Istorie IX

Capitolul 1 · Laboratorul istorieiLecția 1.5FIL Numai pentru filologie · în plus față de profilul tău

Surse istorice

Aceeași sursă, alt înțeles: interpretare și contextualizare

PreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.3500 î.Hr.1000 î.Hr.1 d.Hr.10001725// înainte de 3500 î.Hr., scara este comprimatăPreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.1000 î.Hr.10003500 î.Hr.1 d.Hr.1725// înainte de 3500 î.Hr.,scara este comprimată
c. 514–425 î.Hr. · Antichitate

Ce poți afla despre geți de la un grec care nu le-a vorbit limba?

Mâine am testzece întrebări din capitolul 1

În același timp, în altă parte
  • Persia (Iran). Regele Darius I (pe la 521–485 î.Hr.) pune să se sape în stânca de la Behistun povestea urcării sale pe tron, în trei limbi: este vocea lui, fără niciun povestitor grec. sursa
  • China. În 479 î.Hr., după tradiție, moare la Qufu învățătorul Kong, numit în Europa Confucius; Herodot era atunci copil. sursa

Înainte să citești: tu ce crezi?

Herodot scrie că geții erau „cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”. Ce spune, în aceeași frază, că li s-a întâmplat când regele persan Darius a ajuns la ei?

Vezi răspunsul

Au fost robiți pe dată. Fraza întreagă spune că geții s-au împotrivit, au fost înfrânți îndată și au urmat apoi armata persană. Lauda vine la sfârșit, legată de rest printr-un simplu „fiind”: Herodot nu scrie nici „deși”, nici „fiindcă”. Jumătatea de frază citată de obicei singură sună a victorie; fraza întreagă povestește o înfrângere.

Pe la 514 î.Hr., regele persan Darius trece cu armata din Asia în Europa, împotriva sciților. Înainte de Dunăre dă peste geți, îi înfrânge și merge mai departe. Geții nu au lăsat niciun rând scris despre acea zi. Tot ce se spune despre ea vine dintr-o pagină a lui Herodot, un grec născut la vreo treizeci de ani după expediție, care nu spune nicăieri că ar fi ajuns la ei.

Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.

Cine scrie, ce fel de carte, pentru cineCe s-a întâmplat

A interpreta o sursă înseamnă a spune ce înțeles are, ținând seama de patru lucruri. Autorul: Herodot, grec din Halicarnas, în Asia Mică, născut pe la 484 î.Hr. și mort pe la 425 î.Hr. Genul: o lucrare numită Istorii, cuvânt care însemna „cercetări”; autorul strânge ce a văzut și ce i s-a povestit. Publicul: grecii, care voiau să afle despre neamurile din jurul lor. Intenția, spusă chiar în prima frază a cărții: amintirea faptelor să nu fie ștearsă de timp, iar faptele mari ale grecilor și ale celorlalte neamuri să nu rămână fără faimă. Herodot însuși, în prima frază a cărții I a Istoriilor, scrisă în secolul al V-lea î.Hr.

A contextualiza o sursă înseamnă a o așeza în lumea celui care a făcut-o: ce putea ști, de la cine, cu ce măsură judeca.

Ce spune sursa și ce arată fără să vreaDe unde știm

Herodot spune limpede câteva lucruri: geții erau traci, locuiau înainte de Istru (Dunărea), s-au împotrivit lui Darius, au fost înfrânți și se credeau nemuritori, fiindcă socoteau că omul care piere se duce la Zalmoxis. Herodot s-a născut la vreo 30 de ani după expediție și scrie la 60–90 de ani după ea, din ce i-au povestit alții.

Fără să vrea, pagina arată mai mult despre greci decât despre geți. Arată de la cine a auzit autorul povestea despre Zalmoxis: „de la elenii care locuiesc la Hellespont și la Pont”, adică de la grecii din orașele de pe țărmul Mării Negre. Arată cum își lămureau acești greci o credință străină: spuneau că Zalmoxis fusese robul filosofului grec Pitagora și că de la el învățase tot. Arată și felul de a lucra al lui Herodot, care nu ia povestea de bună: scrie că nici nu o respinge, nici nu o crede prea mult și că, după el, Zalmoxis a trăit cu mulți ani înaintea lui Pitagora. Herodot, Istorii IV, 95–96: autorul spune el însuși, în secolul al V-lea î.Hr., de la cine are povestea și cât o crede.

