Geografie IX EN

Capitolul 6 · ApeleLecția 6.1

Oceanul Planetar: de ce este sărată marea și ce îi pune apa în mișcare

De ce este apa Mării Negre de două ori mai puțin sărată decât a oceanului și de ce la Mamaia nu se vede fluxul?

Înainte să citești: tu ce crezi?

Marea Neagră are adâncimea maximă de 2.212 metri. Până la ce adâncime trăiesc pești în ea?

Vezi răspunsul

Doar în primii 100–200 de metri. Sub această adâncime apa nu are oxigen și conține hidrogen sulfurat, un gaz otrăvitor: din cei 534.000 de kilometri cubi ai mării, 423.000 sunt în această situație. Apa sărată și grea stă la fund și nu se amestecă cu cea de deasupra.

Un kilogram de apă luat din mijlocul Atlanticului are dizolvate în el cam 35 de grame de săruri. Un kilogram de apă de la suprafața Mării Negre are 17–18 grame. Pe coasta atlantică a Franței marea se retrage și revine de două ori pe zi; pe plaja de la Mamaia, fluxul și refluxul abia se observă.

Marea Neagră are jumătate din sarea oceanului: salinitatea, temperatura, densitatea

Marea Neagră primește apa dulce a Dunării, a Nistrului și a Niprului, iar de restul mărilor o leagă doar Bosforul, o strâmtoare îngustă. Apa dulce diluează sărurile, iar apa sărată din afară intră greu. De aceea un kilogram din apa ei de suprafață are 17–18 grame de săruri, față de 35 în mijlocul Atlanticului.

Salinitatea este cantitatea de săruri dizolvate într-un kilogram de apă de mare. Se măsoară în grame la kilogram, adică în părți la mie (‰). Salinitatea medie a Oceanului Planetar este de 35‰. Valoarea crește acolo unde evaporarea este puternică și scade acolo unde plouă mult, se varsă fluvii mari sau se topește gheață.

Temperatura apei de la suprafață scade de la Ecuator spre poli și de la suprafață spre adânc. Din cauza sărurilor, apa de mare îngheață abia la aproximativ −2 °C, iar gheața formată este aproape dulce: sarea rămâne în apa din jur.

Densitatea depinde de celelalte două. Apa rece și sărată este mai densă și coboară; apa caldă și mai puțin sărată este mai ușoară și rămâne la suprafață.

Pentru curioși

Evaporarea și ploile hotărăsc și harta salinității: apa este mai puțin sărată la Ecuator și lângă poli și mai sărată la latitudinile dintre ele.

adâncimea maximă a mării: 2.212 m Bosfor Odesa apă cu oxigen, 17–18‰: aici trăiesc peștii Sub 100–200 m: apă fără oxigen, cu hidrogen sulfurat 423.000 din cei 534.000 km³ ai mării apă sărată din Mediterana 22‰ la fund apă dulce din fluvii platforma de nord-vest, puțin adâncă
Figura 1Fundul mării este desenat după măsurători, pe linia Bosfor–Odesa; adâncimile sunt mărite de peste 100 de ori față de distanțe. Stratul cu oxigen, în care trăiesc peștii, este o pojghiță deasupra apei fără oxigen.

Aproape toată apa Terrei este sărată

Toate oceanele și mările sunt legate între ele și formează un singur întreg, Oceanul Planetar. Oceanul Planetar acoperă peste 70% din suprafața Pământului și cuprinde aproximativ 97% din toată apa planetei. Apa dulce înseamnă doar 3%, iar cea mai mare parte a ei este înghețată. Împreună cu râurile, lacurile, ghețarii, apele subterane și vaporii din aer, Oceanul Planetar alcătuiește hidrosfera, învelișul de apă al planetei.

În mod tradițional se deosebesc patru oceane: Pacific, Atlantic, Indian și Arctic. Multe țări recunosc astăzi și un al cincilea, Oceanul Sudic sau Antarctic, din jurul Antarctidei.

Mările sunt părți mai mici ale oceanului, așezate lângă continente sau între ele. Mările mărginașe stau la marginea oceanului și comunică larg cu el, ca Marea Nordului sau Marea Arabiei. Mările intercontinentale se află între continente și se leagă de ocean prin strâmtori, ca Marea Mediterană. Mările continentale pătrund adânc în uscat și au legături înguste cu restul apelor, ca Marea Neagră și Marea Baltică.

Valurile și mareele: apa urcă și coboară

Valurile sunt produse mai ales de vânt. Prin apă înaintează energia; apa însăși se rotește aproape pe loc, în cercuri. O minge care plutește în larg urcă și coboară la trecerea valului, dar nu vine odată cu el la țărm.

