțiune: Kindberg și colab. 2011, Suedia; cererea de reexaminare a președintelui; proiectul L43/2026, forma adoptată.

Ce fac Canada, Japonia și vecinii

Exemplele străine sunt folosite de ambele tabere, de obicei pe jumătate. Prima diferență e densitatea oamenilor. În zona locuită de urși, România are 62 de oameni pe kilometru pătrat. Columbia Britanică are 0,4, iar Suedia 5. Comparațiile corecte sunt Slovacia, Slovenia și Alpii italieni, unde oamenii trăiesc la fel de aproape de urși.

Canada: omoară mulți urși și măsoară puțin

„Canada nu împușcă urși” e un argument care nu rezistă. În Columbia Britanică, serviciul provincial de conservare a omorât în medie circa 480 de urși negri pe an între 2012 și 2024, iar vânătorii mai iau în jur de 4.700. Pentru fiecare urs mutat, au fost omorâți aproximativ 27. Programul „Bear Smart”, citat des ca model, are 12 comunități certificate, nu a fost evaluat niciodată înainte și după, iar în 2025–2026 provincia nu mai primea cereri. Guvernul provincial spune că numărul conflictelor urmează mai ales cât de bun e anul pentru fructe de pădure. Ce se poate copia din Canada e felul în care publică datele: urșii uciși de serviciul de conservare apar pe luni din 2012 încoace, iar pentru 2024–2025 și pe comunități. Spațiul gol nu se poate copia.

Japonia: cea mai mare reducere și cel mai rău an

Între aprilie 2025 și martie 2026, Japonia a omorât cu autorizație 14.618 urși, un record, și a avut tot un record de victime: 238 de oameni atacați, dintre care 13 au murit. Anii răi, 2023 și 2025, au fost și ani în care fagii din nord-est aproape nu au făcut jir. Hrana explică mai bine decât împușcarea variațiile de la un an la altul, iar datele japoneze nu pot arăta nici că împușcarea funcționează, nici că eșuează. Japonia a schimbat legea: din septembrie 2025, primarul poate ordona împușcarea unui urs într-o zonă locuită dacă sunt îndeplinite patru condiții, printre care lipsa unei metode mai rapide fără armă și siguranța oamenilor din jur. În primele șapte luni s-a tras astfel în 57 de urși. Planul pentru 2030 prevede 2.500 de angajați ai primăriilor care să lucreze la capturarea urșilor, de trei ori mai mulți decât acum. Datele japoneze pentru 2025 sunt încă provizorii. Ce se poate copia: regula scrisă pentru împușcarea în localități, cu un decident numit, și tabelele lunare cu victime, capturi și împușcări, publicate pe fiecare prefectură.

Vecinii cu aceeași densitate

Slovenia, cu aproximativ 954 de urși în 2025, e argumentul preferat al celor care cer cote: scoate în jur de o cincime din populație în unii ani, are de obicei cel mult două atacuri pe an (trei în 2019) și niciun mort pe lista oficială de după 2000. Cota vine însă cu un recensământ genetic la opt ani și modelare anuală, zone de gestiune, un protocol de urgență la 112, containere anti-urs și despăgubiri de circa 173.000 de euro pe an. Instanțele au suspendat cotele de patru ori, deși ministerul a câștigat până la urmă toate cele patru procese, iar din cei 206 urși aprobați pentru 2025–2026 fuseseră împușcați doar 22 înainte de ultima suspendare.

Slovacia a declarat situație extraordinară în zeci de districte după atacurile din 2024 și a împușcat legal 213 urși în 2025, cam o cincime din cei 1.056 estimați genetic. Atacurile nu au scăzut: după datele agenției de conservare citate de o organizație care contestă împușcarea în instanță, au fost 11 în 2024 și 17 în 2025 (până la 9 decembrie), iar ministerul nu a publicat date care să arate o scădere. Numărul de „1.900 de atacuri” citat de ministru în presa internațională era, cel mai probabil, numărul semnalărilor de urși (1.950 în 2024).

