Capitolul 3 · Interiorul PământuluiLecția 3.1
Structura internă a Terrei: scoarța, mantaua și nucleul
Cel mai adânc foraj are 12 km. De unde se știe atunci ce se află la 3.000 sau la 6.000 km sub picioarele tale?
Înainte să citești: tu ce crezi?
În centrul Pământului, temperatura ajunge la aproximativ 6.000 °C. Cum este fierul de acolo?
Vezi răspunsul
Solid. Nucleul intern este solid, deși are aproximativ 6.000 °C: presiunea uriașă ține atomii de fier strânși laolaltă. Lichid este doar nucleul extern, aflat deasupra lui.
Cel mai adânc foraj făcut vreodată, cel din Peninsula Kola, a coborât până la 12 km. Până în centrul Pământului sunt aproximativ 6.370 km, deci forajul a străbătut cam 0,2% din drum. Aproape tot ce se știe despre restul vine din măsurători făcute la suprafață, mai ales din undele cutremurelor.
Undele cutremurelor arată cum este alcătuit interiorul planetei
Răspunsul vine de la cutremure. Un cutremur puternic trimite vibrații prin toată planeta, iar seismografe aflate la mii de kilometri de locul în care s-a rupt roca le înregistrează după ce au străbătut adâncul. Vibrațiile acestea se numesc unde seismice.
Undele seismice care străbat interiorul sunt de două feluri. Undele P (primare) comprimă și dilată roca pe direcția în care merg; sunt cele mai rapide și trec atât prin solide, cât și prin lichide. Undele S (secundare) mișcă roca perpendicular pe direcția de mers; sunt mai lente și se opresc în lichide.
Viteza undelor depinde de materialul prin care trec. Acolo unde materialul se schimbă, viteza se schimbă brusc, iar unda își schimbă direcția. Suprafața din interiorul Pământului la care viteza undelor seismice se schimbă brusc se numește discontinuitate. Două discontinuități mari împart planeta în trei învelișuri.
Trei învelișuri: scoarța, mantaua și nucleul
Scoarța este învelișul de la exterior, rece, rigid și foarte subțire. Sub oceane are în jur de 5 km grosime și este alcătuită mai ales din bazalt: este scoarța oceanică. Sub continente are în medie 30 km, iar sub marile lanțuri muntoase coboară mult mai adânc; partea ei de sus este alcătuită mai ales din granit: este scoarța continentală.
Baza scoarței este discontinuitatea Mohorovičić, pe scurt Moho. Sub ea, undele seismice accelerează brusc, semn că rocile sunt de alt tip.
Mantaua se întinde de la Moho până la aproximativ 2.900 km adâncime. Este alcătuită din roci fierbinți, bogate în fier și magneziu. Mantaua este solidă: undele S o străbat de la un capăt la altul.
La baza mantalei se află discontinuitatea Gutenberg. Dincolo de ea începe nucleul, alcătuit mai ales din fier și nichel. Nucleul extern, gros de aproximativ 2.200 km, este lichid. Nucleul intern, cu o rază de aproximativ 1.250 km, este solid, deși temperatura din apropierea centrului ajunge la aproximativ 6.000 °C: presiunea uriașă ține atomii de fier strânși laolaltă.
Pentru curioși
Moho poartă numele seismologului croat Andrija Mohorovičić.
Scoarța ocupă doar 1% din volumul planetei, iar mantaua 84%.
Mișcarea metalului lichid din nucleul extern produce câmpul magnetic al Pământului.
Cum s-a aflat că nucleul extern este lichid
La discontinuitatea Gutenberg, undele P încetinesc brusc, iar undele S dispar. Seismografele aflate de cealaltă parte a planetei față de un cutremur nu primesc unde S directe. Undele S nu trec prin lichide, deci nucleul extern este lichid.
Aceeași regulă arată că mantaua este solidă. Imaginea unei mări de lavă pe care plutesc continentele este greșită: magma apare doar local, în pungi mici față de volumul mantalei, acolo unde rocile se topesc parțial.
Pentru curioși
Nucleul a fost descoperit în 1906, din înregistrările cutremurelor. La discontinuitatea Gutenberg, viteza undelor P scade cu aproximativ 40%.
Litosfera și astenosfera: aceeași planetă, împărțită după rigiditate
Scoarța, mantaua și nucleul se deosebesc prin compoziție. Partea de sus a planetei se împarte și altfel, după cât de rigide sunt rocile.
