Capitolul 7 · Evul Mediu de zi cu ziLecția 7.7SS · FIL Pentru științe sociale și filologie · în plus față de profilul tău
Biserica în Evul Mediu
Cine îl numește pe episcop? Lupta pentru învestitură
Cum a ajuns un rege să stea trei zile desculț la poarta unui papă?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 7
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
- Anglia. În 1086, din porunca lui Wilhelm Cuceritorul, s-a întocmit Domesday Book, cea mai veche condică a pământurilor din Anglia. sursa
- Asia Mică. În 1071, la Manzikert, turcii selgiucizi l-au învins și l-au luat prizonier pe împăratul bizantin Roman al IV-lea Diogenes; Asia Mică le-a rămas deschisă. sursa
Înainte să citești: tu ce crezi?
În ianuarie 1077, regele Henric al IV-lea a stat trei zile desculț la poarta castelului Canossa. Cine a lăsat cea mai veche relatare a scenei?
Vezi răspunsul
Papa însuși. Pe la 28 ianuarie 1077, îndată după ce l-a iertat pe rege, Grigore al VII-lea le-a scris principilor germani ce se întâmplase: regele a venit „desculț și îmbrăcat numai în haine sărăcăcioase de lână” și a cerut iertare trei zile. Papa avea de ce să povestească: principii îl așteptau în Germania ca să-l judece pe rege și trebuia să le explice de ce îl iertase fără ei.
„Coboară, coboară!” Cu aceste cuvinte se încheie scrisoarea pe care Henric al IV-lea, regele Germaniei, i-a trimis-o papei Grigore al VII-lea la 24 ianuarie 1076, cerându-i să părăsească scaunul de la Roma. După un an, același rege stătea desculț, în haine de lână, la poarta castelului în care se afla papa și cerea iertare.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
Un episcop era și seniorCe s-a întâmplat
În secolul al XI-lea, un episcop sau un abate avea două fețe. Era păstor al credincioșilor și, totodată, stăpân peste pământuri, sate și orașe primite de la rege. De aceea regii Germaniei își alegeau singuri episcopii și îi puneau în scaun dându-le inelul și cârja, semnele slujbei. Obiceiul se numește învestitură laică: un laic, adică un om care nu este cleric, dă o slujbă bisericească.
Un grup de clerici, sprijinit de mănăstirea Cluny și de papi, voia o Biserică scoasă de sub puterea laicilor. Ei osândeau simonia, cumpărarea și vânzarea slujbelor bisericești, și cereau ca episcopii să fie aleși de cler. În 1059 s-a hotărât ca papa însuși să fie ales de cardinali, fără amestecul împăratului. Mișcarea a primit numele celui mai hotărât dintre papii ei: reforma gregoriană.
1075: ce poate papaDe unde știm
Călugărul Hildebrand a fost ales papă în 1073 și și-a luat numele Grigore al VII-lea. În 1075 le-a interzis episcopilor să mai primească învestitura din mâna unui laic. În registrul lui de scrisori, la același an, sunt trecute 27 de propoziții scurte, numite Dictatus Papae („cele dictate de papă”). Câteva dintre ele: „numai el poate depune sau repune în scaun episcopi”; „îi este îngăduit să depună împărați”; „el însuși nu poate fi judecat de nimeni”. Propozițiile sunt trecute în registrul papei la anul 1075; istoricii discută dacă le-a dictat chiar Grigore și cu ce scop.
Propozițiile spun ce susținea papa că poate face. Ce putea face cu adevărat s-a văzut în anii următori.
1076: regele îl depune pe papă, papa îl excomunică pe regeDe ce
Henric al IV-lea era rege din 1056, de la șase ani. Fără episcopi numiți de el nu putea ține în frâu ducii și conții, așa că interdicția papei îi lua o unealtă de domnie. În ianuarie 1076, la Worms, a pus episcopii germani să-l declare pe Grigore nevrednic de scaunul papal. În februarie, papa a răspuns: l-a oprit de la domnie, i-a dezlegat pe supuși de jurământul de credință și l-a lovit cu excomunicarea, scoaterea din comunitatea Bisericii. Scrisoarea regelui din 24 ianuarie 1076 și sentința papei din februarie 1076, cunoscute în cuprinsul lor
Pentru un rege, excomunicarea era o armă politică: vasalii nu mai erau legați de jurământ. Principii germani, care abia așteptau să-i slăbească puterea, s-au adunat în octombrie 1076 la Tribur și au hotărât că, dacă într-un an și o zi regele nu este iertat, își pierde coroana. L-au chemat pe papă în Germania, ca judecător.