Suedia a stabilit cote de vânătoare de 465 de urși în 2025 și 394 în 2026, dintr-o populație estimată provizoriu la circa 2.450 în 2023, și are foarte puține atacuri, dar în zona urșilor trăiesc 5 oameni pe kilometru pătrat, iar cei mai mulți răniți sunt vânătorii. Trentino și Elveția, date ca exemple de conviețuire, împușcă și ele. Elveția a împușcat doi urși în total, în 2008 și 2013, și nu are o politică de „zero urși”, iar guvernul elvețian spune că disponibilitatea de a împușca urșii periculoși, alături de prevenirea pagubelor, e ce face acceptați ceilalți urși.

Surse pentru această secțiune: Bombieri 2019, tabelul 1; Columbia Britanică, statistici; Japonia, victimele pe ani; Japonia, împușcarea de urgență; Slovenia, bazele științifice ale gestionării ursului; Slovenia, cota de 206 urși; Slovacia, urșii împușcați în 2025; Slovacia, atacurile (Aevis); Suedia, populația de urși; Elveția, Konzept Bär; Trentino, raportul 2025.

Un plan cu bani și termene

Dacă ai lua în serios ambele tabere, ai ajunge la un pachet care conține și împușcare, și prevenire, dar fiecare pusă acolo unde dovezile spun că are efect. Mai jos, măsurile în ordinea în care le susțin dovezile, cu costurile pe care le avem și cu termene realiste. Costurile marcate „calculat” sunt înmulțiri făcute de noi pornind de la prețuri publice, nu bugete oficiale.

Pentru comparație, pentru pagubele din 2025 statul datora aproape 14 milioane de lei, din care plătise 10 milioane până la sfârșitul lui ianuarie 2026. Între 2023 și 2025 au fost aprobate 5.216 dosare de despăgubire. Un kit de gard electric cu 500 de metri de fir și panou solar, suficient pentru circa 165 de metri de gard cu trei fire, costă la vânzare aproximativ 1.200 de lei, fără baterie și stâlpi. Un kit pentru fiecare dintre dosarele de despăgubire aprobate în trei ani ar costa în jur de 6,2 milioane de lei la prețul de vânzare, mai puțin de jumătate din despăgubirile unui singur an, sau până la 78 de milioane la plafonul maxim al programului de granturi, cât despăgubirile pe aproximativ cinci ani și jumătate. În Franța, pentru lupi, statul cheltuie de circa opt ori mai mult pe protecția turmelor, inclusiv pe salariile ciobanilor, decât pe despăgubiri.

Ce are România și nu au alții

Prietena de la care a pornit această discuție a întrebat dacă România are avantaje proprii. Are câteva. Are un recensământ genetic modern, în timp ce numărătoarea Slovaciei e încă disputată, iar Columbia Britanică nu a avut niciodată unul; valoarea lui depinde de repetarea cu aceeași metodă. Are RO-Alert, folosit pentru urși în fiecare seară din mai până în iulie 2026. Are cea mai mare populație de urși din UE, ceea ce îi dă cel mai bun argument pentru bani europeni. Regulile de ajutor de stat permit acum, pentru fermele mici și mijlocii, 100% atât pentru despăgubiri, cât și pentru garduri și câini, iar planul agricol de după 2027 poate include o măsură pentru turme, cum au Slovenia și Franța. Are o tradiție a câinilor ciobănești carpatini, pentru care organizațiile de conservare recomandă 4–6 câini la o stână. Și are urși în 744 de fonduri de vânătoare, ai căror gestionari au personal tehnic care poate intra, prin contract cu primăria, în echipele de intervenție. Acești oameni ar putea fi plătiți pentru garduri întreținute și pentru scoaterea rapidă a urșilor-problemă.

Surse pentru această secțiune: ProTV, despăgubirile pentru 2025; planul strategic PAC, versiunea 9.1; Regulamentul (UE) 2022/2472; Adevărul, containerele din Tușnad.

Cine are dreptate

Aceleași zece afirmații de la început, după verificare.

1. A1Susținut

   România are cea mai mare populație de urși din Uniunea Europeană: între 10.657 și 12.787 în 2023, după recensământul genetic, calculat cu modelul cel mai prudent.

   Recensământul genetic e cel mai solid număr de până acum: 24.056 de probe analizate în laborator și modelul care dă limita de jos cea mai prudentă. Obiecția că „vânătorii au umflat numărul” nu se aplică aici.

