Mâna din vârful turnului

E sărbătoare la Barcelona: de La Mercè, piața din fața primăriei — Plaça de Sant Jaume — ține o diada castellera în duminica cea mai apropiată, iar pe 24 septembrie, chiar de ziua Fecioarei, ridică turnuri grupurile locale.

N-o să-ți spun în ce an ești. Nu contează: e duminica în care se ridică turnul.

Te uiți în sus și vezi turnul. Greșești: povestea începe jos, în pinya — mulțimea care ține baza și din care, spune UNESCO, oricine e binevenit să facă parte.

Nivelul 1

Turnul are între șase și zece etaje. De la al doilea în sus — tronc — fiecare nivel ține între doi și cinci oameni, cățărați pe umerii celor de dedesubt. Cei mai solizi stau jos; cei mai ușori, sus.

O auzi înainte s-o vezi: gralla, instrumentul strident cu ancie dublă din familia oboiului, care dă ritmul după care se construiește turnul. Tocul de castells se cântă cu cel puțin o gralla și un timbal.

Urcă mai departe: umerii de sub tine se împuținează cu fiecare nivel, iar piața se aude tot mai de jos. (Gralla pe care o auzi e o redare electronică simplificată după o partitură din domeniu public; bătaia de timbal și mulțimea sunt ilustrative — citește metoda de la final.)

Pe la jumătatea troncului, turnul începe să se legene. Îl simți în glezne înainte să-l vezi cu ochii: o mișcare lentă, ca a unei ambarcațiuni.

Balansul desenat aici e o stilizare — nivelurile sunt documentate, mișcarea e ca s-o simți.

Și atunci se întâmplă lucrul ciudat: nu te mai ții tu. Te țin mâini pe care nu le-ai văzut niciodată — și începi să ai încredere în ele.

Ultimele trei etaje — pom de dalt — le urcă cei mai mici și mai ușori: copii și tineri, fete și băieți.

Toți cei de sus poartă cască. Din 24 martie 2012, când adunarea federației de la Molins de Rei a făcut-o obligatorie pentru enxaneta, acotxador și dosos, la orice vârstă, la antrenamente și în piață, în toate turnurile cu excepția pilarului — iar regula e în vigoare și azi.

Sus de tot urcă enxaneta — de obicei o fetiță sprintenă și ușoară. Ajunsă în vârf, ridică o mână: l'aleta.

Exact atunci gralla rupe fragmentul numit toc d'aleta: semnul că turnul a fost carregat — încununat. Fără mâna ridicată, aleta nu se cântă.

Dar stai: dacă ai urcat până aici pentru priveliște, ai urcat degeaba. Rostul nu era ce se vede de sus.

Cobori printre umeri și abia acum îi numeri: zecile de oameni din pinya pe care nu i-ai văzut niciodată — ei te-au ținut tot timpul.

Jos e loc pentru tine. „A face pinya” — fer pinya — a ajuns în catalană sinonim cu a lucra împreună. O colla are între 75 și 500 de membri, iar sezonul turnurilor ține din aprilie până în noiembrie.

Din 2010, turnurile umane sunt pe Lista Reprezentativă UNESCO a patrimoniului imaterial — decizia 5.COM 6.40, luată la Nairobi: catalanii le recunosc drept „parte integrantă a identității lor culturale”. Se ridică neîntrerupt de peste 200 de ani, iar colles au crescut de la 6 în 1970 la 56 în 2009.

La deschiderea Jocurilor Olimpice din 1992 s-au ridicat 12 turnuri deodată: 2.174 de oameni din 16 colles. În 2008, 37.418 oameni le-au votat între comorile patrimoniului.

Încununarea e doar jumătatea: un turn e pe deplin reușit — descarregat — doar dacă se desface în ordine, cum s-a urcat. Încununat, dar căzut la coborâre — carregat — prețuiește mai puțin.

Și a doua surpriză: vârful îl face mulțimea de jos, în care poate intra oricine — până și oameni în vârstă. Primele atestări ale obiceiului sunt de lângă Tarragona, de la începutul secolului al XVIII-lea.