Istorie IX

Capitolul 8 · Catedrale, regi și ciumăLecția 8.3SS Numai pentru științe sociale · în plus față de profilul tău

Timpul catedralelor. Moștenirea culturală a Europei medievale

Credința caută argumente: scolastica și gândirea medievală

PreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.3500 î.Hr.1000 î.Hr.1 d.Hr.10001725// înainte de 3500 î.Hr., scara este comprimatăPreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.1000 î.Hr.10003500 î.Hr.1 d.Hr.1725// înainte de 3500 î.Hr.,scara este comprimată
1077–1277 · Evul Mediu

Cum dezbați o întrebare la care răspunsul pare dinainte știut?

Mâine am testzece întrebări din capitolul 8

În același timp, în altă parte
  • Al-Andalus (Spania musulmană). Filosoful, medicul și judecătorul Ibn Rushd (Averroes, 1126–1198), născut la Córdoba, a comentat aproape toate scrierile lui Aristotel. sursa
  • Egipt. Învățatul evreu Maimonide (1138–1204), născut tot la Córdoba și așezat lângă Cairo din 1166, a scris Călăuza rătăciților, care caută să împace Legea iudaică și filosofia. sursa
  • China. Zhu Xi (1130–1200) a adunat și a comentat patru scrieri confucianiste, numite de atunci Cele Patru Cărți. sursa

Înainte să citești: tu ce crezi?

În cartea lui de teologie, Toma d’Aquino întreabă dacă un om aflat în mare nevoie are voie să ia din bunul altuia. Cu ce își începe răspunsul?

Vezi răspunsul

Cu argumentele celeilalte părți. Fiecare întrebare din Summa theologiae începe cu „Se pare că…”, urmat de obiecții: cele mai bune argumente împotriva părerii pe care autorul o va susține. Abia apoi vin un argument de partea lui, răspunsul și, la sfârșit, câte o replică la fiecare obiecție. Așa se purta o dispută în universitățile secolului al XIII-lea.

Are voie un om flămând să fure? Între 1267 și 1273, călugărul dominican Toma d’Aquino a pus întrebarea într-o carte de teologie. Întâi a înșirat trei argumente pentru „nu”. Apoi a scris un argument pentru „da”, și-a dat răspunsul și a încheiat cu câte o replică la fiecare dintre cele trei argumente de la început.

Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.

Ce este scolasticaCe s-a întâmplat

Scolastica este felul de a gândi și de a preda din școlile și universitățile Europei apusene, din secolul al XI-lea până în al XIV-lea. Numele vine de la latinescul schola, „școală”. Ea caută să împace credința cu rațiunea: învățăturile credinței creștine sunt cercetate cu uneltele logicii. Se lucra în două feluri. La lectio, profesorul citea și lămurea o carte cu autoritate: Biblia, un Părinte al Bisericii, Aristotel. La disputatio, o întrebare era dezbătută în public, cu argumente pentru și împotrivă.

Anselm de Canterbury (1033–1109), născut lângă Aosta și călugăr la abația Bec, din Normandia, scria în Proslogion (1077–1078): „cred ca să înțeleg”. Credința este punctul de plecare, iar rațiunea încearcă să o înțeleagă. Pierre Abélard (1079–1142), profesor vestit la Paris, a alcătuit Sic et non („Da și nu”): 158 de întrebări, fiecare urmată de citate din Părinții Bisericii care răspund „da” și de altele care răspund „nu”. Abélard le lasă neîmpăcate: cititorul trebuie să cântărească singur. În prologul la Sic et non, Abélard scrie că îndoiala duce la cercetare, iar cercetarea la adevăr. A murit în 1142.

Aristotel se întoarce prin ToledoDe ce

Până în secolul al XII-lea, Apusul latin avea din Aristotel doar câteva scrieri de logică. În a doua jumătate a acelui secol, la Toledo, în Spania, traducători ca Gerard din Cremona au trecut din arabă în latină cărți de filosofie și de știință: scrieri grecești păstrate în arabă și lucrări ale învățaților al-Farabi și Avicenna. Comentariile lui Ibn Rushd din Córdoba, numit în latină Averroes, au fost citite atât de mult, încât profesorii latini îi spuneau, simplu, „Comentatorul”. În secolul al XIII-lea, dominicanul Guillaume de Moerbeke a tradus Aristotel de-a dreptul din greacă.