2. A2Parțial susținut

   În Brașov și Harghita trăiesc 27–30 de urși la 100 km², mai mult decât admite pentru cel mai bun habitat chiar tabelul după care se calculează numărul optim. Acolo se adună și conflictele.

   Adevărat pentru Brașov (29,9) și Harghita (27,4), peste densitatea de 21–25 din cea mai bună clasă a tabelului. La nivelul țării, distanța dintre 4.000 și 11.651 vine în parte din faptul că „optimul” a fost adunat pe 542 de fonduri de vânătoare, iar urșii trăiesc acum pe 744, și în parte din densități mai mari decât cele din tabel.

3. A3Parțial susținut

   Mai mulți urși înseamnă mai multe pagube. În Covasna, Harghita și Vrancea, atacurile asupra animalelor cresc odată cu numărul urșilor, iar în New Jersey vânătoarea și împușcarea urșilor-problemă au mers împreună cu mai puține sesizări.

   Densitatea contează local pentru pagubele la animale. Pentru vânătoare, dovezile sunt amestecate: în New Jersey a mers împreună cu mai puține sesizări, în Minnesota plângerile au scăzut întâi odată cu doi ani cu hrană bogată și cu o politică ce descuraja apelurile, iar în Wisconsin și Columbia Britanică nu s-a văzut un efect. Pentru urșii bruni nu există un asemenea studiu.

4. A4Parțial susținut

   Alternativele au eșuat în România: urșii relocați se întorc, sanctuarul statului e construit în proporție de 17%, iar programul de garduri electrice a stat blocat doi ani.

   Relocarea chiar a eșuat, și aici, și în alte țări. Gardurile și containerele n-au fost încercate la o scară la care rezultatul să poată fi măsurat: gardurile au ajuns la gestionarii de vânătoare, iar granturile pentru gospodari au așteptat 25–33 de luni până la aprobare, iar plățile nu sunt publice.

5. A5Susținut

   Nicio țară cu mulți urși nu a rezolvat conflictul numai prin prevenire. Experții Sloveniei au calculat că, dacă ar împușca doar urșii-problemă, populația ar crește cu 50% în trei ani.

   În toate sistemele comparabile verificate aici (Slovenia, Slovacia, Suedia, Columbia Britanică, Japonia, Trentino, Elveția) și la Băile Tușnad se scot urși. Modelul sloven e un calcul, nu o observație, iar printre cazurile cercetate nu am găsit niciunul bazat numai pe prevenire, cu atâția oameni în zona urșilor ca în România.

6. B1Susținut

   „Optimul de 4.000 de urși” nu arată cât poate hrăni pădurea. E un scor de bonitare a fondurilor de vânătoare din 2002 care, în forma publicată de institutul de cercetări silvice, dă puncte pentru hrănirea urșilor.

   Documentele o spun direct: cheia de bonitare, în forma publicată de INCDS în 2019, dă până la 50 de puncte pentru hrănirea urșilor, iar planul din 2005 citat ca sursă nu a fost aprobat niciodată. Pragul raportat chiar de România la UE ca minim pentru o populație sănătoasă e 5.960.

7. B2Parțial susținut

   Cota de prevenție nu țintește urșii care intră în sate. Cei mai mulți urși împușcați pe cota din 2024 aveau trofee de peste 250 de puncte, adică erau masculi mari din pădure, iar între 2023 și 2024 din cota pentru urșii din sate s-au folosit 5 din 80.

   Prin lege, cota de prevenție se împușcă în fondurile de vânătoare și nu e legată de un urs anume; urșii identificați în localități sunt tratați prin intervenții, un mecanism separat. Datele publice nu permit însă o verificare completă: ponderea trofeelor vine din presă, iar după Legea 242 intervențiile au crescut, cu 104 urși scoși în 2025 și cote de intervenție folosite în Mureș și Sibiu.

8. B3Susținut

   În literatura verificată nu există niciun experiment care să arate că vânătoarea reduce atacurile urșilor asupra oamenilor.

   În literatura pe care am verificat-o nu am găsit niciun experiment. Lipsa lui nu dovedește însă că vânătoarea e inutilă: studiile corelaționale arată efecte în ambele sensuri.

