Marius Comper EN

Banat, 1862–1863 · linia de munte Oravița–Anina

Steyerdorf și ce tren putea remorca până la Anina

În 1862, inginerii companiei austriece StEG au calculat ce forță îi trebuia unei locomotive ca să remorce 25 de vagoane goale pentru cărbune între Oravița și Anina, pe rampe de 20 la mie și prin curbe cu raza de 114 m. Au construit locomotiva după aceste calcule, au numit-o Steyerdorf și au încercat-o la Viena cu un tren de 200,5 t. Alegeți câte vagoane să remorce și vedeți până unde ajunge pe profilul liniei, reconstituit după cotele istorice ale stațiilor.

Aderența dintre roți și șine

În simulare, Steyerdorf ajunge la Anina cu cel mult 29 de vagoane la un coeficient de aderență de 1/8 și cu cel mult 25 de vagoane la 1/9. Inginerii prevăzuseră 25.

Linia cărbunelui

Calea ferată Oravița–Anina a fost terminată de Societatea Privilegiată Cezaro-Crăiască Austriacă a Căilor Ferate de Stat (StEG), o companie privată care preluase în 1855 proiectul statului, ca să transporte în principal cărbunele din minele de lângă Anina până la linia care ducea la Baziaș, pe Dunăre. Traficul de marfă a început la 15 decembrie 1863; linia s-a deschis circulației publice abia în noiembrie 1869. La deschidere avea 33,04 km, din care 21,54 km în pantă, urca 339 m și avea 153 de curbe.

Are 14 tuneluri și 10 viaducte, descrise în atlasul tunelurilor feroviare. Dintre curbe, 61 aveau raza de 114 m. Vagoanele încărcate coborau; în sus urcau goale. Linia pleacă din Oravița, capătul celei dintâi căi ferate de pe teritoriul de azi al României, linia spre Baziaș, deschisă pentru cărbune în 1854.

O locomotivă pentru o singură linie

Inginerii StEG aveau două limite care se băteau cap în cap. Ca să nu patineze pe pantă, locomotiva trebuia să aibă peste 42 t pe roțile motoare; șinele ușoare ale liniei nu suportau însă mai mult de 9,5 t pe osie, deci îi trebuiau cinci osii motoare. O locomotivă cu cinci osii fixe ar fi fost prea lungă pentru curbele de 114 m.

Pius Fink, inginer al companiei, a propus un cadru cu trei osii sub cazan și un al doilea cadru cu două osii, care susținea o parte din cazan și rezervoarele de apă și combustibil. Cele două cadre erau unite printr-un pivot, iar un arbore intermediar transmitea mișcarea între cele două grupuri de osii. Astfel, toate cele cinci osii erau motoare. Terminată la Viena în februarie 1862, locomotiva nr. 500, Steyerdorf, cântărea la probă 46,75 t, cu apă și cărbune, toată greutatea pe roți motoare. A fost expusă la Londra în 1862 și a făcut prima cursă de probă pe linie la 15 noiembrie 1863. Au urmat nr. 501 Krassova și nr. 502 Gerliste în 1864 și nr. 503 Lissava în 1867.

Calculul din 1862

Inginerii au pornit de la un tren de 25 de vagoane goale pentru cărbune, de câte 4,25 t. Cele 106,25 t au fost rotunjite „în cifre rotunde” la 110 tone pentru calcul. Locomotiva trebuia să remorce trenul în rampă cu 11–15 km/h. Inginerii au socotit rezistența la rulare de 1/260 din greutate și au adăugat de două ori și jumătate pe atât pentru curbele strânse. Cu panta de 1/50 și greutatea locomotivei, au ajuns la o forță de 5,17 tone-forță.

Ca roțile să dea această forță fără să patineze, au presupus că aderența e de 1/8 din greutate: locomotiva trebuia să aibă cel puțin 41,36 t pe roțile motoare; au cerut peste 42 t, pentru patinarea parțială din curbele strânse. Steyerdorf a ieșit cu 46,75 t.

Proba de la Viena

La 26 februarie 1862, într-o zi rece, Steyerdorf a fost încercată pe linia de centură a Vienei, care are rampe între 1/40 și 1/54. La a doua cursă, a tras 22 de vagoane cu o greutate totală de 200,5 t, cu o medie de circa 15 km/h. Raportul companiei scrie că trenul a fost tras „pe o rampă de 1/50” și că asta înseamnă o forță de cel puțin 5.600 kgf.

Cu formula și aderența inginerilor, cel mai greu tren pe care Steyerdorf îl poate trage în sus, cu viteză constantă, pe o rampă de 1/50 fără curbe e de 198,3 t. Trenul de la probă avea 200,5 t, cu 1,1% mai mult. După aceeași formulă, trenul de probă avea nevoie de 5.896 kgf; la un coeficient de aderență de 1/8, roțile puteau da cel mult 5.844 kgf fără să patineze: o diferență mai mică de 1%, care nu se poate desluși din raport. Compania a scris doar că forța a fost de cel puțin 5.600 kgf. Tabelul probei nu arată pe ce porțiune a liniei s-a făcut fiecare cursă.

