Istorie IX

Capitolul 9 · Corăbii și cărțiLecția 9.6TC Pentru toate profilurile · în plus față de profilul tău

Omul – măsura tuturor lucrurilor. Umanismul și Renașterea

Leonardo, Michelangelo, Copernic: ce a schimbat Renașterea

PreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.3500 î.Hr.1000 î.Hr.1 d.Hr.10001725// înainte de 3500 î.Hr., scara este comprimatăPreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.1000 î.Hr.10003500 î.Hr.1 d.Hr.1725// înainte de 3500 î.Hr.,scara este comprimată
1420–1633 · Evul Mediu – Epoca modernă

Ce au făcut altfel pictorii și învățații Renașterii față de cei dinaintea lor?

Mâine am testzece întrebări din capitolul 9

În același timp, în altă parte
  • India. Între 1524 și 1526, Babur, un urmaș al lui Timur Lenk venit din Afganistan, cucerește nordul Indiei și întemeiază Imperiul Mogul. sursa
  • Imperiul Otoman. La Istanbul, arhitectul Sinan ridică pentru sultanul Soliman Magnificul moscheea Süleymaniye, între 1550 și 1557, cu o cupolă inspirată de Sfânta Sofia. sursa

Înainte să citești: tu ce crezi?

Cum a pictat Michelangelo tavanul Capelei Sixtine, între 1508 și 1512?

Vezi răspunsul

În picioare. Într-un sonet scris chiar atunci, Michelangelo se plânge că stă cu barba spre cer și cu ceafa pe spinare, că vopseaua îi picură pe față și că își mișcă pașii fără să vadă unde calcă. Pe marginea foii s-a desenat pe sine pictând tavanul. După o jumătate de veac, biograful Giorgio Vasari scria că lucrul „cu capul în sus” îi stricase vederea pentru câteva luni.

În mai 1508, papa Iuliu al II-lea i-a cerut lui Michelangelo să picteze tavanul Capelei Sixtine, la Roma. Michelangelo avea 33 de ani și era sculptor. A lucrat patru ani pe schelă. Într-un sonet trimis unui prieten se plânge de gâtul înțepenit și de vopseaua care îi picură pe față, iar la sfârșit scrie: „nici pictor nu sunt”.

Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.

Ce au făcut altfel pictorii și sculptoriiCe s-a întâmplat

La Florența, pe la 1420, arhitectul Filippo Brunelleschi a arătat cum se poate desena o clădire așa cum o vede ochiul: liniile care se depărtează de privitor se strâng spre un singur punct. Metoda se numește perspectivă. Pictorul Masaccio a folosit-o în fresca Sfânta Treime (1427), iar Leon Battista Alberti i-a scris regulile în tratatul Despre pictură (1435). Piero della Francesca, pictor și matematician, a scris și el un tratat de perspectivă. Biograful lui, probabil Antonio Manetti, contemporan mai tânăr, descrie tăblițele în 1480–1490, la 60–70 de ani după; ele s-au pierdut.

Arta Renașterii are trei trăsături ușor de recunoscut. Prima: adâncimea, dată de perspectivă. A doua: corpul omenesc redat după natură, cu mușchi și mișcare; artiștii desenau modele vii și studiau anatomia. A treia: modelele Antichității, de la coloane și cupole la statuia nudă. Revine și portretul, cunoscut din Antichitate: chipul unui om anume, cu trăsăturile lui.

Aceeași podea cu pătrate, desenată în două feluri. În stânga, văzută de sus: pătratele sunt egale, iar liniile merg alături, fără să se întâlnească. În dreapta, așa cum o vede ochiul: liniile care se depărtează de privitor se strâng spre un singur punct, iar pătratele din fund par mai mici. Aceeași podea cu pătrate, desenată în două feluri. În stânga, văzută de sus: pătratele sunt egale, iar liniile merg alături, fără să se întâlnească. În dreapta, așa cum o vede ochiul: liniile care se depărtează de privitor se strâng spre un singur punct, iar pătratele din fund par mai mici. văzută de sus un singur punct cum o vede ochiul
Figura 1Compară cele două desene ale aceleiași podele: în cel din dreapta, liniile care se depărtează de privitor se strâng spre un singur punct, iar pătratele din fund ies mai mici. Aceasta este perspectiva. Schema este construită geometric.

