Biologie IX EN

Capitolul 10 · Omul și biosferaLecția 10.4CS

Ciclul carbonului și efectul de seră: cum îl schimbă activitățile omului

De ce scade dioxidul de carbon din aer în fiecare vară și crește la loc în fiecare iarnă, dar de la un an la altul tot urcă?

Mărime
de la 6 km la 12.742 km
Nivel
biosferă
Timp
din 1958 până azi

Mâine am testzece întrebări din capitolul 10

Înainte să citești: tu ce crezi?

La Mauna Loa, în 2025, media lunii mai a fost 430,51 ppm CO2. Ce s-a întâmplat până în septembrie?

Vezi răspunsul

A scăzut la 424,37 ppm, adică cu 6,14 ppm. Vara, pădurile, pajiștile și culturile din emisfera nordică absorb prin fotosinteză mai mult CO2 decât eliberează prin respirație și descompunere. Toamna și iarna, bilanțul se inversează și concentrația urcă din nou.

Dacă desenezi lună de lună concentrația de CO2 măsurată la Mauna Loa, curba nu urcă în linie dreaptă: face un zigzag. În 2025, media lunii mai a fost 430,51 ppm, iar a lunii septembrie, 424,37 ppm. Scăderea de vară este fotosinteza vegetației din emisfera nordică, iar urcarea de la un an la altul vine din carbonul scos din pământ și ars.

Carbonul stă în rezervoare și trece dintr-unul în altul

Ciclul carbonului este circuitul atomilor de carbon între atmosferă, organisme, sol, ocean și roci. Fiecare loc în care se află carbon este un rezervor, iar cantitatea de carbon mutată într-un an dintr-un rezervor în altul este un flux. Cantitățile se măsoară în miliarde de tone de carbon (Gt C), adică doar masa atomilor de carbon.

După IPCC, înainte de epoca industrială atmosfera conținea aproximativ 591 Gt C, iar până în 2019 omul a adăugat încă 279 Gt C. Vegetația conține aproximativ 450 Gt C, solurile 1.700, solurile înghețate permanent din regiunile reci 1.200, iar oceanul peste 38.000, cea mai mare parte în apele adânci. Rezervele cunoscute de cărbune, petrol și gaze naturale au aproximativ 930 Gt C. Cel mai mare rezervor sunt rocile, cu aproximativ 65.500 Gt C.

Carbonul din fiecare rezervor, în Gt C aria fiecărui pătrat este proporțională cu masa de carbon 591 + 279 atmosfera 450 vegetația 1.700 solurile 1.200 soluri înghețate 930 cărbune, petrol, gaze adăugat de om până în 2019 (279 Gt C) oceanul peste 38.000 rocile ≈ 65.500
Figura 1Aria fiecărui pătrat este proporțională cu masa de carbon din rezervor. Atmosfera este unul dintre cele mai mici rezervoare, de aceea cele 279 Gt C adăugate de om, partea coral, îi schimbă vizibil conținutul, deși lângă ocean și roci par puțin.

Fluxurile: fotosinteză, respirație, descompunere, ardere, dizolvare

Prin fotosinteză, plantele, algele și cianobacteriile leagă carbonul din CO2 în substanțe organice, folosind energia luminii. Prin respirație, plantele, animalele, fungii și multe microorganisme descompun substanțe organice și eliberează CO2. Descompunătorii, bacterii și fungi, fac același lucru cu resturile moarte. Arderea lemnului sau a combustibililor fosili eliberează și ea CO2. La suprafața oceanului, CO2 se dizolvă, iar peste 90% din carbonul din ocean se află sub formă de ioni bicarbonat.

Aceste schimburi alcătuiesc ciclul rapid: carbonul trece prin ele în zile, ani sau secole. Ciclul lent mută carbonul între roci, sol, ocean și atmosferă în 100–200 de milioane de ani, prin dizolvarea rocilor, depunerea carbonaților pe fundul mării și erupțiile vulcanice. Combustibilii fosili sunt resturi de organisme transformate în milioane de ani. Arderea lor mută acest carbon din ciclul lent în atmosferă în câteva generații.

Zigzagul anual: vegetația din nord absoarbe vara și eliberează iarna

Primăvara și vara, întinderile mari de uscat ale emisferei nordice înverzesc, iar fotosinteza scoate din aer mai mult CO2 decât adaugă respirația și descompunerea. Toamna și iarna, multe plante își pierd frunzele sau stau în repaus, descompunerea continuă, iar CO2 se adună din nou. La Mauna Loa, maximul anual cade de obicei în mai, iar minimul în septembrie–octombrie. În emisfera sudică, cu mai puțin uscat, ciclul este inversat.