Canossa, ianuarie 1077De unde știm
Henric nu a așteptat judecata. A trecut Alpii în plină iarnă și l-a găsit pe papă la Canossa, castelul contesei Matilda de Toscana. Papa scrie că regele a venit cu puțini însoțitori, s-a înfățișat la poartă desculț, în haine de lână, și a cerut iertare trei zile; la 28 ianuarie 1077 a fost dezlegat de excomunicare. Scrisoarea lui Grigore al VII-lea către principii germani, scrisă pe la 28 ianuarie 1077, în zilele în care l-a iertat pe rege.
Povestea cea mai cunoscută, cu regele flămând de dimineața până seara și cu drumul peste gheața Alpilor, vine de la călugărul Lampert din Hersfeld. El și-a scris analele după 1077 și ținea cu dușmanii regelui. Este o sursă printre altele, iar amănuntele ei se citesc cu această rezervă. Lampert din Hersfeld, Anale, scrise după 1077, la cel mult câțiva ani de la fapte; autorul ține partea papei și a principilor.
Regele s-a umilit, dar a câștigat timp: iertat, nu mai putea fi înlăturat pentru excomunicare. Principii și-au ales totuși alt rege, pe Rudolf de Suabia, în martie 1077, și a urmat un război. În 1080 papa l-a excomunicat pe Henric a doua oară. De data aceasta regele a pus să fie ales un alt papă, Clement al III-lea, a intrat în Roma și a fost încoronat de el împărat, în 1084. Grigore al VII-lea a murit în 1085 la Salerno, departe de Roma.
Pentru curioși
Potrivit tradiției, ultimele cuvinte ale lui Grigore al VII-lea au fost: „Am iubit dreptatea și am urât nedreptatea, de aceea mor în exil.”
1122: Concordatul de la WormsDe ce
Cearta a mai ținut o generație. La 23 septembrie 1122, la Worms, papa Calixt al II-lea și împăratul Henric al V-lea, fiul lui Henric al IV-lea, au încheiat o pace numită Concordatul de la Worms. Împăratul a renunțat la învestitura „cu inelul și cu cârja” și a îngăduit alegerea liberă a episcopilor. Papa a primit ca, în Germania, alegerea să se facă în fața împăratului și ca alesul să primească de la împărat pământurile și drepturile lumești ale scaunului său. Cele două acte din 23 septembrie 1122, al împăratului și al papei, cunoscute în cuprinsul lor; tipărite în Monumenta Germaniae Historica
Slujba episcopului a fost astfel despărțită în două: partea duhovnicească venea de la Biserică, partea lumească de la împărat. Împăratul a păstrat un cuvânt la alegeri, dar papalitatea a ieșit din luptă ca o putere de sine stătătoare, pe care niciun rege nu o mai putea trata ca pe un episcop al său. Concluzie a istoricilor (Enciclopedia Treccani, articolul „Lotta per le investiture”), din cele două acte de la Worms
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Dictatus Papae
Că numai pontiful roman poate fi numit, pe drept, universal.
Că numai el poate depune sau repune în scaun episcopi. (…)
Că îi este îngăduit să depună împărați. (…)
Că o hotărâre dată de el nu poate fi desfăcută de nimeni și că numai el, dintre toți, o poate desface.
Că el însuși nu poate fi judecat de nimeni. (…)
Că îi poate dezlega pe supuși de credința jurată celor nedrepți.
Ce poate dovedi Dovedește ce puteri susținea papalitatea că are în 1075: asupra episcopilor, asupra împăraților și asupra jurămintelor supușilor.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că papa avea cu adevărat aceste puteri: este o listă de pretenții, fără să spună cui era adresată. Ce s-a putut pune în faptă arată anii 1076–1085.
