Capitolul 7 · Evul Mediu de zi cu ziLecția 7.1TC Pentru toate profilurile · în plus față de profilul tău
Societate, mentalități și viață cotidiană. Lumea urbană
Un jurământ leagă un om de altul: societatea medievală și ierarhia feudală
Ce își datorau unul altuia un senior și vasalul lui?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 7
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
- Japonia. În 1192, războinicul Minamoto Yoritomo a primit de la împărat titlul de shogun, care a devenit ereditar; de atunci, shogunii au condus țara, iar împăratul a rămas cu treburile cultului. sursa
- India. În 1206, comandantul turc Qutb ad-Din Aibak a întemeiat în nordul Indiei un sultanat de sine stătător, numit mai târziu sultanatul din Delhi. sursa
Înainte să citești: tu ce crezi?
În secolul al XIII-lea, cavalerul Jean de Toul ținea feude de la patru seniori. Ce făcea dacă doi dintre ei porneau la război unul împotriva celuilalt?
Vezi răspunsul
Scrisese dinainte. Jean de Toul se declară omul contesei și al contelui de Champagne, „păstrând” credința față de alți trei seniori: Enguerrand de Coucy, Jean d’Arcis și contele de Grandpré. Dacă acesta din urmă se războiește cu Champagne pentru o pricină a lui, Jean merge el însuși alături de contele de Grandpré și trimite în Champagne cavalerii datorați pentru feud. Un om cu patru seniori avea nevoie de un act ca să știe pentru cine luptă.
Joi, 7 aprilie 1127, la Bruges, în Flandra, nobilii veneau pe rând în fața noului conte, Wilhelm. Contele îl întreba pe fiecare dacă vrea să fie cu totul omul lui. „Vreau”, răspundea nobilul, își punea mâinile împreunate între mâinile contelui, iar cei doi se sărutau. Cu o lună înainte, contele dinainte, Carol cel Bun, fusese ucis chiar de vasalii lui.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
Senior, vasal, feudCe s-a întâmplat
În Europa de Apus, între secolele al IX-lea și al XIII-lea, un om puternic dădea unui războinic o moșie, numită feud. Cel care dădea pământul se numea senior (sau suzeran), iar cel care îl primea se numea vasal. Amândoi erau oameni liberi și, de obicei, nobili.
Legătura se făcea printr-o ceremonie în trei pași. Întâi venea omagiul: vasalul își punea mâinile între mâinile seniorului și se declara omul lui. Urma jurământul de credință, rostit pe moaștele sfinților. La sfârșit, seniorul îi întindea vasalului un obiect, de pildă o nuia, semn că îi dă feudul: era învestitura. Galbert din Bruges, martor al întâmplărilor din 1127, descrie omagiile primite de contele Wilhelm la 7 aprilie.
Pentru curioși
Cuvântul „feudalism” nu a fost folosit în Evul Mediu. L-au creat juriștii din secolul al XVI-lea, iar în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea a ajuns să numească tot ce însemna puterea nobililor asupra țăranilor.
Ce își datorau unul altuiaCe s-a întâmplat
Vasalul îi datora seniorului ajutor și sfat. Ajutorul era mai ales militar: vasalul venea la oaste când îl chema seniorul, iar obiceiul a coborât cu timpul slujba la 40 de zile pe an. Sfatul însemna să vină la curtea seniorului și să judece alături de el. În câteva împrejurări, vasalul dădea și bani: Magna Charta, din 1215, numește trei, răscumpărarea regelui căzut prizonier, ridicarea fiului său cel mare la rangul de cavaler și căsătoria fiicei sale celei mari.
Seniorul îi datora vasalului ocrotire și îi lăsa feudul. În 1020, episcopul Fulbert de Chartres îi scria ducelui Aquitaniei că seniorul trebuie să se poarte față de vasal la fel cum se poartă vasalul față de el; altfel, este de rea-credință. Scrisoarea lui Fulbert, episcop de Chartres, către ducele Wilhelm al Aquitaniei, din 1020.
