Capitolul 8 · Catedrale, regi și ciumăLecția 8.5FIL Numai pentru filologie · în plus față de profilul tău
Timpul catedralelor. Cultura Europei medievale
Văduva care a trăit din scris: Christine de Pisan
Cum ajunge o femeie de la 1400 să trăiască din cărțile ei și să le răspundă învățaților?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 8
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
- China. În 1405, amiralul Zheng He pornea în prima dintre cele șapte expediții pe mare care au dus corăbiile împăratului Yongle, până în 1433, în India, Arabia și pe coasta Africii. sursa
- Anatolia. În 1402, lângă Ankara, cuceritorul Timur Lenk (Tamerlan), stăpânul Samarkandului, l-a învins și l-a prins pe sultanul otoman Bayezid I. sursa
Înainte să citești: tu ce crezi?
La sfârșitul anului 1390, Christine de Pisan a rămas văduvă, la 25 de ani, cu trei copii mici, cu mama și cu o nepoată în grijă. Cum și-a întreținut familia?
Vezi răspunsul
A scris. A început cu poezii trimise prietenilor rămași la curte, apoi a trecut la cărți lungi, din care punea să se facă mai multe exemplare, închinate pe rând regelui și ducilor. Istoricul Jean-Yves Tilliette o numește „primul scriitor de profesie din literatura franceză”: înaintea ei, nimeni nu fusese silit în asemenea măsură să trăiască din condei. În mănăstire s-a retras abia în 1418, când războiul civil a ajuns la Paris.
Christine de Pisan povestește că ședea într-o zi în odaia ei de lucru, între cărți, și că i-a căzut în mână una care vorbea de rău femeile. A lăsat-o deoparte și s-a întrebat de ce atât de mulți învățați scriu la fel. Cu această întrebare începe Cartea Cetății Doamnelor, terminată în 1405. Autoarea își creștea de cincisprezece ani familia din ce scria.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
Fiica astrologuluiCe s-a întâmplat
Christine de Pisan (numele se scrie și Pizan) s-a născut la Veneția, în 1364 sau 1365. Tatăl ei, Tommaso, se trăgea din Pizzano, de lângă Bologna, de unde vine numele familiei; era medic și astrolog și predase la universitatea din Bologna. Regele Franței, Carol al V-lea, l-a chemat la curtea lui, iar la sfârșitul anului 1369 familia a ajuns la Paris. Christine avea vreo patru ani. A crescut la curte, iar tatăl ei s-a îngrijit să învețe carte.
La începutul lui 1380, la cincisprezece ani, a fost măritată cu Étienne Castel, notar și secretar al regelui. În același an a murit Carol al V-lea, iar familia și-a pierdut ocrotitorul. Tatăl ei a murit în 1387, iar soțul la sfârșitul lui 1390, de o molimă. Christine a rămas văduvă la 25 de ani, cu trei copii mici, cu mama și cu o nepoată. Aproape cincisprezece ani s-a judecat pentru leafa neplătită a soțului și pentru averea tatălui. Tinerețea ei se știe mai ales din cărțile ei din 1403–1405, scrise la 13–25 de ani după; istoricii au verificat ce s-a putut în acte.
Cum se trăia din scris pe la 1400De unde știm
Cărțile erau manuscrise, iar un scriitor nu câștiga din vânzarea lor. Trăia din darurile unui mecena: un om puternic căruia îi închina cartea și care îl răsplătea. Christine a început cu poezii, apoi a scris opere lungi, din care punea să se copieze mai multe exemplare. Epistola Otheei către Hector (1400) a fost închinată, pe rând, ducelui Ludovic de Orléans, regelui Carol al VI-lea și ducilor Filip cel Îndrăzneț al Burgundiei și Jean de Berry. Ducele Burgundiei i-a comandat apoi o carte despre faptele regelui Carol al V-lea, scrisă în 1404.
O mare culegere a operelor ei a fost făcută, sub supravegherea ei, pentru regina Franței, Isabela de Bavaria, și i-a fost dăruită acesteia la începutul lui 1414. Manuscrisul Harley 4431, British Library, Londra: plănuit, copiat, împodobit și corectat sub supravegherea autoarei.
Pentru curioși
În 1402, Christine a pus să se copieze o primă culegere a operelor ei. Ducele de Milano, Gian Galeazzo Visconti, a chemat-o la curtea lui, dar ea a rămas în Franța. Pe fiul ei l-a așezat în casa ducelui Burgundiei, iar pe fiică la mănăstirea dominicană de la Poissy, lângă Paris.

