Marea Neagră · Haga, 2009
Linia din Marea Neagră
Între 1998 și 2004, România și Ucraina au purtat 24 de runde de negocieri despre delimitarea mării din largul Deltei Dunării, fără să ajungă la un acord. Harta arată liniile propuse de cele două țări. Între ele se află 12.162 km² de mare, revendicați de ambele.
Trage tu linia. Mută cele trei puncte albe acolo unde ți se pare drept (punctul de jos se mișcă doar stânga–dreapta), apoi compar-o cu linia Curții Internaționale de Justiție.
Ce a propus fiecare țară#
Ambele linii pornesc din același loc, pe care hotărârea îl numește Punctul 1: locul unde limita mării teritoriale a României întâlnește marea teritorială a Ucrainei din jurul Insulei Șerpilor. Cele două țări l-au fixat prin tratatul de frontieră din 2003. Dincolo de el, platoul continental și zonele economice exclusive rămăseseră nedelimitate.
România a propus ca linia să urmeze întâi arcul de 12 mile marine din jurul insulei, până într-un punct din larg, apoi să meargă la jumătatea distanței dintre coaste, fără să folosească insula ca punct de bază. Ucraina a propus o linie aproape dreaptă spre sud-est, construită cu insula ca parte a coastei ei.
Între cele două linii se află 12.162 km² de mare, o suprafață mai mare decât județul Tulcea. Zona e măsurată până la capătul sudic al liniei propuse de România. Mai la sud ar fi putut fi atinse drepturile Bulgariei și ale Turciei, așa că linia Curții se oprește înainte.
Pasul 1: la aceeași distanță de ambele maluri#
Curtea a trasat mai întâi o linie provizorie de echidistanță: fiecare punct al ei se află la aceeași distanță de cel mai apropiat punct de bază de pe coasta românească și de cel mai apropiat de pe coasta ucraineană. Ca puncte de bază, a ales locurile de pe țărm care înaintează cel mai mult spre larg, acolo unde coasta își schimbă direcția.
A ales cinci. Pe țărmul românesc, Peninsula Sacalin și locul unde digul de la Sulina se leagă de uscat. Pe cel ucrainean, vârful de sud-est al insulei Țiganca, la gura brațului Chilia, apoi capul Tarhankut și capul Hersones, în Crimeea. Pe hartă, din fiecare punct de bază se extind cercuri cu aceeași viteză. Linia apare acolo unde se întâlnesc cercurile pornite din cele două țări.
În punctele A, B și C se schimbă punctele de bază care dau direcția liniei: în A intră Peninsula Sacalin, în B capul Tarhankut, de peste mare, în C capul Hersones. Recalculate doar din coordonatele tipărite în hotărâre, distanțele de la fiecare dintre cele trei puncte până la cele două coaste diferă cu cel mult 5 metri.
Un detaliu a contat. Digul de la Sulina, care protejează navele ce intră pe gura Dunării, înaintează 7,5 km în mare. Ambele țări îi propuseseră capătul dinspre larg ca punct de bază. Curtea nu l-a acceptat, pentru că nu i se arătase că digul servește direct activității unui port, și a folosit capătul dinspre uscat.
Pasul 2: o insulă de 17 hectare#
Insula Șerpilor are 0,17 km² și un țărm de vreo 2.000 de metri. Stă singură în larg, la circa 20 de mile marine (37 km) de Delta Dunării. Ucraina a cerut ca insula să conteze ca parte a coastei ei. Curtea a refuzat încă de la primul pas, când a ales punctele de bază: insula nu face parte dintr-un șir de insule care formează țărmul, iar a o socoti coastă ar fi însemnat, scrie hotărârea, să remodeleze pe cale judiciară geografia.
Butonul de mai jos arată o simulare făcută pentru această pagină, în care insula e folosită ca punct de bază alături de celelalte cinci. Linia simulată nu e linia propusă de Ucraina.
În simulare, linia ajunge până la 42 km de linia Curții, iar în zona revendicată de ambele țări aproximativ 4.500 km² în plus ar rămâne de partea Ucrainei.
La al doilea pas, Curtea a verificat dacă insula justifică totuși o ajustare a liniei și a hotărât că nu. Marea teritorială a Ucrainei din jurul insulei, de 12 mile marine, a rămas neschimbată, iar linia îi urmează limita până în Punctul 2, apoi continuă spre larg.
Se spune adesea că România a câștigat pentru că insula a fost declarată stâncă. Hotărârea nu spune asta. Curtea a scris că nu are nevoie să decidă dacă e insulă sau stâncă în sensul Convenției ONU asupra dreptului mării: în zona delimitată, eventualele drepturi generate de insulă erau oricum acoperite de cele generate de coasta continentală a Ucrainei.
