Geografie IX EN

Capitolul 7 · Viața și solulLecția 7.2

Zonele biogeografice ale Terrei și etajarea vegetației pe munte

De ce un drum de la Ecuator la Polul Nord și o urcare din câmpie pe un vârf din Carpați trec prin aproape aceleași feluri de vegetație?

Înainte să citești: tu ce crezi?

Unde crezi că plouă și ninge mai puțin într-un an: în tundra de la marginea Oceanului Arctic sau într-un deșert tropical ca Sahara?

Vezi răspunsul

Cam la fel de puțin: cel mult aproximativ 250 mm. Tundra primește numai 150–250 mm de precipitații pe an, iar un deșert tropical cel mult aproximativ 250 mm. Le desparte temperatura: în tundră, vara este prea scurtă pentru arbori, iar solul rămâne înghețat în adânc tot anul.

La Manaus, în mijlocul Amazoniei, cad într-un an 2.323 mm de ploaie și fiecare lună are în medie 27–28 °C. Într-un deșert plouă de aproape zece ori mai puțin, iar în tundră temperatura coboară iarna până la −40 °C. Între aceste extreme, vegetația se așază în fâșii late, care urmează clima.

Zonele biogeografice urmează clima

Pe drumul de la Ecuator spre Polul Nord, pădurea mereu verde lasă locul savanei, apoi deșertului, pădurilor care își pierd frunzele toamna, pădurilor de conifere și, la urmă, tundrei fără arbori. Pe un munte înalt din Carpați, aceeași ordine se vede de la poale spre vârf: păduri de foioase, păduri de conifere, pajiști scunde. În ambele cazuri, cauza este scăderea temperaturii.

O zonă biogeografică este o fâșie întinsă de uscat cu aceeași climă, aceeași vegetație și aceeași faună. Zonele se succed de la Ecuator spre poli, pentru că în aceeași direcție scade temperatura. În interiorul fiecărei zone climatice, apa hotărăște ce crește: pădure unde plouă mult, ierburi unde plouă puțin, deșert unde aproape nu plouă.

Zona caldă: pădure ecuatorială, savană, deșert tropical

Pădurea ecuatorială crește în Amazonia, în bazinul fluviului Congo și în Indonezia. Este cald tot anul și plouă între 2.000 și 10.000 mm pe an. Pădurea este mereu verde și deasă, cu arbori pe mai multe niveluri, liane și orhidee.

Savana se întinde de o parte și de alta a pădurii ecuatoriale, mai ales în Africa. Anul are un anotimp ploios și unul secetos. Vegetația este formată din ierburi înalte și arbori rari, ca baobabul și acacia. Este zona marilor erbivore – zebre, antilope, girafe, elefanți – și a prădătorilor lor, leul și ghepardul.

Deșerturile tropicale, ca Sahara, Kalahari sau deșerturile Australiei, primesc cel mult aproximativ 250 mm de precipitații pe an. Ziua este foarte cald, iar noaptea se răcește puternic. Plantele sunt rare și adaptate la uscăciune: cactuși, tufe spinoase, curmali în oaze.

Pentru curioși

În pădurea ecuatorială trăiesc maimuțe, papagali, jaguari, șerpi și foarte multe insecte.

În deșert, cămila, șerpii, scorpionii și vulpea de deșert rezistă mult timp fără apă.

Fâșie de relief văzută dinspre sud-est: în stânga jos, Câmpia Română, galbenă de culturi; spre dreapta, dealuri și munți verzi de pădure; sus, creasta Făgărașului, cu pajiști. Alături, un grafic arată că pădurea coboară sub jumătate din teren la 1.800 m.
AltitudineSuprafață, km²PădurePajișteTeren cultivatAltele
0–100 m63515,3%20,5%52,3%11,9%
100–200 m15686,4%6,6%85,4%1,6%
200–300 m66719,2%13,2%62,0%5,5%
300–400 m49449,1%21,6%22,5%6,9%
400–500 m38874,8%18,2%3,1%3,9%
500–600 m30279,0%19,2%0,6%1,2%
600–700 m14079,0%20,1%0,2%0,8%
700–800 m9376,2%17,6%0,1%6,1%
800–900 m9286,5%11,2%0,0%2,3%
900–1.000 m8795,5%4,4%0,0%0,0%
1.000–1.100 m8296,3%3,7%0,0%0,0%
1.100–1.200 m7198,0%2,0%0,0%0,0%
1.200–1.300 m7097,5%2,5%0,0%0,0%
1.300–1.400 m7195,8%4,2%0,0%0,0%
1.400–1.500 m7090,0%9,9%0,0%0,0%
1.500–1.600 m6786,0%14,0%0,0%0,0%
1.600–1.700 m6381,3%18,6%0,0%0,1%
1.700–1.800 m5762,1%37,9%0,0%0,0%
1.800–1.900 m5139,9%60,1%0,0%0,1%
1.900–2.000 m4626,1%73,7%0,0%0,1%
2.000–2.100 m4016,0%83,3%0,0%0,6%
2.100–2.200 m355,7%93,1%0,0%1,2%
2.200–2.300 m243,3%94,9%0,0%1,8%
2.300–2.400 m122,6%92,2%0,0%5,2%
2.400–2.500 m2,22,0%82,8%0,0%15,1%
2.500–2.600 m0,00,0%98,8%0,0%1,2%
050100150200240 cmadâncime, cmA55AB80B185BC210mai jos, nedescris1 CernoziomFundulea, Bărăgan60 m altitudineA22E42B196BC223C2 LuvosolAlbota, lângă Pitești334 m altitudineA25R3 Sol de muntepe rocă, în etajul alpindesenat după definiție