La început, feudul se întorcea la senior când vasalul murea. Cu timpul a ajuns să fie moștenit. Pentru feudele mari, obiceiul se vede în 877, în capitularul de la Quierzy, care spune cine păzește comitatul unui conte mort până când regele hotărăște asupra fiului acestuia; pentru cele mici, regula a fost scrisă în 1037, de împăratul Conrad al II-lea. Capitularul de la Quierzy (877) și legea împăratului Conrad al II-lea (1037), texte oficiale ale vremii, cunoscute în cuprinsul lor
De la rege la cavaler: ierarhia feudalăCe s-a întâmplat
Un vasal putea avea, la rândul lui, vasali. Regele dădea feude ducilor și conților, aceștia baronilor, iar baronii cavalerilor. Așa se alcătuia ierarhia feudală: fiecare era vasalul celui de deasupra și seniorul celui de dedesubt. Seniorii își stăpâneau ținuturile din castele, iar un vasal puternic putea primi în feud chiar un castel, cu pământul și cu oamenii din jur.
Manualele rezumă regula din Franța într-o formulă: „Vasalul vasalului meu nu este vasalul meu”. Regele putea cere slujbă numai vasalilor lui, iar aceștia o cereau mai departe vasalilor lor. Ierarhia se desenează de obicei ca o piramidă, cu regele în vârf. Piramida este o schemă: același cavaler putea ține feude de la mai mulți seniori și le jura credință tuturor. În secolul al XIII-lea, cavalerul Jean de Toul avea patru seniori și a scris într-un act pe care dintre ei îl ajută el însuși la război și căruia îi trimite doar cavaleri. Actul de omagiu al lui Jean de Toul, din secolul al XIII-lea; formula cu „vasalul vasalului” este a manualelor.
În Anglia, regele Wilhelm Cuceritorul a scurtat lanțul. La 1 august 1086, la Salisbury, toți stăpânii de pământ de oarecare însemnătate, ai oricui ar fi fost vasali, i s-au închinat și i-au jurat credință împotriva tuturor celorlalți oameni. Cronica anglo-saxonă, la anul 1086; partea aceasta a fost scrisă la câțiva ani după fapte.
Cei care se roagă, cei care luptă, cei care muncescDe unde știm
Pe la 1025, episcopul Adalbero de Laon i-a scris regelui Franței, Robert al II-lea, un poem. Casa lui Dumnezeu, spune el, este împărțită în trei: unii se roagă, alții luptă, alții muncesc, iar cele trei părți nu pot fi despărțite, fiindcă fiecare lucrează pentru celelalte două. Sunt cele trei ordine: clerul, nobilii războinici și țăranii. Poemul arată cum credea un episcop că trebuie să fie rânduită lumea. Orășenii, negustorii și meșterii lipsesc din el. Adalbero, episcop de Laon din 977, poem către regele Robert al II-lea, scris pe la 1025.
Cei care munceau erau cei mai mulți și nu erau toți la fel. În 1086, oamenii regelui Angliei au trecut într-un registru capii de familie din fiecare sat. Numărați azi, sunt 278.786; dintre ei, 28.214 erau sclavi: unul din zece. Ceilalți erau mai ales țărani cu pământ mai mult sau mai puțin, legați de un stăpân, dar și oameni liberi. Niciunul dintre ei nu depunea omagiu: omagiul îi lega numai pe războinici. Totaluri numărate azi (Hull Domesday Project) în registrul din 1086, Domesday Book, păstrat la Arhivele Naționale din Kew, lângă Londra.
Imaginea capitolului, „Numără un sat”, aici ca instrument: douăsprezece sate englezești așa cum le descrie Domesday Book în 1086: capii de familie după starea lor, plugurile, morile și stăpânii din 1066 și 1086.