Pentru curioși

Cuvântul grec pe care Herodot îl folosește pentru împotrivirea geților, agnomosyne, se poate traduce prin „îndărătnicie”, dar și prin „nechibzuință”. După cuvântul ales, geții apar ca oameni dârzi sau ca oameni fără minte. La fel, lauda este legată de frază printr-un participiu, „fiind”: traducătorii pun aici „deși” sau „fiindcă”, după cum înțeleg legătura, iar textul grec nu o hotărăște. Orice traducere este deja o interpretare; de aceea se spune mereu a cui este.

Herodot scrie numele „Salmoxis”; forma „Zalmoxis”, obișnuită în cărțile românești, apare la autori greci de mai târziu. Tot el spune că unii geți îi ziceau aceleiași ființe divine „Gebeleizis”.

O sursă părtinitoare rămâne folositoareDe ce

Herodot privește dinspre greci. Când îi numește pe geți „cei mai drepți”, îi măsoară cu ideea de dreptate a unui grec. O sursă care ține cu o parte nu se aruncă: i se schimbă întrebarea. La întrebarea „ce credeau geții?”, Herodot este un martor de mâna a doua, care repetă ce i-au spus alții. La întrebarea „ce credeau grecii despre geți în secolul al V-lea î.Hr.?”, este un martor de prima mână.

Coroborarea: două texte nu sunt mereu doi martoriDe unde știm

Geograful Strabon, mort pe la anul 24 d.Hr., povestește și el că Zalmoxis fusese robul lui Pitagora. Două texte spun deci același lucru, dar Strabon scrie la peste patru sute de ani după Herodot și începe cu „se spune”: repetă o poveste care umbla de mult printre greci. Un text care repetă o poveste mai veche nu este un al doilea martor. Strabon, Geografia VII, 3, 5, de la începutul secolului I d.Hr.: la peste 400 de ani după Herodot și la peste 500 după Darius.

Un martor care nu depinde de Herodot este istoricul atenian Tucidide, din același secol. El pomenește în treacăt, despre un război al tracilor, pe „geții de dincolo de muntele Haemus” (Balcanii), vecini cu sciții și, ca ei, arcași călări. Tucidide confirmă că geții existau și unde locuiau. Despre Zalmoxis nu spune nimic. Tucidide, Războiul peloponesiac II, 96; scrie în secolul al V-lea î.Hr., despre fapte din vremea lui.

Schemă: cine de la cine știe despre geți. Sus, hașurat, nu se știe sigur: geții, pe la 514 î.Hr., de la care nu a rămas niciun text. În stânga, un lanț: grecii de la Hellespont și de la Pont îi povestesc lui Herodot, în secolul al V-lea î.Hr.; Strabon, în secolul I d.Hr., cu linii lungi și scurte, a scris cineva mai târziu, repetă povestea după peste 400 de ani. În dreapta, separat: Tucidide, din același secol cu Herodot, martor care nu depinde de el. Schemă: cine de la cine știe despre geți. Sus, hașurat, nu se știe sigur: geții, pe la 514 î.Hr., de la care nu a rămas niciun text. În stânga, un lanț: grecii de la Hellespont și de la Pont îi povestesc lui Herodot, în secolul al V-lea î.Hr.; Strabon, în secolul I d.Hr., cu linii lungi și scurte, a scris cineva mai târziu, repetă povestea după peste 400 de ani. În dreapta, separat: Tucidide, din același secol cu Herodot, martor care nu depinde de el. Geții, pe la 514 î.Hr. niciun text al lor Grecii de la Hellespont și Pont îi povestesc Herodot secolul al V-lea î.Hr. repetă, după peste 400 de ani Strabon secolul I d.Hr. Tucidide din același secol alt martor: nu depinde de Herodot nu se știe sigur a scris atunci a scris cineva mai târziu
Figura 1Două texte care spun același lucru nu sunt doi martori dacă unul îl repetă pe celălalt. Strabon repetă povestea spusă de Herodot; Tucidide îi pomenește pe geți pe altă cale.

