Geamia Azizyie din Tulcea: doi ani pe același zid, 1863 și 1865

Când a fost construită geamia Azizyie, în 1863 sau în 1865?

Pe strada Independenței la numărul 2, în centrul Tulcei, stă o clădire albă, pătrată, cu două rânduri de ferestre arcuite și un minaret subțire lipit de zid. Este geamia Azizyie, numită după sultanul Abdulaziz, în a cărui domnie a fost ridicată. Lângă ușă, o placă albă spune, în turcă și română, că geamia a fost construită în perioada sultanului Abdulaziz: 1865.

Lista monumentelor istorice a României spune alt an: 1863. Rândul 493 din listă trece «Moscheea Azizyie», municipiul Tulcea, strada Independenței 2, datare 1863, cod TL-II-m-A-05984, categoria A. Iar Semavi Eyice, istoricul care a descris geamia în enciclopedia islamică de la Istanbul, nu dă niciun an: din nume și din arhitectură, scrie el, clădirea ține de anii de domnie ai sultanului Abdulaziz, 1861–1876.

Trei rânduri, trei datări, un singur zid. Sursele deschise aici nu dau baza documentară a anului: nici firman deschis, nici act de danie deschis. Eyice notează că, arhitectural, clădirea nu are nicio podoabă. Așa că niciun an nu e ales: cele trei datări se așază pe zid, pe rând, și se măsoară ce se poate măsura.

Actele dau ani diferiți, iar pricina nepotrivirii nu e lămurită. Placa e o tăbliță albă, modernă, cu text românesc fără diacritice — iar 1865 e și anul din pagina muftiatului, arhivată în 2013 și 2017. Lista e un act administrativ din 2010, care trece anul fără să-i arate izvorul. Cărturarul scrie în 1991 și datează după stil, nu după hârtie. Trei feluri de a ști, trei răspunsuri.

1863 și 1865 nu se împacă între ei; datarea după domnie, 1861–1876, îi încape pe amândoi. Iar vorba cărturarului întâlnește o măsură pe zid: «cam 20 de metri» a scris el; 19,1 metri dă conturul deschis al clădirii, cu diferența tipărită alături.

Cum arăta Tulcea când s-a ridicat geamia?

Tulcea era pe atunci Tulça, schelă și târg la Dunăre, pe malul drept al Dunării, la intrarea în deltă. Dobrogea intrase în stăpânirea otomană în 1419; pe la 1530, schela și satul Tolçı numărau 167 de gospodării, 59 de burlaci, 13 văduve și 55 de gospodării venite din alte locuri și aflate temporar aici, plus două gospodării de romi — circa 1.500 de oameni în jurul schelei, cu un venit al schelei de 56.000 de aspri.

În 1621, sultanul Osman al II-lea, trecând prin Tulça spre campania din Polonia, a pus să se ridice aici o cetate, o geamie și o baie. În secolul al XVII-lea, Tulça a ajuns centru de kaza — de plasă otomană —, iar în 1657 Evliya Celebi a văzut târgul și a descris cetatea de pe malul Dunării. În secolul al XIX-lea, orașul a intrat, cu toată Dobrogea, în vilaietul Dunării al lui Midhat Pașa.

Când s-a ridicat geamia, Tulça era schelă și târg otoman pe drumul Dunării, iar geamia se ridica în plin oraș. Stăpânirea otomană asupra Dobrogei a ținut 459 de ani, din 1419 până în 1878 — iar geamia s-a ridicat cu 13 sau 15 ani înainte de hotar, după anul pe care îl numeri.

Prin hotărârile Congresului de la Berlin din 1878, Dobrogea de Nord a trecut la România, iar Tulça a ieșit de sub administrația otomană. O parte din musulmanii orașului au plecat atunci spre pământuri otomane. Geamia a rămas: în 1878 avea 13 ani după placă sau 15 după listă. În 1966, Eyice a găsit interiorul curat, cu covoarele așternute, dar cu geamurile sparte; în 1976, scrie Eyice, Ekrem Hakkı Ayverdi a găsit clădirea în stare foarte bună. Între cele două vederi, la zece ani una de alta, muftiatul așază o restaurare: 1970.

Azi, Tulcea e reședință de județ. În oraș se află și catedrala ortodoxă, și biserici armeană, rusă și catolică — înșiruirea e a articolului TULÇA, din aceeași enciclopedie. Din schela de pe la 1530 a rămas un oraș-port unde fluviul se desface spre deltă; din târgul otoman, între altele, zidul alb de pe Independenței 2.

Ce să privești când ajungi în fața geamiei

Geamia stă pe strada Independenței la numărul 2, în centrul Tulcei. Trei lucruri se văd din stradă, fără să intri — în ordinea în care le-a pus și plimbarea de mai sus.

Placa, lângă ușă

Tăblița albă, cu litere pictate, spune anul în două limbi: «AZİZİYE CAMİİ … 1865» sus, «GEAMIA AZIZIE … 1865» jos. Textul românesc n-are diacritice și scrie AZIZIE, fără Y. E datarea pe care o vezi primul — și datarea muftiatului.

