mariuscomper.uk English

Planul Borroczyn · București · 1852

Bucureștiul în 1852, ridicat din plan

Fiecare casă unde planul desenează clădiri, fiecare pom unde desenează un pom, râul în albia lui de atunci. Caută-ți strada sau taie imaginea în două: 1852 și azi.

Orașul, în cuvinte

Orașul din 1852, cât arată planul.

Orașul, în cuvinte

Cele douăsprezece opriri, în ordinea zborului. Fiecare spune de unde se știe ce spune.

Cum se citește orașul

  • Desenat pe planunde stau casele, pomii, râul, zidurile negre; fiecare casă în parte, înălțimea și acoperișul sunt presupuse
  • Stă și aziclădirile care există și acum, colorate: bisericile, hanul lui Manuc, Hanul cu Tei, Hanul Gabroveni, palatele Suțu și Știrbei (ultimele trei, mult schimbate de atunci)
  • Dispărutclădirile desenate cu negru, care nu mai sunt: numai var, fără ornament
  • Aziclădirile de acum, deschise la culoare și fără detalii, și albia de acum a Dâmboviței, o linie albastră

1 Desenat pe plan

Dealul Mitropoliei: de aici a fost măsurat orașul

Panorama Bucureștiului fotografiată de Carol Popp de Szathmari în 1864, din zona Filaret, spre nord.
Panorama Bucureștiului fotografiată de Carol Popp de Szathmari în 1864, din zona Filaret, spre nord. Carol Szathmari, 1864 · Public domain · Wikimedia Commons

Planul din 1852 se numește pe sine „ridikat”, adică măsurat pe teren. Echipa maiorului Borroczyn lucrase între 1844 și 1846 și nivelase tot orașul pornind de la o singură piatră: lespedea din mijlocul porții de intrare spre Mitropolie.

Nota H a planului dă înălțimea ei: 409 palme, 7 degete și 9 linii deasupra Mării Negre, cam 80 de metri. De aici terenul coboară spre nord, spre râu și spre târg.

Surse

2 Desenat pe plan

Dâmbovița care cotea prin oraș

Pe plan, râul intră prin vest pe la morile Cotrocenilor și iese prin est, spre Vitan, după 16,4 kilometri de bucle. Linia dreaptă dintre cele două capete are 8,5 kilometri: apa făcea aproape dublul drumului.

Albia e desenată cu două linii subțiri, iar morile stau chiar pe ea. Canalul de azi a fost săpat între 1880 și 1883, după proiectul lui Grigore Cerchez. Trage mânerul spre „azi” ca să vezi unde curge acum, printre clădirile de azi.

Surse

3 Stă și azi

Curtea Veche și târgul din jurul ei

Aici planul e cel mai negru: case lipite una de alta, prăvălii, hanuri. Biserica Curții Vechi, din 1558–1559, e cea mai veche din oraș rămasă în forma ei; stă și azi.

Cinci ani înainte de ediția din 1852, focul din 23 martie 1847 arsese tocmai centrul acesta: 1.850 de clădiri, după bilanțul oficial, între care 1.142 de prăvălii și 10 hanuri. Planul arată orașul refăcut.

Surse

4 Dispărut, ridicat din plan

Hanurile, desenate cu negru

Curtea hanului lui Manuc în 1841, după Michel Bouquet. Hanul stă și azi.
Curtea hanului lui Manuc în 1841, după Michel Bouquet. Hanul stă și azi. Michel Bouquet, 1841 · Public domain · Wikimedia Commons

Nota I a planului spune că bisericile, mănăstirile și casele publice sunt însemnate cu negru. Hanurile mari apar așa: inele groase de ziduri în jurul unei curți.

Niciunul dintre cele din jurul Curții Vechi nu mai stă în forma de atunci. Hanul Șerban Vodă a fost dărâmat în 1883; pe locul lui e palatul vechi al Băncii Naționale. Hanul Constantin Vodă, peste drum de unde e azi Palatul CEC, a fost demolat după 1852. Aici sunt ridicate din plan, fără ornamente: var simplu, cât arată desenul.

