Ciocănitorile din Pădurea BăneasaȘapte specii la marginea Bucureștiului, fiecare cu sunetul ei

Cele șapte

Șapte ciocănitori și felul fiecăreia de a se face auzită

Ciocănitorile nu cântă ca alte păsări. Ca să-și apere teritoriul și să-și atragă perechea, cele mai multe bat darabana: lovesc cu ciocul, cam de douăzeci de ori pe secundă, o creangă uscată, care răsună. Fiecare specie bate cu altă durată și alt ritm.

Mai jos, fiecare linie verticală este o lovitură de cioc dintr-o înregistrare reală. Rândurile au aceeași scară de timp, ca să se vadă cine bate scurt și cine bate lung.

La fiecare specie este trecut numărul de observații publice făcute în pădure. Lista celor șapte vine din studiul științific al Asociației Parcul Natural București (APNB), care cere protejarea pădurii. Patru dintre ele sunt în Anexa I a Directivei Păsări, lista speciilor pentru care statele Uniunii Europene trebuie să ia măsuri speciale de conservare a habitatului.

După ciocănitoare

Cine se mută în scorburi

Multe păsări și mamifere de pădure își cresc puii în scorburi, dar nu și le pot săpa singure. Le rămân scorburile făcute de ciocănitori și cele formate prin putrezire în arborii bătrâni.

În sudul Germaniei, cercetătorii au pus camere la 72 de scorburi de ciocănitoare neagră. La 69 dintre ele a fost filmat cel puțin un animal, iar în total au apărut 28 de specii de vertebrate: unele cuibăreau, altele doar le vizitau, printre ele prădători veniți după pui. Șaisprezece dintre aceste specii apar și în Băneasa, în studiu sau în observațiile publice: ciocănitoare neagră, ghionoaie sură, ghionoaie verde, ciocănitoare de stejar, ciocănitoare pestriță mare, huhurez mic, șorecar comun, stăncuță, pițigoi mare, pițigoi albastru, țiclean, graur, gaiță, muscar gulerat, veveriță și liliac de amurg.

Nu toate scorburile sunt făcute de ciocănitori. În pădurea primară Białowieża, din Polonia, doar 16% dintre cuiburile păsărilor care nu sapă erau în scorburi săpate de ciocănitori sau de alte păsări; restul erau în scorburi formate prin putrezire. Autorii studiului spun că viitorul animalelor care trăiesc în scorburi depinde în mare măsură de un lucru: ca pădurile să nu-și mai piardă arborii bătrâni.

Împrejurimile

Ce s-a construit din 1990 în jurul pădurii

Pădurea are trei trupuri, despărțite de șosele și de cartiere: unul la vest de DN1 (șoseaua spre Ploiești), unul la mijloc, până la Grădina Zoologică, și unul la est, spre Pipera și Tunari. Aria propusă pentru protecție are 1.332 de hectare, din care 1.221,5 sunt pădure.

Pe fâșia de un kilometru din jurul celor trei trupuri, clădirile acopereau 104 ha în 1990 și 413 ha în 2020: de patru ori mai mult. Sunt estimări ale Comisiei Europene, făcute din imagini de satelit.

Cine deține pădurea și în ce stadiu este protejarea ei

Potrivit studiului, 35,9% din pădure este proprietate publică și 64,1% proprietate privată. Statutul propus, cel de parc natural, nu schimbă proprietarii; regulile pentru fiecare teren s-ar stabili printr-un plan de management, cu consultarea lor.

• Asociația a depus la Academia Română, a cărei comisie avizează ariile protejate, studiul de fundamentare științifică; versiunea de acum este datată septembrie 2026.
• Consiliul Local al Sectorului 1, pe teritoriul căruia se află o parte din pădure, a susținut demersul prin două hotărâri, în ianuarie și în aprilie 2025.
• Autoritățile din Voluntari și Tunari, localitățile din Ilfov pe teritoriul cărora se află restul pădurii, au fost informate în septembrie 2025. Hotărârile consiliilor locale urmează să fie cerute.
• Consultarea proprietarilor privați a început, dar nu s-a încheiat.

Separat, potrivit studiului, Ministerul Mediului a început procedura de declarare a unor situri Natura 2000 pe suprafața pădurii sau în vecinătatea ei.

Într-un sondaj cu 816 participanți, publicat în 2025 de Dușcu și Rîșnoveanu și citat în studiu, 86,4% au susținut declararea pădurii ca arie naturală protejată.