Moscopole: orașul care făcea negoț, ținea școală și tălmăcea limbi

Un chip ieșit din tiparnița orașului

Priviți gravura de mai jos: un cleric cu barbă, înveșmântat ca pentru slujbă, cu privirea întoarsă ușor într-o parte. Este Grigorie de Durrës, omul care a supravegheat tipografia Moscopolei în primii ei ani. Portretul apare într-o carte tipărită chiar în oraș, în 1742, alături de textul care îi dădea loc în memoria comunității. O comunitate de munte care își tipărește singură cărțile — și își pune dascălii pe frontispicii — își spune singură povestea: aici școala și tiparul mergeau împreună.

Firul anilor

Cronologia ține numai date sprijinite pe surse. Acolo unde istoriografia dă cifre diferite, pagina spune acest lucru pe față.

1. În jurul lui 1630Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul arată că așezarea creștea demografic și economic cu un veac înainte de apogeu.
2. Înainte de 1700Funcționa deja o școală grecească organizată, cu dascăli de seamă, unii aduși din afară.
3. 1713Orașul își votează un statut de 22 de articole: 12 reprezentanți aleși cârmuiau treburile obștii. Breslele, între 13 și 17 la număr, plăteau burse pentru copiii săraci.
4. 1715–1760Se zidesc nouă biserici noi, cele care se păstrează fiind martorele de piatră ale avântului.
5. 1731Începe să lucreze tiparnița, adusă de clericul Gavriil (Grigorie) Konstantinidis. Unele relatări dau 1720 sau 1735; cert este că presa mergea în anii 1730 și că a scos circa 20 de titluri cunoscute, mai ales religioase, până în 1760.
6. 1744Școala devine Academia Nouă, cu materii noi; în 1750 se mută în local propriu și se numește Phrontisterionul elenic. Programa număra filosofie, teologie și științe, iar biblioteca aduna autori antici, cărți teologice și gândire contemporană.
7. 1769Prima mare lovitură asupra orașului. Perioada de glorie 1700–1769 se încheie; începe emigrarea susținută spre teritoriile habsburgice.
8. 1770Teodor Anastasie Cavalioti își tipărește Protopiria, carte de citire cu un lexic trilingv grec–aromân–albanez de circa 1.170 de cuvinte. Orașul tipăririi e relatat diferit: Viena sau Veneția.
9. 1788A doua mare lovitură pustiiește orașul. Negustorii își mută averile și rețelele la Viena, Buda și în alte orașe.
10. 1794–1813Cărțile moscopolenilor apar în diasporă: Învățătura introductivă a lui Daniil, cu lexic în patru limbi (ediții în 1794 și 1802); Nea Paidagogia a lui Constantin Ucuta, la Viena în 1797, primul abecedar în aromână; Cercetările lui Gheorghe Constantin Roja, la Pesta în 1808; Gramatica lui Mihail Boiagi, la Viena în 1813.
11. 1862–1864La București, aromânii din colonie întemeiază comitetul macedo-român (1863), iar la Târnova, lângă Bitolia, se deschide prima școală românească din Macedonia (2 iulie 1864), prin Dumitru Athanasescu. Rețeaua de școli crește după 1878.
12. AziVoskopoja e un sat din sud-estul Albaniei, cu biserici de secol XVIII pictate, festivaluri ale aromânilor și o memorie împărțită între mai multe istorii naționale.

Patru nume pentru aceiași oameni?

Pe cititor îl pot încurca etichetele, fiindcă fiecare vine din alt timp. Aromânii sunt vorbitorii limbii romanice din sudul Dunării, înrudită cu româna; ei își spun adeseori armâni. Vlah e numele vechi, dat din afară, sub care apar în documente medievale și otomane; azi poate suna peiorativ, așa că pagina îl folosește numai în citate istorice. Moscopolean înseamnă pur și simplu omul din Moscopole, din orice limbă ar fi fost. Iar legătura cu românii de la nord de Dunăre s-a strâns târziu, în secolul al XIX-lea, prin școli, cărți și societăți culturale — nu exista de la început ca loialitate națională. A înțelege Moscopole înseamnă a ține aceste planuri despărțite: orașul era aromân prin oamenii lui, grec prin școală și carte și, de la un punct încolo, român prin o parte din urmașii lui risipiți.