Litosfera este învelișul rigid de la exterior, format din scoarță și din partea superioară, rece și rigidă, a mantalei. Pe cea mai mare parte a planetei are cel puțin 80 km grosime. Litosfera este ruptă în plăci. Litosfera cuprinde scoarța, dar este mai groasă decât ea.
Sub litosferă se află astenosfera, un strat al mantalei în care rocile sunt aproape de temperatura de topire. Rocile de aici rămân solide, dar se deformează și curg foarte încet, cu câțiva centimetri pe an. Pe acest strat alunecă plăcile litosferei.
Pentru curioși
Grosimea litosferei variază de la mai puțin de 15 km, sub fundul oceanic tânăr, la 200 km și mai mult, sub părțile vechi ale continentelor.
Exemplu rezolvat
Pământul desenat la scară în caiet
Desenează o secțiune prin Pământ la scara 1 mm pentru 100 km. Raza de 6.370 km devine un cerc cu raza de 63,7 mm, care încape pe o pagină de caiet.
Împarte fiecare grosime la 100. Nucleul intern, cu raza de 1.250 km, are 12,5 mm. Nucleul extern, gros de 2.200 km, are 22 mm. Mantaua, groasă de aproximativ 2.900 km, are 29 mm. Scoarța continentală de 30 km are 0,3 mm, mai subțire decât linia trasă cu un creion bine ascuțit.
Verificare: 12,5 + 22 + 29 + 0,3 = 63,8 mm, foarte aproape de raza desenului. Mica diferență vine din rotunjirea grosimilor. În desenele din manuale scoarța apare mult mai groasă decât este, ca să poată fi văzută.
În România
Cutremurele din Vrancea pornesc de sub scoarță
Cele mai multe cutremure de pe glob se produc în scoarță, la adâncimi mici. În zona Vrancea, la Curbura Carpaților, activitatea seismică principală are loc la adâncimi de 60–180 km. La aceste adâncimi nu mai este scoarță: rocile care se rup aparțin părții rigide a mantalei, adică litosferei.
Cutremurul din 4 martie 1977 a pornit de la 94 km adâncime, iar cel din 10 noiembrie 1940 de la 150 km. Adâncimile acestea sunt de aproape opt și de peste 12 ori mai mari decât forajul din Kola. Au fost aflate tot din undele seismice: din timpul în care undele P și S au ajuns la mai multe seismografe se calculează locul din adânc de unde au pornit.
Pe scurt
- Interiorul Pământului se cunoaște indirect, din felul în care undele seismice P și S străbat planeta; cel mai adânc foraj are doar 12 km din cei aproximativ 6.370 km până în centru.
- Terra are trei învelișuri: scoarța (în jur de 5 km sub oceane, în medie 30 km sub continente), mantaua (până la aproximativ 2.900 km adâncime) și nucleul (extern lichid, intern solid).
- Discontinuitatea Mohorovičić (Moho) desparte scoarța de manta, iar discontinuitatea Gutenberg desparte mantaua de nucleu.
- Mantaua este solidă; singurul înveliș lichid este nucleul extern, prin care undele S nu trec.
- Litosfera este învelișul rigid format din scoarță și din partea superioară a mantalei; sub ea, astenosfera se deformează lent și permite mișcarea plăcilor.
- Scoarța oceanică este subțire și bazaltică, iar scoarța continentală este groasă și are la partea de sus roci granitice.
Greșeli frecvente
GreșitMantaua este lavă lichidă, iar continentele plutesc pe ea.
CorectMantaua este solidă: undele S, care se opresc în lichide, o străbat. Rocile din astenosferă se deformează foarte încet, iar magma apare doar local.
GreșitScoarța și litosfera sunt același lucru.
CorectLitosfera cuprinde scoarța și partea superioară rigidă a mantalei, deci este mai groasă decât scoarța.
GreșitÎn centrul Pământului este atât de cald încât totul este topit.
CorectNucleul intern este solid, deși are aproximativ 6.000 °C, pentru că presiunea este uriașă. Lichid este doar nucleul extern.
Verifică-te
6 întrebări. La primele 5 vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cele cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Ce învelișuri desparte discontinuitatea Mohorovičić?
Răspuns
c) Scoarța de manta. Moho este baza scoarței. Mantaua și nucleul sunt despărțite de discontinuitatea Gutenberg.
Care dintre învelișurile Pământului este lichid?
Răspuns
a) Nucleul extern. Undele S nu trec prin nucleul extern. Mantaua, cu astenosfera ei, și nucleul intern sunt solide.
