Capitolul 8 · Catedrale, regi și ciumăLecția 8.11SS · FIL Pentru științe sociale și filologie · în plus față de profilul tău
Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii
De la un beilic la Constantinopol: expansiunea otomană
Cum a ajuns un mic principat din Anatolia stăpânul Balcanilor în 150 de ani?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 8
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
- Maroc. Între 1325 și 1354, învățatul Ibn Battuta, din Tanger, a străbătut aproape 120.000 km prin trei continente; a trecut și prin Anatolia primilor otomani. sursa
- Ținuturile germane. În 1455, la Mainz, Johannes Gutenberg a terminat de tipărit Biblia cu 42 de rânduri, cea mai vestită dintre primele cărți tipărite cu litere mobile în Europa. sursa
Înainte să citești: tu ce crezi?
În 1396, la Nicopole, o mare oaste de cruciați a luptat cu sultanul Bayezid I. De partea cui a luptat oastea creștină a Serbiei?
Vezi răspunsul
De partea sultanului. După bătălia de la Kosovo (1389), Serbia a ajuns vasală a otomanilor: își păstra principele, plătea tribut și trimitea oaste. La Nicopole, călăreții lui Ștefan Lazarević au lovit steagul regelui Ungariei și au hotărât lupta; în 1402, la Ankara, sârbii au luptat tot pentru Bayezid. Hotarul dintre tabere nu a fost mereu hotarul dintre religii.
În septembrie 1396, lângă cetatea Nicopole, pe Dunăre, un băiat bavarez de 16 ani, Johann Schiltberger, a fost luat prizonier de oastea sultanului. A doua zi a scăpat de moarte fiindcă nu avea încă 20 de ani. A rămas rob peste treizeci de ani, întâi la sultanul otoman, apoi la Timur Lenk, și s-a întors acasă în 1427. Ce a povestit este una dintre puținele mărturii ale unui om care a fost de față.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
Un beilic la hotarul BizanțuluiCe s-a întâmplat
Pe la 1300, Anatolia era împărțită între mai multe beilicuri, mici principate conduse de căpetenii turce. Unul dintre ele, în nord-vest, la hotarul Imperiului Bizantin, era al lui Osman (mort în 1324). De la numele lui vine cel al dinastiei și al statului: otomanii. În 1302, Osman i-a învins pe bizantini la Bapheus. Fiul lui, Orhan (1324–1362), a luat în 1326 orașul Bursa și a făcut din el capitală. Bătălia din 1302: cronicarul bizantin Pachymeres, contemporan. Cronicile otomane despre Osman sunt scrise la peste un secol după el.
Trecerea în Europa și oastea sultanuluiCe s-a întâmplat
În martie 1354, un cutremur a dărâmat cetatea Gallipoli, de pe malul european al strâmtorii Dardanele, iar oamenii lui Orhan s-au așezat în ea. De acolo, otomanii au înaintat în Tracia. Murad I (1362–1389) a luat în anii 1360 Adrianopolul (Edirne), unde și-a făcut palat. Conducătorul otomanilor purta titlul de sultan.
Sub Murad I a luat ființă corpul ienicerilor (în turcă, yeniçeri, „oaste nouă”): pedestrași plătiți, care îl păzeau pe sultan și erau gata de luptă oricând. La început erau tineri luați prizonieri în război. Mai târziu au fost strânși printr-un bir în copii, numit devșirme: băieți din familiile creștine ale imperiului erau luați, trecuți la islam și crescuți pentru oaste sau pentru slujbe la curte. Spahiii erau călăreți care primeau venitul unei bucăți de pământ, numită timar, în schimbul slujbei la oaste.
La 15 iunie 1389, la Kosovo (Kosovopolje, „Câmpia Mierlei”), oastea lui Murad I s-a luptat cu cea a cneazului sârb Lazăr, în care se aflau și bosnieci, albanezi și bulgari. Amândoi conducătorii au murit. Serbia a ajuns vasală a otomanilor. Cum a murit Murad I nu se știe sigur: izvoarele sârbe și otomane, cele mai multe târzii, spun lucruri diferite.
