Marius Comper EN

Paris, Salonul aeronautic, octombrie 1910 · 50 CP

Coandă-1910 câtă tracțiune puteau da 50 CP

Broșura cu care Henri Coandă și-a prezentat avionul la Salonul de la Paris consemna că încercările dăduseră „circa 220 kg de tracțiune pentru 50 CP”. Pentru orice jet de aer făcut dintr-o putere dată, fizica pune o limită ideală, care depinde de mărimea ieșirii. Pentru o ieșire de 50 cm, cât avea ansamblul propulsorului, limita ideală e de 112 kgf. Modificați diametrul ieșirii și puterea ca să vedeți ce valori ale tracțiunii sunt posibile.

Potrivit broșurii, ansamblul avea 50 cm în diametru și 1,10 m în adâncime; aria netă a ieșirii și puterea ajunsă la compresor nu sunt publicate.

Avionul fără elice

La Salonul aeronautic de la Paris, din octombrie 1910, Henri Coandă a expus un biplan fără elice. În față, un motor Clerget de 50 CP învârtea, printr-un multiplicator, un compresor montat într-o carcasă, pe care Coandă l-a numit „turbo-propulseur”: aerul era tras prin față și ieșea prin spate, printr-un difuzor conic. Potrivit broșurii, ansamblul avea 50 cm în diametru și 1,10 m în adâncime, iar avionul 420 kg gata de zbor; broșura consemna că încercările dăduseră „circa 220 kg de tracțiune pentru 50 CP”.

Și alți autori au scris despre tracțiunea lui. Walter Boyne dădea în 2006 o tracțiune estimată la 500 de livre-forță, circa 227 kgf. Gérard Hartmann, în dosarul lui despre atelierele Clément-Bayard, dă o tracțiune la punct fix de 17 kgf la 4.000 rot/min ale turbinei și notează că Coandă spera la 24 kgf în zbor. Relatările diferă în privința zborului din 1910; aici e vorba doar de tracțiunea la punct fix.

Limita

Orice aparat care face un jet de aer dintr-o putere dată are o limită. Ca să împingă mai tare, trebuie să arunce mai mult aer sau să-l arunce mai repede; la aceeași arie a ieșirii, puterea necesară crește cu cubul vitezei jetului. La 50 CP și o ieșire de 50 cm, limita ideală e de 112 kgf. Cu factorul de merit maximă de 0,81 măsurată de NASA pe o elice carenată, tracțiunea estimată e de 98 kgf.

La o ieșire efectivă de 50 cm, 220 kgf depășesc limita ideală pentru 50 CP: ar fi cerut, chiar fără nicio pierdere, circa 137 CP. Cu 50 CP, ieșirea ar fi trebuit să aibă cel puțin 1,37 m în cazul ideal, sau 1,69 m cu factorul de merit de 0,81. Broșura nu dă însă aria netă a ieșirii și nici condițiile încercării, așa că rezultatul raportat pentru aparat rămâne neverificat. Cele 17 kgf raportate de Hartmann încap sub limită: corespund unui factor de merit de circa 0,06, adică 15% din tracțiunea ideală, dacă la compresor ajungeau 50 CP, iar ieșirea avea 50 cm.

Elicea carenată de la Ames

Calculul a fost comparat cu o elice carenată de 7 picioare (2,13 m), încercată în tunelul de vânt de 40 pe 80 de picioare de la Ames și descrisă într-un raport NASA din 1967, la 1.250 CP și cu o arie netă de ieșire de 44,08 picioare pătrate. Cu 90% din putere, cum face și raportul, formula dă o tracțiune la punct fix de 5.434 de livre-forță; curba teoretică din raport dă circa 5.390. Tracțiunea măsurată, citită pe graficul raportului cu o precizie de circa 50 de livre-forță, e de circa 5.060, ceea ce înseamnă o factor de merit de 0,81, în acord cu maximul de 81% raportat de NASA.

Legile ventilatoarelor dau un exemplu, pentru o geometrie fixă și o curgere asemănătoare: tracțiunea crește cu pătratul turației, iar puterea cerută cu cubul ei. Dacă la 4.000 rot/min compresorul lua toți cei 50 CP și dădea cele 17 kgf ale lui Hartmann, la 7.000 rot/min ar fi dat circa 52 kgf, dar ar fi cerut vreo 270 CP. Efectul Coandă e pe o altă pagină.

501001502002503000,2 m0,5 m1,0 m1,5 m2,0 mansamblul: 50 cm220 (1910)227 (Boyne)17 (Hartmann)kgf · diametrul ieșirii · linia de sus: ideal; cea aurie: factorul de merit NASA de 0,81
Limita ideală pentru 50 CP crește doar cu rădăcina cubică a ariei ieșirii. La o ieșire de 50 cm, cât avea ansamblul, e de circa 112 kgf; chiar în cazul ideal, 220–227 kgf cer o ieșire de aproape trei ori mai lată. Aria netă reală a ieșirii nu e publicată.

Trimiteți calculul

Linkul se deschide cu diametrul și puterea alese.

Surse și metodă

Un jet staționar, uniform, care iese cu viteza v printr-o arie netă A, la presiunea aerului din jur, dă la punct fix o tracțiune ρAv² și cere cel puțin puterea ρAv³/2; de aici, tracțiunea ideală e rădăcina cubică din 4ρAP², cu P puterea arborelui ajunsă la propulsor. Factorul de merit e raportul dintre puterea minimă teoretică și puterea reală necesară pentru aceeași tracțiune; NASA o definește exact așa. Calculul folosește densitatea aerului la nivelul mării, 1,225 kg/m³, și 1 CP = 745,7 W (cu calul-putere metric, 735,5 W, rezultatele scad cu circa 1%). Factorul de merit de 0,81 e cea măsurată pe elicea carenată NASA, folosită aici doar ca termen de comparație: un compresor centrifugal nu e o elice carenată. Desenul aparatului e schematic.

  1. Broșura Coandă pentru Salonul din 1910, pp. 1, 6–7. jet100.com Clerget 50 CP; ansamblul de 50 cm × 1,10 m, cu difuzor conic; 420 kg; „Les essais ont donné... 220 k. environ de traction pour 50 HP”.
  2. Gérard Hartmann, Clément-Bayard, sans peur et sans reproche, pp. 21–22. hydroretro.net Tracțiune la punct fix de 17 kgf la 4.000 rot/min; Coandă spera la 24 kgf în zbor; după Hartmann, compresorul ar fi trebuit să depășească 7.000 rot/min.
  3. K. W. Mort, B. Gamse, A Wind-Tunnel Investigation of a 7-Foot-Diameter Ducted Propeller, NASA TN D-4142, august 1967. ntrs.nasa.gov Definiția factorului de merit, maximul de 81%, aria netă de ieșire, figura 11.
  4. Walter J. Boyne, Air Force Magazine, ianuarie 2006, p. 72. airandspaceforces.com O tracțiune estimată la 500 de livre-forță.
  5. Flight, 29 octombrie 1910, pp. 881–883. archive.org Turbina „de proporții remarcabil de mici” față de mărimea avionului.