Din ce este formată litosfera?
Răspuns
d) Din scoarță și din partea superioară rigidă a mantalei. Litosfera este definită după rigiditate, nu după compoziție, și cuprinde scoarța împreună cu partea de sus a mantalei.
Ce observație a arătat că nucleul extern este lichid?
Răspuns
b) Undele S nu trec prin el. Undele S se opresc în lichide. Undele P trec prin nucleu, dar încetinesc. Niciun foraj nu a trecut de 12 km, iar lava vine din topirea locală a rocilor din manta și din scoarță.
Pe un desen la scara 1 mm pentru 100 km, câți milimetri are mantaua, groasă de aproximativ 2.900 km?
mmRăspuns
29 mm. 2.900 km : 100 km/mm = 29 mm.
Într-un film, eroii sapă un tunel și dau, la 50 km sub un continent, de un ocean de lavă pe care plutește scoarța. Ce este greșit în această imagine și ce se află de fapt acolo?
Un răspuns bun
La 50 km sub un continent se află partea superioară a mantalei, care face parte din litosferă și este solidă și rigidă. Mantaua nu este un ocean de lavă: undele S, care se opresc în lichide, o străbat. Magma apare doar local, iar singurul înveliș lichid al planetei este nucleul extern, aflat sub 2.900 km.
Un răspuns complet spune că mantaua este solidă, aduce dovada undelor S și numește nucleul extern ca singur înveliș lichid.
Termeni
- unde seismice
- Vibrații produse de cutremure, care se propagă prin interiorul Pământului (undele P și S) și la suprafața lui.
- discontinuitate
- Suprafață din interiorul Pământului la care viteza undelor seismice se schimbă brusc, pentru că se schimbă materialul.
- discontinuitatea Mohorovičić
- Limita dintre scoarță și manta, numită pe scurt Moho.
- discontinuitatea Gutenberg
- Limita dintre manta și nucleu, aflată la aproximativ 2.900 km adâncime.
- litosferă
- Învelișul rigid de la exteriorul Pământului, format din scoarță și din partea superioară a mantalei și împărțit în plăci.
- astenosferă
- Strat al mantalei aflat sub litosferă, în care rocile sunt solide, dar se deformează lent.
- nucleu
- Învelișul din centrul Pământului, alcătuit mai ales din fier și nichel, cu o parte externă lichidă și una internă solidă.
Surse și legătura cu programa
- USGS – This Dynamic Earth: Inside the Earth – grosimea scoarței (în jur de 5 km sub oceane, în medie 30 km sub continente), mantaua de aproximativ 2.900 km, nucleul extern lichid de 2.200 km și nucleul intern solid de 1.250 km, litosfera de cel puțin 80 km în medie pe mari suprafețe („over much of the Earth”; în text, împreună cu intervalul din pagina despre plăci), astenosfera
- USGS – The Interior of the Earth – forajul din Kola (12 km), Moho și Andrija Mohorovičić, descoperirea nucleului în 1906, undele S care nu trec prin nucleul extern, scăderea cu aproximativ 40% a vitezei la limita manta–nucleu (modelul PREM: de la 13,7 la 8,1 km/s), volumele de 1%, 84% și 15%
- USGS – Earthquakes: How earthquakes happen – adâncimea până în centrul Pământului, aproximativ 6.370 km
- ScienceDaily (comunicat ESRF, 25 aprilie 2013) – Earth's center is 1,000 degrees hotter than previously thought – temperatura de aproximativ 6.000 °C în apropierea centrului Pământului (Anzellini și colab., Science, 2013)
- INCDFP – Raportul proiectului AFROS, 2021 – activitatea seismică principală din Vrancea la adâncime intermediară, 60–180 km; domeniul crustal între 0 și 60 km
- INCDFP – Turul ghidat „Bucureștii și Cutremurele”, 28 februarie 2026 – cutremurul din 4 martie 1977: 94 km adâncime
- INCDFP – Turul ghidat „Bucureștii și Cutremurele”, 8 noiembrie 2026 – cutremurul din 10 noiembrie 1940: 150 km adâncime
- USGS – Understanding plate motions (This Dynamic Earth) – grosimea plăcilor: sub 15 km pentru litosfera oceanică tânără, circa 200 km sau mai mult pentru litosfera continentală veche
Din programă: „Structura internă a Terrei. Minerale și roci” (trunchi comun). Competențe specifice urmărite: 1.1, 2.1, 2.3.