Pentru curioși
Devșirme este descris de izvoarele creștine ca o mare durere a familiilor. Pentru unii dintre băieți a fost și drumul spre cele mai înalte slujbe ale imperiului. Amândouă lucrurile sunt adevărate.
Ienicerii au fost desființați în 1826, de sultanul Mahmud al II-lea.
Bayezid Fulgerul: Nicopole și AnkaraCe s-a întâmplat
Fiul lui Murad, Bayezid I (1389–1402), poreclit Yıldırım, „Fulgerul”, pentru iuțeala campaniilor lui, a ocupat Bulgaria în 1393 și a împresurat Constantinopolul. Regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, a strâns o cruciadă, cu cavaleri din Burgundia și Franța. La 25 septembrie 1396, la Nicopole (azi Nikopol, în Bulgaria), cruciații au fost zdrobiți. Johann Schiltberger, prins în luptă la 16 ani; și-a spus povestea după întoarcerea din 1427, la peste treizeci de ani de la fapte.
Bayezid a fost oprit din răsărit. La 28 iulie 1402, lângă Ankara, a fost învins și luat prizonier de Timur Lenk, stăpânul Asiei Centrale, și a murit în captivitate, în 1403. Fiii lui s-au luptat între ei unsprezece ani, până când Mehmed I (1413–1421) a adunat statul la loc.
Pentru curioși
Bătălia de la Nicopole este cunoscută din amândouă taberele: din scrisoarea de biruință (fetihname) a sultanului și din cronici otomane, pe de o parte, din povestirile celor scăpați, ca Schiltberger, pe de alta.
Schiltberger povestește că, a doua zi după luptă, Bayezid, mâniat de mulțimea morților lui, a pus să fie uciși prizonierii, până când sfetnicii l-au rugat în genunchi să se oprească. Tot el pune începutul campaniei în 1394: după treizeci de ani, ținea minte scena, dar greșea anul.
De la Varna la ConstantinopolCe s-a întâmplat
Murad al II-lea (1421–1444 și 1446–1451) a învins la Varna, la 10 noiembrie 1444, o nouă cruciadă, condusă de regele Ungariei și al Poloniei, Vladislav, și de Iancu de Hunedoara, voievodul Transilvaniei, pe atunci în Regatul Ungariei. În 1448 a învins din nou o oaste creștină, la Kosovo.
Fiul lui, Mehmed al II-lea (1451–1481), a cucerit și a jefuit Constantinopolul la 29 mai 1453; zidurile le-a spart cu tunuri mari, turnate anume pentru ele. Mii de locuitori au fost uciși sau luați robi, cum povestește grecul Kritovoulos. Imperiul Bizantin a încetat să existe, iar orașul a devenit capitala Imperiului Otoman. Înaintarea a avut și opriri: în 1456, oastea otomană nu a putut lua Belgradul. Kritovoulos din Imbros, grec în slujba sultanului, scrie în anii 1460, la cel mult 14 ani după cucerire.
De ce au înaintat atât de repedeDe ce
Otomanii au găsit în Balcani state mici și dezbinate: Imperiul Bizantin abia mai stăpânea capitala, iar Serbia se rupsese în principate după moartea țarului Ștefan Dușan. De cealaltă parte stătea o oaste plătită, cu ieniceri gata oricând de luptă, pe când cruciații se adunau greu și se certau pentru întâietate.
A contat și felul în care sultanii au legat de ei țările învinse. Un principe care se supunea își păstra de multe ori tronul, ca vasal: plătea în fiecare an tribut și trimitea oaste la chemarea sultanului. Era o înțelegere politică: țara cumpăra pacea și își păstra conducătorul și rânduielile. De aceea, în oștile otomane au luptat și creștini, iar împotriva lor s-au aliat de mai multe ori principi de credințe diferite. Explicație a istoricilor, din compararea oștilor și a tratatelor; exemplul vasalilor sârbi este în enciclopedia TDV.
