O naștere și trei morți: leul, 1867–2005

Capitolul

c.1600 – 1867

Talerul-leu

27,68 g de argint 750‰

Regulamentul

1831 / 1832, leul socoată

Romanatul

1860–1864, oprit de Poartă

Pe la 1600, prin Țara Românească și Moldova circulau peste o sută de feluri de monede: taleri turcești, galbeni ungurești și austrieci, zloți, carboave rusești, țechini venețieni. Printre ele, talerul-leu olandez — leeuwendaalder — cu un leu rampant gravat pe revers: 27,68 de grame de argint 750‰, bătut pentru negoțul lumii, ajuns până în târgurile noastre. Oamenii i-au spus scurt: leu.

Numele a rămas și după ce moneda a plecat. Regulamentele Organice din 1831 (Țara Românească) și 1832 (Moldova) au făcut din «leu» o socoată: ducatul de aur prețuia 31 de lei și 20 de parale, iar sfanțul austriac de argint, 2 lei și 10 parale. Leul exista în catastife cu decenii înainte să existe în buzunare.

Alexandru Ioan Cuza a vrut să-l bată: românul sau romanatul, după modelul francului francez, cu un împrumut de 60 de milioane de franci și monetăria Parisului. Proiectele s-au ținut lanț — 1860, 1861, 1864 — și tot lanț au căzut: Poarta nu primea monedă proprie de la un vasal, iar Napoleon al III-lea n-a vrut ceartă cu turcii. O probă de cinci sutimi, bătută la Paris în 1864, n-a circulat niciodată.

O sută de români pe un bou.

Ion Heliade Rădulescu și Dionisie Pop Marțian: de ce nu merge numele «român»

Între timp: La Paris, Franța, Belgia, Italia, Elveția și Luxemburg întemeiază în 1865 Uniunea Monetară Latină, intrată în vigoare la 1 august 1866.

Capitolul

1867 – 1914

Legea

22 aprilie 1867, Monitorul nr. 89

Leul

5 g argint sau 0,3226 g aur

Cursul

1 leu = 1 franc, 1882–1914

Legea pentru înființarea noului sistem monetar, votată de Adunare la 29 martie, de Senat la 14 aprilie și publicată în Monitorul nr. 89 din 22 aprilie 1867, a tăiat nodul: un leu însemna 5 grame de argint de 835‰ sau 0,3226 grame de aur de 900‰, împărțit în 100 de bani. Numele «leu» i se atribuie lui Cezar Bolliac, iar «bani», lui Cristian Tell. Primele monede — 1, 2, 5 și 10 bani de bronz — s-au bătut în Anglia, în 1867; pe cea de un ban scria «banu».

Au urmat polul de aur de 20 de lei (1868, doar 200 de bucăți — probă), Monetăria Statului (3 martie 1870), argintul de 50 de bani («băncuțe»), 1 leu și 2 lei, biletele ipotecare din legea de la 12 iunie 1877 — primii bani de hârtie, pentru Războiul de Independență — și Banca Națională, prin legea din 17 aprilie 1880 (29 aprilie pe stil nou), cu un capital de 30 de milioane de lei. Golurile le-a umplut aurul străin: napoleonul de 20 de franci mergea drept 20 de lei, lira turcească, 22,70, imperialul rus, 20,60, iar suveranul englez, 25,22.

Leul a stat lipit de franc mai bine de treizeci de ani: între 1882 și 1914, un franc s-a schimbat la București pe 1,000 până la 1,018 lei. Aurul pieței costa însă mai mult decât aurul legii — agio —, așa că monedele de aur s-au ascuns în sipete, iar legea din 1890, aplicată din 1892, a trecut leul la aur singur (BNR se împotrivise). Era «leul aur»: cel mai puternic din istoria lui.

Diferența dintre cele două valori, numită agio, a dus la tezaurizarea monedelor de aur.

Stoenescu și colab. (BNR), OeNB 2008 (traducere)

Tot atunci, un leu se cerea și pentru Ateneu: «Dați un leu pentru Ateneu!» — campania, cu socotelile ei, e povestită de vecini.