Sursa B Scrisoarea către principii germani despre penitența regelui Henric
În cele din urmă a venit el însuși la Canossa, unde ne aflam, aducând cu el numai puțini însoțitori și fără niciun gând de dușmănie. Odată ajuns, s-a înfățișat la poarta castelului, desculț și îmbrăcat numai în haine sărăcăcioase de lână, rugându-ne cu lacrimi să-i dăm dezlegarea și iertarea. A făcut așa trei zile, până când toți cei din jurul nostru au fost cuprinși de milă (…). În cele din urmă (…) am ridicat excomunicarea de asupra lui și l-am primit din nou în sânul sfintei maici Biserici.
Ce poate dovedi Arată cum povestea papa însuși, în aceleași zile, venirea regelui: desculț, în haine de lână, trei zile la poartă.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi ce gândea regele și nici că umilința a fost o înfrângere: papa le scrie principilor germani ca să le explice de ce l-a iertat fără ei.
Cerințe
Precizați secolul la care se referă sursa B. (2 puncte)
Numiți castelul precizat în sursa B. (2 puncte)
Menționați, din sursa A, două informații referitoare la puterea papei asupra conducătorilor lumești. (6 puncte)
Scrieți litera sursei care susține că numai papa poate depune episcopi. (3 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Formulați un punct de vedere referitor la raportul dintre papă și împărat, așa cum îl vedea Grigore al VII-lea, și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)
Lanț de cauze și urmări
Cum legi interdicția din 1075 de Canossa și de Worms
Evenimentul, cu dată
Canossa, ianuarie 1077: regele Henric al IV-lea cere iertare trei zile la poarta castelului și este dezlegat de excomunicare de papa Grigore al VII-lea.
O cauză de durată și una imediată
Cauza de durată: regii Germaniei își numeau episcopii și se sprijineau pe ei la domnie, iar reforma gregoriană voia o Biserică scoasă de sub puterea laicilor. Cauza imediată: excomunicarea din februarie 1076 și hotărârea principilor de la Tribur, care îi dădea regelui un an și o zi.
Mecanismul
Excomunicarea îi dezleagă pe vasali de jurământ. Principii au astfel un temei să-și aleagă alt rege. Regele nu-și poate păstra coroana decât dacă este iertat înainte ca papa să ajungă în Germania, deci pleacă el spre papă.
O urmare apropiată și una îndepărtată
Urmarea apropiată: Henric este iertat, dar principii îl aleg rege pe Rudolf de Suabia (martie 1077) și începe războiul. Urmarea îndepărtată: Concordatul de la Worms (1122), care desparte învestitura duhovnicească de cea lumească.
Fraza de legătură
Deoarece papa a interzis învestitura laică, iar regele l-a declarat depus, papa l-a excomunicat pe rege, astfel încât principii au amenințat că îi iau coroana, ceea ce a dus la penitența de la Canossa din ianuarie 1077.
Pe scurt
- Învestitura laică însemna că un rege sau alt laic punea în scaun un episcop, dându-i inelul și cârja; simonia era cumpărarea slujbelor bisericești.
- Papa Grigore al VII-lea (1073–1085) a interzis învestitura laică în 1075; în registrul lui sunt trecute cele 27 de propoziții din Dictatus Papae, între care aceea că papa poate depune împărați.
- În 1076, regele Henric al IV-lea l-a declarat depus pe papă, iar papa l-a excomunicat și i-a dezlegat pe supuși de jurământ.
- În ianuarie 1077, la Canossa, Henric a cerut iertare trei zile și a fost dezlegat de excomunicare; lupta a continuat, iar Grigore al VII-lea a murit în exil, în 1085.
- Concordatul de la Worms (1122), încheiat de papa Calixt al II-lea și de împăratul Henric al V-lea, a despărțit învestitura duhovnicească, cu inelul și cârja, de darea pământurilor de către împărat.
Greșeli frecvente
GreșitConcordatul de la Worms a fost semnat de Grigore al VII-lea și de Henric al IV-lea.