Școala, tiparul și limbile

Averea orașului venea de departe: vite și lână, prelucrate în ateliere proprii, apoi vândute de negustori itineranți — pragmatefți — de la Adriatica până în Țările Române și în Europa Centrală. Drumurile s-au deschis larg după tratatele dintre otomani și habsburgi din 1718 și 1739, iar coloniile de moscopoleni au ajuns la Viena, Buda, Timișoara, Novi Sad și Zemun. Banii strânși astfel au zidit biserici și au ținut școli, iar breslele plăteau burse copiilor săraci, acasă și în Europa.

Școala a urcat treaptă cu treaptă. Dascăli de talia lui Teodor Cavalioti predau aici, iar tineri din tot Balcanul veneau să învețe pe cheltuiala obștii, găzduiți și hrăniți de oraș. Din 1744, Academia Nouă oferea unul dintre cele mai înalte programe de studiu la care putea ajunge un creștin din Balcani. Gravura de mai jos, dintr-o publicație moscopoleană din 1750, arată cum se vedea pe sine această lume: școala în centru, cu rânduiala ei.

Tiparnița merită un popas. Era a doua din Imperiul Otoman, după cea din Constantinopol, și prima din partea europeană a imperiului. A scos circa 20 de titluri cunoscute, mai ales cărți religioase pentru școli și biserici. Nu a fost „prima din Balcani”, cum se mai spune pe scurtături: întâietatea constantinopolitană e documentată din 1627. Tocmai de aceea însă performanța orașului de munte rămâne uluitoare.

Cât despre limbi, tabloul e limpede dacă îl privim fără ochelari naționali de mai târziu. Pe ulițe se vorbeau aromâna, greaca, albaneza și bulgara. În școală și în cărți stăpânea greaca. Iar gestul cel mai grăitor al epocii stă în cele două lexicoane: Protopiria lui Cavalioti (1770), cu circa 1.170 de cuvinte în greacă, aromână și albaneză, și Învățătura introductivă a lui Daniil (ediții în 1794 și 1802), cu patru limbi — greacă, aromână, bulgară, albaneză. Prefața în versuri a celei din urmă îi cheamă pe vorbitorii de altă limbă să se bucure și să se pregătească „a deveni romei”, adică greci prin cultură. Cu alte cuvinte, diversitatea limbilor era consemnată tocmai pentru a sluji școala grecească. Timpul națiunilor, cu școlile lui despărțite pe limbi, avea să vină abia în secolul următor.

Drumul spre România

Legătura Moscopolei cu România se vede în oameni, cărți și bani, pe trei rânduri de fapte.

Întâi, negustorii. Familia Sina, plecată din Moscopole după loviturile din 1769 și 1788, a clădit la Viena o casă de comerț și o bancă ajunsă a doua din imperiu, după cea a familiei Rothschild; Simeon Sina (1753–1822) și fiii lui au fost înnobilați pentru sprijinirea economiei. Alături de ei, familiile Mocioni, Nako și Gojdu au ajuns proprietari, bancheri și oameni politici în Banat și Crișana, iar după mijlocul secolului al XIX-lea s-au alăturat mișcării naționale românești de acolo. Mulți dintre acești aromâni erau socotiți „greci” la Buda și Pesta: vorbeau greaca afacerilor și a bisericii, iar alianța cu negustorii greci le apăra interesele.