Pasul 3: proba disproporției#
La final, Curtea a verificat dacă rezultatul nu e vădit disproporționat față de lungimea coastelor. Curtea nu caută o împărțire proporțională; verifică doar să nu existe o diferență flagrantă. Coasta relevantă a României măsoară cam 248 km, iar a Ucrainei cam 705 km: un raport de 1 la 2,8. În aria relevantă, mai mare decât zona revendicată de ambele țări, linia lasă suprafețe în raport de 1 la 2,1.
Curtea a considerat că linia nu trebuie modificată. Pe parcurs respinsese și alte argumente: cele ale Ucrainei despre concesiunile de petrol și gaze, pescuitul și patrulele navale din zonă, dar și teza României că acordurile româno-sovietice din 1949 fixaseră deja linia pe arcul din jurul insulei, până într-un punct aflat la est de ea (Punctul X).
Hotărârea#
La 3 februarie 2009, Curtea a adoptat hotărârea în unanimitate, cu voturile tuturor celor 15 judecători, inclusiv ale celor doi desemnați de părți: Jean-Pierre Cot, de România, și Bernard Oxman, de Ucraina. Din cei 12.162 km² revendicați de ambele țări, linia lasă de partea României 9.615 km² (79,1%), iar de partea Ucrainei 2.547 km².
Ministerul român de Externe dă 9.700 km², adică 79,34% din aproximativ 12.200 km². Suprafețele depind de felul în care e conturată zona, mai ales de limita ei sudică, pentru că Curtea nu a fixat un capăt al liniei. Dacă zona e închisă mai la nord, la paralela de 43°48′, ponderea României iese 76%.
Linia nu e o graniță de stat, iar hotărârea o spune explicit. Ea delimitează zonele în care fiecare țară are drepturi suverane asupra resurselor din apă, de pe fundul mării și din subsolul lui: zona economică exclusivă și platoul continental. Hotărârea nu schimbă teritoriul niciunei țări și nici libertatea de navigație.
Ce e sub apă#
Harta arată forma fundului mării. Până pe la 200 de metri adâncime, fundul coboară lin: e platforma de mică adâncime pe care geografii o numesc platou continental. Apoi cade pe o pantă brăzdată de canioane spre peste 2.000 de metri. Pe 62% din zona disputată, apa are sub 200 de metri; pe jumătate din toată zona, sub 101 metri. În sensul juridic din hotărâre, platoul continental cuprinde însă tot fundul mării din zonă, oricât de adânc.
În această zonă și în apropierea ei sunt gaze. Neptun Deep, proiectul OMV Petrom și Romgaz, le va scoate din două zăcăminte: Pelican Sud, pe platformă, și Domino, pe pantă, la circa 160–175 km est de Tuzla. Potrivit OMV Petrom, primele gaze sunt așteptate în 2027.
Coordonatele din raportul de mediu al proiectului arată poziția instalațiilor față de liniile propuse de cele două țări. Platforma și centrul de foraj Pelican Sud sunt la 2–5 km de linia propusă de Ucraina, pe partea dinspre România, deci în afara zonei revendicate de ambele. La Domino, un centru de foraj e tot pe partea aceea, la 2–4 km; celălalt e la 1,5–3,5 km în interiorul zonei disputate. Toate patru sunt la 49–66 km de linia Curții, de partea României. Intervalele vin din linia Ucrainei: direcția scrisă în cerere, 156°, și Punctul 3 tipărit nu se potrivesc perfect. Contururile zăcămintelor nu sunt publice, așa că nu se poate spune ce cantitate de gaze se află de o parte sau de alta.
O insulă la marginea hărții#
Tratatul de pace de la Paris din 1947 nu pomenea insula. Protocolul româno-sovietic semnat la Moscova la 4 februarie 1948 prevedea încorporarea ei în URSS; hotărârea din 2009 citează textul. În 1949, comisia de frontieră sovieto-română a dus granița pe arcul de 12 mile marine din jurul insulei. După destrămarea URSS, insula a rămas Ucrainei.
Procesul de la Haga nu a vizat suveranitatea asupra Insulei Șerpilor. Curtea a avut de tras doar linia din larg; arcul din jurul insulei, acceptat de ambele țări, a rămas neatins.
La 24 februarie 2022, în prima zi a invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, nave de război rusești au atacat insula și au ocupat-o; apărătorii ei, care refuzaseră să se predea, au fost luați prizonieri. La 30 iunie 2022, forțele ruse s-au retras de pe insulă: Ucraina a spus că le-au alungat atacurile ei cu artilerie și rachete, Moscova a vorbit de „un gest de bunăvoință”. Linia din 2009 a rămas aceeași.