Zigzagul arată că ciclul rapid este aproape echilibrat de la un an la altul. Creșterea de an cu an arată ce se adaugă din afara lui.

CO2 la Mauna Loa, media fiecărei luni din 2025 (ppm) vara: fotosinteza scoate CO2 din aer 424 426 428 430 432 ian. mar. mai iul. sept. nov. sept. mai: 430,51 septembrie: 424,37
Figura 2Între mai și septembrie, fotosinteza vegetației din emisfera nordică scoate din aer mai mult CO2 decât adaugă respirația și descompunerea, iar concentrația coboară de la 430,51 la 424,37 ppm. Axa verticală nu pornește de la zero, ca diferența să se vadă; datele sunt mediile lunare NOAA.
Graficul celor 823 de medii lunare de CO₂ de la Mauna Loa: punctele urcă de la 315,71 ppm în martie 1958 la 426,07 ppm în septembrie 2026, cu un zimț în fiecare an.
CO₂ la Mauna Loa, din mediile NOAA (ppm)
AnulMedia anualăCreștere pe anOscilația anuală medie
1959315,981959–1969: 0,861959–1968: 5,93
1969324,621969–1979: 1,221969–1978: 6,14
1979336,841979–1989: 1,641979–1988: 6,39
1989353,201989–1999: 1,531989–1998: 6,45
1999368,541999–2009: 1,911999–2008: 6,36
2009387,642009–2019: 2,402009–2018: 6,81
2019411,652019–2025: 2,622019–2025: 6,74
2025427,35––

Prima medie lunară: 315,71 ppm (martie 1958); ultima: 426,07 ppm (septembrie 2026). În 61 din cei 67 de ani întregi (1959–2025), cea mai mare medie lunară a fost în mai; în ceilalți, în aprilie (patru ani) sau în iunie (doi ani); cea mai mică, în septembrie (40 de ani) sau în octombrie (27 de ani). Oscilația medie pe 2016–2025, socotită față de dreapta fiecărui an: 5,06 ppm la Mauna Loa, 0,95 ppm la Polul Sud.

Măsurători și calcul. Fiecare punct este o medie lunară calculată din măsurători; câteva luni lipsă sunt completate de NOAA prin interpolare; mediile anuale sunt cele publicate de NOAA. Oscilația anuală (media lunii minus valoarea fără anotimpuri calculată de NOAA, cea mai mare minus cea mai mică într-un an), ritmurile pe deceniu și diferențele sunt calculate din ele. Date: NOAA Global Monitoring Laboratory (Xin Lan) și Scripps Institution of Oceanography (Ralph Keeling), fișierul lunar Mauna Loa din 9 octombrie 2026; măsurătorile din martie 1958 – aprilie 1974 sunt ale lui C. David Keeling (Scripps). Din cauza erupției vulcanului Mauna Loa, lunile decembrie 2022 – iulie 2023 sunt măsurate la Maunakea, la aproximativ 34 km nord (romburi; până pe 4 iulie 2023). Cercurile goale sunt luni completate de NOAA prin interpolare (una singură după 1974, decembrie 1975); pentru 1958–1974 fișierul nu spune ce luni au fost completate. Polul Sud: NOAA GML, măsurători continue in situ (Pétron et al., 2026, doi:10.15138/yaf1-bk21). Datele NOAA sunt puse liber la dispoziția publicului (seria de la Polul Sud: CC0 1.0, renunțare la drepturi); datele Scripps (1958–1974) au licența CC BY 4.0, cu mențiunea Scripps Institution of Oceanography, UC San Diego.

Efectul de seră natural și efectul de seră intensificat

Efectul de seră, descris în lecția despre climă, pornește de la radiația infraroșie emisă de solul și oceanul încălzite de Soare. Moleculele de CO2, CH4, N2O și vapori de apă absorb o parte din această radiație și o emit în toate direcțiile, inclusiv înapoi spre suprafață.

Când omul adaugă CO2 și alte gaze, o parte mai mare din radiația infraroșie este reținută, iar suprafața se încălzește până când planeta emite din nou spre spațiu cât primește de la Soare. Acesta este efectul de seră intensificat, cauza încălzirii actuale.

