Ultimele inscripții datate ale provinciei Dacia: pe toată granița pietrele se răresc în anii 250, iar în Dacia se termină cu Gallienus

#Cum primește o piatră romană o dată

Din Dacia romană sunt înregistrate 3.552 de inscripții latine în LIST, baza care unește cele două mari cataloage, EDCS (Clauss–Slaby) și EDH (Heidelberg). Puține poartă anul. De obicei data vine dintr-un împărat, un consul sau o unitate numită pe piatră: o dedicație pentru Valerian și Gallienus împreună se poate data doar între 253 și 260, anii în care au domnit amândoi.

Pe hartă, fiecare sit se aprinde în anii în care poate fi datată o piatră de acolo, mai tare cu cât sunt mai multe pietre și cu cât intervalul e mai strâns. Se văd doar cele 9.601 de inscripții datate la cel mult 15 ani, din Britannia până la Marea Neagră. În anii 230, granița e plină de lumini.

#Ce s-a întâmplat cu inscripțiile în anii 250

Între 251 și 275, fiecare provincie de la graniță a avut pe an între 7% și 25% din masa de pietre datate pe care o avea în 201–250: de la 7% în Raetia la 25% în Moesia Superior. Dacia a ajuns la 9%. Măsura e aceeași peste tot: pietrele datate la cel mult 50 de ani, fiecare împărțită în părți egale pe anii intervalului ei, deci o estimare, nu o numărătoare an cu an. Pe cinci ani (graficul de mai jos), scăderea începe după 250 în toate provinciile de la graniță; Dalmația și Britannia scad mai puțin.

Granița s-a rărit, nu a amuțit: în aceiași ani, Roma a păstrat 28% și Britannia 35% din ritm. De ce s-au rărit pietrele, ele nu spun.

#De ce catalogul arată o prăbușire în 271

44% dintre inscripțiile datate ale Daciei (1.550 din 3.524) au intervalul terminat exact în 270 sau 275. În provinciile vecine, aceeași proporție e între 0,3% și 1,5%. Pietrele fără alt indiciu au primit ca dată viața provinciei: „107–275”, „151–270”. În EDH, la fel: 45,7%.

Puse pe ani, aceste intervale fac o stâncă: masa datelor scade de la 14,1 în anul 270 la 5,2 în 271 și la 1,0 în 276. Stânca vine din felul în care au fost catalogate pietrele. Cu „Cum le datează catalogul”, harta o arată ca pe o ceață peste Dacia care se subțiază brusc în 271 și dispare în 276; graficele și răspunsurile pentru orașe lasă aceste intervale deoparte.

#Care sunt ultimele inscripții datate din Dacia

Lăsând deoparte obiectele de după retragere (stâlpul de milă al lui Constantin, inscripția din 373, lingourile din 379), pietrele Daciei datate la cel mult 15 ani care se termină după 255 sunt cinci, toate din anii lui Gallienus (253–268). Intervalul cel mai târziu îl are un altar de la Băile Herculane, pus lui Esculap și Hygiei de prefectul legiunii a XIII-a Gemina, care poartă numele „Gallieniana”: datat 260–268. Al doilea, de la Tibiscum (Jupa, lângă Caransebeș), o cinstește pe Salonina, soția lui Gallienus: 254–268. Ultima piatră datată la cel mult zece ani e din 268; la vecini, ultima e din 290–300.

Nicio inscripție din anii provinciei nu numește un împărat de după Gallienus; împărați de mai târziu apar doar pe obiecte de după retragere: Constantin pe stâlpul de milă de la Sucidava, Valens și Valentinian la Romula. Căutarea după titulatura lui Claudius al II-lea, Quintillus, Aurelian, Tacit, Probus, Carus și a împăraților galici găsește la vecini zeci de inscripții (38 în Moesia Inferior, 25 în Pannonia Inferior, 20 în Germania Superior) și în Dacia doar trei potriviri, toate nume de oameni obișnuiți: un decurion pe nume Diocletianus, o fetiță, Quintilla, și un soldat, Aurelius Victorinus. O căutare în text nu poate dovedi o absență pe pietre rupte; poate doar să nu găsească nimic.

#Cât au mai scris vecinii după 260

Un calcul făcut după ce s-a văzut rezultatul, deci de citit cu grijă: Dacia are 233 de pietre datate în întregime în 201–250 (la cel mult 20 de ani). Dacă ar fi scris în 261–270 în ritmul celor opt vecini de pe Dunăre și Rin, ar fi trebuit să aibă cam 4,8. Are 0. Dacă pietrele ar apărea la întâmplare în ritmul vecinilor (un model Poisson cu media 4,8, luată ca sigură), șansa unui zero ar fi de 0,008; pentru 261–275, 7,5 așteptate, tot 0.

Raetia are și ea 0, dar acolo ar fi fost de așteptat doar 1,3: prea puțin ca să se poată spune ceva. Dacia e singura provincie în care tăcerea se poate măsura; nu e sigur că a fost singura care a tăcut. La celălalt capăt al graniței, Britannia avea 136 de astfel de pietre în 201–250 și 12 în 261–270: pe Zidul lui Hadrian, Cilurnum (Chesters) a datat o dedicație după consulii anului 286, iar Banna (Birdoswald) a pus în 297 o inscripție de construcție pentru Dioclețian și colegii lui.

#A scăzut Dacia mai tare decât vecinii?

