La 44 de km de Marea Neagră, Dunărea mai are 290 de km de parcurs

#De ce nu se varsă Dunărea în mare la Constanța?

Pentru că îi stă în cale podișul Dobrogei. Autoritatea apelor din România descrie astfel cursul fluviului: în aval de Silistra, colinele Dobrogei obligă Dunărea să-și schimbe orientarea de la est la nord, descriind „o curbă foarte mare”; orientarea aceasta „se menține până în dreptul localității Galați”, unde cursul „se îndreaptă brusc spre est”. Imediat sub Cernavodă, pe tronsonul acesta spre nord, fluviul e cel mai aproape de mare: 44 de km în linie dreaptă până la țărm. Administrația Canalelor Navigabile o spune într-o frază: cu circa 300 de km înainte de vărsare, fluviul „se apropie la 60 km de coasta Mării Negre, de-a lungul unei linii drepte care traversează platoul regiunii Dobrogea”. Constanța e puțin mai departe: măsurată între centrele celor două orașe, de la Cernavodă la Constanța, distanța este de 53 de km.

Constanța, azi oraș de un sfert de milion de oameni, stă la celălalt capăt al acestei linii, pe o mică peninsulă stâncoasă. Cea mai mare parte din ce a legat-o apoi de fluviu a fost o încercare de a trece mărfurile Dunării peste podiș, fără ocolul lung prin deltă: o cale ferată, un pod, un canal. Cele trei valuri de pe podiș, numite Valul lui Traian, țin de o poveste mai veche, a unor fortificații ai căror constructori se mai discută. Derulează harta ca să vezi cum apare fiecare element sau mută tu anul, de pe bara de jos.

#A construit Traian Valul lui Traian?

Probabil că nu, și în niciun caz pe tot. Numele acoperă trei valuri diferite, între Cernavodă și Constanța. Valul mic de pământ are 61 de km, cu șanțul pe latura de sud; valul mare de pământ are 54 de km, cu șanțuri pe ambele laturi, cel de nord lat de 12 metri și adânc de peste patru metri; valul de piatră are 59 de km, cu șanțul spre nord și 26 de fortificații de-a lungul lui.

Ordinea lor se vede din locurile unde se întâlnesc. Pe circa patru kilometri, în vest, valul mare a fost ridicat peste cel mic, deci e mai nou; între Castelu și Poarta Albă, valul de piatră îl taie pe cel mare, deci e și mai nou. Săpăturile de la Făclia din 2011 și 2012, făcute înaintea autostrăzii A2, au găsit pe valul mare ceramică din secolul al IX-lea din belșug. Valul de piatră a fost datat multă vreme după o inscripție chirilică din 943 găsită în apropiere; istoricul Florin Curta notează că a fost scoasă la iveală în 1950 de deținuții care săpau primul canal, în împrejurări pe care le numește „destul de dubioase”. Valul mic, cel mai vechi, nu are încă o dată.

Dacă cei care le-au ridicat au fost bizantinii sau Primul Țarat Bulgar, care au stăpânit pe rând ținutul în acele secole, încă se discută. Numele împăratului fusese legat de valuri cu mult înainte să sape cineva în ele: L’Illustration publica această vedere în 1854.

#Când a ajuns calea ferată la Constanța?

La 4 octombrie 1860, cu 18 ani înainte ca orașul să fie al României. Guvernul otoman dăduse în 1857 unei companii britanice, Danube and Black Sea Railway, o concesiune pe 99 de ani pentru o linie despre care promotorii ei spuneau că va avea „mai puțin de patruzeci de mile”. Argumentul era chiar distanța de peste podiș. Altfel, grânele de pe Dunărea de Jos coborau prin deltă și ieșeau la Sulina, unde întârzierile erau obișnuite. Cernavodă, raportau în 1856 inginerii britanici trimiși să cerceteze locul, se afla aproape de centrul comerțului cu cereale de pe Dunăre.

Linia avea circa 65 de km; printre constructorii ei se număra inginerul John Trevor Barkley. A fost prima cale ferată a statului otoman în provinciile lui europene, dar nu prima de pe teritoriul României de azi: în Banat, pe atunci austriac, se deschisese o linie în 1854.

Pe vechiul drum, cele două puncte erau la trei sute de mile unul de altul. Călătorii care iau trenul economisesc astfel două sute șaizeci de mile, evitând totodată numeroasele primejdii ale navigației pe Dunăre și întârzierile atât de obișnuite la gura Sulinei.

Küstendje era atunci un loc mic și ponosit. Un autor grec îl socotea în 1859 la cel mult 3.000 de locuitori. După ce Tratatul de la Berlin a dat României nordul Dobrogei, în 1878, statul român a cumpărat calea ferată în 1882, a construit podul de la Cernavodă ca s-o lege de București, în 1895, și a făcut din vechea radă un port modern între 1896 și 1909. La recensământul din 1930, orașul avea 59.164 de locuitori.

#Cine a săpat Canalul Dunăre–Marea Neagră și câți au murit?

Canalul a fost săpat de două ori. Prima încercare a fost hotărâtă în ședința Biroului Politic al CC al PMR din 25 mai 1949, pe un traseu fixat de topometri și geologi sovietici: pe valea Carasu, de la Cernavodă la Poarta Albă, apoi spre nord, „prin dealul Nazarcea spre Năvodari”, până la mare, la Capul Midia, în total 65–70 de km. Ideea ar fi venit de la Stalin, potrivit memoriilor lui Gheorghe Gaston Marin, citate în Raportul final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din 2006.