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Călătoriile și robia lui Johann Schiltberger, capitolul 1
Atunci a venit ducele Valahiei [Mircea] și i-a cerut regelui îngăduința să cerceteze oastea dușmană. Regele i-a îngăduit, iar el a luat o mie de oameni (…) și i-a spus regelui că (…) a văzut douăzeci de steaguri și că sub fiecare steag erau zece mii de oameni (…).
Ducele Valahiei a cerut să fie el cel dintâi care atacă, iar regele s-ar fi învoit bucuros. Când a auzit ducele Burgundiei, n-a vrut să lase această cinste altcuiva, pentru că venise de departe, cu șase mii de oameni (…). Și-a adunat oamenii, a atacat dușmanul și a răzbit prin două rânduri de oști; când a ajuns la al treilea, (…) s-a văzut înconjurat (…) și a fost luat prizonier.
Ce poate dovedi Arată cum și-a amintit un om din oastea cruciată pricina înfrângerii: neînțelegerea dintre căpetenii pentru cinstea de a ataca primul. Dovedește și că domnul Țării Românești era în tabăra regelui Sigismund.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi numerele: douăzeci de steaguri a câte zece mii de oameni ar însemna o oaste de două sute de mii, cum nu se putea hrăni atunci. Schiltberger avea 16 ani, nu era la sfatul căpeteniilor și povestește după treizeci de ani. „Ducele Burgundiei” este Ioan de Nevers, fiul ducelui: Schiltberger îi dă titlul pe care l-a purtat abia din 1404. Lipsește glasul celeilalte tabere: cronica otomană a lui Așîkpașazade a fost încheiată abia în 1484, la aproape 90 de ani după luptă.
Cerințe
Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)
Numiți doi conducători din tabăra regelui, precizați în sursa A. (4 puncte)
Menționați, din sursa A, două informații referitoare la ducele Valahiei. (6 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Formulați un punct de vedere referitor la încrederea pe care o merită numerele din sursa A și susțineți-l cu o informație din sursă. (5 puncte)
Citirea unei hărți
Cum citești harta „Înaintarea otomană, 1326–1456”
Titlul și data hărții
Titlul spune ce arată harta și pentru ce ani: înaintarea otomană de la luarea orașului Bursa (1326) până la asediul Belgradului (1456). Tot ce este după 1456 nu se caută pe ea.
Legenda
Legenda are un singur semn: crucea, pentru bătălie. Punctele sunt orașe. Lângă fiecare nume stă anul, iar linia cu „200 km” dă scara.
Trei repere
Trei repere: o mare, Marea Egee, cu strâmtorile Dardanele și Bosfor; un fluviu, Dunărea; un oraș, Constantinopolul, pe Bosfor. Bursa este la sud de Marea Marmara, în Asia; Adrianopolul, la nord-vest de ea, în Europa.
Ce se schimbă
Ce se schimbă: anii cresc dinspre Asia spre Europa. Bursa (1326) este în Anatolia; Gallipoli (1354) și Adrianopol (anii 1360) sunt dincolo de strâmtori; Constantinopolul este luat abia în 1453. Bătăliile se înșiră spre nord-vest: Kosovo 1389, Nicopole 1396, Varna 1444, Belgrad 1456; una singură este în Asia, Ankara 1402.
O propoziție despre hartă
Harta arată că, între 1326 și 1456, otomanii au trecut din nord-vestul Anatoliei în Europa și au înaintat până la Dunăre, iar în 1453 au cucerit Constantinopolul.
Mircea cel Bătrân
Țara Românească între sultan și regele Ungariei
Mircea cel Bătrân, domn al Țării Românești (1386–1418), a stăpânit o vreme și Dobrogea. După ce oamenii lui au lovit o tabără otomană, Bayezid I a intrat în țară. Lupta numită „de la Rovine” este datată diferit: analele sârbești dau 10 octombrie 1394, iar alți istorici, 17 mai 1395. Nici urmarea nu este povestită la fel: istoricul Alexandru Madgearu socotește că Mircea a câștigat lupta, iar enciclopedia turcă TDV, că otomanii au fost mai tari. Sigur este că Mircea a pierdut o vreme tronul în fața lui Vlad, sprijinit de otomani, și că la 7 martie 1395, la Brașov, s-a aliat cu Sigismund, regele Ungariei.