Nume și opere de știutCe s-a întâmplat

Leonardo da Vinci (1452–1519) a pictat la Milano Cina cea de taină, între 1494 și 1498, pe peretele unei săli de mese a călugărilor dominicani. Portretul Lisei Gherardini, Gioconda, l-a început în 1503. A fost și inginer și a umplut caiete întregi cu desene de mașini, de plante și de anatomie. Cina cea de taină este la Milano, în mănăstirea Santa Maria delle Grazie; Gioconda este la Luvru, la Paris (inventar INV 779).

Michelangelo Buonarroti (1475–1564) a sculptat Pietà și David (1501–1504) și a pictat tavanul Capelei Sixtine (1508–1512), cu scene din Cartea Facerii. Rafael (1483–1520) a pictat în palatul papilor Școala din Atena (1508–1511), în care sunt adunați filosofii Greciei antice. La nord de Alpi, Albrecht Dürer din Nürnberg (1471–1528) a învățat în Italia și a răspândit noul desen prin gravuri tipărite.

Literatura în limbile vorbite, începută în Evul Mediu cu cântecele de gestă și cu romanele cavalerești, a câștigat acum teren în fața latinei. Dante, Petrarca și Boccaccio scriseseră în italiană încă din secolul al XIV-lea. Pe la 1600, William Shakespeare (1564–1616) scria Hamlet în engleză, iar Miguel de Cervantes (1547–1616) tipărea în 1605, în spaniolă, prima parte din Don Quijote.

Gravură: un bărbat cu bonetă și cu haine groase scrie la un pupitru; în fața lui sunt cărți, una deschisă, și o vază cu flori; în spate, o tăbliță cu o inscripție în latină și în greacă și cu anul MDXXVI.
Figura 2Erasmus din Rotterdam, gravură de Albrecht Dürer din 1526, la The Metropolitan Museum of Art din New York. Prin gravuri tipărite ca aceasta, Dürer a răspândit noul desen la nord de Alpi.

Autorul imaginii: Albrecht Dürer, CC0, sursa. Imagine decupată jos, micșorată.

Cine comanda: o artă nouă pentru bisericiDe unde știm

Cei mai mulți comanditari erau Biserica, breslele și familiile bogate, iar cele mai multe lucrări aveau teme religioase. Dintr-un eșantion de peste două mii de lucrări italiene din anii 1420–1539, 87% înfățișează scene religioase; dintre celelalte, două treimi sunt portrete. Renașterea a continuat astfel Evul Mediu, cu aceleași biserici și aceiași sfinți, pictați acum cu trupuri adevărate, într-un spațiu cu adâncime. Numărătoare a istoricilor pe inventare de epocă, reluată de National Gallery of Art din Washington; inventarele sunt incomplete.

Contractul pentru tavanul Capelei Sixtine a fost semnat la 8 mai 1508. Lucrarea era gata la 31 octombrie 1512: a doua zi, papa a slujit liturghia sub ea.

Pentru curioși

Contractul din 1508 cerea doar doisprezece apostoli și ornamente. Michelangelo a socotit proiectul „un lucru sărac”, iar papa l-a lăsat să hotărască singur ce pictează.

1543: două cărți despre cer și despre trupCe s-a întâmplat

În 1543 au apărut două cărți care au schimbat știința. Nicolaus Copernic (1473–1543), canonic al catedralei din Frombork, în Polonia de azi, a susținut în Despre mișcările de revoluție ale sferelor cerești, tipărită la Nürnberg, că Soarele stă în centru, iar Pământul se învârte în jurul lui: teoria se numește heliocentrism. Medicul Andreas Vesalius (1514–1564), profesor la Padova, a tipărit la Basel Despre alcătuirea corpului omenesc. A descris corpul după disecții făcute de el și a îndreptat greșelile lui Galenus, medicul antic urmat timp de treisprezece secole. Exemplare din amândouă cărțile se păstrează în mari biblioteci; cea a lui Vesalius are peste trei sute de gravuri în lemn.

De ce a așteptat CopernicDe ce

Copernic își schițase ideea încă din anii 1510–1514, într-un text scurt trimis câtorva astronomi. Cartea a ținut-o nepublicată aproape trei decenii. Motivul îl spune singur, în prefața adresată papei Paul al III-lea: se temea de disprețul celorlalți învățați, fiindcă ideea părea nouă și absurdă. L-au convins s-o tipărească prietenii, între ei un cardinal și un episcop. Primul exemplar tipărit i-a fost adus la 24 mai 1543, pe patul de moarte. Copernic însuși, în prefața către papă, tipărită în cartea din 1543, anul morții lui.