Canalul are, în cuvintele raportului, „un loc aparte pe harta Gulagului românesc”. Raportul enumeră coloniile de muncă de la Cernavodă, Saligny, Km 5, Km 31, Poarta Albă, Galeș, Noua Culme, Tașaul, Peninsula și Capul Midia. Numerele pe care le preia de la istoricul Marian Cojoc cresc de la 6.400 de deținuți în septembrie 1949 la 20.768 de deținuți în noiembrie 1952, când aceștia ajunseseră la 82,5% din muncitorii de la Canal. Alt capitol al aceluiași raport dă o estimare minimală de 40.000–60.000 de deținuți „în fiecare moment”; cele două serii de numere nu au fost puse de acord.

Nimeni nu știe câți au murit. Datele oficiale ale Ministerului de Interne din 1968 înregistrează 656 de decese, dar colonelul Ilie Bădică, șeful Unităților de Muncă, a declarat că, din dispoziția conducerii ministerului, „multă vreme decesele nu au fost anunțate la Sfatul Popular”. Comisia scrie că „numărul deținuților politici morți în coloniile de la Canal poate fi estimat la câteva mii”. La 18 iulie 1953, la patru luni după moartea lui Stalin, lucrările au fost oprite.

Construcția a reînceput în 1975–1976, tot pe valea Carasu, dar mai departe spre Agigea, la sud de Constanța, iar canalul s-a deschis la 26 mai 1984: 64,4 km lungime, 90 de metri lățime și șapte metri adâncime, cu ecluze duble la Cernavodă și la Agigea. A doua oară, munca a venit din alte părți: întreprinderi civile de construcții, Brigada Hidrotehnică a armatei, ai cărei militari în termen au ajuns la 9.500 în perioada de vârf, potrivit istoricei Ana-Olivia Șerban, și elevi și studenți trimiși la practică obligatorie. Munca forțată nu a dispărut: în 1977, cinci tineri au fost condamnați la muncă în coloniile de la Canal. Ramura nordică a urmat în octombrie 1987, de la Poarta Albă la Midia Năvodari, cam pe același teren ca prima încercare. Lungimea ei apare în surse oriunde între 26,6 și 34,6 km, după punctul până la care e măsurată; Administrația Canalelor Navigabile dă ea însăși 27,5 km.

Canalul are o pagină a lui: Canalul săpat de două ori.

#Constanța și drumul peste podiș: cronologie

1. sec. al VI-lea î.Hr.Coloniști din Milet întemeiază Tomisul pe peninsula unde se află astăzi Constanța veche.
2. 8 d.Hr.Augustus îl exilează pe Ovidiu la Tomis, unde poetul își petrece restul vieții.
3. sec. IX–XPeste podiș se ridică valul mare de pământ, apoi valul de piatră. Valul mic de pământ, cel mai vechi, nu are încă o dată. Toate trei poartă astăzi numele de Valul lui Traian.
4. sec. al X-leaManualul unui împărat bizantin numește orașul Constantia, popas pe drumul pe mare de la gurile Dunării spre sud.
5. 1857O companie britanică primește concesiunea pe 99 de ani a unei căi ferate de la Dunăre la Küstendje.
6. 1860Calea ferată se deschide la 4 octombrie: circa 40 de mile, față de vreo 300 de mile pe fluviu și pe mare.
7. 1878Tratatul de la Berlin dă României nordul Dobrogei, cu Küstendje cu tot.
8. 1882Statul român cumpără calea ferată.
9. 1895La 14/26 septembrie se deschide traversarea feroviară Fetești–Cernavodă. Podurile și viaductele ei însumează 4.088 de metri, cel mai lung complex de poduri din Europa continentală al vremii, după istoricul G. M. Croitoru.
10. 1896La 16 octombrie încep lucrările la portul modern.
11. 1909Carol I inaugurează portul și prima dintre cele patru magazii de cereale, la 27 septembrie (pe stil vechi).
12. 1930Recensământul numără 59.164 de locuitori în Constanța.
13. 1949La 25 mai, Biroul Politic al PMR hotărăște săparea unui canal de la Cernavodă la mare. Deținuții sunt 19% din muncitorii de la Canal în septembrie 1949, 44% în mai 1951 și 82,5% în noiembrie 1952.
14. 1950Deținuții care sapă canalul scot la iveală o piatră cu o inscripție chirilică din 943, folosită apoi la datarea valului de piatră.
15. 1953La 18 iulie, lucrările sunt oprite. Bilanțul oficial întocmit mai târziu: 656 de decese; comisia prezidențială din 2006 estimează la „câteva mii” numărul deținuților politici morți.
16. 1975–1976Lucrările se reiau, pe un traseu nou, care ajunge la mare la Agigea, la sud de Constanța.
17. 1984La 26 mai se deschide Canalul Dunăre–Marea Neagră: 64,4 km, două ecluze.
18. 1987La sfârșitul lui octombrie se deschide ramura nordică, spre Midia Năvodari, aproximativ pe traseul canalului din 1949.
19. 2023Cu Ucraina destinație pentru 51% din mărfurile transportate, potrivit comunicatului administrației, canalele transportă 23,4 milioane de tone, cel mai mult din seria începută în 1990 și mai puțin de o treime din cât era proiectat să ducă doar canalul principal.