În 1396, Mircea a fost la Nicopole. În 1417 a primit stăpânirea mai înaltă a sultanului Mehmed I, iar Dobrogea a intrat sub cârmuire otomană, pentru vreo 460 de ani. În Dobrogea trăiesc și azi turci și tătari, alături de români.
Pe scurt
- Statul otoman a pornit pe la 1300 dintr-un beilic din nord-vestul Anatoliei, condus de Osman; Orhan a luat Bursa (1326), iar în 1354 otomanii au trecut în Europa, la Gallipoli.
- Sultanul avea o oaste plătită: ienicerii, pedestrași strânși mai târziu prin devșirme, și spahiii, călăreți răsplătiți cu venitul unui timar.
- La Kosovo (1389) au murit și sultanul Murad I, și cneazul sârb Lazăr, iar Serbia a ajuns vasală; la Nicopole (25 septembrie 1396), Bayezid I a zdrobit cruciada regelui Sigismund.
- La Ankara (1402), Bayezid I a fost învins și prins de Timur Lenk; statul otoman s-a refăcut abia după 1413.
- Murad al II-lea a învins cruciada de la Varna (1444), iar Mehmed al II-lea a cucerit și a jefuit Constantinopolul la 29 mai 1453; în 1456, otomanii au fost opriți la Belgrad.
- Țările care se supuneau rămâneau adesea vasale: își păstrau principele și plăteau tribut; în Țara Românească, Mircea cel Bătrân a luptat cu Bayezid I (Rovine, 1394 sau 1395) și a primit stăpânirea sultanului în 1417.
Greșeli frecvente
GreșitArab, musulman și turc înseamnă același lucru.
CorectSunt trei lucruri diferite. Otomanii erau turci, un popor venit din Asia Centrală; limba lor nu este araba. Musulman este cel care ține de religia islamului, oricare i-ar fi poporul: arab, turc, tătar, albanez sau altul.
GreșitÎn războaiele otomanilor au luptat mereu creștini împotriva musulmanilor.
CorectLa Nicopole (1396) și la Ankara (1402), oastea Serbiei creștine a luptat pentru sultan, ca vasală. La Ankara, Bayezid I a fost învins de un alt stăpân musulman, Timur Lenk.
GreșitO țară care plătea tribut era o provincie a Imperiului Otoman.
CorectTributul era o înțelegere: țara plătea în fiecare an o sumă și trimitea oaste, dar își păstra principele și rânduielile. O provincie era cârmuită de-a dreptul de oamenii sultanului.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Cine erau ienicerii?
Răspuns
b) Pedestrași plătiți ai sultanului, gata de luptă oricând. Ienicerii erau pedestrașii plătiți ai sultanului. Călăreții răsplătiți cu un timar erau spahiii.
Ce s-a întâmplat la Ankara, în 1402?
Răspuns
d) Bayezid I a fost învins și luat prizonier de Timur Lenk. La Ankara, Bayezid I a fost învins de Timur Lenk, venit din Asia Centrală. Cruciada a fost la Nicopole (1396), Murad I și Lazăr au murit la Kosovo (1389), iar Constantinopolul a căzut în 1453.
Ce însemna pentru o țară să plătească tribut sultanului?
Răspuns
a) Plătea în fiecare an o sumă și trimitea oaste, dar își păstra principele. Tributul era o înțelegere politică între sultan și un principe vasal: bani și oaste în schimbul păcii și al tronului. Trecerea la islam nu era cerută.
Apoi i-au luat pe tovarășii mei și le-au tăiat capetele, iar când mi-a venit rândul, fiul regelui m-a văzut și a poruncit să fiu lăsat în viață și am fost dus la ceilalți băieți, fiindcă nu era ucis nimeni sub douăzeci de ani, iar eu abia aveam șaisprezece.
De ce este mărturia lui Schiltberger prețioasă și totodată de citit cu grijă?
Răspuns
c) Este a unui om care a fost de față, dar care povestește după treizeci de ani. Schiltberger a fost acolo și spune ce i s-a întâmplat lui, ceea ce puține izvoare fac. Dar povestește după trei decenii, când anii și numerele se încurcă.
Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Orhan ia orașul Bursa (1326)
- Bătălia de la Kosovo, în care mor Murad I și cneazul Lazăr (1389)
- Bătălia de la Nicopole (1396)
- Timur Lenk îl învinge pe Bayezid I la Ankara (1402)
- Bătălia de la Varna (1444)
- Mehmed al II-lea cucerește Constantinopolul (1453)
Bursa (1326) ține de începuturi. Kosovo (1389), Nicopole (1396) și Ankara (1402) sunt în vremea lui Murad I și a lui Bayezid I. Varna (1444) și Constantinopol (1453) vin după refacerea statului.
Pentru otomani, a fost o izbândă sau o înfrângere?
Răspuns
Izbândă otomană: Nicopole, 1396; Varna, 1444; Constantinopol, 1453; Bapheus, 1302.
Înfrângere otomană: Ankara, 1402; Belgrad, 1456.
Expansiunea nu a fost un șir neîntrerupt de izbânzi: la Ankara, Bayezid I a fost prins de Timur Lenk, iar la Belgrad oastea lui Mehmed al II-lea a fost oprită.
Bătălia de la Rovine este datată fie 10 octombrie 1394, fie 17 mai 1395. Explică, în trei-patru propoziții, cum se poate ca un eveniment atât de cunoscut să nu aibă o dată sigură.
Un răspuns bun
Pentru Țara Românească a acelor ani aproape că nu există acte și cronici scrise pe loc. Data de 10 octombrie 1394 vine din anale sârbești, iar cea de 17 mai 1395 a fost socotită de istorici din alte izvoare, care vorbesc de o campanie a sultanului în primăvara lui 1395. Este cu putință să fi fost două campanii. Până nu apare un izvor nou, un istoric cinstit dă amândouă datele și spune de unde vine fiecare.
Răspunsul leagă nesiguranța de izvoare: puține, din afara țării și greu de împăcat.
Termeni
- beilic
- Mic principat turc din Anatolia, condus de un bei. Statul otoman a pornit dintr-un asemenea beilic.
- sultan
- Titlul purtat de conducătorul statului otoman.
- ieniceri
- Pedestrași plătiți ai sultanului (în turcă, yeniçeri, „oaste nouă”), corp întemeiat în secolul al XIV-lea și desființat în 1826.
- devșirme
- Strângerea de băieți din familiile creștine ale Imperiului Otoman, care erau trecuți la islam și crescuți pentru oaste sau pentru slujbe la curte.
- spahii
- Călăreți ai oștii otomane, răsplătiți cu venitul unei bucăți de pământ, numită timar.
- tribut
- Suma plătită în fiecare an sultanului de o țară vasală, care își păstra în schimb principele și rânduielile. În turcă, haraci.
- vasal
- Aici: principe care recunoaște stăpânirea mai înaltă a sultanului, îi plătește tribut și îi trimite oaste.
- cruciadă
- Război purtat cu binecuvântarea papei. Cele de la Nicopole (1396) și Varna (1444) au fost îndreptate împotriva otomanilor.
