Domnul avea o singură capitală? Locurile numite în hrisoavele Țării Românești

De unde crezi că se conducea țara?#

Argeș, Târgoviște, București: o listă de capitale succesive poate sugera că domnul a părăsit un oraș pentru următorul. Hrisoavele permit o altă întrebare: câte locuri de emitere numesc documentele păstrate?

Harta păstrează munții, câmpia și râurile. Nu trasează un stat cu granițe fixe și nici drumuri pe care documentele nu le descriu.

Pune trei semne în locurile de unde crezi că se emiteau actele domnești. Poți folosi și tastatura: selectează harta cu Tab, alege poziția cu săgețile și apasă Enter pentru a pune un semn.

Pune trei semne.

Locurile intră pe hartă odată cu actele#

Inventarul reunește 27 de locuri numite ca loc al emiterii în actele domnești verificate în volumele I–IV din Documenta Romaniae Historica, seria B. 20 pot fi așezate pe hartă; 7 rămân în tabel fără coordonate confirmate.

Fiecare punct apare la primul act din inventar care numește acel loc. Punctul plin are data scrisă în act; cel gol arată o datare propusă de editori. Când data este un interval, animația folosește începutul lui, iar detaliul păstrează intervalul întreg.

Anul nu datează întemeierea localității, construirea unei curți sau alegerea unei capitale. Arată doar cea mai veche emitere inclusă aici.

Orașe, mănăstiri și locuri de popas#

Până în 1500, 11 locuri din inventar pot fi puse pe hartă. În modelul de relief, cinci se află sub 200 de metri, șase între 200 și 800 de metri, iar niciunul nu se află peste 800 de metri. Altitudinile sunt aproximative, luate pentru punctele localităților.

Cozia, Tismana și Glavacioc arată că lista nu se reduce la orașe. Giurgiu arată că locurile de emitere ajungeau și la Dunăre. Fiecare punct trebuie citit prin actul lui, fără a primi automat rangul de reședință permanentă.

O capitală o înlocuia pe cealaltă?#

Argeș, Târgoviște și București apar ca reședințe importante în cercetarea istorică. Radu Ștefan Vergatti (2010, pp. 43–48) descrie mai multe reședințe ale unei curți care se deplasa și avertizează că termenul „capitală” folosit de călători poate aduce cu el înțelesuri străine instituțiilor locale.

Cele trei pătrate marchează aceste centre. Celelalte puncte rămân locuri de emitere, fără a primi același rang.

Actul din București din 20 septembrie 1459 nu închide seria celor emise la Târgoviște. Suprapunerea anilor se vede în comparația de mai jos. Datele contrazic înlocuirea imediată a unui singur centru cu altul.

Mai multe centre puteau fi folosite în aceeași perioadă.

Munții explică locurile?#

Relieful ajută să vedem culoarele de trecere. Nu ajunge să punem un loc lângă un râu și să presupunem că drumul medieval urma valea de azi.

Privilegiul comercial din 1413 numește vama de la Rucăr, iar o scrisoare a lui Vladislav al II-lea, datată probabil în 1452, pomenește drumul Prahovei (Papacostea, 2018, pp. 426, 430). Semnele indică aceste culoare, fără să pretindă trasee măsurate.

Un act emis la Cozia nu dovedește că domnul venea din Transilvania sau că mănăstirea păzea drumul. Pentru direcția unei călătorii ar trebui alte acte, apropiate în timp.

Relieful sugerează posibilități; actul nu descrie călătoria.

Se opreau unde treceau negustorii?#

Privilegiile comerciale numesc locuri de vamă și trecere: Câmpulung și drumul Brăilei în 1368, Slatina în 1369, Rucăr și Dâmbovița în 1413. Textele sunt publicate și discutate de Șerban Papacostea (2018, pp. 424–430). Romburile arată aceste locuri, fără să unească punctele într-un drum reconstituit.

Rădvan (2009, p. 491) descrie legături comerciale prin Câmpulung, Târgoviște, Târgșor și Gherghița, către Buzău și Brăila, precum și prin Argeș, Pitești și Slatina. Unele dintre aceste târguri sunt și locuri de emitere.