Apoi, cărțile. Scrierile moscopolenilor au circulat spre nord și au lucrat în ambele sensuri. Petru Maior cunoștea lexicul lui Cavalioti prin reproducerea savantului german Thunmann (Leipzig, 1774) și s-a putut sprijini pe material aromân când a pledat pentru unitatea și latinitatea limbii române. Gheorghe Constantin Roja își tipărea Cercetările la Pesta în 1808, cu pledoarie pentru alfabetul latin, iar cartea avea să apară în românește la Craiova în 1867. Gramatica lui Boiagi (Viena, 1813) a fost retipărită tot pentru cititorii din spațiul românesc.

În sfârșit, școlile. Colonia aromână din București a cerut și a sprijinit școli pentru aromânii din imperiu: comitetul macedo-român se întemeiază în 1863, prima școală românească din Macedonia se deschide la Târnova în 1864, iar rețeaua crește după 1878, când autoritățile otomane recunosc școlile românești și slujba în limba proprie. Inițiativa a fost privită cu bănuială și de greci, și uneori de aromânii înșiși — un amănunt pe care pagina îl păstrează, fiindcă face parte din poveste.

Risipa și ce a rămas în urmă

Declinul nu are o singură cauză și nici o singură zi. Loviturile din 1769 și 1788 au pustiit orașul, drumurile negoțului s-au mutat, iar familiile cu dare de mână au plecat acolo unde capitalul lor era apărat: în imperiul habsburgic. Cei rămași au ținut mai departe școli și biserici, dar orașul nu și-a mai revenit la mărimea de dinainte. Relatările de epocă dau cifre foarte diferite pentru populația de vârf — de la circa 20.000 la 60.000–70.000 de oameni — tocmai de aceea pagina nu alege una: mărimea e sigură, numărul exact nu.

De ce mai contează

Pentru cultura greacă, Moscopole rămâne unul dintre vârfurile iluminismului din partea europeană a imperiului: școală vestită, tipar, bibliotecă și o pleiadă de dascăli care au dus mai departe ideile veacului până la mișcarea de la 1821. Marii negustori-filantropi de origine din aceste ținuturi — între ei și Sina ai Moscopolei — au ctitorit școli, biblioteci și tipografii de la Veneția la București.

Pentru aromâni și români, orașul e dovada că o comunitate de limbă romanică a putut ține pasul cu veacul prin școală și tipar, chiar dacă limba școlii era alta decât graiul casei. Cărțile moscopolenilor — Protopiria, lexicul în patru limbi, abecedarul lui Ucuta — se numără printre cele mai vechi mărturii scrise ale aromânei. Iar drumurile risipirii, de la Viena la București și Craiova, arată cum o istorie locală a devenit, fără siluirea faptelor, parte din mai multe istorii naționale.

Ce știm și ce rămâne discutat

Surse la vedere

1. Barka, Panajot, „Voskopoja and Ioannina, Two Advanced Centers of the European Enlightenment in the Ottoman West”, Cosmopolitan Civil Societies 13(3), 2022. Text integral.
2. Lascu, Stoica, „Aromanian Representatives of Enlightenment (the late 18th and early 19th centuries) – Cavalioti, Daniil, Ucuta, Roja, and Boiagi”, Annals of the Academy of Romanian Scientists, Series on History and Archaeology 8(2), 2016. PDF.
3. Ciorogariu, Emilian-Alexandru, „Aromanians Between Empires in the 18th–19th Centuries”, Society and Politics 17(2), 2023. PDF.
4. Lascu, Stoica, „From the Romanized Population to Vlachs/Aromanians/Balkan Romanians”, Revue Roumaine d'Histoire LVI, 2017. PDF.
5. Consiliul Europei, Adunarea Parlamentară, „Aromanians”, Doc. 7728, raportor Lluis Maria de Puig, 17 ianuarie 1997. Raportul.
6. Koukoudis, Asterios, „Moschopolis, the glory days, 1700–1769”, The Vlachs: Metropolis and Diaspora (pistă secundară, verificată punctual). Capitolul.
7. Imagini: categoria Voskopojë de la Wikimedia Commons; fișele imaginilor folosite arată autorul și licența fiecăreia.