Istorie IX

Capitolul 10 · Reformă și regi absoluțiLecția 10.5TC Pentru toate profilurile · în plus față de profilul tău

Statul sunt Eu! Absolutismul monarhic

„Statul sunt eu”? Ludovic al XIV-lea și monarhia de drept divin

PreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.3500 î.Hr.1000 î.Hr.1 d.Hr.10001725// înainte de 3500 î.Hr., scara este comprimatăPreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.1000 î.Hr.10003500 î.Hr.1 d.Hr.1725// înainte de 3500 î.Hr.,scara este comprimată
1643–1715 · Epoca modernă

Cât de „absolută” era puterea unui rege absolut?

Mâine am testzece întrebări din capitolul 10

În același timp, în altă parte
  • India. Din 1658 până în 1707, împăratul mogul Aurangzeb, musulman evlavios, a renunțat la îngăduința religioasă a înaintașilor săi și a adus sub stăpânirea lui aproape toată India. sursa
  • Anglia. În 1689, Maria a II-a și Wilhelm de Orania au primit coroana de la Parlament odată cu o Declarație a drepturilor: regele nu mai putea pune impozite și nici ține armată în timp de pace fără încuviințarea Parlamentului. sursa

Înainte să citești: tu ce crezi?

„Statul sunt eu!” este cea mai cunoscută frază pusă pe seama lui Ludovic al XIV-lea. Unde se găsește ea scrisă în timpul vieții lui?

Vezi răspunsul

Nicăieri. Un jurnal ținut în 1655 păstrează cuvintele spuse de rege în Parlament la 13 aprilie, iar fraza lipsește. Ea apare tipărită în 1791, la 76 de ani după moartea lui, în memoriile istoricului Charles Duclos, fără dată și fără loc. În 1715, cu șase zile înainte să moară, un martor l-a auzit spunând aproape pe dos: „Eu plec, dar statul va rămâne mereu.”

La 13 aprilie 1655, Ludovic al XIV-lea, în vârstă de 16 ani, a sosit de la castelul Vincennes, unde stătea la vânătoare, a intrat în Parlamentul din Paris, cea mai înaltă curte de judecată a regatului, și le-a interzis judecătorilor să-i mai dezbată edictele. Atunci ar fi rostit „Statul sunt eu!”. Un jurnal din acele zile îi păstrează cuvintele, iar fraza nu este printre ele.

Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.

Regele care a hotărât să guverneze singurCe s-a întâmplat

Ludovic al XIV-lea s-a născut în 1638 și a ajuns rege al Franței în 1643, înainte să împlinească cinci ani. Cât a fost copil au condus mama lui, Ana de Austria, și cardinalul Mazarin. Între 1648 și 1653, judecătorii Parlamentului din Paris și apoi marii nobili s-au ridicat împotriva lor: răscoala s-a numit Fronda. La 10 martie 1661, a doua zi după moartea lui Mazarin, regele a anunțat că va guverna singur, fără prim-ministru. A făcut-o până la moarte, în 1715.

Absolutismul este felul de guvernare în care regele ține singur toată puterea: face legile, judecă în ultimă instanță și conduce administrația și armata, fără încuviințarea unei adunări. Monarhia de drept divin este monarhia în care regele susține că puterea lui vine de la Dumnezeu și că dă socoteală pentru ea numai în fața lui Dumnezeu. Învățătura a fost pusă în scris de episcopul Jacques-Bénigne Bossuet, profesorul moștenitorului tronului. Bossuet, Politica scoasă din Sfânta Scriptură: scrisă pentru fiul regelui, al cărui profesor era din 1670; tipărită în 1709.

Versailles, Colbert, intendenții: administrația centralizatăCe s-a întâmplat

Din 1662, Ludovic a făcut din casa de vânătoare a tatălui său, de la Versailles, un palat, iar la 6 mai 1682 a mutat acolo curtea și guvernul. Marii nobili trebuiau să locuiască lângă rege dacă voiau funcții, pensii sau comenzi în armată. Ziua regelui era o ceremonie: la trezirea lui, la 8.30, asistau cam o sută de bărbați, intrați în ordinea rangului. Regulile acestea se numeau etichetă. Despre un nobil care venea rar, regele spunea: „E un om pe care nu-l văd niciodată”, iar hotărârea era fără întoarcere. Saint-Simon (1675–1755) ține însemnări din 1694 și scrie Memoriile în 1739–1749, la 24–55 de ani după cele văzute. În 1682 avea 7 ani.