Autorul imaginii: Maestrul Cetății Doamnelor (miniatură); British Library (reproducere), domeniu public, sursa. Imagine micșorată.
Cearta pentru un roman și Cetatea DoamnelorCe s-a întâmplat
Un poem francez mult citit în vremea ei era Romanul Trandafirului. Partea lui a doua, scrisă de Jean de Meun între 1268 și 1285, își bătea joc de femei. Christine l-a atacat încă din 1399, iar pe la 1402 a purtat pe această temă un schimb de scrisori cu secretari ai regelui care apărau poemul. Cearta a făcut-o cunoscută.
În Cartea Cetății Doamnelor (1405), ea răspunde printr-o alegorie, adică o poveste în care ideile apar ca persoane. Trei doamne încoronate, Rațiunea, Dreptatea și Justiția, îi cer să zidească o cetate în care femeile de ispravă să fie apărate de ocări. Christine sapă temelia în „câmpul scrierilor”, iar fiecare piatră este povestea unei femei vestite. Prima este regina Semiramida. Cele mai multe exemple sunt luate din cartea lui Boccaccio despre femeile vestite. Christine însăși, în primele capitole ale cărții, terminată la începutul lui 1405.
Felul în care judecă este nou. Învățații spun, cu o singură gură, că femeile sunt înclinate spre rău. Christine pune lângă cărțile lor ceea ce știe despre ea și despre femeile pe care le cunoaște și găsește că nu se potrivește. Tot în 1405 a scris Cartea celor trei virtuți, cu sfaturi pentru femeile din toate stările.
Ultimul poem: Ioana d’ArcCe s-a întâmplat
În 1418, când trupele ducelui Burgundiei au intrat în Paris, Christine a fugit din oraș și s-a retras într-o mănăstire, poate cea de la Poissy, unde fiica ei era călugăriță. A tăcut mai bine de zece ani. La sfârșitul lui iulie 1429 a scris un poem despre Ioana d’Arc, care despresurase orașul Orléans și îl dusese pe Carol al VII-lea la încoronare, la Reims. În fata din Lorena, Christine vedea cele două cauze pentru care scrisese: cinstea femeilor și Franța. A murit, se pare, pe la 1430. Anul morții nu se cunoaște. Sigur este doar că în 1434 un scriitor vorbea despre ea la trecut.
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Cartea Cetății Doamnelor (Le Livre de la Cité des Dames), partea întâi, capitolul 1
După obiceiul meu și după îndeletnicirea căreia îi este închinată viața mea, adică învățătura, ședeam într-o zi în odăița mea, înconjurată de multe cărți despre felurite lucruri. (…) Mi-a căzut din întâmplare în mâini o carte ciudată (…); am deschis-o și am văzut, după titlu, că se numea Matheolus. (…)
[Cartea] a stârnit în mine un gând nou (…): de unde vine oare că atât de mulți bărbați, cărturari și alții, au fost și sunt înclinați să spună cu gura și să scrie în tratatele lor atâtea ocări și învinuiri la adresa femeilor (…)? Și aceasta o fac nu unul sau doi (…): îndeobște, în toate tratatele, filosofii, poeții și toți retorii (…) vorbesc parcă dintr-o singură gură.
Ce poate dovedi Arată cum își înfățișează autoarea propria muncă (o femeie care trăiește între cărți și învață) și ce a hotărât-o să scrie: părerea rea despre femei, pe care o găsea în aproape toate cărțile învățaților.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că lucrurile s-au petrecut întocmai, într-o zi anume: scena deschide o alegorie și este alcătuită de autoare. Nu arată nici ce credeau celelalte femei ale vremii, care nu au lăsat cărți.
Cerințe
Precizați secolul în care a fost scrisă sursa A. (2 puncte)
Numiți cartea pe care autoarea o deschide din întâmplare, precizată în sursa A. (2 puncte)
Menționați, din sursa A, două informații referitoare la felul în care își petrece autoarea timpul. (6 puncte)
Menționați, din sursa A, două categorii de autori care, potrivit autoarei, scriu de rău despre femei. (4 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Formulați un punct de vedere referitor la îndrăzneala autoarei și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)
Analiză de sursă, pas cu pas
Începutul Cetății Doamnelor, citit ca sursă
Ce fel de sursă este și de când?
Este un text literar, începutul unei alegorii în proză, scris la Paris la începutul lui 1405. Vorbește despre vremea autoarei: între ce povestește și clipa scrisului nu trece aproape nimic.
Cine vorbește și cui?
Vorbește Christine de Pisan, la persoana întâi, către cititorii de la curtea Franței, femei și bărbați care puteau plăti un manuscris. Este de 15 ani văduvă și trăiește din scris.