Trenul de proiect, 25 de vagoane106,2 tCel mai greu, rampă de 1/50 fără curbe, aderență 1/8198,3 tTrenul de la proba din 1862200,5 tCel mai greu pe rampele cu curbe, 1/8127,9 tCel mai greu pe rampele cu curbe, 1/9108,5 t
Greutatea trenului, fără locomotivă. Calculul folosește formula și aderența inginerilor din 1862.

Urcușul spre Anina

Pe linia Oravița–Anina, trenul trece întâi pe aproape 9 km în mare parte orizontali, peste șase viaducte. După Majdan, unde e azi Brădișoru de Jos, linia urcă pe o rampă de 20 la mie, lungă de 5.188 m, până la Lișava. A doua rampă, cu aceeași înclinare, se întinde pe 10.942 m până la stația Krassova, numită mai târziu Gârliște; la mijlocul viaductului Jitin are o scurtă porțiune orizontală. Din lungimea și înclinarea rampelor rezultă o diferență de nivel de 322,6 m; între cotele stațiilor sunt 326,2 m.

În acest calcul, pe rampe, cu curbe cu tot, aderența de 1/8 duce până la Anina cel mult 29 de vagoane goale. Cu 1/9, aderența mai mică pe care StEG o socotea suficientă, trenul de proiect de 25 de vagoane trece la limită. Cu trenul de proiect și 1/8, calculul dă 2 h 11 min de mers. În serviciu a fost mai greu: inginerul francez Édouard Collignon a notat în primii ani 18 vagoane goale la urcare, de obicei cu circa 6 km/h și cel mult 8, cu locomotiva modificată (42,4 t pe roțile motoare) și un vagon de aprovizionare de 15 t. În orarul CFR Călători de azi, trenul Regio R 9695 pleacă din Oravița la 11.15 și ajunge la Anina la 13.17: 2 h 02 min.

Trimiteți trenul

Linkul păstrează trenul și aderența alese.

Surse și metodă

Trenul e condus pe profilul liniei pas cu pas: forța de tracțiune e cea mai mică dintre aderență (1/8 sau 1/9 din cele 46,75 t ale locomotivei) și puterea de proiect, 205 cai-putere, împărțită la viteză. Rezistența e calculată cu formula inginerilor din 1862: greutatea locomotivei și a trenului înmulțită cu panta plus 1/260, iar pe rampele cu curbe de 114 m, rezistența de rulare e luată de trei ori și jumătate. Viteza e limitată la 25 km/h, iar puterea e luată constantă, 205 cai-putere metrici, ceea ce e o presupunere. Factorul pentru curbe e aplicat pe toată lungimea rampelor, cum au făcut inginerii, deși rampele au și porțiuni drepte. Profilul e refăcut prin cotele istorice ale stațiilor publicate de Árpád Jancsó (față de nivelul Mării Adriatice); capetele rampelor sunt estimate. Viaductele și tunelurile sunt desenate cu lungimea și înălțimea din inventar, iar numărul arcelor e schematic. Datele din 1862 sunt luate din raportul companiei pentru Expoziția de la Londra.

  1. Société autrichienne I. R. P. des chemins de fer de l'État, „Description de la locomotive de montagne «Steierdorf»”, în Notices sur les objets envoyés à l'Exposition de Londres de l'année 1862, Viena 1862, pp. 91–126. cnum.cnam.fr Trenul de proiect, rezistențele și aderența de 1/8 (p. 95), puterea (p. 99), greutatea (pp. 102, 123), tabelul probei din 26 februarie 1862 (p. 124), concluzia și aderența de 1/9 (p. 125).
  2. Á. Jancsó, Az Oravica–Anina hegyi vasút története, Tudomány- és Technikatörténeti Füzetek 7, Erdélyi Múzeum-Egyesület, Cluj. eme.ro Locomotiva și surorile ei (pp. 65–67); cotele stațiilor față de Marea Adriatică (pp. 83–86).
  3. Á. Jancsó, Műtárgyak a Jaszenova–Oravica–Anina-vasútvonalon, Tudomány- és Technikatörténeti Füzetek 10. mtak.hu Datele deschiderii, lungimea și pantele liniei (p. 10); pantele pe secțiuni (pp. 16–17); tunelurile și viaductele (tabelele 5 și 6, pp. 66–67, 116–118).
  4. É. Collignon, Études sur les chemins de fer de l'Autriche, Annales des Mines, s. 6, t. IX (1865). mines-paristech.fr Primii ani de serviciu: 18 vagoane goale la urcare, 6–8 km/h (pp. 243–246).
  5. CFR Călători, Oravița–Anina, mersul trenurilor. cfrcalatori.ro R 9695, 11.15–13.17 (verificat 21 noiembrie 2026).