Finanțele le-a condus, din 1665, Jean-Baptiste Colbert, fiul unui negustor de postav. Colbert a aplicat mercantilismul: ideea că un stat este cu atât mai puternic cu cât are mai mult aur și argint, deci trebuie să vândă în afară mai mult decât cumpără. De aceea a sprijinit manufacturile, a pus taxe vamale pe mărfurile străine și a întemeiat companii de comerț cu Indiile. În provincii, poruncile regelui erau duse la îndeplinire de intendenți: funcționari numiți de rege, din 1680 câte unul în fiecare circumscripție, care supravegheau judecătorii, ordinea și strângerea impozitelor.

1685: o singură credință în regatCe s-a întâmplat

Din 1598, Edictul de la Nantes le îngăduia protestanților francezi, numiți hughenoți, să-și țină cultul. După ani de îngrădiri și de „dragonade” (soldați încartiruiți cu sila în casele protestanților), la 18 octombrie 1685, Ludovic al XIV-lea a revocat edictul prin Edictul de la Fontainebleau. Bisericile protestante au fost dărâmate, pastorii au avut două săptămâni ca să se convertească ori să plece, iar credincioșilor li s-a interzis să părăsească țara. Au fugit totuși între 160.000 și 300.000 de oameni, mai ales meșteșugari și negustori, în Provinciile Unite, Anglia, Elveția și Brandenburg. Estimări: 160.000–200.000 (Muzeul virtual al protestantismului), 200.000–300.000 (Larousse). Plecarea era oprită de lege, deci ascunsă.

A spus sau n-a spus „Statul sunt eu”?De unde știm

Despre ziua de 13 aprilie 1655 s-a păstrat un jurnal ținut atunci. Regele le spune judecătorilor: „Fiecare știe câtă tulburare au stârnit adunările voastre în statul meu” și le interzice să se mai adune. Fraza celebră lipsește. Jurnal anonim, manuscris citit de istoricul A. Chéruel la Biblioteca Imperială din Paris (azi Biblioteca Națională); publicat de el în 1857.

Ea apare tipărită în 1791, în Memoriile secrete ale lui Charles Duclos, istoriograf al Franței: regele, supărat că un magistrat spusese „regele și statul”, l-ar fi întrerupt cu „Statul sunt eu”. Duclos nu spune nici când, nici unde, nici de la cine știe. Charles Duclos (1704–1772); cartea lui a fost tipărită la Paris în 1791, la 136 de ani după ședința din 1655.

La 26 august 1715, cu șase zile înainte să moară, regele le-a vorbit curtenilor strânși lângă patul lui. Marchizul de Dangeau, care era de față, a notat: „Eu plec, dar statul va rămâne mereu.” Marchizul de Dangeau, curtean; relatare scrisă la Versailles chiar în zilele de 25 și 26 august 1715.

Pentru curioși

Fraza a ajuns vestită prin istoricul Pierre-Édouard Lémontey, care scria în 1818 că toată învățătura despre putere a Franței încăpuse în patru silabe, rostite într-o zi de Ludovic al XIV-lea: „L’État c’est moi”. Nici el nu arată de unde o are.

Chéruel, care a publicat jurnalul din 1655, se întreba dacă nu cumva tocmai vorbele „statul meu” au dat naștere frazei. Tot el observă că marchizul de Montglat, slujbaș al curții în acei ani, pomenește haina roșie și pălăria gri cu care regele venise de la castelul Vincennes, unde vâna, dar nu pomenește nici biciul din povestirile de mai târziu, nici fraza. Montglat pune scena la 10 aprilie, jurnalul la 13.