9. B4Parțial susținut

   Oamenii sunt atacați acolo unde urșii găsesc hrană: la stâne, pe marginea Transfăgărășanului, lângă gunoaie și livezi. Acolo funcționează măsurile care țin hrana departe de urși.

   Adevărat pentru stâne, pentru Transfăgărășan și pentru urșii din orașe. Dar densitatea contează și ea, iar o parte dintre atacuri, în pădure sau pe munte, n-au legătură cu hrana dată de oameni.

10. B5Susținut

    Statul nu publică câți urși omoară și nu va putea măsura direct efectul cotelor asupra populației înainte de următorul recensământ.

    Nu am găsit publicată o evidență națională a urșilor împușcați, iar următorul recensământ intensiv e programat la șase ani după primul, în jurul lui 2029.

Ai dreptate dacă spui că nu există o alternativă care să nu includă împușcarea. Toate sistemele comparabile pe care le-am verificat scot urși, iar la densitatea din Brașov sau din Harghita o parte dintre ei nu pot rămâne. Ai dreptate și dacă spui că împușcarea, așa cum o prevede proiectul L43/2026, nu e un plan: numărul ei vine dintr-un tabel de vânătoare, cotele de până acum au lovit mai ales trofee, iar efectul asupra populației nu va putea fi măsurat direct înainte de 2029. Cele două tabere se ceartă despre cât de mulți urși trebuie împușcați. Dovezile spun mai mult despre care urși, unde și cu ce alte măsuri.

Întrebarea practică devine: ce ar trebui să ceară fiecare tabără ca să fie de acord? Cine vrea mai puțini urși ar trebui să vrea și o numărătoare anuală, pentru că altfel nu poate ști dacă s-a oprit la timp, și ar trebui să vrea urșii-problemă scoși în aceeași noapte, nu masculii de trofeu din pădure. Cine vrea mai puține împușcări ar trebui să accepte că urșii care au învățat să intre în case vor fi omorâți și să ceară, în schimb, bani pentru stâne, containere și echipe care ajung la timp.

De unde a pornit: într-o discuție cu o prietenă am susținut că nu există alternative la împușcare, pentru că urșii sunt prea mulți. Ea m-a întrebat ce reforme, bugete și termene ar fi necesare pentru o alternativă și ce putem învăța din Canada și din Japonia. Am verificat. Aveam dreptate pe jumătate. Marius Comper

Cum a fost făcută pagina

Atacurile. Punctul de plecare e registrul publicat de Vlad Coroamă pe 23 august 2026 (42 de atacuri, 2024 – 23 august 2026). Fiecare caz a fost căutat din nou în presă și în comunicatele poliției, ISU și Agerpres, iar lista a fost completată lună de lună pentru ianuarie 2024 – septembrie 2026. Rezultatul are 66 de atacuri cu victime; 47 au cel puțin două surse independente. Două cazuri au fost excluse: un cioban care și-a luxat piciorul fugind și unul rănit de propria petardă. Pe hartă, fiecare atac e pus la localitatea cea mai apropiată numită în sursă; cazurile din pădure sau de pe munte sunt aproximate la comună. Pe pagină nu apar numele sau vârstele victimelor.

Alertele. Datele RO-Alert vin de la IGSU, publicate pe data.gov.ro sub licența CC BY 4.0. Alertele pentru urs au fost identificate după textul mesajului, pentru februarie–iulie 2026, singura perioadă cu înregistrări individuale. 1.866 din 1.958 au putut fi puse pe hartă.

Densitatea. Densitățile pe județ sunt valorile medii ale modelului spațial din recensământul genetic din 2023, pe 100 km² de habitat favorabil. Pentru Bistrița-Năsăud și Maramureș, respectiv pentru Caraș-Severin, Gorj și Timiș, raportul dă o singură estimare comună. Raportul spune că Neamț, Suceava, Vrancea și Covasna sunt probabil subestimate. Conturul județelor vine din geoBoundaries (CC BY 4.0).