Biserica Catolică a condamnat ideea abia în 1616, la 73 de ani după apariția cărții. Atunci Galileo Galilei (1564–1642), care privise cerul prin lunetă din 1609 și văzuse sateliții lui Jupiter, o apăra pe față. În 1633, Galilei a fost judecat la Roma și silit să se dezică de ea.

Schimbarea din știință are aceeași cauză ca schimbarea din artă: încrederea în ce vede ochiul și în măsurătoare. Vesalius a deschis trupuri, Galilei a ridicat luneta spre cer, iar tiparul le-a dus cărțile și desenele, neschimbate, la cititori din toată Europa. Explicație a istoricilor, din felul în care au lucrat Vesalius și Galilei: disecția și luneta.

Pentru curioși

Cartea din 1543 nu se deschide cu prefața lui Copernic. Înaintea ei stă un cuvânt către cititor, nesemnat, care spune că autorul propune o ipoteză de calcul, nu o descriere adevărată a cerului. L-a adăugat Andreas Osiander, pastorul luteran care a îngrijit tipărirea la Nürnberg.

Sus, schema lui Copernic: Soarele stă în centru, iar Pământul se învârte în jurul lui. Dedesubt, o axă a timpului de la 1500 la 1640: între 1510 și 1514, Copernic își schițează ideea; în 1543 apare cartea, după aproape trei decenii; în 1609, Galilei privește cerul prin lunetă; în 1616, la 73 de ani după carte, Biserica Catolică condamnă ideea; în 1633, Galilei este judecat la Roma. Sus, schema lui Copernic: Soarele stă în centru, iar Pământul se învârte în jurul lui. Dedesubt, o axă a timpului de la 1500 la 1640: între 1510 și 1514, Copernic își schițează ideea; în 1543 apare cartea, după aproape trei decenii; în 1609, Galilei privește cerul prin lunetă; în 1616, la 73 de ani după carte, Biserica Catolică condamnă ideea; în 1633, Galilei este judecat la Roma. Soarele stă în centru, Pământul se învârte în jurul lui 1500 1640 1510–1514 schița 1543 cartea lui Copernic 1609 luneta lui Galilei 1616 ideea, condamnată 1633 procesul lui Galilei aproape trei decenii 73 de ani
Figura 3Între schiță și carte trec aproape trei decenii, iar între carte și condamnare, 73 de ani. Axa este la scară.

Exercițiu de tip test

Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.

Sursa A Sonet către Giovanni da Pistoia, cu un desen al autorului pictând

Ce fel de sursă
text
Cine
Michelangelo Buonarroti, sculptor și pictor
Când a fost făcută
între 1509 și 1512, în anii în care picta tavanul Capelei Sixtine
Despre ce moment vorbește
pictarea tavanului Capelei Sixtine, începută în 1508
Câți ani le despart
2 ani
Unde se află azi
Foaia scrisă de mâna lui Michelangelo se păstrează la Casa Buonarroti, Florența (Archivio Buonarroti, XIII, foaia 111)
Traducere
traducere de lucru din italiană, după Michelangelo Buonarroti, Rime, ed. E. N. Girardi, Bari, Laterza, 1960, p. 4–5 (poezia 5, versurile 5–8, 11–14 și 18–20)
Foaie îngălbenită, scrisă de mână cu cerneală brună, în rânduri de versuri; pe marginea din dreapta, un desen mic: un om în picioare, cu capul dat pe spate și cu brațul ridicat, pictează o figură deasupra lui.
Imagine: Michelangelo Buonarroti, Wikimedia Commons, domeniu public; imagine micșorată. Foaia cu sonetul și cu desenul, Casa Buonarroti, Florența. Pagina imaginii.

Barba mi-e spre cer, iar ceafa o simt / pe cocoașă, și pieptul mi-l fac de harpie, / iar pensula, tot picurând deasupra feței, / mi-o face podea bogat împodobită. (…)

Pașii, fără ochi, îi mișc în zadar. / În față mi se întinde pielea, / iar în spate, de atâta îndoit, se strânge, / și mă încordez ca un arc sirian. (…)

Pictura mea moartă / apăr-o de-acum, Giovanni, și cinstea mea, / căci nu sunt la locul potrivit și nici pictor nu sunt.