Mareele sunt ridicări și coborâri regulate ale nivelului mării, produse de atracția Lunii și, în măsură mai mică, a Soarelui. Creșterea nivelului se numește flux, iar scăderea, reflux. Pe cele mai multe coaste sunt două fluxuri și două refluxuri pe zi, dar forma țărmului și a bazinului schimbă mult regula: în Golful Mexic este un singur flux pe zi, iar în Golful Fundy, din Canada, îngust ca o pâlnie, diferența dintre flux și reflux depășește 15 m.

Curenții duc apa și căldura dintr-o parte în alta a planetei

Curenții oceanici sunt deplasări de apă pe distanțe mari, mereu în același sens. Cei de suprafață sunt împinși de vânturile permanente și sunt abătuți de rotația Pământului și de continente.

Curenții calzi pornesc din zona caldă spre latitudini mari. Cel mai cunoscut este Curentul Golfului (Gulf Stream): iese din Golful Mexic, urcă de-a lungul coastei Americii de Nord cu o viteză medie de 6,4 km/h și traversează Atlanticul spre nord-est. El duce căldură de la sud spre nord și îndulcește iernile din vestul Europei. Curenții reci vin dinspre poli; Curentul Labradorului coboară din Oceanul Arctic pe lângă coasta de est a Canadei.

Există și o circulație de adâncime. Lângă poli apa se răcește, o parte îngheață, iar apa rămasă devine mai sărată, mai densă și se scufundă. Apoi înaintează încet pe fundul oceanelor și revine la suprafață în alte regiuni. Această mișcare produsă de diferențele de temperatură și de salinitate se numește circulație termohalină.

Pentru curioși

Un circuit complet al circulației termohaline durează în jur de 1.000 de ani.

America de Nord Golful Mexic Europa Groenlanda Oceanul Atlantic Curentul Golfului cald, în medie 6,4 km/h Curentul Labradorului rece ierni mai blânde în vest
Figura 2Curentul Golfului duce apă caldă din Golful Mexic spre nord-estul Atlanticului și îndulcește iernile din vestul Europei. Curentul Labradorului aduce apă rece dinspre Oceanul Arctic. Traseele sunt simplificate.

Exemplu rezolvat

Ce face evaporarea cu salinitatea

Într-un vas se află 1.000 g de apă de mare cu salinitatea de 35‰, deci cu 35 g de săruri. Vasul stă la soare până se evaporă 100 g de apă. Sărurile nu se evaporă: rămân toate cele 35 g, dizolvate acum în 900 g de soluție.

Salinitatea după evaporare este 35 : 900 × 1.000 = 38,9‰. Apa a devenit mai sărată fără să primească sare.

Invers, dacă peste cele 1.000 g de apă de mare torni 1.000 g de apă dulce de râu, aceleași 35 g de săruri se împart la 2.000 g: 35 : 2.000 × 1.000 = 17,5‰. Este aproape exact salinitatea de la suprafața Mării Negre, o mare în care se varsă fluvii mari și care are o legătură îngustă cu oceanul.

În România

Marea Neagră, o mare cu două etaje

Marea Neagră are aproximativ 420.000 de kilometri pătrați și adâncimea maximă de 2.212 metri. Se leagă de Marea Mediterană doar prin Bosfor, o strâmtoare lată de 0,76–3,6 km și adâncă de 32–34 m la prag. Primește în schimb apa dulce a Dunării, a Nistrului și a Niprului. De aceea salinitatea ei este de 17–18‰ la suprafață și de aproximativ 22‰ la fund; în fața gurilor Dunării, media anuală coboară sub 14,5‰.

Apa sărată și grea, venită prin Bosfor, stă la fund, iar apa mai dulce plutește deasupra. Cele două straturi nu se amestecă, așa că oxigenul nu ajunge jos. Sub adâncimea de 100–200 m (mai sus în largul mării, mai jos spre țărmuri) apa nu are oxigen și conține hidrogen sulfurat, un gaz otrăvitor: din cei 534.000 de kilometri cubi ai mării, 423.000 sunt în această situație. Peștii trăiesc doar în stratul de deasupra.

Fiind aproape închisă, Marea Neagră are maree foarte mici: cel mult 18 cm, în colțul ei de nord-vest.

