De ce sunt cele mai vechi mănăstiri ale Țării Românești acolo unde sunt?

Unde crezi că stăteau?#

Harta arată doar relieful și apele, fără granițe. Fereastra cuprinde locurile pe care le numesc actele citite aici, nu un teritoriu: dincolo de munți, Șercaia (1372) și Mândra, în Țara Făgărașului (1400), dăruite de domni; dincolo de Dunăre, Dârstorul, unde Bolintin e scutit de vamă. În actele citate aici, Dunărea apare în legătură cu pescării, vaduri și vămi; aceste mențiuni nu decid singure ce rol avea fluviul ca hotar. Marian Coman îl descrie, pentru anii 1350–1450, ca pe un hotar liniar al țării, dar nu închis: malurile erau încă slab locuite, iar hotarul a precedat popularea lor.

În secolul al XIV-lea, Țara Românească nu avea un contur fix: puterea domnului se sprijinea pe legături cu comunități și boieri locali, iar întinderea ei s-a precizat treptat.

Pune trei semne acolo unde crezi că s-au ridicat primele mănăstiri. Un semn atins a doua oară se șterge.

Pune trei semne.

Ordinea în care apar în documente#

Fiecare punct apare în anul primului document care numește mănăstirea, dintre cele găsite în edițiile citite. Punctele pline au dată scrisă în act; pe cele goale, editorii le-au datat după conținut. La Mărgineni, identificarea cu mănăstirea de pe Cricov din actul anului 1486 rămâne probabilă. Până în 1500, documentele atestă 17 mănăstiri și învoirea de a zidi încă una, la Licura; 15 dintre ele pot fi puse pe hartă.

Anul de pe hartă nu e anul întemeierii. Este prima dată când mănăstirea e atestată în scris; poate fi mult mai veche.

Toate sub 800 de metri#

Din cele 15 mănăstiri atestate până în 1500 și puse pe hartă, 11 stau între 200 și 800 de metri, patru sub 200 de metri, niciuna mai sus de 800. Cea mai sus stă Bistrița, pe la 640 de metri, la poalele muntelui.

Câmpia nu e goală: Snagov, pe un lac, Bolintin, „din pădurea cea mare”, Glavacioc și Târgșor apar înainte de 1500.

Iar prima din listă, Vodița, stă la mai puțin de un kilometru de Dunăre.

Păzeau trecătorile spre Transilvania?#

În secolele XIV–XVI, drumul dintre Sibiu și Țara Românească trecea prin Loviștea, pe la Titești, Perișani și Sălătruc, ocolind defileul Coziei. Cozia nu era pe acest drum peste munți. Drumul direct pe valea Oltului, pe la mănăstire, a fost deschis abia în secolul al XVIII-lea, prin Via Carolina. Semnul „prin Loviștea” indică regiunea, nu un traseu exact.

Documentele numesc vămi la Rucăr și Dâmbovița (1413), iar o scrisoare de pe la 1452 pomenește drumul Prahovei. În aceste două culoare, edițiile citite nu atestă nicio mănăstire până în 1500.

Niciunul dintre actele citite nu încredințează vreunei mănăstiri paza trecătorilor. În 1415, Mircea dă Coziei vama de la Genune; în 1451 este reînnoită scutirea de vamă a carelor ei „la târguri, la vaduri sau pe drumurile munților”. Aceste danii și scutiri nu dovedesc că mănăstirea se afla pe drumul mare.

Documentele nu o susțin.

S-au ferit de Dunăre, de teama turcilor?#

Primele atestări complică o poveste simplă a fricii. Vodița (pe la 1374), Tismana (1385), Cozia și Cotmeana (1388) sunt atestate înainte ca vreuna dintre cetățile de pe hartă să fie otomană. Anul atestării arată doar că mănăstirea exista atunci, iar căderea unei cetăți nu măsoară când a început presiunea otomană. Țaratul de la Târnovo e ocupat de otomani în 1393. Pe malul drept, Nicopole e otomană cel târziu în 1396, când cruciații o asediază fără succes, iar țaratul de la Vidin se încheie în același an. Turnu, pe malul stâng, e luată de otomani în 1394 și eliberată în 1395. Giurgiul e luat în 1417, în 1419 sau, după un studiu din 2022, în primăvara lui 1420.

