Cât de sus trebuie să urce Sena ca să ajungă pe strada ta?

#Cât de sus a urcat Sena în 2016 și în 2018?

Parisul își măsoară viiturile pe mira hidrometrică de la podul Austerlitz încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Cota arată cât de sus e râul față de zeroul mirei, aflat la 25,90 metri deasupra nivelului mării; nu arată adâncimea apei.

La începutul lui iunie 2016, Sena a ajuns la 6,10 metri pe această miră. Linia de trenuri regionale RER C, care traversează Parisul pe malul stâng al Senei, și mai multe stații de metrou au stat închise zile întregi. În ianuarie 2018 râul a crescut din nou și a culminat la puțin sub 5,9 metri (vârfurile publicate merg de la 5,84 la 5,88). Raportul guvernului francez despre acea viitură citează simulările operatorului celor patru lacuri de acumulare din amonte: potrivit lor, lacurile au ținut râul cu aproximativ 65 de centimetri mai jos în Paris, iar fără ele Sena s-ar fi apropiat de 6,40 metri și ar fi inundat linia RER C. Raportul tratează rezultatul ca pe o estimare aproximativă, făcută pe date nevalidate.

Au fost viituri mari pentru ultimele decenii și mici pentru istoria orașului. La 28 ianuarie 1910, râul a atins 8,62 metri. Crescuse douăsprezece zile la rând și nu s-a retras definitiv în albie decât la 15 martie. Primăria Parisului estimează că apa a acoperit atunci cam o cincime din oraș, inclusiv locuri care păreau ferite.

#De ce vine apa dintr-odată?

După 1910, statul a înălțat o parte din cheiurile și podurile Parisului la nivelul acelei viituri, 8,60 metri pe miră, și a adâncit albia în aval, ca apa să se scurgă mai repede. În suburbiile din jur, zidurile ridicate începând din 1936 au fost construite mai jos: în unele locuri la nivelul din 1924 sau din 1955, în jur de 7,30 metri, cu o rezervă de 20 până la 30 de centimetri, iar în altele la nivelul din 1982 sau mai jos. Raportul din 2018 ia cota de 7,40 metri la Austerlitz drept nivelul zidurilor antiinundație din prima centură de suburbii, de la care încep pagubele mari.

Planul de urbanism al Métropole du Grand Paris, autoritatea care reunește Parisul și orașele din jur, citat în cel mai recent program de prevenire a inundațiilor pe Sena și pe Marna, descrie al doilea salt. Parisul, spune documentul, e puțin expus la R0.8; suprafața expusă crește brusc între R1.05 și R1.15, de la aproximativ 560 la 870 de hectare, pentru că digurile și zidurile care apără arondismentele centrale sunt depășite.

Primul salt, între 7,19 și 7,58 metri, cade în jurul acelui prag de 7,40 metri, deși hărțile nu spun care apărare cedează. La 7,58 metri, apa ajunge în arondismentele pe unde râul intră și iese din Paris: 12 și 13 în amonte, 15 și 16 în aval.

#Se poate repeta viitura din 1910?

Planul de prevenire a riscului de inundație al Parisului, care stabilește ce se poate construi și unde, ia drept referință o viitură care atinge nivelurile din 1910 și o numește centenară: o viitură cu o șansă de unu la sută în fiecare an. Nu e cea mai mare cunoscută. În 1658, râul a urcat cu 30 până la 50 de centimetri peste nivelul din 1910, potrivit raportului din 2018; lista ținută de direcția regională de mediu dă 8,96 metri la Austerlitz.

În amonte stau acum patru mari lacuri de acumulare, pe Sena, pe Marna, pe Aube și pe Yonne, puse în funcțiune între 1949 și 1990. Împreună țin aproximativ 805 milioane de metri cubi, dar controlează doar 17 la sută din bazinul care se scurge prin Paris, iar efectul lor ajunge în oraș după aproximativ opt zile. Operatorul lor, EPTB Seine Grands Lacs, estimează că, la o repetare a viiturii din 1910, ar coborî râul în Paris cu aproximativ 70 de centimetri; împreună cu podurile înălțate și albia adâncită, cu un metru până la 1,20 metri. Planul din 2003 era mai prudent: între 30 de centimetri și un metru, după locul și momentul ploilor.

Scenariul cu debitele din 1910 stă la 8,12 metri, cu 50 de centimetri sub cota din 1910. Direcția regională de mediu explică diferența: de atunci, albia a fost amenajată ca să coboare nivelul apei și să ușureze navigația, așa că același debit urcă acum mai puțin. Lacurile de acumulare acționează asupra altui lucru, debitul însuși, pe care fiecare scenariu îl fixează dinainte.

Cea mai înaltă hartă de azi, cu 48 de centimetri peste cota din 1910, acoperă 8,2 la sută din Paris, mult sub cincimea pe care o socotește primăria pentru 1910. Hărțile nu explică diferența. Două lucruri s-au schimbat de atunci: cheiurile și podurile Parisului stau acum la nivelul din 1910, iar hărțile numără doar apa care se întinde pe suprafața terenului. Un studiu citat în același program dă unei viituri de tipul celei din 1910 o perioadă de revenire de aproximativ 90 până la 130 de ani, după porțiunea de râu din jurul Parisului, iar viiturii R1.15 una de aproximativ 240 până la 350 de ani.

#Ce lasă deoparte hărțile de inundație?

Hărțile arată apa care se întinde pe suprafața terenului. Multe pagube încep însă sub ea. Raportul guvernului din 2018 pune primele pagube serioase la 6,20 metri, când se inundă linia RER C. Programul de prevenire a inundațiilor notează că pânza freatică de lângă Sena urcă înainte ca râul să iasă din albie și că efectul ei asupra subsolurilor e încă puțin cunoscut în afara marilor operatori de rețele, precum RATP, care administrează metroul, și SNCF, compania feroviară națională.

Într-o relatare din 1997 a jurnalistului Ambroise-Rendu, apa din 1910 a acoperit întâi cheiurile joase, apoi o parte din cele înalte, și curând a pătruns și în subteran. În noaptea de 23 ianuarie, stațiile de metrou Châtelet, Saint-Michel și Odéon au rămas în întuneric, pe măsură ce apa se infiltra prin balastul liniei 4, care trece pe sub râu. A doua zi a umplut tranșeele și tunelurile căii ferate de pe cheiuri. Gara d'Orsay a fost prima gară de linie principală care s-a închis. Pe hărțile de azi, adresa muzeului rămâne în afara apei la toate cotele. La vârf, 23 dintre cele 41 de uzine care țineau orașul în funcțiune, pentru apă, gunoi, aer comprimat, gaz și electricitate, erau sub apă.

Studiul OCDE din 2014 despre viituri modelate după cea din 1910 a evaluat pagubele directe între 3 și 30 de miliarde de euro, după scenariu. În cazul cel mai grav, a constatat studiul, aproape cinci milioane de oameni ar fi afectați direct sau indirect, peste 1,5 milioane de clienți ar putea rămâne fără electricitate, iar peste cinci milioane de abonați din jurul Parisului ar putea avea apa tăiată multă vreme.