Capitolul 2 · Zorii civilizațieiLecția 2.10SS Numai pentru științe sociale · în plus față de profilul tău
Cultura Orientului Antic
De ce mumii și zigurate? Credințe și ritualuri
Ce credeau oamenii Orientului Antic despre zei și despre moarte și ce făceau din pricina acestor credințe?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 2
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
- China. La Anyang, ultima capitală a dinastiei Shang (până pe la 1050 î.Hr.), preoții scrijeleau pe oase întrebări către puterile nevăzute; cele mai multe oase cu inscripții s-au găsit în partea orașului unde se aduceau jertfe. sursa
- Anglia. La Stonehenge, pietrele uriașe din mijloc au fost ridicate pe la 2500 î.Hr., într-un loc în care de câteva secole erau îngropate oasele arse ale morților. sursa
Înainte să citești: tu ce crezi?
Egiptenii credeau că, după moarte, inima omului este pusă pe un taler de balanță, în fața zeului Osiris. Ce credeau că stă pe celălalt taler?
Vezi răspunsul
O pană. Maat era, pentru egipteni, zeița adevărului și a rânduielii drepte, iar semnul ei era o pană. Potrivit credinței, inima celui care trăise drept nu atârna mai greu decât pana, iar omul era primit în împărăția lui Osiris. Inima care nu trecea proba era înghițită de o dihanie numită „Mâncătoarea morților”. Scena este pictată pe papirusurile puse în morminte.
Pe un papirus lung de aproape 24 de metri, făcut la Teba pentru scribul Ani, mortul îngenunchează în fața zeului Osiris și spune: „Nu este păcat în mine. Nu am mințit cu bună știință.” Familia lui Ani a plătit papirusul ca să-l aibă cu el în mormânt. Credeau că de vorbele acestea atârnă ce i se întâmplă după moarte.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
Mulți zei, fiecare cu cetatea luiCe s-a întâmplat
Egiptenii și popoarele Mesopotamiei se închinau mai multor zei. O asemenea religie se numește politeism. În Mesopotamia, fiecare oraș-stat își avea zeul lui, socotit stăpânul adevărat al cetății: Enlil, „stăpânul vântului”, la Nippur; Marduk la Babilon, în templul numit Esagila. În Egipt, cel mai puternic zeu al Regatului Nou a fost Amon, de la Teba, unit cu zeul-soare Ra.
Despre zei se spuneau povești: cum au făcut lumea, cum s-au luptat, cum au murit și au înviat. O asemenea poveste se numește mit. Poemul babilonian Enuma eliș povestește cum Marduk a ajuns cel dintâi dintre zei și a rânduit lumea. Enuma eliș: șapte tăblițe de lut în akkadiană, din biblioteca lui Assurbanipal de la Ninive (sec. al VII-lea î.Hr.); azi la British Museum.
Mitul lui Osiris este povestit pe larg abia de scriitori greci, ca Plutarh: Osiris, rege bun al Egiptului, a fost ucis și tăiat în bucăți de fratele său Seth; soția lui, Isis, i-a adunat trupul și l-a readus la viață, iar Osiris a ajuns stăpânul morților. Plutarh (pe la 46–120 d.Hr.), „Despre Isis și Osiris”, la peste 2.000 de ani după textele din piramide, care fac doar aluzie la mit.
Templul, preoții, jertfaCe s-a întâmplat
Templul era socotit casa zeului. În Mesopotamia, lângă templu se înălța ziguratul, un turn în trepte cu o capelă în vârf, gândit ca o legătură între pământ și cer. În templu slujeau preoții, iar darurile aduse zeului se numesc jertfe: hrană, băutură, animale, mirodenii. Arborii de smirnă aduși de corăbiile reginei Hatșepsut din țara Punt erau, cum scrie pe zidul templului ei, „pentru casa lui Amon”. Ziguratul de la Ur, în sudul Irakului, și reliefurile templului lui Hatșepsut de la Deir el-Bahari, în Egipt, se văd și azi.