Citat, parafrază și distanța față de faptDe unde știm

Un citat redă întocmai vorbele sursei, între ghilimele, cu locul lor: „cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci” (Herodot, IV, 93). O parafrază spune același lucru cu vorbele tale și cere tot trimiterea: Herodot îi socotea pe geți cei mai curajoși dintre traci (IV, 93). Un citat rupt din fraza lui poate spune altceva decât fraza întreagă.

O sursă stă la o anumită distanță, în timp și în spațiu, de faptul despre care vorbește. Herodot s-a născut la vreo treizeci de ani după expediția lui Darius și a aflat povestea lui Zalmoxis de la grecii de pe țărm. Cu cât distanța este mai mare, cu atât știrea a trecut prin mai multe guri.

Harta ținuturilor dintre Marea Egee și Dunăre, pe la 514–425 î.Hr. La nord, Istrul (Dunărea); la sud de el, munții Haemus (Balcanii); între ei, geții. Pe țărmul Pontului (Marea Neagră), Tomis. La sud, departe, Halicarnas, orașul lui Herodot, și insula Samos; între ele și geți, Hellespontul. O săgeată cu linii lungi și scurte pornește de la Bosfor spre nord: drumul lui Darius, pe la 514 î.Hr., așa cum îl povestește Herodot mai târziu. Harta ținuturilor dintre Marea Egee și Dunăre, pe la 514–425 î.Hr. La nord, Istrul (Dunărea); la sud de el, munții Haemus (Balcanii); între ei, geții. Pe țărmul Pontului (Marea Neagră), Tomis. La sud, departe, Halicarnas, orașul lui Herodot, și insula Samos; între ele și geți, Hellespontul. O săgeată cu linii lungi și scurte pornește de la Bosfor spre nord: drumul lui Darius, pe la 514 î.Hr., așa cum îl povestește Herodot mai târziu. Geții și grecii, pe la 514–425 î.Hr. Istru (Dunărea) Haemus (Balcanii) geții Tomis Pont (Marea Neagră) Darius, c. 514 î.Hr. Bosfor Hellespont Samos Halicarnas 200 km
Figura 2Între Halicarnas, orașul lui Herodot, și geții dintre Haemus și Istru sunt câteva sute de kilometri și o mare. Săgeata arată direcția lui Darius, așa cum o povestește Herodot la 60–90 de ani după, nu drumul exact. Coasta și cursul Dunării sunt cele de azi.

Exercițiu de tip test

Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.

Sursa A Istorii, cartea a IV-a, capitolele 93–96

Ce fel de sursă
text
Cine
Herodot din Halicarnas, grec din Asia Mică
Când a fost făcută
secolul al V-lea î.Hr. (autorul a trăit pe la 484–425 î.Hr.), la cel puțin două generații după fapte
Despre ce moment vorbește
expediția regelui persan Darius împotriva sciților, pe la 514 î.Hr.
Unde se află azi
Text grec transmis prin manuscrise medievale; ediția folosită: A. D. Godley, Loeb Classical Library, vol. II, 1921
Traducere
traducere de lucru din greacă (textul de la Wikisource), confruntată cu versiunea engleză a lui A. D. Godley, Loeb Classical Library, vol. II, 1921 (LacusCurtius, Universitatea din Chicago). „Ei fiind” redă participiul grec, fără „deși” sau „fiindcă”

Înainte de a ajunge la Istru, [Darius] îi supune mai întâi pe geți, care se cred nemuritori. (…) Geții, care s-au împotrivit cu îndărătnicie, au fost robiți pe dată, ei fiind cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci. (…)

După cum am aflat de la elenii care locuiesc la Hellespont și la Pont, acest Zalmoxis a fost om și a fost rob la Samos, și anume robul lui Pitagora (…). Eu nici nu resping, nici nu cred prea mult povestea aceasta (…); socotesc însă că Zalmoxis a trăit cu mulți ani înaintea lui Pitagora.

Ce poate dovedi Arată ce știau și ce credeau grecii din secolul al V-lea î.Hr. despre geți: că erau traci, că se împotriviseră lui Darius și că se socoteau nemuritori. Arată și cum lucra Herodot: spune de la cine are povestea și cât o crede.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi ce credeau geții despre Zalmoxis cu vorbele lor și nici cum s-a dat lupta cu Darius: autorul scrie după două generații, din auzite, de la greci.