Pe scurt

  1. Oceanul Planetar cuprinde toate oceanele și mările, acoperă peste 70% din suprafața Pământului și ține aproximativ 97% din apa planetei.
  2. Mările sunt mărginașe (Marea Nordului), intercontinentale (Marea Mediterană) sau continentale (Marea Neagră, Marea Baltică).
  3. Salinitatea medie a oceanului este de 35‰; crește prin evaporare și scade prin ploi, aport de apă dulce și topirea gheții.
  4. Valurile sunt produse de vânt și transmit energie, mareele sunt produse de atracția Lunii și a Soarelui, iar curenții transportă apă și căldură pe distanțe mari.
  5. Curentul Golfului este un curent cald, Curentul Labradorului este un curent rece, iar circulația termohalină este mișcarea de adâncime produsă de diferențele de temperatură și de salinitate.
  6. Marea Neagră are salinitatea de 17–18‰ la suprafață, apă fără oxigen și cu hidrogen sulfurat sub 100–200 m și maree de cel mult 18 cm.
Fișă de lucru

Greșeli frecvente

  • GreșitValul aduce la țărm apa de la orizont.

    CorectValul transmite energie. Apa se rotește aproape pe loc; pe distanțe mari o deplasează curenții.

  • GreșitPeste tot în lume sunt două fluxuri egale pe zi.

    CorectForma coastelor și a bazinelor schimbă mareea: unele locuri au un singur flux pe zi, iar amplitudinea merge de la câțiva centimetri în Marea Neagră la peste 15 m în Golful Fundy.

  • GreșitToate mările au 35‰.

    Corect35‰ este media oceanului. Marea Neagră are 17–18‰ la suprafață, pentru că primește multă apă dulce și comunică greu cu oceanul.

Verifică-te

6 întrebări. La primele 5 vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cele cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. Care este salinitatea medie a Oceanului Planetar?

    Răspuns

    c) 35‰. 35‰ înseamnă 35 g de săruri la un kilogram de apă, adică 3,5%. Varianta 3,5‰ încurcă procentele cu părțile la mie.

  2. Ce produce mareele?

    Răspuns

    b) Atracția Lunii și a Soarelui. Vântul produce valuri, diferențele de salinitate și de temperatură produc circulația termohalină, iar cutremurele pot produce tsunami. Mareele țin de atracția Lunii și a Soarelui.

  3. Ce se întâmplă cu apa de la suprafață lângă poli, când o parte din ea îngheață?

    Răspuns

    d) Devine mai sărată, mai densă și se scufundă. Gheața de mare este aproape dulce, deci sarea rămâne în apa din jur. Apa rece și sărată este densă și coboară: așa începe circulația termohalină.

  4. De la ce adâncime în jos apa Mării Negre nu mai are oxigen și conține hidrogen sulfurat?

    Răspuns

    a) De la 100–200 m. Straturile mării nu se amestecă, așa că oxigenul rămâne în stratul de la suprafață, gros de 100–200 m.

  5. Într-un vas sunt 1.000 g de apă de mare cu 35 g de săruri. Se evaporă 300 g de apă. Care este salinitatea apei rămase, în ‰?

    ‰
    Răspuns

    50 ‰. Sărurile rămân toate: 35 g în 700 g de soluție. 35 : 700 × 1.000 = 50‰.

  6. Marea Baltică se află într-o regiune răcoroasă, primește apa multor râuri și comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtori înguste și puțin adânci. Te aștepți ca salinitatea ei să fie mai mare sau mai mică de 35‰? Explică.

    Un răspuns bun

    Mai mică. Evaporarea este slabă, pentru că regiunea este răcoroasă, iar râurile aduc multă apă dulce, care diluează sărurile. Strâmtorile înguste lasă să intre puțină apă sărată din ocean. Este aceeași situație ca la Marea Neagră.

    Un răspuns complet numește cei trei factori: evaporarea slabă, aportul de apă dulce și schimbul redus de apă cu oceanul.

Termeni

Oceanul Planetar
Totalitatea oceanelor și a mărilor de pe Pământ, legate între ele.
salinitate
Cantitatea de săruri dizolvate într-un kilogram de apă de mare, exprimată în părți la mie (‰).
val
Mișcare ondulatorie a apei de la suprafață, produsă mai ales de vânt, prin care se transmite energie.
maree
Ridicarea (flux) și coborârea (reflux) regulată a nivelului mării, produsă de atracția Lunii și a Soarelui.
curent oceanic
Deplasare a unei mase de apă pe distanțe mari, în același sens; poate fi cald sau rece.
circulație termohalină
Circulația de adâncime a apei oceanelor, produsă de diferențele de temperatură și de salinitate, deci de densitate.
Surse și legătura cu programa

Din programă: „Oceanul Planetar - caracteristici și dinamică” (trunchi comun). Competențe specifice urmărite: 1.3, 2.3, 3.3.

Localitatea ta

Alege orașul, comuna sau satul tău, iar lecțiile îți vor arăta și exemplul de acasă: cât ține ziua, la ce oră e amiaza adevărată, cât de departe e Vrancea. Alegerea rămâne pe acest dispozitiv.