Între timp: La București, palatul BNR se ridică între 1884 și 1889, după planurile francezilor Galleron și Cassien-Bernard.

Capitolul

1914 – 1947

Pâinea

0,27 → 10,00 lei (1914–1929)

Dolarul

167,20 lei, 7 februarie 1929

Tiparnița

×2.099, 1935–1947

Războiul a rupt ancora: baterea monedei a încetat în 1914, convertibilitatea s-a suspendat în 1917, aurul BNR a plecat la Moscova în 1916–1917 și n-a mai venit, iar unificarea monetară din 1920 — coroane, ruble, lei de ocupație — a costat 7.079.000.000 de lei. Pâinea de la București a urcat de la 27 de bani în 1914 la 3 lei în 1922 și la 10,08 lei în 1926; prețurile cu amănuntul crescuseră de aproape 40 de ori.

Stabilizarea din februarie 1929 a înghețat prăbușirea: noul leu prețuia 10 miligrame de aur — de 32,26 ori mai puțin decât în 1890 —, iar dolarul s-a fixat la 167,20 de lei (7 februarie 1929). A urmat criza, cu pâinea ieftinită la 7,30 lei în 1938, apoi devalorizarea din noiembrie 1936: kilogramul de aur a sărit de la 111.111,11 la 153.333,33 de lei, iar stocul BNR, de la 11,2 la 15,46 miliarde.

Al Doilea Război Mondial a dus inflația pe culmi: pâinea, 46 de lei în 1944 și 20.000 de lei în iulie 1947; moneda de 100.000 de lei (1946) și bancnota de 5.000.000 de lei (25 iunie 1947) — cele mai mari nominaluri din istoria României. Masa banilor crescuse de 2.099 de ori față de 1935, iar traiul ajunsese la un sfert din 1938. Leul de hârtie își trăia ultimele săptămâni.

Leul românesc devenea astfel cea mai slabă monedă din Europa.

Simona-Elena Bălan, despre stabilizarea din februarie 1929

Ce-a urmat la 15 august 1947 — marea stabilizare, 20.000 la 1 — e mecanismul povestit, rând cu rând, de vecini.

Între timp: La Paris, Uniunea Monetară Latină se autodizolvă la 1 ianuarie 1927.

Capitolul

1947 – 2005

1952

20–400 la 1, 28 ianuarie

1993

inflație 256,1%

2005

10.000 la 1, 1 iulie

Leul stabilizat n-a apucat cinci ani: la 28 ianuarie 1952, o nouă reformă l-a preschimbat în ritmuri de la 20 la 400 la 1, după felul banilor — numerar, depozite, datorii — tot fără veste. Au urmat monedele și bancnotele cu stema RPR, apoi, din 1966, cu numele Republicii Socialiste România; din 1975, mărunțișul s-a bătut în aluminiu. Între 1970 și 1989, cursul era hotărât prin lege, iar valuta la particulari era infracțiune: până la 10 ani de închisoare.

După 1989, prețurile au luat-o razna: zahărul, 20 de lei kilogramul în 1989, ajunsese 500 de lei în 1993, anul cu inflație de 256,1%. Au curs emisiunile — 50.000 de lei în 1996, 100.000 în 1998, bancnota-polimer de 2.000 de lei a eclipsei din 11 august 1999 (prima din Europa) — și zerourile: în septembrie 2003, un euro trecea de 40.000 de lei, iar leul era, o vreme, cea mai slabă unitate monetară din lume.

La 1 iulie 2005, Legea 348 din 14 iulie 2004 a tăiat patru zerouri: 10.000 de lei vechi pentru un leu nou (RON). Prețurile s-au afișat dublu de la 1 martie 2005 până la 30 iunie 2006, vechile bancnote au mai circulat până la 31 decembrie 2006, iar monedele, până la 31 decembrie 2005. Leul revenise între monedele normale ale Europei — dar limba n-a uitat: și în 2020, o sută de lei tot «un milion» se chema.

În România, un kilogram de zahăr care costa 20 de lei în 1989 costă acum 500 de lei.

Washington Monthly, decembrie 1993 (traducere)

Între timp: La Bruxelles, România intră în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.