Biserica pe care Gaudí a atârnat-o de tavan

Atelierul

În 1898, industriașul Eusebi Güell i-a cerut lui Antoni Gaudí o biserică pentru colonia textilă pe care o construise la Santa Coloma de Cervelló, lângă Barcelona. Construcția a început abia în 1908, la zece ani după comandă.

Forma bolților n-a calculat-o, a atârnat-o. Într-un șopron de lângă șantier a construit o machetă a bisericii la scara 1:10, înaltă de peste patru metri și întoarsă cu susul în jos: sfori prinse de tavan, iar de ele, săculeți plini cu alice, în locul greutății zidăriei.

Pentru greutățile atârnate de ea, fiecare sfoară se așază de la sine în singura formă în care le poate duce doar trăgând. Gaudí a fotografiat macheta, a privit-o cu susul în jos și a trecut pe hârtie arcele viitoarei biserici.

Răsturnarea

Ideea e mai veche decât Gaudí. În 1675, savantul englez Robert Hooke a ascuns-o într-o anagramă latinească, scrisă pe marginea unei alte cărți. Descifrată, spune: ut pendet continuum flexile, sic stabit contiguum rigidum inversum. Cum atârnă firul flexibil, așa, întors, va sta arcul rigid.

O sfoară nu poate împinge, poate doar să tragă. Întoarsă cu susul în jos, aceeași formă devine un arc în care, pentru exact acele greutăți, piatra doar apasă pe piatră, fără să încerce să se îndoaie. Inginerii îi spun formă funiculară: mută un săculeț și se mută și arcul. În 1748, matematicianul Poleni a verificat așa domul fisurat al Bazilicii Sfântul Petru din Roma: a atârnat de un lanț 32 de greutăți inegale.

Întoarce fotografia

Cripta

Din biserica atârnată s-a construit doar nivelul de jos. Gaudí a plecat de pe șantier în 1914, iar lucrările s-au oprit definitiv în 1916, când era gata doar cripta.

Stâlpii rotunzi de cărămidă alternează cu coloane de bazalt, iar coloanele nu stau drepte: se înclină, ca sforile tale când ai agățat săculeții. Generalitat de Catalunya numește cripta un laborator în care Gaudí a dus cărămida și piatra până la limita lor. În 2005, UNESCO a trecut cripta pe lista patrimoniului mondial.

Macheta

Macheta originală nu mai există. S-a pierdut în războiul civil, dar sursele nu spun același lucru: după una, a ars când cripta a fost atacată și incendiată, pe 19 iulie 1936; după alta, casa în care stătea, părăsită de ani buni, a fost dărâmată în timpul războiului.

În 1982, la Stuttgart, la institutul lui Frei Otto, Jos Tomlow, Arnold Walz și Rainer Gräfe au refăcut-o din sfoară de in, sârmă, pânză, alice, lemn și o oglindă: 215,5 × 364 × 197 de centimetri. Face parte din colecția muzeului Sagradei Família, împrumutată de Fundația „la Caixa”.

De aici pornește o confuzie. Pe Wikimedia Commons, o fotografie a ei se numește „Statics model of the Sagrada Familia”, macheta statică a Sagradei Família. E, de fapt, biserica din Colònia Güell. Confuzia are totuși un sâmbure: Gaudí însuși spunea că biserica, dacă ar fi fost terminată, ar fi fost „o machetă monumentală a Sagradei Família”, iar metoda a folosit-o apoi și acolo.

Sfârșit

Biserica de deasupra a existat doar în aer, din sfoară și alice. Cripta de dedesubt stă în picioare de peste o sută de ani.

Ia un lănțișor sau un șirag de mărgele și ține-l de capete. Uită-te la forma în care atârnă, apoi întoarce-o în minte: acolo stă un arc care își duce greutatea doar apăsând.

Tot despre Barcelona, pe site: piatra din Montjuïc, din care s-au ridicat zidurile romane, catedrala și casele lui Gaudí