Ce poate dovedi Arată, în cuvintele pictorului, cum lucra la tavan: în picioare, cu capul dat pe spate și cu vopseaua picurându-i pe față. Arată și cum se vedea el însuși: sculptor silit să picteze.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi singur cât de greu i-a fost cu adevărat: este un sonet glumeț, care îngroașă. Nu spune cine a comandat lucrarea, cât a durat și ce scene a pictat.

Sursa B Prefața la „Despre mișcările de revoluție ale sferelor cerești” (De revolutionibus orbium coelestium)

Ce fel de sursă
text
Cine
Nicolaus Copernic, astronom, canonic la Frombork
Când a fost făcută
tipărită la Nürnberg în 1543, în cartea însăși
Despre ce moment vorbește
anii în care autorul și-a ținut cartea nepublicată
Câți ani le despart
29 de ani
Unde se află azi
Tipărită în ediția din 1543, după un cuvânt către cititor nesemnat; exemplare ale ediției se păstrează în mari biblioteci
Traducere
traducere de lucru din latină, după ediția Nürnberg, 1543 (Wikisource latin, Praefatio authoris)

Îmi pot închipui prea bine, Preasfinte Părinte, că unii, de îndată ce vor afla că în aceste cărți ale mele (…) dau globului pământesc anumite mișcări, vor striga că trebuie să fiu alungat numaidecât, cu părerea mea cu tot. (…)

Disprețul de care trebuia să mă tem pentru noutatea și ciudățenia părerii mele aproape că mă împinsese să las cu totul lucrarea începută. Dar prietenii m-au întors din drum (…). [Unul dintre ei] mi-a cerut stăruitor să scot la lumină această carte, care a stat ascunsă la mine nu nouă ani, ci a intrat de-acum în al patrulea răstimp de nouă ani.

Ce poate dovedi Arată motivul pe care îl dă Copernic însuși pentru întârziere: teama de disprețul celor care socoteau de neclintit Pământul. Arată și că a dedicat cartea papei.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că acesta a fost singurul motiv: o prefață către papă spune ce vrea autorul să se știe. Nu spune nici cum a fost primită cartea după tipărire. Înaintea ei, în carte, stă un cuvânt către cititor nesemnat, pus de Andreas Osiander, care a îngrijit tipărirea: el prezintă teoria ca pe o simplă ipoteză.

Cerințe

  1. Precizați secolul în care au fost scrise sursele A și B. (2 puncte)

    Arată baremul

    Sursele A și B au fost scrise în secolul al XVI-lea.

  2. Numiți persoana căreia i se adresează autorul sursei B. (2 puncte)

    Arată baremul

    Autorul sursei B se adresează papei („Preasfinte Părinte”); este papa Paul al III-lea.

  3. Menționați, din sursa A, două informații referitoare la felul în care lucra pictorul. (6 puncte)

    Arată baremul

    Oricare două: stătea cu barba spre cer; își simțea ceafa pe cocoașă; pensula îi picura vopsea pe față; își mișca pașii fără să vadă; trupul îi era încordat „ca un arc”. Câte 3 puncte pentru fiecare informație.

  4. Scrieți litera sursei în care autorul spune că și-a ținut lucrarea ascunsă mulți ani. (3 puncte)

    Arată baremul

    Litera B: cartea „a stat ascunsă la mine” și „a intrat de-acum în al patrulea răstimp de nouă ani”.

  5. Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)

    Arată baremul

    Cauză: „Disprețul de care trebuia să mă tem pentru noutatea și ciudățenia părerii mele”. Efect: „aproape că mă împinsese să las cu totul lucrarea începută”. Deoarece se temea că va fi disprețuit pentru o idee nouă, Copernic a fost pe punctul de a renunța la carte și a ținut-o ascunsă. Se primește și altă relație corectă, de pildă: cauză – autorul dă „globului pământesc anumite mișcări”; efect – unii „vor striga că trebuie să fiu alungat numaidecât”.

  6. Formulați un punct de vedere referitor la felul în care se socotea Michelangelo pe sine și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)

    Arată baremul

    Punct de vedere: Michelangelo nu se socotea pictor și simțea pictarea tavanului ca pe o muncă străină de meseria lui. Informație: sonetul se încheie cu „nu sunt la locul potrivit și nici pictor nu sunt”. 2 puncte pentru punctul de vedere, 3 pentru informația care îl susține.

Analiză de sursă, pas cu pas

Sonetul lui Michelangelo, citit ca sursă

  1. Ce fel de sursă este și de când?

    Este o sursă scrisă, o poezie cu un desen pe margine, din anii 1509–1512, deci din secolul al XVI-lea. Este o sursă directă: autorul scrie despre ce face chiar atunci.