Iar Vodița, cea mai veche, stă la mai puțin de un kilometru de Dunăre.

Mai târziu, Dunărea aduce mănăstirilor venituri și scutiri: Tismana primește vama de la Calafat (1480), iar un rezumat ulterior consemnează scutirea Bolintinului de vamă la Brăila, Dârstor și Giurgiu (între 1479 și 1480). Un hrisov al lui Mircea din 1409, pentru Strugalea, e scris chiar la Giurgiu.

Primele atestări și locul Vodiței nu se potrivesc cu o fugă de Dunăre, dar nici nu o exclud.

Stăteau aproape de domn?#

Actele domnești spun unde au fost scrise. În primul volum al documentelor Țării Românești, cel mai vechi act datat la Argeș e din 1369, la Târgoviște din 1418, la București din 1459. Din cele 15 mănăstiri atestate până în 1500 și puse pe hartă, 13 stau la cel mult 61 de kilometri, în linie dreaptă, de Argeș sau de Târgoviște, iar celelalte două la peste 138. Între 61 și 138 de kilometri nu e nicio mănăstire, deci grupul nu depinde de prag. Distanțele, în kilometri, până la cel mai apropiat dintre cele două locuri: Dealu 4, Tutana 11, Mărgineni 19, Cotmeana 20, Ostrov (loc dedus) 29, Cozia 32, Râncăciov (loc aproximativ) 34, Govora 37, Sf. Nicolae din Târgșor (loc aproximativ) 37, Bistrița 50, Glavacioc 53, Bolintin (loc aproximativ) 60, Snagov 61. Fără Ostrov, rămân 12 din 14.

Cele două din afară sunt Vodița și Tismana, în vest. Snagov e și un caz la limită în timp: primul său hrisov, pus de editori între 1407 și 1418, poate fi mai vechi decât primul act datat la Târgoviște.

E un grup care se vede pe hartă, nu o explicație. Argeșul și Târgoviștea stau și ele între 200 și 800 de metri, ca cele mai multe mănăstiri, deci apropierea poate ține și de relief, nu doar de domn. Domnul nici nu stătea într-un singur loc: actele sunt date și la Râmnic (1389) și la Giurgiu (1409).

Iar imaginea e înșelătoare într-o privință: vedem mănăstirile mai ales prin daniile domnului. Apropierea nu spune de ce au fost întemeiate acolo.

Un grup vizibil, cu o rezervă.

Le leagă ceva pe cele două din vest?#

Vodița și Tismana apar în aceleași acte. Hrisovul Vodiței spune că Vladislav a zidit-o „cu munca lui chir Nicodim și a fraților lui”. Tismana, după hrisovul lui Dan I din 1385, a fost începută de tatăl său, Radu voievod, și terminată de Dan; același act cere ca la amândouă să nu se strice „orânduiala și datina lui Nicodim”. Din 1387, cele două sunt întărite împreună, în același act al lui Mircea.

Regele Ungariei, Sigismund, dă în 1418 liberă trecere călugărilor de la Vodița, apoi le ocrotește pe amândouă, prin acte datate de editori în 1419 și 1428; cel din 1419 e scris chiar la Vodița. Severinul era un pământ disputat: pe la 1369–1373, Vladislav se intitula „ban de Severin și domn, din mila lui dumnezeu și a regelui Ungariei”. Din 1370, țara a avut o a doua mitropolie, a Severinului, pentru ținuturile din dreapta Oltului; sfârșitul ei e datat diferit, pe la 1401 sau, după Vasile Mărculeț, înainte de mai 1412. Prima, a Ungrovlahiei, fusese recunoscută de Patriarhie la Argeș în 1359: pentru unii istorici, o întemeiere; pentru Radu Ștefan Vergatti, mutarea scaunului lui Iachint de la Vicina.

Legăturile duc și spre sud. În 1406, despotul sârb Ștefan Lazarević întărește Tismanei și Vodiței metocuri în Serbia și scrie că au fost zidite „cu ajutorul” tatălui său. Iar Hariton, mitropolitul Ungrovlahiei, semnează în 1378 și ca protos al Muntelui Athos.