Aceleași date, ca tabel
| Satul (comitatul) | Capi de familie | Țărani dependenți | Țărani cu puțin pământ | Sclavi | Oameni liberi și preoți | Pluguri | Mori | Stăpânul din 1066 → cel din 1086 | Pe ce se sprijină |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Tehidy (Cornwall) | 68 | 25 | 30 | 13 | 0 | 17 | 0 | Ordwulf → contele Robert de Mortain | a scris cineva |
| Berry Pomeroy (Devon) | 78 | 45 | 17 | 16 | 0 | 21 | 0 | Alric → Ralph de Pomeroy | a scris cineva |
| Portbury (Somerset) | 50 | 20 | 17 | 13 | 0 | 18 | 2 | Godwin → episcopul Geoffrey de Coutances | a scris cineva |
| Badgeworth (Gloucestershire) | 51 | 20 | 14 | 17 | 0 | 30 | 1 | Alstan din Boscombe → William de Eu | a scris cineva |
| Upleadon (Herefordshire) | 51 | 32 | 13 | 6 | 0 | 34 | 1 | Edith, sora contelui Oda → Albert de Lorena | a scris cineva |
| Coventry (Warwickshire) | 69 | 50 | 12 | 7 | 0 | 23 | 1 | contesa Godiva → Nicholas arcașul, pentru rege | a scris cineva |
| Hook Norton (Oxfordshire) | 84 | 76 | 3 | 5 | 0 | 35 | 2 | trei frați → Robert d’Oilly | a scris cineva |
| Chatham (Kent) | 52 | 33 | 4 | 15 | 0 | 13 | 1 | contele Godwin → Robert Latimer | a scris cineva |
| Kirtling (Cambridgeshire) | 52 | 28 | 17 | 7 | 0 | 20 | 0 | contele Harold → contesa Judith | a scris cineva |
| Harrington (Northamptonshire) | 29 | 12 | 13 | 0 | 4 | 10 | 4 | Ulf → abația Grestain, din Normandia | a scris cineva |
| Carlton le Moorland (Lincolnshire) | 29 | 9 | 10 | nescriși | 10 | 7 | 0 | Morcar → Drogo de la Beuvrière | a scris cineva |
| Staveley (Derbyshire) | 29 | 21 | 7 | nescriși | 1 | 7 | 1 | Hakon → Hascoit Musard | a scris cineva |
| Ce se numără | Cât | Pe ce se sprijină |
|---|---|---|
| Registrul, în două volume, la Arhivele Naționale din Kew | E 31/2 și E 31/1 | s-a păstrat |
| Capi de familie scriși, adunați din toate însemnările | 278.786 | dedus de istorici |
| Dintre ei, sclavi | 28.214 (10,1 %) | dedus de istorici |
| Sclavi la 100 de capi de familie în Gloucestershire | 27,5 | dedus de istorici |
| Sclavi la 100 de capi de familie în Cornwall | 21,6 | dedus de istorici |
| Sclavi la 100 de capi de familie în Devon | 19,6 | dedus de istorici |
| Sclavi la 100 de capi de familie în Norfolk | 3,3 | dedus de istorici |
| Mori | 6.165 | dedus de istorici |
| Însemnări cu ambele nume în care stăpânul din 1086 are alt nume decât cel din 1066 | 11.197 din 12.783 (87,6 %) | dedus de istorici |
| Oameni, cu 4–5 într-o casă | 1,1–1,4 milioane | dedus de istorici |
| Sclavii din șase comitate din nord (Derbyshire, Huntingdonshire, Lincolnshire, Nottinghamshire, Rutland, Yorkshire) | nescriși | nu se știe sigur |
| Femeile, copiii și bătrânii din fiecare gospodărie. | nescriși | nu se știe sigur |
| Londra și Winchester, cele mai mari orașe ale regatului, lipsesc din registru. | nescriși | nu se știe sigur |
| Nordul îndepărtat: Northumberland, Durham și cea mai mare parte din Cumberland și Westmorland nu au fost anchetate. | nescriși | nu se știe sigur |
| Orășenii sunt numărați inegal: multe orașe apar doar cu case și taxe, nu cu locuitori. | nescriși | nu se știe sigur |
| Călugării, călugărițele, garnizoanele castelelor și casele marilor seniori nu sunt numărate ca gospodării. | nescriși | nu se știe sigur |
Date. Capii de familie, plugurile și morile din 12 sate, așa cum le scrie Domesday Book (1086), după baza de date Hull Domesday. Fiecare figură mare este un cap de familie scris în registru. Figurile mici, punctate și hașurate, sunt ceilalți oameni ai casei, pe care registrul îi lasă nescriși: istoricii socotesc 4–5 oameni într-o casă. Pe hartă, locul fiecărei așezări este cel identificat de editori, iar țărmul este cel de azi.
Surse și credite. Date: Domesday Book (1086), Hull Domesday Project — J.J.N. Palmer, George Slater și echipa, Universitatea din Hull; prin Open Domesday (Anna Powell-Smith) și realm-domesday. CC BY-NC-SA. Țărmuri: Natural Earth, domeniu public.