Regula a fost scrisă înainte de numărătoare: Dacia „a scăzut mai tare” dacă raportul dintre 251–275 și 201–250 e mai mic decât la toți cei șase vecini (cele două Moesii, cele două Pannonii, Noricum, Dalmația) și dacă intervalul ei de încredere de 95% stă sub valoarea vecinilor luați împreună. Rezultat: a trecut. Dacia 0,089 (0,045–0,140), vecinii împreună 0,187 (0,159–0,219). Trece și în celelalte șase variante, cu sau fără capetele rotunde 250/270/275/300, la 50, 25 și 10 ani.

Rezultatul se sprijină pe Dalmația, care se poartă ca o provincie din interior (0,59). Fără ea, vecinii ajung la 0,159, iar limita de sus a Daciei atinge sau trece această valoare în 3 din cele șapte variante. Și Dacia nu e singură în partea de jos: Raetia (0,066) și Moesia Inferior (0,113) au coborât la fel de jos. Raetia a pierdut în jurul lui 260 teritoriile de dincolo de Rin și Dunăre (Agri Decumates); legătura e o pistă, netestată aici.

#Ce inscripții latine apar la nord de Dunăre după 275

Pentru anii de după 275, LIST are 61 de înregistrări latine din fosta provincie (după regula din metodă), mai ales obiecte: 42 de cărămizi și țigle ștampilate, cele mai multe cu numele unor legiuni și unități, găsite în sud-vest, mai ales pe Dunăre, de la Pojejena și Dierna la Drobeta, Hinova și Sucidava (unele poartă „Dacia Ripensis”, noua provincie de la sud de fluviu), stâlpul de milă al lui Constantin de la Sucidava (326–333), piatra de mormânt a unui comandant de cavalerie de acolo și o inscripție pentru Valens și Valentinian la Romula (373).

Tot la Dunăre, la Sichevița, un blestem zgâriat pe o cărămidă. Mai departe de fluviu: donariul de la Biertan („Eu, Zenovius, am pus darul”), lingouri ștampilate la Sirmium găsite la Sita Buzăului, lingouri de aur ștampilate la Thessalonica și Naissus (379) găsite la Feldioara și inelele lui Omharus de la Apahida, din secolul al V-lea. Cum au ajuns lingourile la nord de Dunăre, plăți sau pradă, e o întrebare deschisă. Biertanul are o pagină a lui, iar inscripțiile creștine de după 300, alta.

• 42 cărămizi și țigle ștampilate
• 9 lingouri
• 2 inele
• 1 stâlp de milă
• 1 piatră de mormânt
• 1 inscripție onorifică
• 1 donariu
• 1 blestem pe cărămidă
• 1 relief votiv
• 1 fibulă de argint
• 1 marcă de proprietate

1. 326–333Corabia · Sucidava · stâlp de milăImperatore Caesare Flavio Valerio Constantino Augusto et Caessaribus beatissimis nobilissimis a Sucidava mille passuum ISub împăratul Caesar Flavius Valerius Constantinus Augustus și prea fericiții și prea nobilii Caesari: de la Sucidava, o milă.
2. 301–400Cartier Celei · piatră de mormântIN Romanico tradidit et factus domesticus protector fuit annos VIII promotus Sucidavam gessit annum I cuneo equitum II stablesianorum qui vixit annos XLV menses… a fost protector domestic opt ani; promovat, a comandat un an la Sucidava detașamentul de cavalerie II Stablesiani. A trăit 45 de ani, 10 luni, 10 zile … I-a ridicat monumentul Flavius Mellites, concetățeanul lui. Rămâi cu bine, trecătorule.
3. 373Dobrosloveni · Romula · inscripție onorificăDDominis nnostris Valenti et Valentiniano fratribus votis Xdecennalibus feliciterStăpânilor noștri Valens și Valentinian, frați: cu urări la cei zece ani de domnie, cu noroc!
4. 301–400Biertan · donariuEgo Zenovius votum posui XPChristusEu, Zenovius, am pus darul.
5. 294–350Sichevița · blestem pe cărămidăRogo et peto primicere tunc puellam Bariam teretrum perdis ego Sterius modo rudi cunscio me reddere Bessam ex sium visu peto et rogo primicere reddas mihi teretTe rog și te implor, primicerius… (blestem zgâriat pe o cărămidă, despre o fată și un burghiu pierdut)
6. 338–339Wattin · marcă de proprietateDomini nostri Constanti Ματγογος[Proprietatea] stăpânului nostru Constantius · Ματγογος
7. 351–400Sita Buzăului · lingouriQuirillus et Dionisus Sirmio signavimusNoi, Quirillus și Dionisus, am ștampilat la Sirmium.
8. 379Feldioara · lingouriThessalonicae dddomini nnnostri K Flavius Calliopius probavi et signavi ΘThessalonica. Stăpânii noștri. Eu, Flavius Calliopius, am verificat și am ștampilat.
9. 431–470Apahida · Napoca · ineleOmahari viro gloriosoAl lui Omharus, bărbat ilustru.

Donariul de la Biertan →

Inscripțiile creștine de la Dunăre →

#Au plecat oamenii sau au rămas? Ce nu pot spune pietrele

Pietrele cu dată măsoară un obicei: să plătești un cioplitor ca să pui numele unui împărat, al unui zeu sau al unui mort pe o piatră, în latină. Când obiceiul se oprește, se poate ca oamenii să fi plecat, să fi rămas fără bani, fără armată sau fără motiv să scrie. Pagina nu testează asta și nu alege între cele două teze despre retragerea lui Aurelian.

Ce se poate spune: pe toată granița, obiceiul s-a rărit în anii 250; în Dacia, ultimele pietre datate sunt din domnia lui Gallienus; iar după 275, latina apare la nord de Dunăre mai ales pe obiecte: țigle ștampilate, lingouri, inele, un donariu, câteva pietre la capetele de pod.

Atlasul istoriei României: cine a condus orașul tău →