CorectAmândoi muriseră de mult. Concordatul din 1122 a fost încheiat de papa Calixt al II-lea și de împăratul Henric al V-lea, fiul lui Henric al IV-lea.
GreșitLa Canossa, papa l-a învins definitiv pe rege.
CorectRegele a fost iertat și și-a păstrat coroana. În 1084 a intrat în Roma și a fost încoronat împărat de un papă pus de el, iar Grigore al VII-lea a murit în exil, la Salerno, în 1085.
GreșitDictatus Papae era o lege pe care o respecta toată Europa.
CorectEste o listă de 27 de propoziții din registrul papei, din 1075: spune ce susținea papa că poate face. Împăratul și mulți episcopi nu au primit aceste pretenții.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Ce urmare politică avea excomunicarea unui rege?
Răspuns
b) Vasalii nu mai erau legați de jurământul de credință. Papa i-a dezlegat pe supuși de jurământ; de aceea principii au putut amenința că își aleg alt rege.
Cine a încheiat Concordatul de la Worms, în 1122?
Răspuns
c) Calixt al II-lea și Henric al V-lea. În 1122, Grigore al VII-lea și Henric al IV-lea nu mai trăiau. Pacea a fost încheiată de papa Calixt al II-lea și de Henric al V-lea, fiul lui Henric al IV-lea.
Ce însemna învestitura laică?
Răspuns
c) Punerea în scaun a unui episcop de către un rege sau alt laic. Laicul este omul care nu este cleric. Când regele îi dădea episcopului inelul și cârja, un laic dădea o slujbă bisericească.
Henric, rege nu prin uzurpare, ci prin sfânta rânduială a lui Dumnezeu, către Hildebrand, de acum nu papă, ci călugăr mincinos. (…) Eu, Henric, rege prin harul lui Dumnezeu, împreună cu toți episcopii noștri, îți spun: coboară, coboară (…)!
Ce îi cere regele papei în acest fragment?
Răspuns
c) Să părăsească scaunul papal. Regele îi spune papei pe numele de călugăr, Hildebrand, și îi cere să „coboare” din scaunul papal. Excomunicarea vine abia după această scrisoare, în februarie 1076.
Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Hildebrand este ales papă și își ia numele Grigore al VII-lea (1073)
- Papa interzice învestitura laică; Dictatus Papae (1075)
- Papa îl excomunică pe Henric al IV-lea prima oară (1076)
- Penitența lui Henric al IV-lea la Canossa (1077)
- Henric al IV-lea este încoronat împărat la Roma (1084)
- Concordatul de la Worms (1122)
Interdicția (1075) aduce ruptura și excomunicarea (1076), aceasta aduce Canossa (1077); regele se întoarce apoi împotriva papei (1084), iar pacea vine abia cu fiul lui, în 1122.
Pune în ordine verigile care duc de la interdicția papei la Canossa.
Răspuns
Ordinea corectă:
- Papa interzice învestitura laică
- Regele pune episcopii germani să-l declare pe papă nevrednic
- Papa îl excomunică pe rege și îi dezleagă pe supuși de jurământ
- Principii îi dau regelui un an și o zi ca să fie iertat
- Regele trece Alpii și cere iertare la Canossa
Fiecare pas îl pricinuiește pe următorul: interdicția aduce ruptura, ruptura aduce excomunicarea, excomunicarea le dă principilor un temei, iar amenințarea lor îl trimite pe rege la Canossa.
Despre Canossa scriu papa Grigore al VII-lea și călugărul Lampert din Hersfeld. Explică, în trei-patru propoziții, de ce niciuna dintre cele două relatări nu este nepărtinitoare.
Un răspuns bun
Papa scrie în zilele de după iertare, dar este una dintre părți: le explică principilor germani de ce l-a iertat pe rege fără ei, așa că are interes să arate cât de adânc s-a umilit regele. Lampert din Hersfeld scrie după 1077 și ține cu dușmanii regelui; amănuntele lui dramatice îl înfățișează pe Henric cât mai jos. Niciunul nu spune cum vedea lucrurile regele. De aceea istoricii le citesc împreună și caută ce au în comun: regele a venit ca penitent și a fost dezlegat de excomunicare.