De ce pământ în schimbul credințeiDe ce
După Carol cel Mare, regii nu mai aveau nici bani, nici slujbași cu care să țină o oaste. Banii circulau puțin, iar pământul era singura avere adevărată. De aceea, un rege sau un conte care voia călăreți înarmați îi plătea cu pământ, iar călărețul, ca să păstreze pământul, îi rămânea credincios. Pentru că feudul a ajuns moștenit, vasalii mari au devenit aproape stăpâni în ținuturile lor, ceea ce a dus la fărâmițarea puterii regelui. Explicație a istoricilor (S. Carocci, Enciclopedia Treccani), din actele de feud și din capitulare.
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Omagiile făcute contelui Wilhelm al Flandrei (din cronica uciderii contelui Carol cel Bun)
Joi, șapte aprilie, i s-au făcut contelui din nou omagii (…). Mai întâi au făcut omagiul astfel: contele îl întreba pe fiecare dacă vrea să devină cu totul omul lui, iar acela răspundea: „Vreau”; apoi, cu mâinile împreunate, cuprinse de mâinile contelui, se legau unul de altul printr-un sărut. În al doilea rând, cel care făcuse omagiul își dădea credința (…) cu aceste cuvinte: „Făgăduiesc pe credința mea că de acum înainte voi fi credincios contelui Wilhelm și că îi voi păzi omagiul pe de-a-ntregul, împotriva tuturor, cu bună-credință și fără înșelăciune.” În al treilea rând, a jurat aceasta pe moaștele sfinților. Apoi, cu o nuia pe care o ținea în mână, contele le-a dat învestitura.
Ce poate dovedi Dovedește cum se făcea, la Bruges, în 1127, intrarea în vasalitate: întrebarea și răspunsul, mâinile împreunate, sărutul, făgăduiala de credință, jurământul pe moaște și învestitura cu nuiaua.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi singură că peste tot în Europa se proceda la fel și nici ce feude primea fiecare. Arată ceremonia văzută de un om din oraș, într-un an de criză, când un conte nou avea mare nevoie de credința nobililor.
Sursa B Scrisoare despre îndatoririle vasalului și ale seniorului
Cel care jură credință seniorului său trebuie să aibă mereu în minte aceste șase lucruri: nevătămat, sigur, cinstit, folositor, ușor, cu putință. (…) Nu este însă de ajuns să se ferească de rău, dacă nu face și binele. Rămâne deci ca (…) să-și sfătuiască și să-și ajute cu credință seniorul, dacă vrea să fie socotit vrednic de feudul său (…).
Și seniorul trebuie să se poarte la fel, în toate acestea, față de credinciosul său vasal. Iar dacă nu o face, va fi socotit, pe drept, de rea-credință.
Ce poate dovedi Arată ce credea un episcop învățat, în 1020, că își datorează cele două părți: vasalul sfat și ajutor, seniorul aceeași purtare față de vasal.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că seniorii și vasalii se purtau așa: este un sfat cerut de un duce și scris de un om al Bisericii, care spune cum ar trebui să fie.
Cerințe
Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)
Numiți ceremonia prin care, potrivit sursei A, un nobil devine „omul” contelui. (2 puncte)
Menționați, din sursa A, două informații referitoare la felul în care se făcea omagiul. (6 puncte)
Scrieți litera sursei care susține că și seniorul are îndatoriri față de vasal. (3 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Formulați un punct de vedere referitor la legătura dintre senior și vasal și susțineți-l cu o informație din sursa B. (5 puncte)
Analiză de sursă, pas cu pas
Cum citești scrisoarea lui Fulbert de Chartres
Ce fel de sursă este și de când?
Este o sursă scrisă, o scrisoare din anul 1020, deci din secolul al XI-lea. A fost scrisă chiar în vremea despre care vorbește.
Cine vorbește și cui?
Vorbește Fulbert, episcop de Chartres, deci un om al Bisericii. Îi răspunde ducelui Wilhelm al Aquitaniei, care îi ceruse să scrie despre jurământul de credință.
Ce spune?
Spune că vasalul nu trebuie să-i facă rău seniorului și că trebuie „să-și sfătuiască și să-și ajute cu credință seniorul”. Mai spune că „și seniorul trebuie să se poarte la fel” față de vasal.
Ce vrea să obțină?