Leagă perechea din vest printr-o regulă și prin rețele, dar nu spune de ce stau acolo.

Căutau pădurea și singurătatea?#

Rezumatele ulterioare ale daniilor din 1433 și 1437 așază Bolintin în „pădurea cea mare”. Snagov stă pe un lac.

Dar nu există o hartă a pădurilor din secolul al XV-lea. Fără ea, ipoteza nu poate fi pusă la încercare pe toată harta.

Nu poate fi verificată.

Sau vedem doar ce a păstrat arhiva?#

Nu toți donatorii sunt domni: jupanul Gal dăruiește Strugalei un sat (1409), frații Craiovești înzestrează Bistrița, iar Tutana apare prin călugării ei, parte la un schimb de moșii (1497).

Marian Coman propune o altă legătură: o mănăstire avea nevoie de sate care s-o țină, deci harta mănăstirilor poate urma densitatea așezărilor, mai mare în vestul țării decât în nord-est. Tot el observă că aproape două treimi dintre actele Țării Românești sunt pentru mănăstiri. Fără o hartă a satelor, ipoteza lui nu poate fi încercată aici.

Mare parte din ce știm vine din danii păstrate de mănăstirile înseși; unele acte au ajuns la noi doar în copii din condicile lor, ca hrisovul Coziei din 1388. O mănăstire care și-a pierdut actele poate lipsi de aici, oricât de veche ar fi fost.

Harta arată deci mai ales unde a dăruit domnul și unde au păstrat călugării, iar asta poate favoriza tiparul „aproape de domn”. Documentele nu arată cât de mult.

Trebuie ținută minte la orice răspuns.

Cât de multe acte ni s-au păstrat?#

Pentru Cozia am verificat cel puțin 54 de acte distincte, din 1388 până în 1548. Pentru Tânganu, un singur act, din 6 iulie 1530. A doua trimitere din indicele Tânganului duce la o însemnare adăugată abia în 1684–1685 pe un act din 1534.

Acoperirea este verificată pentru 31 de mănăstiri; pentru cinci, rămâne necunoscută.

Inelele arată intervalul dintre mențiuni sau numărul de acte verificate în volumele I–IV din Documenta Romaniae Historica, seria Țării Românești, până în 1550. Numărăm actele cu text păstrat în original, copie sau traducere; rezumatele ulterioare rămân separate. Actele republicate în ediții diferite sunt numărate o singură dată. Atinge un punct sau alege o mănăstire pentru numere și surse.

Intervalele sunt exprimate în ani împliniți; datele nesigure dau o limită inferioară sau un interval de valori. Un interval lung între două acte nu dovedește o activitate neîntreruptă. O singură atestare nu spune cât a funcționat mănăstirea. Semnul întrebării arată o acoperire necunoscută; motivul apare la fiecare mănăstire.

Ce le leagă de drumuri: vama#

Documentele nu desenează drumuri. Numesc locuri unde mărfurile plăteau vamă: Câmpulung și „drumul Brăilei” în privilegiul dat brașovenilor în 1368, Slatina în 1369, Rucăr și Dâmbovița în 1413.

Liniile arată venituri și scutiri pe care actele le leagă de un loc: vama de la Calafat și sarea de la Râmnic pentru Tismana, scutirile Bolintinului la vadurile Dunării, cunoscute prin rezumate ulterioare. Alte venituri nu au un loc sigur pe hartă: vama de la Genune pentru Cozia (1415), vama Prahovei pentru Snagov (1464).

Unele mănăstiri primeau venituri din vămi sau scutiri de vamă, pe lângă sate, pământ și sare.

Și după 1550?#

Punctele pătrate sunt 12 mănăstiri cunoscute, întemeiate mai târziu. Anii lor sunt ai clădirilor de azi, ai ctitoriei sau ai unei prime mențiuni, nu ai primului document păstrat, deci nu se compară direct cu punctele rotunde.

Apar totuși ctitorii la București, unde domnii dau acte din 1459, și în câmpia Olteniei, lângă Craiova. Dar harta nu coboară toată: Arnota stă mai sus decât orice mănăstire atestată înainte de 1500.