Ascultă Delta Văcărești, lună cu lună

Înainte de lucrări, pe locul parcului erau grădini și bălți alimentate din izvoare; după studiul care a stat la baza protejării, proprietarii își lucrau încă grădinile în 1988. Mănăstirea Văcărești, pe dealul de alături, a fost demolată în 1986; potrivit ziarului Jurnalul, Ceaușescu a vizitat șantierul în decembrie același an, după demolare.

Terenul a fost expropriat în 1988–1989, iar digul și cuveta au fost gata în 1989: în jur de 155 de hectare de fund, înconjurate de 26 de hectare de dig, betonat spre interior. Apa trebuia să vină din Argeș, prin Lacul Mihăilești, pe o aducțiune de 27 de kilometri, din care s-au construit 14. Nici azi nu e clar la ce urma să folosească lacul: sursele vorbesc de apă pentru un viitor port la Dunăre, de irigații pentru sere sau de un lac de agrement; unele texte, fără să citeze o sursă, adaugă apărarea împotriva inundațiilor. N-am găsit un document tehnic care să-i lămurească scopul.

După decembrie 1989, șantierul a fost abandonat. Apa era deja acolo: bălțile din izvoare, plus gropile săpate pentru pământul digului. Studiul de fundamentare povestește că groapa a fost umplută o dată, prin pompare din Dâmbovița, și că apa a trecut pe sub dig în serele din apropiere; n-am găsit un document din epocă al acestui episod. În imaginile din iulie 1990 și august 1991, aproape o treime din fund apare udă sau acoperită de apă puțin adâncă.

În anii următori, stuful a acoperit aproape tot. În 2002, Guvernul a aprobat concesionarea terenului pentru 49 de ani către o firmă care promitea un complex cultural-sportiv; în 2005, o instanță a declarat ilegală hotărârea de concesionare, iar Guvernul a făcut recurs. În mai 2012, National Geographic România a numit locul „Delta dintre blocuri”, iar pe 11 mai 2016 Guvernul l-a declarat parc natural, primul parc natural urban din România. Familia Enache, care a trăit aproape 20 de ani în baltă și a trebuit să plece după declararea parcului, e subiectul documentarului „Acasă” (2020).

Imaginile din satelit arată și ce a urmat. Între 2001 și 2011 se vedea din satelit apă pe 5–10% din fund; din 2020, suprafața acoperită de apă a scăzut sub 1%. Administrația parcului spune că nivelul apei depinde mai ales de precipitații; asociația pune scăderea pe seama secetei și a stufului, care ține apa „ca un burete”. La sfârșitul lui 2024, administrația a anunțat că apa a acoperit din nou vegetația de pe margini. Planul de management, aprobat în mai 2025, prevede o aducțiune din Dâmbovița. Pixelii de 30 de metri nu văd ochiurile mici și nici apa de sub stuf.