Fulbert vrea să dea o regulă limpede într-o vreme de certuri între seniori și vasali: un duce puternic îl întreabă ce poate cere de la oamenii lui. Răspunsul îi leagă pe amândoi.
Ce nu poate dovedi singură?
Scrisoarea nu poate dovedi că vasalii și seniorii se purtau așa. Este o normă: spune cum ar trebui să fie. Pentru ce se întâmpla cu adevărat este nevoie de alte surse, de pildă de cronica lui Galbert, în care un conte este ucis de vasalii lui.
Colomeea, 1485
Ștefan cel Mare, vasal al regelui Poloniei
În 1484, otomanii au cucerit Chilia și Cetatea Albă, porturile Moldovei. Ștefan cel Mare a cerut ajutor regelui Poloniei, Cazimir al IV-lea. Regele a pus o condiție: domnul să vină el însuși și să depună jurământul de credință. În septembrie 1485, la Colomeea (azi Kolomîia, în Ucraina), Ștefan a depus jurământul și a devenit vasalul regelui.
Legătura urma regula din Apus: credință în schimbul ocrotirii. Oastea trimisă de rege a fost însă prea mică pentru a lua înapoi cele două cetăți. Jurământul nu a adus nici pace între cele două țări. Cazimir a murit în 1492, iar în 1497 fiul și urmașul lui, regele Ioan Albert, a intrat cu oastea în Moldova și a fost înfrânt de Ștefan în Codrii Cosminului.
Pe scurt
- În Europa de Apus, în secolele IX–XIII, un senior (suzeran) dădea unui vasal un feud, adică o moșie, în schimbul credinței și al slujbei cu arma.
- Legătura se făcea prin omagiu, jurământ de credință și învestitură; o asemenea ceremonie este descrisă la Bruges, la 7 aprilie 1127.
- Vasalul datora ajutor militar, sfat și, în câteva împrejurări, bani; seniorul datora ocrotire și feudul.
- Ierarhia feudală cobora de la rege la duci și conți, la baroni și la cavaleri; piramida este o schemă, fiindcă un cavaler putea avea mai mulți seniori.
- Pe la 1025, episcopul Adalbero de Laon a împărțit societatea în trei ordine: cei care se roagă, cei care luptă și cei care muncesc.
- Feudul a devenit ereditar: pentru feudele mari prin obicei, cum arată capitularul de la Quierzy (877), iar pentru cele mici prin legea lui Conrad al II-lea (1037); vasalii mari au ajuns aproape stăpâni în ținuturile lor.
Greșeli frecvente
GreșitSocietatea feudală era o piramidă în care fiecare om avea un singur stăpân.
CorectPiramida este o schemă de manual. Un cavaler putea ține feude de la mai mulți seniori: Jean de Toul avea patru și a scris într-un act pe care îl ajută în caz de război.
GreșitȚăranii erau vasalii seniorului.
CorectVasalul era un războinic liber, de obicei nobil, care primea un feud în schimbul slujbei cu arma. Țăranii lucrau pământul și nu depuneau omagiu.
Greșit„Cei care se roagă, cei care luptă, cei care muncesc” este o descriere exactă a societății medievale.
CorectEste ideea unui episcop, Adalbero de Laon, scrisă pe la 1025: arată cum credea el că trebuie rânduită lumea. Orășenii lipsesc, iar printre cei care munceau erau țărani dependenți, oameni liberi și sclavi.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Ce era un feud?
Răspuns
b) Moșia dată de senior vasalului în schimbul credinței și al slujbei. Feudul era pământul primit de vasal. Jurământul de credință și omagiul erau ceremonia, iar dările țăranilor țin de domeniu, nu de legătura dintre senior și vasal.
Cine depunea omagiu unui senior?
Răspuns
c) Un războinic liber, care devenea vasalul lui. Omagiul îi lega pe războinici: vasalul era un om liber, de obicei nobil. Țăranii lucrau pământul fără să depună omagiu.
Cine a scris, pe la 1025, că unii se roagă, alții luptă, iar alții muncesc?
Răspuns
d) Adalbero, episcop de Laon. Împărțirea în trei ordine vine din poemul lui Adalbero de Laon către regele Robert al II-lea. Fulbert a scris despre îndatoririle vasalului, iar Galbert a descris omagiile de la Bruges.