Surse

5 Stă și azi

Colțea și Sfântul Sava, la marginea târgului

Biserica Colțea, din 1695–1702, stă și azi lângă spitalul cu același nume. Mănăstirea Sfântul Sava, vecină, unde funcționase școala domnească, a fost dărâmată în 1869.

Între biserică și Palatul Suțu se ridica Turnul Colței, zidit în 1714–1715 (după alte surse, 1709–1714) și dărâmat începând cu 3 august 1888. Pentru înălțimea lui din 1852 nu s-a găsit o măsurătoare; aici e o estimare după o gravură din 1842.

Clădirile care stau și azi sunt colorate: tencuială, cărămidă, tablă. Cele dispărute sunt numai var.

Surse

6 Desenat pe plan

Grădina publică, încă din bălți

Planul scrie „Grădina publică” peste un loc cu bălți, desenate cu linii de mal una în alta. Lucrările lui Wilhelm Meyer începuseră în 1846; grădina Cișmigiu a fost inaugurată oficial în 1860.

Surse

7 Dispărut, ridicat din plan

Dealul Mihai Vodă

Podul Calicilor fotografiat de Ludwig Angerer în 1856, patru ani după plan: acoperișuri joase, curți și pomi.
Podul Calicilor fotografiat de Ludwig Angerer în 1856, patru ani după plan: acoperișuri joase, curți și pomi. Ludwig Angerer, 1856 · Public domain · Wikimedia Commons

Mănăstirea stătea pe un deal, iar planul desenează panta cu hașuri. Cotele din 1846 arată curtea ei la vreo 8 metri deasupra luncii.

În 1985 biserica a fost mutată 289 de metri și coborâtă 6,2 metri, iar dealul a fost nivelat pentru Centrul Civic. Trage mânerul spre „azi”: terenul coboară acolo unde fusese dealul.

Surse

8 Desenat pe plan

Curtea Arsă, pe Dealul Spirii

Bucureștiul văzut de la Curtea Arsă, în 1841: litografie de Eugène Cicéri după Michel Bouquet. E orașul de dinaintea focului din 1847, privit din locul acestei opriri.
Bucureștiul văzut de la Curtea Arsă, în 1841: litografie de Eugène Cicéri după Michel Bouquet. E orașul de dinaintea focului din 1847, privit din locul acestei opriri. Eugène Ciceri / Michel Bouquet, 1841 · Public domain · Wikimedia Commons

Planul scrie „Kurtea Arsă” peste un loc gol pe deal. Era Curtea Nouă a lui Alexandru Ipsilanti, arsă de tot în decembrie 1812.

Azi, pe o parte din el sunt Grădinile Senatului, lângă Palatul Parlamentului.

Surse

9 Stă și azi

Podul Mogoșoaiei, spre nord

Ulița mare spre nord, Calea Victoriei de azi, se numea Podul Mogoșoaiei. Biserica Kretzulescu, din 1720–1722, stă și azi pe marginea ei.

Pe strada aceasta se poate merge pas cu pas, pe foaia planului din 1846, în altă pagină.

Surse

10 Desenat pe plan

Bucla de la Vlădica, printre livezi

Spre vest, orașul se rărește în livezi. Fiecare copac de aici stă unde planul desenează un pom. Râul face o buclă strânsă lângă biserica Sfântul Elefterie Vechi, din 1741–1744, care stă și azi.

Surse

11 Desenat pe plan

Morile și eleșteul lui Tirca

Bucureștii văzuți de la Filaret în 1868, acuarelă de Amedeo Preziosi.
Bucureștii văzuți de la Filaret în 1868, acuarelă de Amedeo Preziosi. Amedeo Preziosi, 1868 · Public domain · Wikimedia Commons

Spre sud-est, râul trece pe lângă mori pe care planul le scrie pe nume și pe lângă un eleșteu mare, „Eleșteul lui Tirca”. Un inventar publicat de Muzeul Bucureștiului numără 49 de mori pe Dâmbovița înainte de 1862, pe un tronson care trece și dincolo de oraș.

Surse

12 Desenat pe plan

De sus, orașul redevine plan

Privit de sus, tot ce e ridicat se întoarce în hârtia din care vine. Planul are cinci culori în legendă: roșu, verde, galben, negru și albastru, cele cinci „culori” în care era împărțit orașul. Pe copia scanată nu se mai vede niciuna.