Ce se întâmplă după moarteDe unde știm
Egiptenii credeau că mortul poate trăi mai departe dacă trupul lui se păstrează. De aceea îl făceau mumie. Herodot povestește cum lucrau îmbălsămătorii cei mai scumpi: scoteau creierul pe nări cu un cârlig de fier, tăiau trupul într-o parte cu o piatră ascuțită și scoteau măruntaiele, îl umpleau cu smirnă, îl țineau 70 de zile în natron, o sare care usucă, apoi îl înfășurau în fâșii de in. Herodot, Istorii, II, 86: a fost în Egipt pe la 448 î.Hr. și descrie îmbălsămarea din vremea lui; mumii se făceau de peste 2.000 de ani.
Urma, potrivit credinței, judecata lui Osiris. Mortul le spunea celor 42 de zei judecători ce rele nu a făcut, iar inima îi era cântărită cu pana zeiței Maat. Cuvintele de rostit erau scrise pe un sul de papirus pus în mormânt, numit azi Cartea morților. Papirusul lui Ani, găsit la Teba, la British Museum din 1888 (nr. 10470).
Babilonienii își închipuiau moartea altfel. Poemul despre coborârea zeiței Iștar în lumea de jos o numește „țara fără întoarcere”: o casă întunecată, unde praful este hrana morților, iar lutul mâncarea lor. Acolo ajungeau toți, buni și răi. Cei vii le puneau morților mâncare și apă la mormânt.
Pentru curioși
În Epopeea lui Ghilgameș, eroul pornește să caute viața fără moarte după ce îi moare prietenul, Enkidu. Uta-napiștim, omul scăpat de potop și făcut nemuritor de zei, îi arată că el nu o poate dobândi. Egipteanul bogat își pregătea din vreme mormântul și papirusul; babilonianul din poem învață să se împace cu moartea.
Măruntaiele scoase din trupul egipteanului erau îmbălsămate și ele și puse în patru vase, numite azi vase canope, fiecare sub paza unuia dintre cei patru fii ai zeului Horus.

Autorul imaginii: The Metropolitan Museum of Art, New York, CC0, sursa. Imagine micșorată.
Un singur DumnezeuCe s-a întâmplat
Credința într-un singur Dumnezeu se numește monoteism. Cea mai veche dintre religiile monoteiste care dăinuie până azi este cea a vechilor evrei, iudaismul. Potrivit Bibliei, Dumnezeu i-a dat lui Moise zece porunci; prima spune: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine.” Biblia oprește și chipurile cioplite, așa că evreii nu își înfățișau Dumnezeul în statui. Istoricii religiilor socotesc că la început vechii evrei se închinau numai Dumnezeului lor, fără să tăgăduiască zeii altor popoare, și că tăgăduirea oricărui alt zeu a venit mai târziu, odată cu profeții. În 587 î.Hr., regele babilonian Nabucodonosor al II-lea a cucerit Ierusalimul și a dus o parte dintre locuitori în Babilon. Credința lor s-a păstrat și acolo. Concluzii ale istoricilor religiilor, trase din textele Bibliei; iudaismul este cel dintâi în ordinea formării (enciclopedia Treccani).
În Egipt, în secolul al XIV-lea î.Hr., faraonul Akhenaton a încercat să pună un singur zeu, Aton, discul soarelui, în locul tuturor celorlalți. Încercarea s-a stins odată cu el. Istoricii religiilor o socotesc o reformă a unui rege, care nu a ajuns religia unui popor; urmașul lui a readus vechii zei.
De ce avea regele nevoie de zeiDe ce
Credința îi lega pe oameni de cetate și îl întărea pe cel care o conducea. Faraonul era socotit fiul trupesc al lui Amon: cine i se împotrivea se împotrivea zeului. În Mesopotamia, regele era socotit slujitorul zeului cetății; de aceea Nabucodonosor al II-lea a ridicat la Babilon templul lui Marduk și ziguratul. Când Babilonul a ajuns cea mai puternică cetate, zeul lui a fost pus, în mit, în fruntea zeilor. Religia dădea astfel puterii un temei pe care supușii îl primeau: se spune că ea legitima puterea.
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Cartea morților: papirusul lui Ani, scena judecății
[Horus îi spune lui Osiris că] inima lui Ani a fost cântărită și a fost găsită dreaptă; el nu a păcătuit față de niciun zeu și de nicio zeiță.
[Ani, în genunchi, spune:] „O, Stăpâne al Apusului, sunt în fața ta. Nu este păcat în mine. Nu am mințit cu bună știință. Nu am făcut nimic cu inimă prefăcută. Fă să fiu asemenea celor aleși care stau în preajma ta (…).”