Eu, Jean de Toul, fac cunoscut că sunt omul doamnei (…), contesă de Troyes, și al fiului ei, Theobald, conte de Champagne, împotriva oricărei făpturi, vii sau moarte, păstrându-mi credința față de seniorul Enguerrand de Coucy, față de seniorul Jean d’Arcis și față de contele de Grandpré.
Ce arată actul despre ierarhia feudală?
Răspuns
a) Că un vasal putea avea mai mulți seniori în același timp. Jean de Toul este omul contesei și al contelui de Champagne și își păstrează credința față de alți trei seniori. Contesa de Troyes primește ea însăși omagiul.
Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Capitularul de la Quierzy, despre comitatele rămase fără conte (877 d.Hr.)
- Scrisoarea episcopului Fulbert de Chartres (1020 d.Hr.)
- Jurământul de la Salisbury, în fața lui Wilhelm Cuceritorul (1086 d.Hr.)
- Omagiile făcute contelui Wilhelm, la Bruges (1127 d.Hr.)
- Magna Charta numește cele trei ajutoare în bani (1215 d.Hr.)
Capitularul de la Quierzy (877) este cel mai vechi; urmează scrisoarea lui Fulbert (1020), jurământul de la Salisbury (1086), omagiile de la Bruges (1127) și Magna Charta (1215).
Pune în ordine pașii ceremoniei prin care un războinic devenea vasal.
Răspuns
Ordinea corectă:
- Seniorul îl întreabă dacă vrea să fie omul lui
- Vasalul își pune mâinile între mâinile seniorului
- Vasalul rostește jurământul de credință, pe moaște
- Seniorul îi dă învestitura, cu un obiect care înseamnă feudul
Omagiul (întrebarea și mâinile împreunate) vine primul, jurământul de credință al doilea, iar învestitura, prin care vasalul primește feudul, la sfârșit.
Explică, în trei-patru propoziții, de ce desenul piramidei feudale este o schemă. Folosește un exemplu.
Un răspuns bun
Piramida arată un lanț simplu: regele, apoi ducii și conții, baronii și cavalerii, fiecare cu un singur senior. Actele vremii arată legături mai încâlcite. Cavalerul Jean de Toul ținea feude de la patru seniori și a scris ce face dacă doi dintre ei se războiesc. În Anglia, în 1086, Wilhelm Cuceritorul a cerut jurământ de la toți stăpânii de pământ, peste capul seniorilor lor. Piramida ajută la ținut minte rangurile, dar legăturile adevărate difereau de la o țară la alta.
Un răspuns bun numește rangurile, apoi dă cel puțin un fapt care nu se potrivește cu schema.
Termeni
- senior
- Cel care dă un feud și primește omagiul; i se spune și suzeran. Îi datorează vasalului ocrotire.
- vasal
- Războinic liber care primește un feud de la un senior și îi datorează credință, ajutor militar și sfat.
- feud
- Moșia (uneori un venit sau o slujbă) dată de senior vasalului în schimbul credinței și al slujbei cu arma.
- omagiu
- Gestul prin care vasalul se declară omul seniorului, cu mâinile puse între mâinile acestuia.
- jurământ de credință
- Făgăduiala vasalului, rostită pe moaștele sfinților, că îi va fi credincios seniorului.
- învestitură
- Înmânarea unui obiect (la Bruges, în 1127, o nuia) prin care seniorul îi dă vasalului feudul.
- ierarhie feudală
- Lanțul de seniori și vasali, de la rege la duci și conți, baroni și cavaleri.
- cele trei ordine
- Împărțirea societății în cei care se roagă (clerul), cei care luptă (nobilii) și cei care muncesc (țăranii), scrisă de Adalbero de Laon pe la 1025.