Măsurători și calcul. Relieful este modelul Copernicus GLO-30, iar culorile sunt clasele hărții ESA WorldCover 2021 (10 m), aduse la celule de 80 m. Barele arată cât din fiecare treaptă de 100 m altitudine ocupă fiecare clasă în fâșia de 24 × 218 km; limita pădurii este altitudinea la care arborii coboară sub jumătate din terenul fâșiei. Temperatura este calculată din altitudine: 11,8 °C la 82 m, minus 6,5 °C la fiecare 1.000 m. Numele etajelor și limitele punctate sunt cele din manuale. Înălțimile sunt exagerate față de distanțe, de câte ori scrie pe imagine. Modelul de relief, cu celule de 30 m, dă pentru Vârful Moldoveanu 2.517 m; cota oficială este 2.544 m. Profilele de sol sunt desen.

Zona temperată: de la măslin la taiga

Vegetația mediteraneană crește în jurul Mării Mediterane și în alte regiuni cu veri fierbinți și uscate și ierni blânde și ploioase. Este alcătuită din arbuști și arbori mereu verzi, cu frunze mici și tari: măslin, stejar de plută, leandru, rozmarin, cimbru.

Pădurile de foioase ocupă vestul și centrul Europei, estul Americii de Nord și estul Asiei. Clima are patru anotimpuri și 750–1.500 mm de precipitații pe an. Stejarul, fagul, carpenul și teiul își pierd frunzele toamna.

Stepa din Eurasia și preria din America de Nord apar în interiorul continentelor, unde ploile nu ajung pentru pădure. Vegetația este formată din ierburi. Solurile stepei sunt foarte fertile, de aceea cea mai mare parte a ei este astăzi cultivată.

Pădurea de conifere, numită taiga în Siberia, formează un brâu în nordul Europei, al Asiei și al Americii de Nord. Iernile sunt lungi și geroase, verile scurte, iar precipitațiile sunt de 300–900 mm pe an. Molidul, pinul, bradul și zada au frunze în formă de ace, care rezistă la ger.

Pentru curioși

Fauna pădurilor de foioase cuprinde cerbul, căprioara, mistrețul, lupul, vulpea și ursul brun.

În stepă și în prerie trăiesc rozătoare, antilopa saiga, bizonul și păsări răpitoare.

Animale tipice ale pădurii de conifere sunt elanul, ursul brun, râsul, lupul și samurul.

Zona rece: tundra și deșertul polar

Tundra mărginește Oceanul Arctic. Temperaturile variază între −40 °C iarna și cel mult 18 °C vara, iar precipitațiile sunt de numai 150–250 mm pe an. Arborii lipsesc, pentru că vara este prea scurtă, iar solul rămâne înghețat în adânc tot anul. Cresc mușchi, licheni, ierburi și arbuști pitici. Aici trăiesc renul, vulpea polară, lemingul și, vara, numeroase păsări migratoare.

Deșertul polar se întinde în Antarctica, în Groenlanda și pe insulele arctice. Cea mai mare parte este acoperită tot anul de gheață, iar plantele aproape lipsesc. Animalele își iau hrana din mare: ursul polar și focile în Arctica, pinguinii în Antarctica.

zona recezona temperatăzona caldădeșert polargheață tot anul, plante aproape deloctundră150–250 mm pe an · sol înghețat în adâncpădure de conifere (taiga)300–900 mm pe an · ierni lungi, geroasestepă și prerieploile nu ajung pentru pădurepăduri de foioase750–1.500 mm pe an · patru anotimpurivegetație mediteraneanăveri uscate, ierni blânde și ploioasedeșert tropicalcel mult 250 mm pe ansavanăun anotimp ploios, unul secetospădure ecuatorială2.000–10.000 mm pe an · cald tot anulPolul NordEcuator
Figura 1De la Ecuator spre pol scade temperatura și se schimbă zona; în interiorul aceleiași zone, apa hotărăște dacă crește pădure, iarbă sau aproape nimic. Tundra primește la fel de puține precipitații ca un deșert tropical. Desen schematic.