Ce spune?
Spune că ședea în odăița ei, „înconjurată de multe cărți”, și că în aproape toate tratatele „filosofii, poeții și toți retorii” scriu „ocări și învinuiri la adresa femeilor”.
Ce vrea să obțină?
Vrea să-l facă pe cititor să se îndoiască de aceste ocări. De aceea se arată întâi ca om de carte, care a citit ce au scris învățații, și abia apoi pune întrebarea „de unde vine”.
Ce nu poate dovedi singură?
Singur, fragmentul nu poate dovedi că toți învățații vremii disprețuiau femeile: este felul în care o autoare își pregătește răspunsul. Răspuns de test: „Sursa este un text literar din secolul al XV-lea, în care Christine de Pisan arată că a pornit să scrie din pricina ocărilor aduse femeilor în cărțile învățaților.”
Pe scurt
- Christine de Pisan (Pizan), născută la Veneția în 1364 sau 1365, a crescut la curtea regelui Franței Carol al V-lea, unde tatăl ei era astrolog.
- Rămasă văduvă la 25 de ani, în 1390, cu trei copii, și-a întreținut familia scriind cărți închinate regelui și ducilor; este socotită primul scriitor de profesie din literatura franceză.
- În Cartea Cetății Doamnelor (1405), trei doamne, Rațiunea, Dreptatea și Justiția, o ajută să zidească o cetate din poveștile femeilor de ispravă, ca răspuns la cărțile care le vorbeau de rău.
- Cartea este o alegorie: cetatea este făcută din exemple, cele mai multe luate de la Boccaccio.
- În 1418 s-a retras într-o mănăstire; în iulie 1429 a scris un poem despre Ioana d’Arc și a murit pe la 1430.
Greșeli frecvente
GreșitChristine de Pisan a fost prima femeie care a scris cărți.
CorectFemei au scris și înaintea ei: în Japonia, Murasaki Shikibu a scris Povestea lui Genji pe la anul 1000. Christine este socotită primul scriitor de profesie din literatura franceză: și-a întreținut familia din scris.
GreșitCetatea Doamnelor a fost un oraș adevărat, locuit numai de femei.
CorectEste o alegorie: cetatea este cartea însăși, iar pietrele ei sunt poveștile unor femei vestite, începând cu regina Semiramida.
GreșitUn scriitor medieval trăia din vânzarea cărților sale.
CorectCărțile erau manuscrise, copiate una câte una. Scriitorul trăia din darurile și ocrotirea unui mecena, căruia îi închina cartea: Christine a scris pentru regina Franței și pentru ducii de Orléans, de Burgundia și de Berry.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Din ce trăia un scriitor ca Christine de Pisan pe la 1400?
Răspuns
c) Din darurile oamenilor puternici cărora le închina cărțile. Tiparul nu exista încă în Europa, iar cărțile se copiau de mână, una câte una. Scriitorul își închina cartea unui mecena, care îl răsplătea.
Ce este Cartea Cetății Doamnelor?
Răspuns
b) O alegorie în care o cetate este zidită din poveștile unor femei vestite. Cetatea nu a existat: este o imagine pentru carte. Trei doamne, Rațiunea, Dreptatea și Justiția, sunt idei înfățișate ca persoane.
Despre cine este ultimul poem al lui Christine de Pisan, scris în iulie 1429?
Răspuns
c) Despre Ioana d’Arc. Poemul a fost scris la câteva săptămâni după despresurarea orașului Orléans și încoronarea de la Reims, pe când Ioana trăia. Despre Carol al V-lea scrisese în 1404, în proză.
Ridică-te, fiică, fără zăbavă, și să mergem în câmpul scrierilor: acolo va fi întemeiată Cetatea Doamnelor, într-un ținut neted și roditor (…). Ia târnăcopul înțelegerii tale, sapă adânc și fă un șanț mare acolo unde vezi urma sforii mele.
Cu ce „unelte” și unde se zidește cetatea, potrivit fragmentului?
Răspuns
c) Cu înțelegerea, în câmpul scrierilor. „Târnăcopul înțelegerii” și „câmpul scrierilor” arată că este vorba de o carte: cetatea se zidește din ce a citit și a judecat autoarea.
Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Familia lui Tommaso da Pizzano ajunge la Paris (1369)
- Christine se mărită, la cincisprezece ani (1380)
- Moare Étienne Castel, soțul ei (1390)
- Christine termină Cartea Cetății Doamnelor (1405)
- Christine se retrage într-o mănăstire (1418)
- Christine scrie poemul despre Ioana d’Arc (1429)
Copilăria la Paris (din 1369), căsătoria (1380) și văduvia (1390) vin înaintea cărților. Cetatea Doamnelor este din 1405, retragerea din 1418, iar poemul despre Ioana d’Arc din 1429.