Sursa B Geografia, cartea a VII-a, capitolul 3, paragraful 5

Ce fel de sursă
text
Cine
Strabon, geograf grec din Amaseia (azi Amasya, în Turcia)
Când a fost făcută
începutul secolului I d.Hr. (autorul a murit pe la anul 24), la peste 400 de ani după Herodot
Despre ce moment vorbește
Zalmoxis și geții
Unde se află azi
Text grec transmis prin manuscrise medievale; ediția folosită: H. L. Jones, Loeb Classical Library, vol. III, 1924
Traducere
traducere de lucru după versiunea engleză a lui H. L. Jones, The Geography of Strabo, vol. III, Loeb Classical Library, 1924 (LacusCurtius)

Se spune că un get, pe nume Zamolxis, fusese robul lui Pitagora și învățase de la el unele lucruri despre cele cerești (…). Întors în țara lui, a fost căutat de căpetenii și de popor, fiindcă prevestea după semnele cerului; în cele din urmă l-a înduplecat pe rege să-l ia părtaș la domnie (…). La început a fost făcut numai preot al zeului celui mai cinstit la ei, dar mai târziu a fost numit el însuși zeu.

Ce poate dovedi Arată că povestea despre Zalmoxis și Pitagora mai circula printre greci la patru secole după Herodot și că între timp i se adăugaseră amănunte: regele, preoția.

Ce nu poate dovedi Nu poate întări spusele lui Herodot ca un martor nou: Strabon dă povestea cu „se spune” și o are, ca și Herodot, de la greci.

Cerințe

  1. Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Sursa A se referă la secolul al VI-lea î.Hr. (expediția lui Darius, pe la 514 î.Hr.).

  2. Numiți regele precizat în sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Regele precizat în sursa A este Darius, regele perșilor.

  3. Menționați, din sursa A, două informații referitoare la geți. (6 puncte)

    Arată baremul

    Oricare două: geții se cred nemuritori; s-au împotrivit lui Darius; au fost robiți pe dată; sunt cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci. Câte 3 puncte pentru fiecare informație.

  4. Scrieți litera sursei care susține că Zalmoxis a ajuns părtaș la domnie. (3 puncte)

    Arată baremul

    Litera B: „l-a înduplecat pe rege să-l ia părtaș la domnie”.

  5. Menționați o asemănare și o deosebire între sursele A și B în privința lui Zalmoxis. (6 puncte)

    Arată baremul

    Asemănare: amândouă sursele redau povestea că Zalmoxis a fost robul lui Pitagora. Deosebire: autorul sursei A se îndoiește de poveste și socotește că Zalmoxis a trăit cu mulți ani înaintea lui Pitagora, în timp ce autorul sursei B o dă mai departe cu „se spune”, fără să o judece, și adaugă că Zalmoxis a ajuns preot și părtaș la domnie. Câte 3 puncte pentru asemănare și pentru deosebire.

  6. Formulați un punct de vedere referitor la credibilitatea poveștii despre Zalmoxis, rob al lui Pitagora, și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)

    Arată baremul

    Punct de vedere: povestea este puțin credibilă ca știre despre geți; este felul în care grecii își lămureau o credință străină. Informație: autorul spune că o are „de la elenii care locuiesc la Hellespont și la Pont” și că el însuși „nici nu respinge, nici nu crede prea mult” povestea. 2 puncte pentru punctul de vedere, 3 pentru informația care îl susține.

Analiză de sursă, pas cu pas

Pagina lui Herodot despre geți, pas cu pas

  1. Ce fel de sursă este și de când?

    Este un fragment dintr-o lucrare de istorie, deci o sursă scrisă, narativă. A fost scrisă în secolul al V-lea î.Hr. despre un fapt din secolul al VI-lea î.Hr.: autorul s-a născut la vreo treizeci de ani după expediția lui Darius.

  2. Cine vorbește și cui?

    Vorbește Herodot, grec din Halicarnas, către cititori greci. Despre geți vorbește un străin, care a aflat de la alți străini, grecii de la Pont.

  3. Ce spune?

    Două informații, cu vorbele sursei: geții „se cred nemuritori”; geții „au fost robiți pe dată”.