La recensământul din 1859–1860, Bucureștiul avea 121.734 de locuitori și 23.459 de clădiri.

Surse

Cât de exactă e reconstituirea

Planul din 1852 are patru foi, scanate de Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”, o copie alb-negru. Foile au fost lipite cap la cap și așezate pe harta de azi după 26 de biserici care stau și azi pe același loc. Pusă pe rând deoparte, fiecare biserică iese la o distanță mediană de 19 metri de locul ei de azi; cea mai depărtată, la 64 de metri.

Casele sunt așezate automat acolo unde planul desenează clădiri: hașurate pentru casele particulare, negre pentru biserici, mănăstiri și clădiri publice, cum spun notele planului. Fiecare casă în parte, lungimea, înălțimea și acoperișul ei sunt presupuse; cele mai multe au un singur nivel. Câte case sunt ridicate depinde de cum sunt așezate, nu de o numărătoare a planului.

Clădirile negre de pe plan sunt ridicate din conturul lor, cu acoperiș în patru ape. Bisericile care stau și azi au lungimea și orientarea din OpenStreetMap, iar unde sunt publicate, dimensiunile, numărul de turle și pridvorul cu coloane; formele turlelor sunt schematice. Hanurile și palatele care stau și azi au conturul clădirii de azi. Turnul Colței e ridicat după gravura lui Doussault din 1842; înălțimea lui e presupusă. Copacii stau unde planul desenează pomi.

După focul din 1847, în centrul orașului („Ocolul I”, între palatul tronului de pe ulița Mogoșoaiei și palatul de sub Mitropolie) se puteau ridica doar case zidite, cu un cat sau două, acoperite cu olane sau tablă; la margini erau îngăduite șindrila și gardurile de uluci. Sursa nu dă perimetrul exact; aici, zona centrală e o aproximare între cele două palate. În ea, cele mai multe acoperișuri sunt de olane sau tablă; câteva case cu șindrilă sunt o alegere a reconstituirii, nu un fapt documentat. Recensământul din 1860 a găsit 1.327 de clădiri cu două niveluri și 58 cu trei, din vreo 23.400; proporțiile acestea, mai dese spre centru, au hotărât câte case cu etaj sunt ridicate aici.

Albia Dâmboviței e urmărită pe plan cu mâna, punct cu punct, pe toată lungimea ei. Lățimea apei e cea desenată, de vreo 8 metri. Nivelul apei e presupus.

Relieful vine din modelul Copernicus GLO-30, netezit, iar în centru, acolo unde au putut fi citite, din cotele planului din 1846. Dealurile Mitropoliei și Mihai Vodă sunt cele din cote; în rest, terenul e cel de azi.

Căutarea de stradă ia străzile de azi din OpenStreetMap și citește planul din 1852 într-un cerc de vreo 20 de metri în jurul mijlocului străzii: case, clădiri desenate cu negru, grădini, loc gol sau albia râului. Semnele de pe clădirile dispărute vin din paginile despre hanurile și bisericile Bucureștiului de pe acest site, cu anii și cu ce se află azi pe locul lor; ele stau unde e locul de azi, care poate fi la câteva zeci de metri de desenul din plan.

Gardurile stau pe liniile planului care despart curțile și grădinile de uliță: de scânduri (uluci) la margini și de zid în centru, cum cereau regulile de după focul din 1847; fiecare gard în parte e presupus. Numele străzilor de azi vin din OpenStreetMap.

Clădirile de azi vin din OpenStreetMap. Au înălțimea din hartă acolo unde e trecută (înălțime sau număr de etaje, la vreo 7.600 de clădiri); la celelalte, înălțimea e presupusă după suprafață. Bisericile care stau și azi sunt cele colorate, nu cele din hartă.

Lumina e a unei seri de sfârșit de vară, cu soarele jos spre vest-nord-vest; e aleasă, nu calculată pentru o zi anume. Fumul din hornuri e o ilustrație.

Surse

Planul și notele lui sunt sursa principală. Datele despre clădiri, hanuri și râu vin din lucrările de mai jos.