Aristotel explica natura, sufletul și binele fără Biblie. De aceea profesorii au trebuit să răspundă la o întrebare nouă: ce faci când filosoful și credința par să spună lucruri diferite? Răspunsul scolasticii din secolul al XIII-lea a fost să le pună față în față, argument cu argument. Legătura dintre traduceri și întrebările noi ale universităților este o explicație a istoricilor filosofiei.

Pentru curioși

Moerbeke a murit în 1286 ca arhiepiscop de Corint. Toma d’Aquino a lucrat după unele dintre traducerile lui, îndată ce au fost făcute. Că Toma însuși i le-ar fi cerut o spune abia Guillaume de Tocco, care îi scria viața la vreo patruzeci de ani după moarte, când se cerea trecerea lui între sfinți.

Drumul scrierilor lui Aristotel, din limbă în limbă, de sus în jos. Greacă: Aristotel. Scrierile sunt păstrate în arabă, unde le citesc al-Farabi, Avicenna și Averroes. La Toledo, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, Gerard din Cremona le traduce în latină, limba profesorilor din Apus. O a doua săgeată merge de-a dreptul din greacă în latină: Guillaume de Moerbeke, în secolul al XIII-lea. Drumul scrierilor lui Aristotel, din limbă în limbă, de sus în jos. Greacă: Aristotel. Scrierile sunt păstrate în arabă, unde le citesc al-Farabi, Avicenna și Averroes. La Toledo, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, Gerard din Cremona le traduce în latină, limba profesorilor din Apus. O a doua săgeată merge de-a dreptul din greacă în latină: Guillaume de Moerbeke, în secolul al XIII-lea. greacă Aristotel scrieri păstrate în arabă al-Farabi, Avicenna, Averroes traduse la Toledo, sec. XII, de Gerard din Cremona latină profesorii din Apus Moerbeke, sec. XIII sec. = secolul
Figura 1Aristotel a ajuns la profesorii latini pe două drumuri: prin arabă, cu traducerile făcute la Toledo, și de-a dreptul din greacă, prin Guillaume de Moerbeke.

Toma d’Aquino și întrebarea în cinci pașiCe s-a întâmplat

Toma d’Aquino s-a născut pe la 1225, lângă Aquino, între Roma și Napoli. A intrat în ordinul dominican, a învățat la Paris și la Köln și a predat la universitatea din Paris. A murit la 7 martie 1274, iar în 1323 Biserica Catolică l-a trecut între sfinți. Lucrarea lui cea mai cunoscută, Summa theologiae, scrisă între 1267 și 1273 și rămasă neterminată, este o sumă: o carte care adună și rânduiește tot ce se discuta într-un domeniu.

Fiecare întrebare din Summa are aceeași alcătuire, luată din dispută. Întâi vine întrebarea. Urmează obiecțiile, care încep cu „Se pare că…”. Apoi vine sed contra („Dimpotrivă…”): un argument de partea cealaltă, de obicei o autoritate. Urmează răspunsul autorului („Răspund…”), iar la sfârșit o replică la fiecare obiecție. La întrebarea despre furt, Toma răspunde că, atunci când viața unui om este în primejdie și nu poate fi ajutat altfel, a lua din bunul altuia nu mai este furt. Toma d’Aquino însuși, în Summa theologiae (1267–1273), partea a doua a părții a doua, întrebarea 66, articolul 7.

Pentru curioși

Toma a ajuns la Köln în 1248, ca elev al dominicanului Albert cel Mare. În același an, în oraș se punea piatra de temelie a catedralei gotice.

Cu câteva luni înainte de moarte, Toma a încetat să scrie. Potrivit mărturiilor strânse în 1319 pentru trecerea lui între sfinți, ar fi spus că tot ce a scris i se pare „ca paiele” față de ce i s-a arătat. Istoricii nu pot verifica asemenea povestiri.

Cei cinci pași ai unei întrebări din Summa theologiae, de sus în jos, pe exemplul furtului la nevoie. 1, întrebarea: este îngăduit să furi la nevoie? 2, obiecțiile: „Se pare că nu este îngăduit”. 3, sed contra: „Dimpotrivă: la nevoie, toate sunt comune”. 4, răspunsul: când viața este în primejdie, nu mai este furt. 5, replicile, câte una la fiecare obiecție: o săgeată le leagă înapoi de pasul 2. Cei cinci pași ai unei întrebări din Summa theologiae, de sus în jos, pe exemplul furtului la nevoie. 1, întrebarea: este îngăduit să furi la nevoie? 2, obiecțiile: „Se pare că nu este îngăduit”. 3, sed contra: „Dimpotrivă: la nevoie, toate sunt comune”. 4, răspunsul: când viața este în primejdie, nu mai este furt. 5, replicile, câte una la fiecare obiecție: o săgeată le leagă înapoi de pasul 2. 1 Întrebarea Este îngăduit să furi la nevoie? 2 Obiecțiile „Se pare că nu este îngăduit…” 3 Sed contra „Dimpotrivă: la nevoie, toate sunt comune.” 4 Răspunsul „Răspund: când viața este în primejdie, nu mai este furt.” 5 Replicile câte una la fiecare obiecție răspund la obiecții
Figura 2Fiecare întrebare din Summa theologiae are aceiași cinci pași. Partea cealaltă vorbește întâi, iar la sfârșit autorul răspunde fiecărei obiecții.