Suprapunerea este compatibilă cu folosirea unor centre de schimb și administrare. Nu măsoară cât a contat negoțul în alegerea fiecărui popas și nu arată traseul domnului între două acte.

O legătură plauzibilă, fără dovada motivului fiecărui popas.

Dunărea era prea departe de putere?#

Mircea emite la Giurgiu actul din 11 mai 1409 pentru Strugalea (DRH B I, nr. 35). Locul de emitere este pe malul stâng al Dunării, departe de Argeș. Un singur act este suficient să arate folosirea locului la acea dată.

Nu este suficient ca să măsoare durata unei șederi, controlul întregului mal sau importanța unei reședințe. Marian Coman (2003, p. 130) descrie Dunărea ca pe un hotar liniar, dar încă deschis din punctul de vedere al populării malurilor. Harta de aici nu transformă punctele în teritorii stăpânite.

Dunărea apare în acte; întinderea puterii cere alte dovezi.

De ce apar și mănăstiri?#

La Tismana, Cozia și Glavacioc, mănăstirea apare în datarea ediției ca loc al emiterii, nu doar ca beneficiară a unei danii. Actele din 23 noiembrie 1406, 28 martie 1415 și 23 aprilie 1486 oferă trei exemple (DRH B I, nr. 32, 37 și 197).

O mănăstire putea fi un loc în care se desfășura o acțiune a domniei. Actul nu spune automat că întreaga curte a locuit acolo și nici că locul a devenit capitală.

Trebuie deosebite trei situații: act emis la mănăstire, act pentru mănăstire și copie păstrată în arhiva ei. Numai prima situație pune aici un punct.

Locul emiterii se verifică separat de destinatar.

Harta urmărește curtea sau arhiva?#

Marian Coman (2003, pp. 139–140) arată că aproape două treimi dintre actele păstrate ale Țării Românești privesc mănăstiri. Păstrarea în arhivele lor favorizează anumite legături și lasă alte acțiuni fără urme.

Aici numărăm actele păstrate și verificate, nu zilele petrecute de domn într-un loc. Zece acte în aceeași zi nu ar însemna zece zile de ședere. O pauză între două acte nu dovedește o absență.

Actele fără loc de emitere identificat rămân în date cu valoarea necunoscută. Nu sunt atribuite orașului în care se afla beneficiarul și nu sunt așezate într-o capitală presupusă.

O hartă a emiterilor documentate, cu goluri în evidență.

Cât de bine este documentat fiecare loc?#

În inventarul verificat, Târgoviște are cel puțin 176 de acte. Pentru Giurgiu avem un singur act. Diferența privește documentele incluse, fără să măsoare direct importanța sau durata folosirii locului.

Alege intervalul dintre primul și ultimul act sau numărul actelor. Inelele păstrează la mijloc punctul care arată datarea primei emiteri. Alege un loc pentru detalii și deschide inventarul pentru paginile surselor.

Intervalele folosesc ani împliniți, cu limite conservatoare pentru datele nesigure. Un singur act nu permite calcularea duratei unei reședințe. Acoperirea tuturor actelor emise vreodată într-un loc rămâne necunoscută; numerele de aici sunt minime verificate în corpus.

După 1459, actele continuă în mai multe locuri#

Primul act bucureștean din inventar este al lui Vlad Țepeș, din 20 septembrie 1459. Actele ulterioare de la Târgoviște și Argeș arată că apariția Bucureștiului nu le-a făcut să dispară imediat din practica emiterii.

Compară mai jos primul și ultimul act pentru aceleași locuri. Segmentele exprimă limitele inventarului, fără să umple anii dintre ele cu o ședere presupusă.

Locurile care intră în inventar după 1500#

Pătratele albastre arată locuri a căror primă emitere inclusă aici este de după 1500. Cercurile păstrează locurile deja atestate până în acel an. Semnele compară două perioade ale aceluiași inventar.

Un punct nou nu dovedește o așezare nouă sau un obicei nou. Poate însemna că abia de atunci avem un act verificat, cu locul numit. Inventarul se oprește în 1550, odată cu volumele cercetate.