  4. Ce vrea să obțină?

    Vrea să păstreze amintirea expediției lui Darius și să le arate grecilor ce fel de oameni erau neamurile întâlnite în drum. Povestea cu Pitagora îi face pe geți mai ușor de înțeles pentru un grec.

  5. Ce nu poate dovedi singură?

    Singură, nu poate dovedi ce credeau geții despre Zalmoxis: nu este vocea lor. Răspuns de scris la test: „Sursa arată cum îi vedeau grecii din secolul al V-lea î.Hr. pe geți; pentru credința geților este o mărturie din auzite, pe care autorul însuși o pune la îndoială.”

Tomis (Constanța)

Limba pe care a învățat-o un poet și din care nu a rămas niciun rând

Geții lui Herodot locuiau înainte de Dunăre, „dincolo de Haemus”, cum spune Tucidide, adică între Balcani și fluviu, în nord-estul Bulgariei de azi și în Dobrogea. La peste patru sute de ani după Herodot, poetul roman Ovidiu și-a sfârșit viața în exil la Tomis, orașul grecesc de pe locul Constanței de azi, unde a murit în anul 17 sau 18. Într-o scrisoare în versuri se plânge că a început să uite latina, „căci am învățat să vorbesc limba getă și pe cea sarmată”.

Versul arată că limba geților se vorbea încă pe țărmul Mării Negre. Arată și marginea a ceea ce se poate afla: Ovidiu a învățat limba și spune, în altă scrisoare, că a scris în ea o cărticică de versuri; din aceasta nu s-a păstrat niciun cuvânt. Despre geți vorbesc un grec din Asia Mică, un atenian, un geograf și un poet roman supărat pe exilul său; un text al geților despre ei înșiși nu se cunoaște.

Pe scurt

  1. A interpreta o sursă înseamnă a-i lămuri înțelesul ținând seama de autor, de gen, de public și de intenție; a o contextualiza înseamnă a o așeza în lumea celui care a făcut-o.
  2. Herodot din Halicarnas (pe la 484–425 î.Hr.) scrie în „Istorii” (IV, 93) că geții, „cei mai viteji și cei mai drepți dintre traci”, au fost înfrânți de regele persan Darius, pe la 514 î.Hr.
  3. O sursă spune unele lucruri limpede și arată altele fără să vrea: pagina despre Zalmoxis arată mai ales cum își lămureau grecii credințele altor neamuri.
  4. O sursă părtinitoare rămâne folositoare dacă îi pui întrebarea potrivită.
  5. Coroborarea cere martori care nu depind unul de altul: Strabon repetă povestea spusă de Herodot, pe când Tucidide îi pomenește pe geți pe altă cale.
  6. Citatul redă întocmai vorbele sursei, între ghilimele; parafraza le spune cu vorbele tale; amândouă cer trimiterea la carte și la capitol.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitHerodot a scris că geții erau cei mai viteji, deci i-au învins pe perși.

    CorectAceeași frază spune că geții „au fost robiți pe dată”. Lauda stă lângă înfrângere și nu îi schimbă sfârșitul.

  • GreșitDacă doi autori antici spun același lucru, lucrul este dovedit.

    CorectContează dacă al doilea îl repetă pe primul. Strabon dă povestea despre Zalmoxis și Pitagora cu „se spune”, la peste patru sute de ani după Herodot: este aceeași poveste, repetată.

  • GreșitHerodot povestește ce a văzut la geți.

    CorectHerodot spune că are povestea despre Zalmoxis „de la elenii care locuiesc la Hellespont și la Pont”. Este o mărturie din auzite, de la greci, la cel puțin două generații după fapte.

Verifică-te

Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. De la cine spune Herodot că are povestea despre Zalmoxis, rob al lui Pitagora?

    Răspuns

    c) De la grecii care locuiau la Hellespont și la Pont. Herodot își numește singur izvorul: grecii de pe țărm. De aceea povestea arată ce credeau grecii, nu ce credeau geții.

  2. De ce nu este Strabon un al doilea martor pentru povestea cu Pitagora?

    Răspuns

    b) Fiindcă scrie după peste patru sute de ani și repetă o poveste mai veche. Strabon începe cu „se spune” și scrie la patru secole după Herodot. Un text care repetă o poveste mai veche nu adaugă un martor.