  2. Cine vorbește și cui?

    Vorbește Michelangelo, cel care pictează tavanul. Îi scrie unui prieten, Giovanni da Pistoia. Sonetul nu era pentru papă și nici pentru public.

  3. Ce spune?

    Spune că lucrează cu „barba spre cer” și că pensula îi picură pe față. Spune și că își mișcă pașii „fără ochi”: stă, așadar, în picioare.

  4. Ce vrea să obțină?

    Vrea să-și facă prietenul să râdă și să-i ceară sprijin: „apără pictura mea și cinstea mea”. Se teme că va fi judecat ca pictor, deși se știe sculptor.

  5. Ce nu poate dovedi singură?

    Nu poate dovedi singur că lucrarea era slabă sau că autorul nu se pricepea: aici vorbesc oboseala și gluma. Tavanul însuși, păstrat, și contractul din 1508 arată ce i s-a cerut și ce a făcut.

Alba Iulia, 1512

Renașterea ajunge în Transilvania

În anul în care Michelangelo termina tavanul Capelei Sixtine, la catedrala romano-catolică din Alba Iulia se ridica o capelă în stilul nou: capela Lázó, din 1512. A urmat, în 1524, capela Várday. Cele două sunt socotite începutul Renașterii în arhitectura Transilvaniei, pe atunci în Regatul Ungariei.

Stilul venise pe drumul curții regale. Matia Corvin, născut la Cluj în 1443 și rege al Ungariei între 1458 și 1490, chemase la Buda umaniști și artiști din Italia și strânsese o mare bibliotecă de manuscrise, Biblioteca Corvina. Soția lui, Beatrice, era fiica regelui de la Napoli.

Pe scurt

  1. Arta Renașterii se recunoaște după perspectivă (Brunelleschi, Alberti), după corpul omenesc redat după natură și după modelele Antichității; revine și portretul.
  2. Leonardo da Vinci a pictat Cina cea de taină și Gioconda; Michelangelo a sculptat David și a pictat tavanul Capelei Sixtine (1508–1512); Rafael a pictat Școala din Atena.
  3. Cele mai multe lucrări au rămas religioase și au fost comandate de Biserică, de bresle și de familii bogate: Renașterea a continuat Evul Mediu și l-a schimbat.
  4. În literatură, Petrarca și Boccaccio au scris și în italiană, Shakespeare în engleză, iar Cervantes în spaniolă.
  5. În 1543, Copernic a publicat teoria heliocentrică (Soarele în centru, Pământul în mișcare), iar Vesalius a publicat o anatomie făcută după disecții de oameni.
  6. Ideea lui Copernic a fost condamnată de Biserica Catolică în 1616, iar Galilei, care o apăra, a fost judecat în 1633.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitRenașterea a însemnat ruperea de religie: artiștii au lăsat sfinții și au pictat numai oameni și zei antici.

    CorectCele mai multe lucrări ale Renașterii sunt religioase (87% dintr-un eșantion de peste două mii, din anii 1420–1539), iar marii comanditari au fost papii și bisericile. Nou era felul de a picta: trupuri adevărate, spațiu cu adâncime, modele antice.

  • GreșitMichelangelo a pictat Capela Sixtină culcat pe spate.

    CorectA pictat în picioare, cu capul dat pe spate: o spune el însuși într-un sonet din acei ani („barba spre cer”) și o arată desenul de pe marginea foii.

  • GreșitCopernic a fost judecat de Biserică pentru teoria lui.

    CorectCopernic a murit în 1543, anul în care i-a apărut cartea, dedicată papei. Ideea a fost condamnată abia în 1616, iar cel judecat, în 1633, a fost Galilei.

Verifică-te

Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. Care pereche autor–operă este corectă?

    Răspuns

    c) Michelangelo – tavanul Capelei Sixtine. Michelangelo a pictat tavanul Capelei Sixtine între 1508 și 1512. Școala din Atena este a lui Rafael, iar Cina cea de taină și Gioconda sunt ale lui Leonardo.

  2. Care sunt două caracteristici ale artei renascentiste?

    Răspuns

    b) Perspectiva și corpul omenesc redat după natură. Perspectiva dă adâncime, iar studiul modelelor vii și al anatomiei dă trupuri adevărate. Arcul frânt și vitraliul țin de gotic; temele religioase au rămas cele mai numeroase.