Până unde avea voie să meargă rațiuneaDe unde știm

Nu toți oamenii Bisericii priveau cu ochi buni filosofia. La 7 martie 1277, episcopul Parisului, Étienne Tempier, a oprit predarea a 219 teze de filosofie și de teologie care se discutau la facultatea de arte. Cine le preda sau le asculta era amenințat cu excomunicarea, adică scoaterea din comunitatea Bisericii. Lista arată că în universitate se susțineau, pe temeiul lui Aristotel, idei pe care episcopul le socotea primejdioase pentru credință. Hotărârea episcopului Tempier din 7 martie 1277, cu lista tezelor, s-a păstrat. Pe ce profesori îi avea în vedere, istoricii nu se înțeleg.

Din scolastică a rămas un obicei de lucru: întrebarea se pune limpede, partea cealaltă este ascultată întâi, iar răspunsul trebuie să țină piept obiecțiilor.

Exercițiu de tip test

Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.

Sursa A Summa theologiae, partea a doua a părții a doua, întrebarea 66, articolul 7: „Dacă îi este îngăduit cuiva să fure la nevoie”

Ce fel de sursă
text
Cine
Toma d’Aquino, călugăr dominican, profesor de teologie la Paris
Când a fost făcută
între 1267 și 1273
Despre ce moment vorbește
o întrebare de morală dezbătută în școlile vremii
Unde se află azi
Textul latin este tipărit în ediția numită Leonină (volumul din 1897, Roma) și se poate citi în Corpus Thomisticum
Traducere
traducere de lucru din latină, după textul ediției Leonine (Roma, 1897) din Corpus Thomisticum

Se pare că nimănui nu îi este îngăduit să fure la nevoie. (…) În decretale se spune: «Dacă cineva, de foame sau de goliciune, a furat hrană, haine sau o vită, să facă pocăință trei săptămâni.» (…)

Dimpotrivă: la nevoie, toate sunt comune. (…)

Răspund: (…) dacă nevoia este atât de grabnică și de vădită (…), ca atunci când viața unui om este în primejdie și nu poate fi ajutat altfel, el își poate împlini nevoia din bunurile altuia, luate pe față sau pe ascuns. Iar aceasta nu este, la drept vorbind, nici furt, nici jaf.

La prima obiecție: decretala aceea vorbește despre cazul în care nevoia nu este grabnică.

Ce poate dovedi Arată cum era alcătuită o întrebare scolastică (obiecție, „dimpotrivă”, răspuns, replică la obiecție) și ce susținea un profesor de teologie din secolul al XIII-lea despre furtul la mare nevoie.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că judecătorii vremii îl iertau pe cel care fura de foame: este părerea unui teolog, nu o lege. Chiar decretala citată în obiecție cere pocăință pentru un asemenea furt.

Cerințe

  1. Precizați secolul în care a fost scrisă sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Sursa A a fost scrisă în secolul al XIII-lea (între 1267 și 1273).

  2. Numiți fapta despre care se discută în sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Fapta despre care se discută în sursa A este furtul făcut la nevoie (de foame sau din lipsa hainelor).

  3. Menționați, din sursa A, două condiții în care, potrivit autorului, un om poate lua din bunurile altuia. (6 puncte)

    Arată baremul

    Nevoia trebuie să fie grabnică și vădită, ca atunci când viața omului este în primejdie; omul să nu poată fi ajutat altfel. Câte 3 puncte pentru fiecare condiție.

  4. Scrieți, din sursa A, argumentul adus împotriva părerii autorului și felul în care autorul îi răspunde. (6 puncte)

    Arată baremul

    Argumentul (obiecția): decretalele cer trei săptămâni de pocăință celui care a furat de foame, deci furtul la nevoie ar fi păcat. Răspunsul: decretala „vorbește despre cazul în care nevoia nu este grabnică”. 3 puncte pentru obiecție, 3 pentru răspuns.