Ce poate dovedi Dovedește că egiptenii înstăriți din Regatul Nou credeau într-o judecată după moarte, în care se cântărește inima, și că își puneau în mormânt cuvintele de rostit acolo.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că Ani a trăit fără păcat și nici că toți egiptenii credeau la fel: papirusul era scump și se făcea pentru cei care îl puteau plăti.
Sursa B Coborârea zeiței Iștar în lumea de jos
Spre țara fără întoarcere (…) și-a îndreptat gândul Iștar, fiica lui Sin: spre casa umbrelor, sălașul lui Irkalla, spre casa din care nu mai iese cel ce a intrat, spre drumul de pe care nu este cale întoarsă, spre casa fără lumină pentru cel ce intră în ea, locul unde praful le este hrană și lutul mâncare. Nu au lumină, în întuneric locuiesc. (…) Peste ușă și peste zăvor s-a așternut praful.
Ce poate dovedi Arată cum era închipuită lumea morților într-un poem babilonian: întunecată, fără întoarcere, cu praf și lut drept hrană.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi ce credea fiecare om din Mesopotamia de-a lungul a trei mii de ani: este un singur poem, despre o zeiță.
Cerințe
Numiți zeul precizat în sursa A în fața căruia este adus mortul. (2 puncte)
Numiți zeița precizată în sursa B. (2 puncte)
Menționați, din sursa B, două informații referitoare la lumea morților. (6 puncte)
Scrieți litera sursei care susține că soarta mortului atârnă de felul în care a trăit. (3 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Menționați o asemănare și o deosebire între credințele despre moarte din cele două surse. (5 puncte)
Comparație
Moartea la egipteni și la babilonieni, pe criterii
Criteriile
Aleg trei criterii la care amândouă părțile au un răspuns: cum arată lumea morților, de ce atârnă soarta mortului, ce fac cei vii pentru el.
Tabelul
Egipt. Lumea morților: împărăția lui Osiris. Soarta: de judecată, la care inima este cântărită cu pana zeiței Maat. Cei vii: îmbălsămează trupul 70 de zile și pun în mormânt Cartea morților.
Babilon. Lumea morților: „țara fără întoarcere”, o casă întunecată. Soarta: aceeași pentru toți, praf și lut drept hrană. Cei vii: pun mâncare și apă la mormânt.
O asemănare
Atât egiptenii, cât și babilonienii credeau că omul trăiește mai departe după moarte și că are nevoie de grija celor vii.
O deosebire
Egiptenii credeau că mortul este judecat și că cel drept ajunge lângă Osiris, în timp ce babilonienii credeau că toți morții, buni sau răi, ajung în același loc întunecat.
Concluzia
Amândouă popoarele erau politeiste și își îngrijeau morții, dar numai la egipteni credința despre moarte cerea o pregătire lungă și scumpă: mumia, mormântul, papirusul.
Pe scurt
- Egiptenii și popoarele Mesopotamiei erau politeiști: se închinau mai multor zei, despre care povesteau mituri.
- În Mesopotamia, fiecare cetate avea zeul ei (Enlil la Nippur, Marduk la Babilon), cu templu și zigurat; în Egipt, zeul cel mai puternic al Regatului Nou a fost Amon, de la Teba.
- În temple slujeau preoții, iar zeilor li se aduceau jertfe: hrană, băutură, animale, mirodenii.
- Egiptenii își mumificau morții și credeau în judecata lui Osiris, la care inima mortului este cântărită cu pana zeiței Maat; cuvintele de rostit erau scrise în Cartea morților.
- Babilonienii credeau că toți morții ajung într-o „țară fără întoarcere”, întunecată, unde hrana este praful.
- Vechii evrei credeau într-un singur Dumnezeu (monoteism); în Egipt, încercarea lui Akhenaton de a pune un singur zeu, Aton, în locul celorlalți s-a stins odată cu el.
Greșeli frecvente
GreșitToate popoarele Orientului Antic credeau într-un rai pentru cei buni.
CorectEgiptenii credeau într-o judecată după care cel drept ajunge lângă Osiris. Babilonienii credeau că toți morții, buni sau răi, ajung în aceeași casă întunecată.
GreșitAkhenaton a întemeiat monoteismul, iar evreii l-au luat de la el.