Bugetul de carbon: unde ajunge carbonul emis

Bugetul global de carbon compară carbonul emis de om cu locurile în care ajunge. După IPCC, în 2010–2019 omul a emis în medie 10,9 Gt C pe an: 9,4 din combustibili fosili și ciment și 1,6 din schimbarea folosinței terenurilor, mai ales defrișări. În fiecare an, 5,1 Gt C au rămas în atmosferă, 2,5 au fost preluate de ocean și 3,4 de vegetația și solurile de pe uscat.

Global Carbon Project estimează pentru 2026 emisii totale de 43,3 miliarde de tone de CO2, adică masa întregii molecule, cu tot cu oxigen. În 2016–2025, uscatul a preluat 22% din emisii, iar oceanul 27%. Restul de aproximativ jumătate s-a adunat în atmosferă.

Carbonul emis de om într-un an, media 2010–2019 în Gt C pe an; lungimile sunt la scară De unde vine 9,4 combustibili fosili și ciment 1,6 folosința terenurilor ≈ 10,9 Unde ajunge 5,1 rămâne în atmosferă: 47% 2,5 oceanul 3,4 vegetația și solurile
Figura 3Bilanțul unui an mediu din 2010–2019, după IPCC, numărat numai în Gt C. Cele două bare au practic aceeași lungime: carbonul emis nu dispare, se împarte între atmosferă, ocean și uscat, iar 47% din el rămâne în aer.

Exemplu rezolvat

Bilanțul unui an mediu din 2010–2019

Intrări în atmosferă din activitățile omului: 9,4 + 1,6 = 11,0 Gt C; IPCC dă totalul 10,9 Gt C pe an, pentru că adună valorile înainte de rotunjire. Ieșiri din atmosferă: oceanul 2,5 și uscatul 3,4, în total 5,9 Gt C pe an.

Rămân în atmosferă 10,9 − 5,9 = 5,0 Gt C, aproape de creșterea măsurată de 5,1 Gt C. Diferența mică este ceea ce IPCC numește dezechilibrul bugetului, adică eroarea estimărilor.

Fracția rămasă în aer este 5,1 : 10,9 = 0,47, adică 47%. Masa CO2 corespunzătoare celor 5,1 Gt C este 5,1 × 44 : 12 = 18,7 miliarde de tone de CO2 pe an.

Carbonul nu a apărut și nu a dispărut: totalul planetei este același. S-a schimbat distribuția, iar rezervorul care a crescut, atmosfera, este cel care încălzește planeta.

În România

Cât carbon rețin pădurile

Inventarul gazelor cu efect de seră pe care România îl raportează Uniunii Europene are un sector pentru pădure și folosința terenurilor. Potrivit Eurostat, în 2024 terenurile cu pădure au preluat din atmosferă 24,55 milioane de tone de CO2 echivalent, mai mult decât în 2022 (22,82) și în 2023 (24,05). Tot sectorul a preluat 31,01 milioane de tone.

Pentru comparație, emisiile României fără acest sector au fost 95,59 milioane de tone de CO2 echivalent în 2024. Pădurile au compensat deci cam un sfert din ele. Dacă aproape toată valoarea pădurii este CO2, carbonul preluat în 2024 este 24,55 × 12 : 44 ≈ 6,7 milioane de tone de carbon. Rezervorul rămâne plin doar cât timp pădurea crește cel puțin cât pierde prin tăiere sau incendii.

Pe scurt

  1. Ciclul carbonului mută carbonul între rezervoare (atmosferă, vegetație, sol, ocean, roci, combustibili fosili) prin fluxuri: fotosinteză, respirație, descompunere, ardere, dizolvare în ocean.
  2. Ciclul rapid durează zile, ani sau secole; ciclul lent, prin roci, durează 100–200 de milioane de ani, iar arderea combustibililor fosili scurtcircuitează ciclul lent.
  3. Zigzagul anual al CO2 la Mauna Loa (în 2025, de la 430,51 ppm în mai la 424,37 ppm în septembrie) vine din fotosinteza de vară și descompunerea de iarnă a vegetației din emisfera nordică.
  4. Efectul de seră intensificat apare când gazele adăugate de om rețin mai multă radiație infraroșie emisă de suprafața Pământului.
  5. În 2010–2019, din cele 10,9 Gt C emise pe an de om, 5,1 au rămas în atmosferă, 2,5 au ajuns în ocean și 3,4 pe uscat.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitPlantele doar absorb CO2, nu îl eliberează niciodată.

    CorectPlantele respiră zi și noapte și eliberează CO2. Vara, fotosinteza este mai mare decât respirația, de aceea bilanțul lor este o absorbție.

  • GreșitCarbonul fosil ars se transformă repede la loc în cărbune și petrol.