  3. Ce susține teoria heliocentrică a lui Copernic?

    Răspuns

    d) Că Soarele stă în centru, iar Pământul se învârte în jurul lui. „Helios” înseamnă Soare în greacă. Că Pământul este rotund se știa din Antichitate; nou era că se mișcă.

  4. A dus această lucrare la capăt cu foarte mare chin, din pricina lucrului cu capul în sus, și își stricase într-atât vederea, încât nu mai putea citi scrisori, nici privi desene decât ținându-le deasupra capului; și l-a ținut așa mai multe luni.

    Giorgio Vasari, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților, ediția din 1568, viața lui Michelangelo; traducere de lucru din italiană

    Ce fel de sursă este acest fragment pentru pictarea Capelei Sixtine (1508–1512)?

    Răspuns

    b) Relatarea unui biograf, scrisă la peste o jumătate de veac după lucrare. Vasari l-a cunoscut pe Michelangelo, dar scrie în 1568, la 56 de ani după terminarea tavanului. Sonetul din 1509–1512 este mărturia directă; Vasari o întărește.

  5. Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.

    Răspuns

    Ordinea în timp:

    1. Alberti scrie tratatul Despre pictură (1435)
    2. Leonardo începe Cina cea de taină (1494)
    3. Michelangelo începe tavanul Capelei Sixtine (1508)
    4. Apar cărțile lui Copernic și Vesalius (1543)
    5. Cervantes tipărește prima parte din Don Quijote (1605)
    6. Galilei este judecat la Roma (1633)

    Regulile perspectivei (1435) vin înaintea marilor picturi ale lui Leonardo (1494) și Michelangelo (1508). Știința nouă vine la mijlocul secolului al XVI-lea (1543), iar Don Quijote (1605) și procesul lui Galilei (1633) sunt din secolul al XVII-lea.

  6. Așază fiecare nume la domeniul în care a rămas cunoscut.

    Răspuns

    Arte: Rafael; Albrecht Dürer; Filippo Brunelleschi.

    Literatură: William Shakespeare; Miguel de Cervantes.

    Științe: Nicolaus Copernic; Andreas Vesalius; Galileo Galilei.

    Rafael și Dürer sunt pictori, Brunelleschi arhitect; Shakespeare și Cervantes sunt scriitori; Copernic și Galilei au studiat cerul, iar Vesalius corpul omenesc.

  7. Explică, în trei-patru propoziții, de ce Renașterea poate fi numită și o continuare a Evului Mediu, și o schimbare. Folosește un exemplu din artă.

    Un răspuns bun

    Renașterea a continuat Evul Mediu fiindcă cele mai multe lucrări au rămas religioase și au fost comandate tot de Biserică: tavanul Capelei Sixtine, plătit de papa Iuliu al II-lea, înfățișează Cartea Facerii. A fost o schimbare fiindcă aceleași scene sunt pictate altfel: cu trupuri studiate după natură, cu adâncime dată de perspectivă și cu forme luate din arta Antichității. Tema este veche, felul de a o arăta este nou.

    Întrebarea cere și continuitatea (teme, comanditari), și schimbarea (perspectivă, anatomie, modele antice), cu un exemplu numit.

Termeni

perspectivă
Metoda de a desena pe o suprafață plană lucrurile așa cum le vede ochiul: liniile care se depărtează se strâng spre un punct, iar ce e departe apare mai mic.
portret
Imaginea unui om anume, cu trăsăturile lui adevărate. În Renaștere devine un gen de sine stătător.
frescă
Pictură făcută pe tencuiala încă umedă a unui perete sau a unui tavan, ca tavanul Capelei Sixtine.
heliocentrism
Teoria după care Soarele stă în centru, iar Pământul și celelalte planete se învârt în jurul lui. A fost publicată de Copernic în 1543.
anatomie
Știința alcătuirii corpului. În 1543, Vesalius a descris corpul omenesc după disecții făcute de el și a îndreptat greșelile lui Galenus.
comanditar
Cel care comandă și plătește o lucrare de artă: un papă, o breaslă, o familie bogată.
Surse și legătura cu programa

Din programă: TC 6.2 „Omul – măsura tuturor lucrurilor. Umanismul și Renașterea”; SS 6.2 „Omul – măsura tuturor lucrurilor. Umanismul și Renașterea”; FIL 6.2 „Omul – măsura tuturor lucrurilor. Umanismul și Renașterea”. Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2.