CorectReforma lui Akhenaton a fost încercarea unui rege și s-a stins odată cu el. Nicio sursă nu arată că iudaismul, religia monoteistă a vechilor evrei, ar veni din ea.
GreșitMitul este o poveste mincinoasă.
CorectMitul este povestea prin care un popor își explica lumea și zeii. Istoricul îl citește ca să afle ce credeau oamenii aceia, fără să-l judece drept adevărat sau fals.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Ce înseamnă politeism?
Răspuns
c) Închinarea la mai mulți zei. Politeismul este religia cu mai mulți zei. Credința într-un singur Dumnezeu se numește monoteism.
Ce credeau egiptenii că se întâmplă la judecata lui Osiris?
Răspuns
b) Inima mortului este cântărită cu pana zeiței Maat. Potrivit credinței egiptene, inima era pusă în balanță cu pana zeiței Maat, a adevărului. Casa întunecată este lumea morților din poemele babiloniene.
Care popor al Orientului Antic credea într-un singur Dumnezeu?
Răspuns
d) Vechii evrei. Iudaismul, religia vechilor evrei, este cea mai veche dintre religiile monoteiste care dăinuie până azi. La egipteni, numai Akhenaton a încercat, pentru câțiva ani, să pună un singur zeu în locul celorlalți.
Făcând acestea, ascund trupul șaptezeci de zile, îmbălsămat în natron; mai mult timp nu este îngăduit. După ce trec cele șaptezeci de zile, spală trupul și îl înfășoară tot în fâșii de pânză subțire de in, unse cu rășină.
Ce fel de sursă este fragmentul pentru mumificare?
Răspuns
b) Relatarea unui călător străin, care scrie ce a văzut și ce i s-a spus. Herodot era grec și a călătorit în Egipt. Descrie pașii îmbălsămării din afară, ca un străin; nu poruncește, nu se roagă și nu povestește despre zei.
Așază în ordine, de la cel mai vechi la cel mai nou.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Akhenaton ajunge faraon și ridică un singur zeu, Aton (1352 î.Hr.)
- Tutankhamon readuce vechii zei ai Egiptului (1336 î.Hr.)
- Nabucodonosor al II-lea cucerește Ierusalimul (587 î.Hr.)
- Herodot călătorește în Egipt (448 î.Hr.)
La anii dinainte de Hristos, numărul mai mare este mai vechi: 1352, 1336, 587, 448. Herodot vede Egiptul la aproape nouă sute de ani după Akhenaton.
A cui este fiecare credință sau obicei?
Răspuns
Egipt: Mumificarea trupului; Judecata în fața lui Osiris.
Mesopotamia: Ziguratul, turnul în trepte de lângă templu; „Țara fără întoarcere”, unde hrana este praful; Marduk, zeul cetății.
Vechii evrei: „Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”.
Mumia și judecata lui Osiris țin de Egipt; ziguratul, zeul cetății și lumea întunecată a morților, de Mesopotamia; porunca unui singur Dumnezeu, de vechii evrei.
Explică, în trei-patru propoziții, cum întărea religia puterea regelui în Egipt și în Mesopotamia. Dă câte un exemplu.
Un răspuns bun
În Egipt, faraonul era socotit fiul zeului Amon, așa că a i te împotrivi însemna a te împotrivi zeului. În Mesopotamia, regele era socotit slujitorul zeului cetății și își arăta credința ridicând temple: Nabucodonosor al II-lea a clădit la Babilon templul lui Marduk și ziguratul. În amândouă locurile, supușii primeau puterea regelui fiindcă o credeau voită de zei. Religia legitima deci puterea.
Legătura dintre credință și putere este întrebarea obișnuită la această temă; răspunsul cere un exemplu pentru fiecare țară.
Termeni
- politeism
- Religie în care oamenii se închină mai multor zei.
- monoteism
- Credința într-un singur Dumnezeu. Cea mai veche dintre religiile monoteiste care dăinuie până azi este iudaismul.
- mit
- Poveste despre zei și despre începuturile lumii, prin care un popor își explica rânduiala lucrurilor.
- jertfă
- Dar adus unui zeu: hrană, băutură, un animal, mirodenii.
- zigurat
- Turn în trepte, cu o capelă în vârf, ridicat lângă templele Mesopotamiei.
- mumie
- Trup de om sau de animal păstrat prin îmbălsămare și uscare, apoi înfășurat în fâșii de in.