Axă a timpului de la 1630 la 1830, la scară, cu drumul frazei „Statul sunt eu”. Viața lui Ludovic al XIV-lea, 1638–1715, este o bandă. 1655, cu semn plin, s-a păstrat: jurnalul ședinței, în care regele spune „statul meu”. 1715, cu semn întrerupt, a scris cineva atunci: Dangeau notează „statul va rămâne mereu”. 1791, cu semnul pentru cine a scris mai târziu: Duclos tipărește „Statul sunt eu”, la 136 de ani după ședința din 1655 și la 76 de ani după moartea regelui. 1818: Lémontey face fraza vestită. Axă a timpului de la 1630 la 1830, la scară, cu drumul frazei „Statul sunt eu”. Viața lui Ludovic al XIV-lea, 1638–1715, este o bandă. 1655, cu semn plin, s-a păstrat: jurnalul ședinței, în care regele spune „statul meu”. 1715, cu semn întrerupt, a scris cineva atunci: Dangeau notează „statul va rămâne mereu”. 1791, cu semnul pentru cine a scris mai târziu: Duclos tipărește „Statul sunt eu”, la 136 de ani după ședința din 1655 și la 76 de ani după moartea regelui. 1818: Lémontey face fraza vestită. 1630 1830 Ludovic al XIV-lea 1638–1715 76 de ani 1655, jurnalul ședinței „…în statul meu” 1715, Dangeau „…statul va rămâne mereu” 1791, Duclos tipărit: „Statul sunt eu” 1818, Lémontey face fraza vestită s-a păstrat a scris cineva atunci a scris cineva mai târziu
Figura 1Jurnalul din 1655 are „statul meu”, iar Dangeau notează în 1715 „statul va rămâne mereu”. „Statul sunt eu” apare tipărit în 1791, la 136 de ani după ședința din 1655 și la 76 de ani după moartea regelui.

De ce „absolut” nu însemna „fără margini”De ce

Regele nu uitase Fronda: de aceea i-a ținut pe marii nobili la curte, sub ochii lui, și a guvernat prin oameni care îi datorau totul. Puterea lui avea însă margini. Bossuet însuși deosebea guvernarea absolută de cea „arbitrară”: supușii rămân oameni liberi și stăpâni pe averea lor, iar regele răspunde în fața lui Dumnezeu. Parlamentele, adică marile curți de judecată, treceau edictele în registre și puteau ridica obiecții; din 1673, regele le-a cerut să înregistreze întâi și să obiecteze după aceea. Multe provincii și orașe aveau privilegii vechi. Funcțiile de judecător se cumpărau și se moșteneau, așa că regele nu-i putea înlocui pe cei care le aveau: de aceea a avut nevoie de intendenți. După 1674, din pricina războaielor, cheltuielile au întrecut an de an veniturile, iar regele a fost nevoit să vândă funcții noi și să se împrumute. Concluzie a istoricilor despre marginile puterii regelui; Bossuet însuși deosebește guvernarea absolută de cea arbitrară.

Pentru curioși

Bossuet numește patru semne ale guvernării „arbitrare”, pe care o socotește „barbară și odioasă”: supușii sunt robi, nimeni nu are nimic al lui, principele dispune după plac de viața și de averea oricui și nu există altă lege decât voința lui. Franța, scrie el, nu este o asemenea țară.

Regatul avea cam 18 milioane de locuitori, mai mult decât oricare altă țară a Europei de atunci, iar 85 din 100 erau țărani.