  3. Care dintre acestea este o parafrază corectă a lui Herodot, IV, 93?

    Răspuns

    b) Herodot îi socotea pe geți cei mai curajoși dintre traci, dar spune că perșii i-au înfrânt îndată (IV, 93). Parafraza spune cu alte vorbe ce spune sursa, întreg, și trimite la capitol. Prima variantă este un citat, iar ultimele două spun lucruri pe care Herodot nu le-a scris.

  4. (…) apoi pe geții de dincolo de Haemus și pe celelalte neamuri așezate la miazăzi de Istru, înspre Pontul Euxin, care, ca și geții, se învecinează cu sciții și sunt înarmate la fel, oamenii lor fiind toți arcași călări.

    Tucidide, Războiul peloponesiac II, 96, secolul al V-lea î.Hr.; traducere de lucru după versiunea engleză a lui R. Crawley (1874)

    Ce întărește acest fragment din cele spuse de Herodot despre geți?

    Răspuns

    d) Că geții existau și locuiau spre Istru, lângă sciți. Tucidide spune unde locuiau geții și cum luptau. Despre Zalmoxis, despre Darius sau despre Pitagora nu spune nimic: coroborarea acoperă numai o parte din pagina lui Herodot.

  5. Așază faptele în ordinea în care s-au petrecut.

    Răspuns

    Ordinea în timp:

    1. Darius trece în Europa, împotriva sciților (514 î.Hr.)
    2. Se naște Herodot (484 î.Hr.)
    3. Moare Confucius, după tradiție (479 î.Hr.)
    4. Moare Herodot (425 î.Hr.)
    5. Moare Strabon (24 d.Hr.)

    Expediția (pe la 514 î.Hr.) vine înaintea nașterii lui Herodot (pe la 484 î.Hr.). Confucius moare în 479 î.Hr., Herodot pe la 425 î.Hr., iar Strabon abia pe la anul 24 d.Hr.

  6. Ce spune pagina lui Herodot limpede și ce arată fără să vrea?

    Răspuns

    Spune limpede: Geții se cred nemuritori; Geții au fost robiți de Darius; Geții sunt traci.

    Arată fără să vrea: Grecii își lămureau o credință străină printr-un filosof grec; Autorul judecă „dreptatea” geților cu măsura unui grec; Știrile despre geți ajungeau la greci prin orașele de pe țărm.

    Primele sunt afirmații ale autorului. Celelalte se văd din felul în care scrie și din izvoarele pe care le numește, fără ca el să fi vrut să le spună.

  7. Explică, în patru-cinci propoziții, de ce pagina lui Herodot despre geți rămâne o sursă folositoare, deși autorul este un străin care scrie din auzite.

    Un răspuns bun

    Herodot este grec și scrie despre geți după ce i-au povestit alți greci, la cel puțin două generații după expediția lui Darius. Pentru credința geților, pagina lui este deci o mărturie din auzite. Pentru felul în care grecii din secolul al V-lea î.Hr. îi vedeau pe geți, este însă o sursă de prima mână. În plus, o parte din ce spune se potrivește cu un martor care nu depinde de el: Tucidide îi așază pe geți tot spre Istru, lângă sciți. O sursă părtinitoare rămâne folositoare dacă îi pui întrebarea potrivită.

    Un răspuns bun desparte întrebările la care sursa răspunde bine de cele la care răspunde slab și aduce o coroborare.

Termeni

interpreta
A lămuri înțelesul unei surse ținând seama de autor, de gen, de public și de intenție.
contextualiza
A așeza o sursă în lumea celui care a făcut-o: ce putea ști, de la cine, cu ce măsură judeca.
intenția
Ce urmărește autorul prin textul lui: să păstreze o amintire, să laude, să convingă, să se apere.
părtinitoare
Despre o sursă: care privește faptele dinspre o singură parte. Se mai spune „partizană” sau „subiectivă”.
coroborarea
Punerea alături a unor surse care nu depind una de alta, ca să vezi ce se confirmă.
citat
Vorbele sursei redate întocmai, între ghilimele, cu autorul, lucrarea și capitolul.
parafrază
Ideea sursei spusă cu vorbele tale, tot cu trimitere la autor, lucrare și capitol.
Surse și legătura cu programa

Din programă: FIL 1.2 „Surse istorice”; FIL 1.1 „Timp, spațiu istoric, concepte”. Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2, 4.2.