  5. Formulați un punct de vedere referitor la metoda scolastică și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)

    Arată baremul

    Punct de vedere: metoda scolastică ajunge la un răspuns după ce cântărește argumentele părții opuse. Informație: înainte de a spune „Răspund”, autorul scrie obiecția („Se pare că nimănui nu îi este îngăduit să fure la nevoie”), iar la sfârșit îi dă o replică. 2 puncte pentru punctul de vedere, 3 pentru informația care îl susține.

Paragraf argumentat

Un paragraf argumentat: scolastica a cercetat credința cu rațiunea

  1. Afirmația

    Cerința: „Argumentați, prin două fapte istorice, afirmația potrivit căreia scolastica a folosit rațiunea pentru a cerceta credința.” Scrii întâi afirmația, cu vorbele tale: gânditorii scolastici au dezbătut învățăturile credinței cu argumente pentru și împotrivă.

  2. Primul fapt

    Primul fapt: Pierre Abélard (1079–1142) a strâns în Sic et non 158 de întrebări, la care a pus față în față citate care răspund „da” și citate care răspund „nu”.

  3. Al doilea fapt

    Al doilea fapt: Toma d’Aquino a scris, între 1267 și 1273, Summa theologiae, în care fiecare întrebare începe cu obiecțiile și se încheie cu replica la fiecare dintre ele.

  4. Legătura

    Legi faptele de afirmație cu „de exemplu”, „de asemenea”, „prin urmare” și spui ce arată fiecare: Abélard arată îndoiala ca punct de plecare, Toma arată răspunsul care ține seama de obiecții.

  5. Concluzia

    Paragraful: „Scolastica a folosit rațiunea pentru a cerceta credința. De exemplu, Pierre Abélard a strâns în Sic et non 158 de întrebări la care autoritățile Bisericii răspundeau diferit, deoarece socotea că prin îndoială se ajunge la adevăr. De asemenea, Toma d’Aquino a alcătuit Summa theologiae (1267–1273) din întrebări care încep cu obiecțiile și se încheie cu replica la ele. Prin urmare, în școlile și universitățile medievale, învățăturile credinței erau dezbătute cu argumente.”

Pe scurt

  1. Scolastica este felul de a gândi și de a preda din școlile și universitățile Europei apusene (secolele XI–XIV), care caută să împace credința cu rațiunea.
  2. Metodele ei erau lectio, citirea și lămurirea unei cărți cu autoritate, și disputatio, dezbaterea publică a unei întrebări.
  3. Anselm de Canterbury (1033–1109) scria „cred ca să înțeleg”; Pierre Abélard (1079–1142) a pus față în față, în Sic et non, răspunsurile diferite ale autorităților.
  4. În a doua jumătate a secolului al XII-lea, la Toledo, scrierile lui Aristotel și ale învățaților musulmani au fost traduse din arabă în latină.
  5. Toma d’Aquino (c. 1225–1274) a scris Summa theologiae (1267–1273), în care fiecare întrebare are obiecții, „sed contra”, răspuns și replici la obiecții.
  6. În 1277, episcopul Parisului a oprit predarea a 219 teze: disputa avea hotare puse de Biserică.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitÎn Evul Mediu, credința interzicea orice întrebare.

    CorectÎn universități, întrebările se dezbăteau în public, cu argumente pentru și împotrivă. Hotarele existau și ele: în 1277, episcopul Parisului a oprit predarea a 219 teze.

  • GreșitScolasticii repetau pe de rost ce scria în cărțile vechi.

    CorectPlecau de la cărțile cu autoritate, dar le puneau față în față și căutau un răspuns propriu. Abélard a strâns 158 de întrebări la care autoritățile se contraziceau.

  • GreșitEuropa apuseană l-a cunoscut pe Aristotel direct de la grecii antici, fără întrerupere.

    CorectCea mai mare parte a scrierilor lui a ajuns în Apus în secolele XII–XIII, prin traduceri latine făcute din arabă la Toledo și apoi din greacă.

Verifică-te

Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. Ce a căutat scolastica?

    Răspuns

    b) Să împace credința cu rațiunea. Scolasticii porneau de la învățăturile credinței și le cercetau cu logica. Anselm o spune scurt: „cred ca să înțeleg”.