Schemă pe două coloane, sub o casetă: regele guvernează singur, din 1661. În stânga, uneltele regelui: curtea de la Versailles, din 1682, unde stau marii nobili; intendenții, din 1680, în provincii; Colbert, din 1665, la finanțe. În dreapta, marginile puterii: parlamentele, care din 1673 obiectează abia după înregistrare; funcțiile cumpărate, cu judecători de neînlocuit; cheltuielile mai mari decât veniturile, după 1674. Schemă pe două coloane, sub o casetă: regele guvernează singur, din 1661. În stânga, uneltele regelui: curtea de la Versailles, din 1682, unde stau marii nobili; intendenții, din 1680, în provincii; Colbert, din 1665, la finanțe. În dreapta, marginile puterii: parlamentele, care din 1673 obiectează abia după înregistrare; funcțiile cumpărate, cu judecători de neînlocuit; cheltuielile mai mari decât veniturile, după 1674. Regele guvernează singur, din 1661 Uneltele regelui Marginile puterii Versailles, din 1682 marii nobili, la curte Parlamentele, din 1673 obiectează abia după Intendenții, din 1680 în provincii Funcțiile cumpărate judecători de neînlocuit Colbert, din 1665 finanțele După 1674 cheltuieli peste venituri
Figura 2În stânga, prin ce guverna regele; în dreapta, ce îl ținea în loc. Pe lângă cele din desen, multe provincii și orașe își păstrau privilegiile vechi.
Portret în picioare: un bărbat cu perucă neagră, lungă, în mantie albastră cu flori de crin aurii, căptușită cu hermină albă. Se sprijină cu mâna dreaptă pe un sceptru ținut cu vârful în jos; la șold are o sabie cu mâner de aur, iar în stânga jos, pe o pernă, se vede o coroană. Deasupra atârnă o draperie roșie.
Figura 3Portret de stat: Ludovic al XIV-lea, pictat de Hyacinthe Rigaud în 1701, la 62 de ani; tabloul se află la Muzeul Luvru. Caută însemnele puterii: sceptrul, coroana și sabia.

Autorul imaginii: Hyacinthe Rigaud, domeniu public, sursa. Imagine decupată (fără marginile de sus și de jos ale pânzei) și micșorată.

Exercițiu de tip test

Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.

Sursa A Politica scoasă din înseși cuvintele Sfintei Scripturi (Politique tirée des propres paroles de l’Écriture sainte)

Ce fel de sursă
text
Cine
Jacques-Bénigne Bossuet, episcop de Meaux, profesorul Delfinului (fiul și moștenitorul lui Ludovic al XIV-lea)
Când a fost făcută
scrisă pentru Delfin, al cărui profesor a fost din 1670, și revăzută până la moartea autorului (1704); tipărită în 1709
Despre ce moment vorbește
puterea regilor, în Franța lui Ludovic al XIV-lea
Unde se află azi
Carte tipărită; fragmentele sunt din cartea a III-a (art. II), a IV-a (art. I) și a V-a (art. IV), în ediția de la Paris, 1821
Traducere
traducere de lucru din franceză, după ediția Paris, Librairie monarchique de N. Pichard, 1821

Dumnezeu îi așază pe regi ca slujitori ai săi și domnește prin ei peste popoare. (…) Principii lucrează deci ca slujitori ai lui Dumnezeu și ca locțiitori ai lui pe pământ. (…) Tronul regesc nu este tronul unui om, ci tronul lui Dumnezeu însuși.

Principele nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru ceea ce poruncește. (…) Fără această autoritate absolută, el nu poate nici să facă binele, nici să înfrâneze răul.

O, regi! Folosiți-vă deci cu îndrăzneală puterea, căci ea este dumnezeiască și folositoare neamului omenesc; dar folosiți-o cu smerenie. (…) Ea vă lasă slabi, vă lasă muritori, vă lasă păcătoși și vă încarcă în fața lui Dumnezeu cu o socoteală mai mare.

Ce poate dovedi Arată cum îndreptățea puterea regelui un episcop de la curte: ea vine de la Dumnezeu, regele nu dă socoteală niciunui om, dar va da socoteală lui Dumnezeu. Dovedește că așa era învățat moștenitorul tronului.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi singură cum guverna regele în fapt și nici că supușii îl ascultau: este o învățătură despre cum trebuie să fie puterea, scrisă de un om al regelui. Ce credeau țăranii, hughenoții sau judecătorii nu spune.