Pe munte, zonele se repetă pe verticală

Temperatura scade și cu altitudinea. De aceea, pe un munte înalt, vegetația se schimbă de la poale spre vârf în fâșii numite etaje de vegetație. Fenomenul se numește etajare altitudinală. Urcarea seamănă cu un drum spre nord: întâi păduri de foioase, apoi păduri de conifere, apoi pajiști ca în tundră.

Asemănarea are o limită. Pe munte, durata zilei și anotimpurile rămân cele ale latitudinii la care se află muntele. Un vârf înalt de lângă Ecuator are zăpadă, dar nu are noapte polară.

Pentru curioși

Limitele etajelor diferă de la un munte la altul: cu cât muntele este mai aproape de Ecuator, cu atât etajele urcă mai sus.

500 m1.200 m1.800 m2.000 mstejarfagconiferesubalpinalpin800 m1.200 m1.400 m1.800 m2.200 mfagamestecmolidjneapănpajiște alpinăLimitele din manualeMăsurat în RetezatVf. Peleaga · 2.509 m0 m
Figura 2Același munte, cu altitudinile la scară: în stânga, limitele rotunde din manuale; în dreapta, cele măsurate în Retezat, unde fagul începe la 800 m, iar jneapănul urcă până la 2.200 m. Vârful Peleaga rămâne cu 709 m deasupra limitei pădurii. Lățimea muntelui este schematică, iar sub 800 m desenul nu arată date pentru Retezat.

Exemplu rezolvat

Ce vegetație întâlnești urcând pe Peleaga

În Parcul Național Retezat, pădurile de fag se găsesc între 800 și 1.200 m, pădurile de amestec (fag cu brad și molid) între 1.200 și 1.400 m, iar molidișurile între 1.400 și 1.800 m. Limita superioară a pădurii se află în medie la 1.800 m. Deasupra ei, jnepenișurile urcă până la 2.000–2.200 m. Vârful Peleaga are 2.509 m.

Un traseu care pornește de la 1.000 m trece prin: făget (la 1.000 m), pădure de amestec (la 1.300 m), molidiș (la 1.600 m), jnepeniș (la 1.900 m) și pajiște alpină cu stâncării (la 2.300 m).

Vârful Peleaga se află cu 2.509 − 1.800 = 709 m deasupra limitei superioare a pădurii. Pe ultimii 300–500 m ai urcușului nu mai crește niciun arbust.

În România

Cinci etaje din deal până pe creastă

România se află în zona pădurilor de foioase, iar în sud-est, în Bărăgan și Dobrogea, în zona stepei și a silvostepei, astăzi aproape în întregime cultivată. În Carpați, vegetația este etajată. Manualele românești dau următoarele limite medii:

Etajul stejarului urcă până la aproximativ 500 m, în dealuri joase, podișuri și câmpii înalte, cu stejar, cer, gârniță și tei. Etajul fagului se întinde între 500 și 1.200 m. Etajul coniferelor, cu molid și brad, ocupă munții între 1.200 și 1.800 m. Etajul subalpin, între 1.800 și 2.000 m, are tufărișuri de jneapăn și ienupăr. Etajul alpin, la peste 2.000 m, are numai pajiști cu ierburi scunde.

Limitele reale se abat de la aceste valori rotunde. În Retezat, fagul începe de la 800 m, iar jneapănul urcă până la 2.200 m. Etajul alpin apare doar în masivele cele mai înalte: Făgăraș, Retezat, Parâng, Bucegi, Rodnei.

Pe scurt

  1. Zonele biogeografice se succed de la Ecuator la poli după temperatură și precipitații: pădure ecuatorială, savană, deșert tropical, vegetație mediteraneană, păduri de foioase, stepă și prerie, pădure de conifere (taiga), tundră, deșert polar.
  2. În zona caldă, apa face diferența: pădure ecuatorială unde plouă tot anul, savană unde există un anotimp secetos, deșert unde cad cel mult 250 mm pe an.
  3. În zona temperată, foioasele cresc în climatul cu patru anotimpuri și ploi suficiente, stepa în interiorul uscat al continentelor, iar taigaua în nordul cu ierni lungi și geroase.
  4. În tundră arborii lipsesc, pentru că vara este scurtă și solul rămâne înghețat în adânc; cresc mușchi, licheni și arbuști pitici.
  5. Etajarea altitudinală este schimbarea vegetației de la poalele muntelui spre vârf, pentru că temperatura scade cu altitudinea.
  6. În Carpați: etajul stejarului (până la 500 m), al fagului (500–1.200 m), al coniferelor (1.200–1.800 m), subalpin cu jneapăn (1.800–2.000 m) și alpin (peste 2.000 m).
Fișă de lucru

Greșeli frecvente

  • GreșitToate locurile calde au aceeași vegetație, pentru că vegetația depinde de temperatură.