Pune fiecare scriere a lui Christine de Pisan la locul ei.
Răspuns
Despre femei și pentru femei: Cartea Cetății Doamnelor; Cartea celor trei virtuți.
Despre un rege al Franței: Cartea despre faptele lui Carol al V-lea.
Poem despre o întâmplare a vremii: Poemul despre Ioana d’Arc.
Cetatea Doamnelor și Cartea celor trei virtuți, amândouă din 1405, apără și sfătuiesc femeile. Cartea despre Carol al V-lea (1404) a fost comandată de ducele Burgundiei. Poemul din 1429 salută izbânzile Ioanei d’Arc.
Christine de Pisan este numită uneori „prima femeie care a trăit din scris”. Explică, în trei-patru propoziții, de ce o asemenea afirmație trebuie spusă cu grijă și cum ai formula-o tu.
Un răspuns bun
Un „prima” sau „primul” se poate susține numai pentru un loc și un domeniu anume și numai pe cât arată izvoarele păstrate. Despre Christine, istoricii spun că este primul scriitor de profesie din literatura franceză: după 1390 și-a întreținut familia din cărțile închinate regelui și ducilor. Pentru alte țări și alte vremuri pot lipsi izvoarele sau pot exista alte cazuri. Aș scrie: „Christine de Pisan este cea dintâi scriitoare cunoscută din Franța care a trăit din scris.”
Un răspuns bun precizează domeniul afirmației (Franța, scriitori cunoscuți din izvoare) și faptul pe care se sprijină.
Termeni
- mecena
- Om bogat și puternic care îl ocrotește și îl răsplătește pe un scriitor sau pe un artist.
- manuscrise
- Cărți scrise de mână. Înainte de tipar, fiecare exemplar era copiat separat, de un copist.
- alegorie
- Poveste în care ideile sunt înfățișate ca persoane sau ca lucruri: Rațiunea este o doamnă, iar cartea este o cetate.
- Cartea Cetății Doamnelor
- Carte a lui Christine de Pisan, terminată în 1405, care adună poveștile unor femei vestite ca răspuns la scrierile ce le vorbeau de rău.
- Romanul Trandafirului
- Poem francez din secolul al XIII-lea; partea a doua, scrisă de Jean de Meun între 1268 și 1285, a fost atacată de Christine de Pisan pentru felul în care vorbește despre femei.
Surse și legătura cu programa
- Christine de Pisan, The Boke of the Cyte of Ladyes, trad. Brian Anslay, Londra, 1521 – text EEBO-TCP (A20897) – sursa A (capitolul 1); cele trei doamne încoronate, Reason, Ryghtwysnesse și Iustyce; „felde of scryptures” și „pycoys of thyne vnderstandynge” (capitolul 8); Semiramida, prima piatră (capitolul 15)
- Jean-Yves Tilliette, Cristina da Pizzano, în Dizionario Biografico degli Italiani (Treccani) – nașterea la Veneția (1365), tatăl Tommaso, Pizzano; Paris, sfârșitul lui 1369; căsătoria din 1380; moartea tatălui (1387) și a soțului (1390); văduvă la 25 de ani, trei copii; procesele; „il primo scrittore professionista della letteratura francese”; operele și anii lor; 1418; poemul din iulie 1429; moartea, probabil în 1430
- Christine de Pizan: The Making of the Queen’s Manuscript (Universitatea din Edinburgh și British Library) – Harley MS 4431, cea mai mare culegere păstrată a operelor ei, făcută pentru regina Isabela sub supravegherea autoarei și dăruită la începutul lui 1414
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Roman de la Rose – partea a doua, de Jean de Meun, scrisă între 1268 și 1285
- Store norske leksikon, articolul Christine de Pisan – anii vieții, dați ca aproximativi: 1364–1430
- Treccani, Dizionario di Storia, articolul Zheng He – șapte expediții între 1405 și 1433, sub împărații Yongle și Xuande; India, Arabia, coasta Africii
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Tamerlano – Ankara, 1402: Timur îl învinge și îl prinde pe sultanul Baiazid I; capitala la Samarkand
- Treccani, Enciclopedia Italiana, articolul Murasaki Shikibu – o scriitoare dinaintea lui Christine: Genji monogatari, pe la anul 1000
Din programă: FIL 5.4 „Timpul catedralelor. Cultura Europei medievale”. Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2.