Școala, la numărul 4

Casa de alături, cu două caturi și acoperiș de țiglă, e fosta școală turcească din listă: rândul 494, datare 1865, categoria B. În fotografie, minaretul geamiei se ridică chiar în spatele ei. Pe lângă geamie a funcționat o școală turcă — fraza e a istoriei orașului.

Minaretul, de jos în sus

Corpul subțire și alb, lipit de zidul din dreapta, cum îl descrie Eyice; balconul singur, cum îl dă Ülgen; parapetul de fier, coiful conic și semiluna, cum le arată fotografia de aproape. Anul zidului de azi nu e stabilit: 1897 e anul din carte al minaretului dărâmat refăcut atunci.

Iar dacă ții minte un an — al nașterii, al bunicii —, pune-l în chenarul de sus: ilustrația arată ce stabilesc actele pentru acel an, nu cum arăta zidul.

Zidul, citit la fața locului

Când ajungi pe Independenței 2, stai o clipă în fața zidului și citește-l în ordinea lui: placa de lângă ușă mai întâi, apoi ușa școlii de la numărul 4, apoi baza minaretului. Trei datări într-un singur zid de curte — 1865, 1865 și o refacere din 1897 care stă într-o carte. Iar dacă ai pierdut sau ai câștigat Tulcea în joc, întoarce-te la anul tău de sus: și acel an își are rândul lui în acte, cu data cu un an sau doi mai puțin lămurită.

Surse și felul lucrului

Cum s-a lucrat

1. Fiecare dată de pe zid vine dintr-un act deschis: lista monumentelor (rândurile 493–494), pagina muftiatului (arhivele din 2013 și 2017), articolul lui Eyice (1991) și fotografia plăcii (2018).
2. Numerele fără izvor deschis — grosimea zidului, numărul ferestrelor — au rămas însemnări de lucru și nu intră în nicio propoziție care afirmă ceva. Anul 1897 datează o refacere spusă de istoria târzie a orașului, citată ca atare — nu zidul de azi și nu din actul de arhivă al vremii.
3. Nicio inscripție de fondare nu e transcrisă în sursele deschise aici: un studiu din 2013 afirmă că geamia n-are inscripție de construire, iar placa de pe zid e o tăbliță modernă, bilingvă.
4. Măsurătoarea laturii vine din poligonul deschis al clădirii în OpenStreetMap, cu diferența tipărită alături; socoteala poate fi refăcută de oricine din aceleași date.
5. Lăcașul e istoric; Eyice scria în 1991 că e deschis cultului, Ülgen scria în 2013 la fel. Nimeni nu e descris și nimic nu e imaginat despre cei care se roagă aici.
6. Unde actele se contrazic, contradicția rămâne pe față: 1863 și 1865 stau alăturate până la capăt.

Acte

• Lista monumentelor istorice 2010, județul Tulcea: rândul 493 (geamia, 1863) și rândul 494 (fosta școală turcească, 1865).
• Muftiatul Cultului Musulman din România, «Geamia Sultanului Abdulaziz – Tulcea (1865)» — ctitorire de sultanul Abdulaziz, restaurare în 1970, minaret cu sprijinul Turciei (arhivă 2013–2017).
• Semavi Eyice, «AZİZİYE CAMİİ», TDV İslâm Ansiklopedisi, vol. 4, 1991, p. 347–348 — domnia 1861–1876, stil Tanzimat, latura de circa 20 m, vederea din 1966 și relatarea lui Ayverdi din 1976.
• Articolul TULÇA, aceeași enciclopedie — Tulcea otomană, 1419–1878, anul 1863 pentru geamie.

Imagini

• Placa de pe zid: Balkanique, 2018, CC BY-SA 4.0 (transcrierea e a autorului, din fotografie).
• Minaretul deasupra orașului: Colicaranica, CC BY-SA 4.0; geamia dinspre Dunăre: Jmabel, CC BY-SA 4.0; fațada: Biruitorul, CC0.
• Timbru: «TULCEA — Geamia Aziziye», 4,30 lei, România, 2014.

Licențele fotografiilor

• Minaretul deasupra orașului (Colicaranica), geamia dinspre Dunăre (Jmabel), placa de pe zid (Balkanique): CC BY-SA 4.0; decupate la subiect și convertite în WebP.
• Fațada dinspre stradă și școala (Biruitorul, Biruitorul): CC0, domeniu public; decupate la subiect — trecătorul și mașinile, scoase — și convertite în WebP.
• Minaretul de aproape (Dora Domsa): CC BY-SA 3.0 RO; decupat și convertit în WebP.
• Timbrul (scan Cekli829): domeniu public, autor Post of Romania; micșorat și convertit în WebP.

Mai departe: Enisala · Ada-Kaleh, insula scufundată · Evliya Celebi, care a văzut Tulça în 1657.