- judecata lui Osiris
- Judecata prin care, în credința egipteană, trecea fiecare mort: inima îi era cântărită cu pana zeiței Maat.
- Cartea morților
- Numele dat azi sulurilor de papirus cu rugăciuni și formule puse în mormintele egiptene.
Surse și legătura cu programa
- E. A. Wallis Budge, The Book of the Dead: The Papyrus of Ani, vol. I, Londra, 1913 (Internet Archive) – sursa A; cântărirea inimii cu pana zeiței Maat; „Mâncătoarea morților”; cei 42 de judecători; papirusul nr. 10470, Teba, 1888, 78 de picioare
- M. Jastrow, The Civilization of Babylonia and Assyria, Philadelphia, 1915 (Internet Archive) – sursa B (p. 453–454); lumea morților la babilonieni și hrana pusă la morminte (p. 280)
- Herodotus, with an English translation by A. D. Godley, vol. I, Londra, 1920 (Loeb; Internet Archive) – Istorii II, 86: pașii îmbălsămării, cele 70 de zile
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Osiride – mitul lui Osiris, Seth, Isis; Osiris stăpân al morților; judecata; izvoarele mitului
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Mummificazione – natronul și rășinile; scoaterea măruntaielor; vasele canope și cei patru fii ai lui Horus
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Marduk – zeul Babilonului; Enuma eliș; templul Esagila
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Enlil – zeul cetății Nippur, „stăpânul vântului”
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Ziqqurat – turn în trepte cu o capelă în vârf; legătura dintre cer și pământ
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Ammone – Amon de la Teba, unit cu Ra în Regatul Nou; tată trupesc al faraonului
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Monoteismo – iudaismul, prima dintre religiile monoteiste; reforma lui Amenhotep al IV-lea ca încercare fără urmare
- Treccani, Dizionario di Storia, articolul Nabucodonosor II – cucerirea Ierusalimului (587) și deportarea; templul lui Marduk și ziguratul de la Babilon
- Biblia, traducerea D. Cornilescu: Exodul (Ieșirea) 20 – textul primei porunci (20, 3) și oprirea chipurilor cioplite (20, 4)
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Anyang – ultima capitală Shang; zona jertfelor și a arhivelor, cu oasele oraculare
- English Heritage: History of Stonehenge – pietrele ridicate pe la 2500 î.Hr.; mormintele de incinerație din faza veche
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Erodoto – Herodot din Halicarnas (pe la 484–425 î.Hr.); călătoria în Egipt, pe la 448
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Gilgamesh – moartea lui Enkidu, căutarea vieții veșnice, Uta-napiștim
- J. H. Breasted, Ancient Records of Egypt, vol. II, Chicago, 1906 (Internet Archive) – reliefurile din Punt, § 264: arborii de smirnă „pentru casa lui Amon”
- Treccani, Dizionario di Storia, articolele Akhenaton și Tutankhamon – Aton zeu unic (1352–1336); eșecul reformei; întoarcerea la vechii zei sub Tutankhamon (din 1336)
- Biblia, traducerea D. Cornilescu: 2 Împărați 25 – după cucerire, locuitorii rămași în cetate sunt duși în robie, iar săracii țării sunt lăsați ca vieri și plugari (25, 11–12)
- Store norske leksikon, articolul monoteisme; Lex – Danmarks Nationalleksikon, articolul monolatri – religia israelită timpurie ca monolatrie (închinare la un singur zeu fără tăgăduirea celorlalți); monoteismul propriu-zis, urmare a profeților
- Store norske leksikon, articolul religion i Det gamle Egypt – textele piramidelor, din dinastiile a V-a și a VI-a (Regatul Vechi), în care regele mort este legat de Osiris; mitul uciderii și al readucerii la viață
- Plutarch, Isis and Osiris, trad. F. C. Babbitt, Loeb Classical Library, 1936 (LacusCurtius); Treccani, Plutarco – povestirea greacă a mitului lui Osiris; Plutarh, pe la 46 – după 119 d.Hr.
- Store norske leksikon, articolul Enuma elish – cel mai lung text păstrat: șapte tăblițe găsite în palatul lui Assurbanipal de la Ninive
Din programă: SS 2.3 „Cultura Orientului Antic”. Competențe specifice urmărite: 2.2, 4.2.