    CorectÎn zona caldă se află și pădurea ecuatorială, și savana, și deșertul. Temperatura este asemănătoare; diferența o face cantitatea de ploaie și felul în care se împarte ea pe parcursul anului.

  • GreșitDeșert înseamnă nisip și căldură mare tot timpul.

    CorectUn deșert este un loc cu precipitații foarte puține. Noaptea, deșerturile tropicale se răcesc puternic, iar Antarctica este un deșert polar acoperit de gheață.

  • GreșitA urca pe munte este exact același lucru cu a merge spre Polul Nord.

    CorectSeamănă doar scăderea temperaturii și, de aceea, ordinea vegetației. Durata zilei și anotimpurile rămân cele ale latitudinii la care se află muntele.

Verifică-te

6 întrebări. La primele 5 vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cele cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. În ce zonă biogeografică trăiesc renul, vulpea polară și lemingul?

    Răspuns

    c) În tundră. Renul, vulpea polară și lemingul sunt animalele tipice ale tundrei, zona fără arbori de la marginea Oceanului Arctic.

  2. De ce nu cresc arbori în tundră?

    Răspuns

    b) Pentru că vara este scurtă, iar solul rămâne înghețat. Rădăcinile arborilor nu pot pătrunde în solul înghețat, iar vara scurtă nu le ajunge pentru creștere.

  3. Ierburi înalte, arbori rari ca baobabul și acacia, un anotimp ploios și unul secetos. Ce zonă este descrisă?

    Răspuns

    a) Savana. Savana are ierburi înalte și arbori rari. Stepa are doar ierburi și se află în zona temperată.

  4. Ce etaj de vegetație întâlnești în Carpați la 1.500 m altitudine, după limitele medii din manuale?

    Răspuns

    d) Etajul coniferelor. 1.500 m se află între 1.200 și 1.800 m, în etajul pădurilor de molid și brad.

  5. Limita superioară a pădurii în Retezat este, în medie, la 1.800 m. Vârful Peleaga are 2.509 m. Cu câți metri se află vârful deasupra limitei pădurii?

    m
    Răspuns

    709 m. 2.509 − 1.800 = 709 m.

  6. Un munte foarte înalt, aflat aproape de Ecuator, are la poale pădure ecuatorială, iar pe vârf zăpadă. Explică de ce și spune prin ce se deosebește vârful lui de o regiune polară.

    Un răspuns bun

    Temperatura scade cu altitudinea, așa că pe munte vegetația se schimbă în etaje, de la pădurea de la poale până la pajiști și zăpadă pe vârf. Aceasta este etajarea altitudinală. Vârful se deosebește de o regiune polară prin durata zilei și prin anotimpuri: lângă Ecuator, ziua și noaptea au tot anul durate apropiate, fără zi polară și noapte polară.

    Un răspuns complet numește scăderea temperaturii cu altitudinea și etajarea, apoi arată limita asemănării: durata zilei și anotimpurile țin de latitudine.

Termeni

zonă biogeografică
Fâșie întinsă de uscat cu aceeași climă, aceeași vegetație și aceeași faună.
savană
Zonă din regiunile calde cu un anotimp ploios și unul secetos, cu ierburi înalte și arbori rari.
stepă
Zonă de ierburi din interiorul continentelor temperate, unde ploile nu ajung pentru pădure; în America de Nord se numește prerie.
taiga
Pădurea de conifere din nordul Europei, al Asiei și al Americii de Nord, cu ierni lungi și geroase.
tundră
Zonă fără arbori de la marginea Oceanului Arctic, cu mușchi, licheni și arbuști pitici, pe sol înghețat în adânc.
etajare altitudinală
Schimbarea vegetației în fâșii (etaje) de la poalele unui munte spre vârf, din cauza scăderii temperaturii cu altitudinea.
jneapăn
Pin scund, cu tulpini târâtoare, care formează tufărișuri în etajul subalpin al Carpaților.
Surse și legătura cu programa

Din programă: „Biosfera. Diferențieri regionale” (trunchi comun). Competențe specifice urmărite: 1.2, 4.1.

Localitatea ta

Alege orașul, comuna sau satul tău, iar lecțiile îți vor arăta și exemplul de acasă: cât ține ziua, la ce oră e amiaza adevărată, cât de departe e Vrancea. Alegerea rămâne pe acest dispozitiv.