Surse și legătura cu programa
- The Bondage and Travels of Johann Schiltberger, a Native of Bavaria, in Europe, Asia, and Africa, 1396–1427, trad. J. Buchan Telfer, Londra, Hakluyt Society, 1879 (Project Gutenberg nr. 52569, prin Internet Archive) – sursa A (capitolul 1) și fragmentul despre prizonieri (capitolul 2); vârsta de 16 ani; anul 1394 pus greșit; robia la Bayezid și apoi la Timur; întoarcerea din 1427
- TDV İslâm Ansiklopedisi (Türkiye Diyanet Vakfı), articolul Niğbolu Savașı, de F. Emecen – 25 septembrie 1396; Jean de Nevers și cavalerii din Burgundia și Franța; Mircea în tabăra lui Sigismund; oastea vasalului sârb Ștefan Lazarević; scrisoarea de biruință și cronicile otomane
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Giovanni senza Paura, duca di Borgogna – conte de Nevers în 1396, prins de otomani și răscumpărat; duce al Burgundiei abia din 1404, după tatăl lui; nota 7 a lui Telfer îl identifică la fel
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Osman I – mort în 1324; Bapheus, 27 iulie 1302, după Pachymeres; Ibn Battuta îl pomenește
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Orhan – 1324–1362; Bursa, 1326; cutremurul din 1–2 martie 1354 și Gallipoli
- Store norske leksikon, articolul Det osmanske rikets historie – beilicurile Anatoliei; Bursa, capitală din 1326; Bayezid I (1389–1402); Mehmed I (1413–1421); Murad al II-lea (1421–1444, 1446–1451)
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Murad I – 1362–1389; înaintarea în Tracia; palatul de la Edirne (1369)
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Yeniçeri – începuturile corpului sub Murad I; tinerii prizonieri de război (pencik); sfârșitul din 1826
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Devșirme – băieți ai supușilor creștini luați în slujba statului, pentru oaste și curte; trecerea de la prizonieri la devșirme
- Treccani, Dizionario di Storia, articolul giannizzeri – yeniçeri, „trupe noi”; întemeiați în secolul al XIV-lea; desființați în 1826 de Mahmud al II-lea
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Timar, de H. İnalcık – timarul: venit dat unui călăreț în schimbul slujbei la oaste
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Kosova Savașları – 1389 și 1448; data de 15 iunie 1389; moartea lui Murad I în izvoare diferite; destrămarea Serbiei după Ștefan Dușan
- Store norske leksikon, articolul Kosovo polje – 15 iunie 1389; Lazăr și Murad I; bosnieci, albanezi și bulgari în oastea lui Lazăr
- Store norske leksikon, articolul Bayezit 1. – 1389–1402; porecla Yıldırım, „Fulgerul”; împresurarea Constantinopolului; mort în captivitate, martie 1403
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Ankara Savașı – 28 iulie 1402; prinderea lui Bayezid I; sârbii în oastea otomană; luptele dintre fiii sultanului
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Varna Muharebesi – 10 noiembrie 1444; regele Vladislav; Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei
- Store norske leksikon, articolul Mehmet 2. – 1451–1481; 29 mai 1453 și artileria; Belgrad, 1456; Serbia vasală și plătitoare de tribut
- Store norske leksikon, articolul Murat 2. – Varna 1444 și Kosovo 1448
- Store norske leksikon, articolul Ibn Battuta – călătoriile din 1325–1354, aproape 120.000 km; trecerea prin Anatolia
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Gutenberg, Johann – Biblia cu 42 de rânduri, terminată la Mainz în 1455
- A. Madgearu, The Ottoman Campaigns in Walachia, 1394–1395, Revista de Istorie Militară 3–4/2023 (rezumat, CEEOL) – Kosovo, 15 iunie 1389; Bulgaria, 1393; atacul lui Mircea asupra taberei de la Karınovası; Rovine, 10 octombrie 1394, după analele sârbești; Vlad; tratatul de la Brașov, 7 martie 1395
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Bayezid I – lupta de pe Argeș, 17 mai 1395; Vlad pus pe tron
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Eflak (Țara Românească) – Mircea (1386–1418); Rovine pusă în 1394, cu izbândă otomană; primirea stăpânirii otomane în 1417
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Dobruca – Mircea în Dobrogea din 1388; Dobrogea sub cârmuire otomană vreo 460 de ani
- Store norske leksikon, articolul Dobrudsja – români, bulgari, tătari și turci în Dobrogea de azi
- TDV İslâm Ansiklopedisi, articolul Âșıkpașazâde – cronica lui Așîkpașazade, încheiată în 1484
- Kritovoulos, Istoria lui Mehmed Cuceritorul, trad. C. T. Riggs (1954), fragmentele despre asediul din 1453 – De Re Militari – 29 mai 1453: jaful caselor și al bisericilor, oameni uciși și luați robi (§ 239); numerele, „după cum s-a spus”, în § 255
Din programă: SS 5.6 „Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii”; FIL 5.6 „Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii”. Competențe specifice urmărite: 1.1.