    CorectCombustibilii fosili s-au format în milioane de ani. Carbonul ars ajunge în atmosferă, ocean și vegetație și nu se întoarce în zăcăminte pe scara de timp a vieții omului.

  • GreșitDacă totalul de carbon al planetei este constant, emisiile nu pot schimba clima.

    CorectTotalul este constant, dar distribuția se schimbă. Carbonul mutat din zăcăminte în atmosferă mărește efectul de seră.

Verifică-te

7 întrebări. La primele 6 vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cele cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. De ce scade concentrația de CO2 la Mauna Loa între mai și septembrie?

    Răspuns

    c) Vegetația din emisfera nordică absoarbe prin fotosinteză mai mult CO2 decât se eliberează. Ciclul urmărește anotimpurile vegetației de pe marile întinderi de uscat din nord. Emisiile din combustibili continuă tot anul.

  2. Care rezervor conține cel mai mult carbon?

    Răspuns

    c) Rocile. Rocile au aproximativ 65.500 Gt C; oceanul, peste 38.000; atmosfera, sub 1.000.

  3. Pentru fiecare proces, alege ciclul din care face parte.

    Răspuns

    Ciclul rapid: Fotosinteza unui stejar; Respirația unei vaci; Descompunerea frunzelor căzute.

    Ciclul lent: Dizolvarea rocilor de către apa de ploaie; Depunerea carbonaților pe fundul mării; Erupțiile vulcanice.

    Procesele organismelor mută carbonul în zile sau ani; rocile, sedimentele și vulcanii îl mută în 100–200 de milioane de ani.

  4. Ce face un gaz cu efect de seră?

    Răspuns

    b) Absoarbe radiația infraroșie emisă de suprafață și o emite și înapoi spre ea. Lumina trece; radiația infraroșie emisă de sol este cea reținută în parte.

  5. În 2010–2019, omul a emis 10,9 Gt C pe an, iar în atmosferă au rămas 5,1 Gt C pe an. Ce procent din emisii a rămas în atmosferă? Rotunjește la număr întreg.

    %
    Răspuns

    47 %. 5,1 : 10,9 = 0,468, adică aproximativ 47%. Restul a fost preluat de ocean și de uscat.

  6. La Mauna Loa, în 2025, media lunii mai a fost 430,51 ppm, iar a lunii septembrie 424,37 ppm. Cu câți ppm a scăzut concentrația?

    ppm
    Răspuns

    6,14 ppm. 430,51 − 424,37 = 6,14 ppm, scăderea produsă de fotosinteza de vară din emisfera nordică.

  7. O pădure din Carpați este tăiată ras, iar lemnul este ars pentru încălzire. Urmărește carbonul din lemn și explică ce se schimbă în bugetul de carbon, pe termen scurt și pe termen lung.

    Un răspuns bun

    Prin ardere, carbonul din lemn devine CO2 și trece rapid în atmosferă, iar pădurea nu mai absoarbe carbon prin fotosinteză. O parte din acest CO2 este preluată în timp de ocean și de alte ecosisteme. Dacă pe loc crește o pădure nouă, ea leagă din nou carbon, dar îi trebuie zeci de ani ca să ajungă la stocul celei vechi; dacă terenul este folosit altfel, pădurea nu mai reface acel stoc de carbon.

    Un răspuns complet numește arderea și fotosinteza ca fluxuri, compară viteza pierderii cu viteza refacerii și spune ce rezervoare câștigă și ce rezervoare pierd.

Termeni

ciclul carbonului
Circuitul atomilor de carbon între atmosferă, organisme, sol, ocean și roci.
rezervor
Loc în care este stocat carbon, de exemplu atmosfera, oceanul sau solul.
flux
Cantitatea de carbon mutată într-un anumit timp dintr-un rezervor în altul.
ciclul rapid
Schimburile de carbon dintre atmosferă, organisme, sol și apele de suprafață, care durează zile, ani sau secole.
ciclul lent
Mutarea carbonului prin roci, sedimente și vulcani, în 100–200 de milioane de ani.
efectul de seră intensificat
Creșterea efectului de seră produsă de gazele adăugate în atmosferă de activitățile omului.
bugetul global de carbon
Bilanțul dintre carbonul emis de om și cel rămas în atmosferă, preluat de ocean și preluat de uscat.
Surse și legătura cu programa

Din programă: „Influența activităților antropice asupra ciclului natural al carbonului. Amprenta de carbon. Efectul de seră” (curriculum de specialitate, Științe ale naturii). Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2, 4.1.