Sursa B Memoriu despre cele petrecute în camera regelui în timpul bolii lui

Ce fel de sursă
text
Cine
Marchizul de Dangeau, curtean, de față lângă patul regelui
Când a fost făcută
luni, 26 august 1715, la Versailles
Despre ce moment vorbește
cuvintele spuse de Ludovic al XIV-lea curtenilor, cu șase zile înainte de moarte
Câți ani le despart
niciunul: este din același an
Unde se află azi
Tipărit în Journal du marquis de Dangeau, vol. XVI, Paris, 1859, p. 128
Traducere
traducere de lucru din franceză, după ediția E. Soulié și L. Dussieux, Paris, Firmin Didot, 1859

Domnilor, sunt mulțumit de slujba voastră; m-ați slujit cu credință și cu dorința de a-mi fi pe plac. (…) Vă părăsesc cu părere de rău. Slujiți-l pe Delfin cu aceeași dragoste cu care m-ați slujit pe mine; este un copil de cinci ani (…). Eu plec, dar statul va rămâne mereu; fiți-i credincioși, iar pilda voastră să fie pildă pentru toți ceilalți supuși ai mei. Fiți cu toții uniți și în bună înțelegere; aceasta este unirea și tăria unui stat.

Ce poate dovedi Arată ce a auzit un martor de la regele pe moarte: statul este altceva decât regele și îi supraviețuiește.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că acestea au fost cuvintele întocmai: Dangeau scrie din memorie, în aceeași zi, și își admiră regele.

Cerințe

  1. Precizați secolul în care au fost rostite cuvintele din sursa B. (2 puncte)

    Arată baremul

    Cuvintele din sursa B au fost rostite în secolul al XVIII-lea (în anul 1715).

  2. Numiți felul de autoritate precizat în sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Sursa A vorbește despre autoritatea absolută a principelui.

  3. Menționați, din sursa A, două informații referitoare la originea puterii regelui. (6 puncte)

    Arată baremul

    Oricare două: Dumnezeu îi așază pe regi ca slujitori ai săi; principii sunt locțiitorii lui Dumnezeu pe pământ; tronul regesc este tronul lui Dumnezeu însuși; puterea regilor este dumnezeiască. Câte 3 puncte pentru fiecare informație.

  4. Scrieți litera sursei care susține că statul rămâne și după moartea regelui. (3 puncte)

    Arată baremul

    Litera B: „Eu plec, dar statul va rămâne mereu”.

  5. Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)

    Arată baremul

    Cauză: „Dumnezeu îi așază pe regi ca slujitori ai săi”. Efect: „Principele nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru ceea ce poruncește”. Deoarece, potrivit lui Bossuet, puterea regelui vine de la Dumnezeu, niciun om nu îi poate cere socoteală. Se primește și: cauză – puterea regilor „este dumnezeiască și folositoare neamului omenesc”; efect – regii sunt îndemnați să o folosească „cu îndrăzneală”. Se primește orice altă relație corectă între două informații din sursa A.

  6. Formulați un punct de vedere referitor la marginile puterii unui rege de drept divin și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)

    Arată baremul

    Punct de vedere: în învățătura lui Bossuet, regele absolut nu este liber de orice răspundere. Informație: puterea „vă încarcă în fața lui Dumnezeu cu o socoteală mai mare”, iar regii rămân „muritori” și „păcătoși”. 2 puncte pentru punctul de vedere, 3 pentru informația care îl susține.

Analiză de sursă, pas cu pas

Portretul lui Ludovic al XIV-lea, de Hyacinthe Rigaud (1701)

  1. Ce fel de sursă este și de când?

    Este un portret de stat, în ulei pe pânză, înalt de 2,77 m și lat de 1,94 m, semnat „Pictat de Hyacinthe Rigaud, 1701”. Se află la Muzeul Luvru din Paris (număr de inventar INV 7492). Regele avea 62 de ani.

  2. Cine vorbește și cui?

    Pictează portretistul curții, la porunca regelui. Marchizul de Dangeau notează la 10 martie 1701 că regele, pe care îl supăra guta, a pozat ca să-i trimită portretul nepotului său, regele Spaniei. Tabloul a plăcut și a rămas la Versailles, în sala tronului.