Modelul. Populația din anul următor este populația din anul curent înmulțită cu ritmul de creștere, minus urșii scoși. Pornește de la 11.651 de urși în 2023 (intervalul 10.657–12.787 e banda colorată). Pentru 2024, 2025 și 2026 scade 436 de urși pe an, adică media celor 768 de probe de țesut de la urșii împușcați pe cotă în 2024–2025 și a celor 104 urși scoși în 2025 prin intervenții; pentru 2026, când noile cote nu erau în vigoare, păstrează același ritm. Numărul ales se aplică din 2027. Nu include moartea pe drumuri, braconajul sau limitarea naturală a creșterii.

Dovezile. Graficul metodelor reproduce valorile mediane și intervalele de încredere de 95% din Khorozyan și Waltert (2020), tabelul 2 și figura 1. Studiile despre vânătoare sunt citate după rezumatele publicate. Prețurile vin din achiziții publice și de pe site-urile vânzătorilor, la 25 septembrie 2026.

Proiecte înrudite pe acest site: alertele RO-Alert, lună de lună, ce a respins Parlamentul din legea cotelor și urșii, lupii și râșii României față de restul Europei.

Surse

1. INCDS „Marin Drăcea”, raportul sintetic al studiului genetic, noiembrie 2025
2. INCDS, raportul sintetic al studiului de zonare a managementului ursului brun, noiembrie 2025
3. Ministerul Mediului, rezultatele preliminare ale recensământului, 10 aprilie 2025
4. Ministerul Mediului, raportul de monitorizare a gardurilor electrice, decembrie 2025
5. INCDS / LIFE FOR BEAR, îndrumar privind bonitatea habitatelor de urs, 2019
6. Planul național de acțiune pentru conservarea ursului brun, OM 625/2018
7. Agenția Europeană de Mediu, raportul României pe articolul 17, 2019–2024
8. Senatul României, fișa L43/2026
9. Expunerea de motive a proiectului L43/2026
10. Agerpres, Mircea Fechet: numărul optim este de 4.000, 10 aprilie 2025
11. Ministerul Mediului, comunicatul din 26 martie 2024 (26 de morți, 274 de răniți)
12. Vlad Coroamă, postarea publică din 23 august 2026 cu registrul atacurilor de urs 2024–2026
13. Lista verificată a atacurilor folosită pe această pagină (JSON)
14. IGSU, mesajele RO-Alert pe luni, data.gov.ro (CC BY 4.0)
15. Bombieri și colab., Brown bear attacks on humans: a worldwide perspective, Scientific Reports, 2019
16. Khorozyan și Waltert, meta-analiza metodelor împotriva pagubelor produse de urși, Scientific Reports, 2020
17. Popescu și colab., estimările vânătorilor și plauzibilitatea lor, Journal of Applied Ecology, 2016
18. Pop și colab., prădarea animalelor domestice de către urși în Covasna, Harghita și Vrancea, Conservation Science and Practice, 2023
19. Pop și colab., apelurile la 112 despre urși, Ecosphere, 2023
20. Munteanu și colab., urșii în spațiile oamenilor (prepublicare), bioRxiv, 2025
21. Obbard și colab., vânătoarea și conflictele în Ontario, Ursus, 2014
22. Treves și colab., vânătoarea și plângerile în Wisconsin, Ursus, 2010
23. Garshelis și colab., Minnesota, PLOS ONE, 2020
24. Johnson și colab., containerele anti-urs din Durango, Journal of Wildlife Management, 2018
25. Neagu și colab., urșii în presa românească, Nature Conservation, 2022
26. AFM, programul de garduri electrice, 23 ianuarie 2026
27. Ministerul Mediului, bugetul pe 2026
28. Planul strategic PAC 2023–2027 al României, versiunea 9.1
29. Regulamentul (UE) 2022/2472 privind ajutoarele de stat în agricultură
30. Ministerul Mediului din Japonia, victimele urșilor pe ani fiscali
31. Guvernul Columbiei Britanice, conflictele cu urșii și intervențiile serviciului de conservare

Fotografii

• O ursoaică și puiul ei pe marginea Transfăgărășanului, lângă lacul Vidraru, în august 2021. Fotografie: Hayenne, 2021, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
• Urși așteptând pe parapetul Transfăgărășanului, văzuți din mașină, în septembrie 2023. Pe acest drum, urșii învață să aștepte hrană de la turiști. Fotografie: Stoschmidt, 2023, Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0