Surse și legătura cu programa
- Galbert din Bruges, omagiile din 7 aprilie 1127, în „Fief Ceremonies” – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), după E. P. Cheyney, Translations and Reprints, IV/3, 1898 (ed. Pirenne, p. 89) – sursa A: ziua de joi, 7 aprilie; întrebarea, mâinile, sărutul, jurământul pe moaște, învestitura cu nuiaua
- Fulbert of Chartres: On Feudal Obligations, 1020 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), după E. P. Cheyney, Translations and Reprints, IV/3, 1898, p. 23–24 – sursa B: cele șase lucruri, sfat și ajutor, îndatorirea seniorului; anul 1020; ducele Wilhelm al Aquitaniei
- John of Toul’s Homage to the Count of Champagne – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), după Thatcher și McNeal, A Source Book for Mediaeval History, 1905, p. 364–365 – Jean de Toul: omul contesei și al contelui de Champagne, credința păstrată față de alți trei seniori, ce face în caz de război
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Feudalesimo – feudul ca pământ dat în schimbul credinței militare; ereditatea: Quierzy 877 (feude mari), Conrad al II-lea 1037 (feude mici)
- S. Gasparri, F. Simoni, Antologia delle fonti altomedievali, IX, 5: capitularul de la Quierzy (877), cap. 9–10, text latin cu introducere (Reti Medievali, Universitatea din Napoli) – capitularul rânduiește paza comitatului unui conte mort până la hotărârea regelui; nu instituie moștenirea, ci arată un obicei
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Vassallaggio – vasalitatea ca legătură între doi oameni liberi; senior (suzerain); ajutor și sfat; mâinile împreunate
- S. Carocci, Feudalesimo, în Enciclopedia dei ragazzi (Treccani) – pământul ca plată a războinicilor, puținătatea banilor, vasali cu mai mulți seniori, castelul dat în feud, cuvântul „feudalism” creat în secolul al XVI-lea
- Larousse, Encyclopédie, articolele Féodalité și Vassalité – ajutor și sfat; slujba militară redusă de obicei la 40 de zile; lanțul de vasali; vasali cu mai mulți seniori
- Magna Charta, 1215, articolul 12 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham) – cele trei ajutoare în bani: răscumpărarea regelui, cavaleria fiului cel mare, căsătoria fiicei celei mari
- The Anglo-Saxon Chronicle, anul 1086 (trad. J. Ingram) – Avalon Project, Yale Law School – jurământul de la Salisbury (Sarum), de Lammas (1 august) 1086: toți stăpânii de pământ jură credință regelui
- Adalbéron de Laon, Poème au roi Robert, traducere franceză cu notiță despre autor (lirenligne.net) – „unii se roagă, alții luptă, ceilalți muncesc”; casa lui Dumnezeu împărțită în trei; episcop de Laon din 977
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Shōgun – Minamoto Yoritomo, shogun din 1192, titlu ereditar
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Delhi – Qutb ad-din Aibek, cuceritorul orașului Delhi, și sultanatul de sine stătător din 1206
- M. Borg, Good men gone bad? Resistance to monastic reform in the tenth and eleventh centuries, Early Medieval Europe 29/3 (2021), rezumat (Universitatea din Lund) – Adalbero de Laon (c. 950–1031), autorul poemului Carmen ad Rotbertum regem
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Carlo il Buono, conte di Fiandra – Carol cel Bun, conte al Flandrei (1119–1127), ucis de vasali la Bruges; sărbătorit la 2 martie
- Domesday Book (1086), Hull Domesday Project (J. J. N. Palmer, G. Slater și echipa, Universitatea din Hull), prin Open Domesday – 278.786 de capi de familie scriși în registru, dintre care 28.214 sclavi (unul din zece)
- The National Archives (Regatul Unit), ghidul Domesday Book – registrul din 1086, poruncit de Wilhelm Cuceritorul la Crăciunul 1085; manuscrisul se păstrează la Kew
- E. Fischer, Bătălia din Codrii Cosminului, București, 1904 – condiția pusă de poloni (jurământul în persoană); jurământul de la Colomeea, septembrie 1485
- Radio România Internațional, The Battle of Codrii Cosminului (interviu cu istoricul Liviu Cîmpeanu), 2024 – pierderea Chiliei și a Cetății Albe în 1484, jurământul de vasalitate din septembrie 1485, ajutorul neîndestulător, lupta din 1497; campania regelui Ioan Albert (Jan Olbracht) și înfrângerea lui în Codrii Cosminului, 1497
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Giovanni Alberto re di Polonia – Ioan Albert, fiul lui Cazimir al IV-lea, rege al Poloniei din 1492
Din programă: TC 5.1 „Societate, mentalități și viață cotidiană. Lumea urbană”; SS 5.1 „Societate, mentalități și viață cotidiană. Lumea urbană”; FIL 5.1 „Societate, mentalități și viață cotidiană. Lumea urbană”. Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2.