  3. Ce spune?

    Regele stă în picioare, în veșmântul de încoronare, cu flori de crin și blană de hermină. Poartă sabia lui Carol cel Mare și ține sceptrul; alături se văd coroana și „mâna dreptății”.

  4. Ce vrea să obțină?

    Vrea să arate regalitatea, mai mult decât omul: însemnele spun că puterea este veche, sfințită și întreagă. Trimis la altă curte, un asemenea portret ținea locul regelui.

  5. Ce nu poate dovedi singură?

    Tabloul nu înfățișează încoronarea: Ludovic fusese încoronat la Reims în 1654, cu 47 de ani înainte. Nu arată nici cât de ascultat era regele în provincii. Răspuns de test: „Sursa este un portret de stat din 1701, care îl arată pe rege cu însemnele puterii: sceptrul, coroana și sabia.”

Pe scurt

  1. Ludovic al XIV-lea, numit Regele-Soare, a fost rege al Franței între 1643 și 1715 și a guvernat singur, fără prim-ministru, din 1661.
  2. Absolutismul este guvernarea în care regele ține singur toată puterea: face legile, judecă în ultimă instanță și conduce administrația și armata.
  3. Monarhia de drept divin este monarhia în care regele susține că puterea lui vine de la Dumnezeu și că răspunde numai în fața lui; învățătura a fost scrisă de episcopul Bossuet.
  4. Din 1682, regele i-a ținut pe marii nobili la curtea de la Versailles, prin etichetă și favoruri; provinciile le-a condus prin intendenți, iar Colbert a aplicat mercantilismul.
  5. În 1685, prin Edictul de la Fontainebleau, a revocat Edictul de la Nantes (1598); între 160.000 și 300.000 de hughenoți au fugit din Franța.
  6. Fraza „Statul sunt eu” nu apare în nicio sursă din vremea lui; puterea regelui era mărginită de parlamente, de privilegii, de funcțiile cumpărate și de lipsa banilor.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitLudovic al XIV-lea a spus „Statul sunt eu!” în fața Parlamentului din Paris.

    CorectNicio sursă din vremea lui nu consemnează fraza. Jurnalul ședinței din 13 aprilie 1655 nu o are; ea apare tipărită în 1791, la 76 de ani după moartea regelui.

  • GreșitAbsolutism înseamnă că regele face orice vrea.

    CorectRegele făcea singur legile și conducea administrația și armata, dar era ținut de legile și obiceiurile regatului, de privilegiile provinciilor și orașelor, de funcțiile cumpărate și de bani.

  • GreșitLudovic al XIV-lea a fost ghilotinat în timpul Revoluției franceze.

    CorectLudovic al XIV-lea a murit la Versailles, în 1715. Ghilotinat, în 1793, a fost Ludovic al XVI-lea, ajuns rege în 1774.

Verifică-te

Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. Ce înseamnă „monarhie de drept divin”?

    Răspuns

    c) Regele susține că puterea lui vine de la Dumnezeu și că răspunde numai în fața lui. „De drept divin” arată de unde spune regele că are puterea: de la Dumnezeu. Regele rămâne om, iar legile le face el, nu Biserica.

  2. Cine erau intendenții?

    Răspuns

    b) Funcționari numiți de rege și trimiși în provincii. Intendentul era omul regelui în provincie: numit de el și rechemat de el. Judecătorii își cumpărau funcția și nu puteau fi înlocuiți; de aceea regele a avut nevoie de intendenți.

  3. Ce a hotărât Edictul de la Fontainebleau, din 1685?

    Răspuns

    c) A revocat Edictul de la Nantes și a interzis cultul protestant. Dreptul de cult îl dăduse Edictul de la Nantes, în 1598. Edictul de la Fontainebleau l-a retras, după 87 de ani.

  4. Era o vină pentru unii (…) să nu-și facă din curte locuința obișnuită, pentru alții să vină rar, și o dizgrație sigură pentru cine nu venea niciodată (…). Despre cei care se arătau rar: „E un om pe care nu-l văd niciodată”; iar aceste hotărâri erau fără întoarcere.