  2. Ce cuprinde lucrarea Sic et non a lui Abélard?

    Răspuns

    a) Întrebări urmate de citate care răspund „da” și de citate care răspund „nu”. Titlul înseamnă „Da și nu”. Abélard a pus față în față autorități care se contrazic și l-a lăsat pe cititor să cântărească.

  3. Pe ce cale au ajuns cele mai multe scrieri ale lui Aristotel în universitățile Apusului?

    Răspuns

    c) Au fost traduse în latină din arabă, la Toledo, și apoi din greacă. La Toledo, în a doua jumătate a secolului al XII-lea, traducători ca Gerard din Cremona au lucrat după versiuni arabe; în secolul următor, Guillaume de Moerbeke a tradus din greacă.

  4. Nu caut să înțeleg ca să cred, ci cred ca să înțeleg. Căci și aceasta o cred: că, dacă nu aș crede, nu aș înțelege.

    Anselm de Canterbury, Proslogion, capitolul 1, scris în 1077–1078; traducere de lucru după versiunea engleză din Internet Medieval Sourcebook (Fordham)

    Ce legătură vede Anselm între credință și înțelegere?

    Răspuns

    c) Credința este punctul de plecare al înțelegerii. Anselm spune limpede ordinea: întâi crede, apoi caută să înțeleagă ce crede. Este formula de început a scolasticii.

  5. Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.

    Răspuns

    Ordinea în timp:

    1. Anselm termină Proslogion (1078)
    2. Moare Pierre Abélard (1142)
    3. Moare Ibn Rushd (Averroes) (1198)
    4. Toma d’Aquino începe Summa theologiae (1267)
    5. Episcopul Parisului oprește predarea unor teze de filosofie (1277)

    Anselm (secolul al XI-lea) este la început, Abélard în prima jumătate a secolului al XII-lea, Ibn Rushd la sfârșitul lui. Summa lui Toma (din 1267) și interdicția din 1277 țin de a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

  6. Pune în ordine părțile unei întrebări din Summa theologiae.

    Răspuns

    Ordinea corectă:

    1. Întrebarea
    2. Obiecțiile: „Se pare că…”
    3. „Sed contra”: un argument de partea cealaltă
    4. Răspunsul autorului: „Răspund…”
    5. Replica la fiecare obiecție

    Alcătuirea vine din dispută: întâi vorbește partea opusă, apoi se aduce o autoritate împotriva ei, profesorul hotărăște și, la urmă, răspunde fiecărui argument în parte.

  7. Alcătuiește, după modelul lui Toma d’Aquino, o întrebare în cinci pași pe tema: „Poate o singură sursă să dovedească un fapt istoric?” Scrie câte o propoziție pentru fiecare pas.

    Un răspuns bun

    Întrebarea: poate o singură sursă să dovedească un fapt istoric? Se pare că da, fiindcă un martor care a fost de față știe ce a văzut. Dimpotrivă: istoricii compară mereu mai multe surse. Răspund: o singură sursă poate dovedi că cineva a susținut un lucru, dar faptul însuși se sprijină pe mai multe urme care se potrivesc între ele. La obiecție: martorul a văzut doar o parte și a putut avea un interes să povestească într-un anumit fel.

    Un răspuns bun păstrează cei cinci pași și dă obiecției o replică, în loc să o ocolească. Este un exercițiu de azi făcut după forma medievală.

Termeni

scolastica
Felul de a gândi și de a preda din școlile și universitățile Europei apusene, în secolele XI–XIV, care cercetează învățăturile credinței cu uneltele logicii.
lectio
Lecția medievală: profesorul citește cu glas tare o carte cu autoritate și o lămurește.
disputatio
Dezbatere publică a unei întrebări, cu argumente pentru și împotrivă, încheiată cu răspunsul profesorului.
Sic et non
„Da și nu”: lucrarea în care Pierre Abélard a pus față în față răspunsuri diferite ale autorităților Bisericii la 158 de întrebări.
Summa theologiae
Lucrarea lui Toma d’Aquino, scrisă între 1267 și 1273 și rămasă neterminată, alcătuită din întrebări cu obiecții și răspunsuri.
sed contra
„Dimpotrivă”: partea unei întrebări scolastice în care, după obiecții, se aduce un argument de partea cealaltă.
excomunicarea
Scoaterea cuiva din comunitatea Bisericii, cea mai grea pedeapsă bisericească.
Surse și legătura cu programa

Din programă: SS 5.5 „Timpul catedralelor. Moștenirea culturală a Europei medievale”. Competențe specifice urmărite: 1.2, 4.1.