    Ducele de Saint-Simon, Memorii, despre Ludovic al XIV-lea la Versailles; traducere de lucru după ediția A. Chéruel, Paris, Hachette, 1857, vol. 12, cap. 19

    Ce mijloc de a-i ține în ascultare pe nobili arată fragmentul?

    Răspuns

    b) Regele dădea favoruri numai celor pe care îi vedea la curte. Cine lipsea de la curte cădea în dizgrație: nu mai primea nimic. Nobilul care voia o funcție sau o pensie trebuia să fie văzut de rege.

  5. Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.

    Răspuns

    Ordinea în timp:

    1. Ludovic al XIV-lea ajunge rege, copil fiind (1643)
    2. Începe Fronda (1648)
    3. Moare Mazarin, iar regele anunță că va guverna singur (1661)
    4. Curtea și guvernul se mută la Versailles (1682)
    5. Ludovic al XIV-lea revocă Edictul de la Nantes (1685)
    6. Moare Ludovic al XIV-lea (1715)

    Regele-copil (1643) trece prin Frondă (1648), guvernează singur din 1661, mută curtea la Versailles (1682), revocă edictul (1685) și moare în 1715.

  6. Împarte: ce întărea puterea regelui și ce o mărginea?

    Răspuns

    Întărea puterea regelui: Intendenții trimiși în provincii; Curtea de la Versailles și eticheta; Învățătura dreptului divin.

    Mărginea puterea regelui: Privilegiile provinciilor și ale orașelor; Funcțiile de judecător cumpărate și moștenite; Lipsa banilor din vistierie.

    Curtea, intendenții și dreptul divin erau uneltele regelui. Privilegiile, funcțiile cumpărate și datoriile erau piedicile de care se lovea.

  7. Un coleg scrie: „Ludovic al XIV-lea a spus «Statul sunt eu», deci în Franța regele făcea orice voia.” Arată, în trei-patru propoziții, cele două greșeli din această frază.

    Un răspuns bun

    Prima greșeală este citatul: nicio sursă din vremea lui Ludovic al XIV-lea nu consemnează fraza, iar jurnalul ședinței din 13 aprilie 1655 nu o are; ea apare tipărită în 1791. A doua greșeală este concluzia: regele absolut făcea singur legile, dar puterea lui era mărginită de parlamente, de privilegiile provinciilor, de funcțiile cumpărate și de lipsa banilor. Bossuet însuși scria că regele dă socoteală lui Dumnezeu și că guvernarea absolută nu este una după bunul-plac.

    O frază vestită nu este o dovadă, iar „absolut” nu înseamnă „fără margini”.

Termeni

absolutism
Fel de guvernare în care regele ține singur toată puterea: face legile, judecă în ultimă instanță și conduce administrația și armata. Cuvântul a apărut mai târziu, pe la 1800.
monarhie de drept divin
Monarhie în care regele susține că puterea lui vine de la Dumnezeu și că răspunde pentru ea numai în fața lui Dumnezeu.
Fronda
Răscoala din 1648–1653 a judecătorilor Parlamentului din Paris și apoi a marilor nobili împotriva guvernării lui Mazarin, în copilăria lui Ludovic al XIV-lea.
etichetă
Regulile care hotărau, la curte, cine are voie să se apropie de rege, când și în ce ordine.
mercantilism
Ideea că puterea unui stat stă în aurul și argintul pe care le are; de aceea statul sprijină manufacturile și exportul și pune taxe vamale pe mărfurile străine.
intendent
Funcționar numit de rege și trimis într-o provincie, unde supraveghea judecătorii, ordinea și strângerea impozitelor.
hughenoți
Protestanții (calvinii) din Franța.
privilegiu
Drept deosebit al unei provincii, al unui oraș sau al unui grup de oameni, de pildă scutirea de un impozit. Cuvântul vine din latină și înseamnă „lege aparte”.
Surse și legătura cu programa

Din programă: TC 6.4 „Statul sunt Eu! Absolutismul monarhic”; SS 6.4 „Statul sunt Eu! Absolutismul monarhic”; FIL 6.4 „Statul sunt Eu! Absolutismul monarhic”. Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2.