O sursă se judecă după cine o scrie, când și pentru cine.
Termeni
- învestitură laică
- Punerea în scaun a unui episcop sau abate de către un rege ori alt laic, care îi dădea inelul și cârja.
- simonie
- Cumpărarea și vânzarea slujbelor și a lucrurilor sfinte. Numele vine de la Simon Magul, care, potrivit Faptelor Apostolilor, a vrut să cumpere cu bani darul apostolilor.
- reforma gregoriană
- Mișcarea din secolul al XI-lea care voia să scoată Biserica de sub puterea laicilor; își ia numele de la papa Grigore al VII-lea.
- Dictatus Papae
- Lista de 27 de propoziții despre puterile papei, trecută în registrul lui Grigore al VII-lea la anul 1075.
- excomunicare
- Scoaterea cuiva din comunitatea Bisericii. Când era lovit un rege, supușii lui puteau fi dezlegați de jurământul de credință.
- Canossa
- Castel din nordul Italiei, al contesei Matilda de Toscana, unde Henric al IV-lea a cerut iertare papei în ianuarie 1077.
- Concordatul de la Worms
- Pacea din 23 septembrie 1122 dintre papa Calixt al II-lea și împăratul Henric al V-lea, care a încheiat lupta pentru învestitură.
Surse și legătura cu programa
- Gregory VII, Dictatus Papae – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), după E. F. Henderson, Select Historical Documents of the Middle Ages, Londra, 1910, p. 366–367 – sursa A; cele 27 de propoziții; trecerea în registrul papei la anul 1075; discuția despre autor
- Pope Gregory VII: Letters on the Conflict with Emperor Henry IV, 1075–1078 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), nr. 80: scrisoarea către principii germani (Reg. IV, 12) – sursa B; data de pe la 28 ianuarie 1077; trei zile, desculț, haine de lână; chezășia contesei Matilda și a abatelui de la Cluny
- Henry IV, Letter to Gregory VII, 24 ianuarie 1076 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), după Henderson, 1910 – scrisoarea „Coboară, coboară!”; formula de adresare către Hildebrand
- Gregory VII, First Deposition and Banning of Henry IV, februarie 1076 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), Reg. III, 10a – oprirea de la domnie, dezlegarea supușilor de jurământ, anatema
- The Concordat of Worms, 1122 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham), după Henderson, 1910, p. 408–409 (MG LL, II, p. 75 și urm.) – cele două acte din 1122: renunțarea la învestitura cu inelul și cârja; alegerile în fața împăratului; primirea bunurilor lumești de la împărat
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Concordato di Worms – septembrie 1122, Henric al V-lea și Calixt al II-lea; clauzele
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Enrico IV imperatore – născut în 1050, rege din 1056; Worms, ianuarie 1076; Canossa; Rudolf de Suabia; a doua excomunicare, 1080; Clement al III-lea; încoronarea din 1084
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Gregorio VII – Hildebrand, papă din 1073; Dictatus papae; moartea la Salerno, 1085
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Investiture, lotta per le – învestitura laică; Cluny; alegerea papei de către cardinali (1059); interdicția din 1075; Henric al V-lea și Calixt al II-lea
- Catholic Encyclopedia (1909), articolul Pope St. Gregory VII – iertarea din 28 ianuarie 1077; alegerea lui Rudolf de Suabia, 15 martie 1077; ultimele cuvinte
- Catholic Encyclopedia (1910), articolul Conflict of Investitures – adunarea de la Tribur, octombrie 1076: un an și o zi; 23 septembrie 1122
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Lamberto di Hersfeld – Lampert: Analele scrise după 1077; ține partea papei și a adversarilor lui Henric al IV-lea
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Domesday Book – Domesday Book, pe la 1086, din porunca lui Wilhelm Cuceritorul
- Catholic Encyclopedia (1908), articolul Crusades – Manzikert, 1071: împăratul Roman Diogenes învins și luat prizonier
- The Walk to Canossa: The Tale of an Emperor and a Pope (Medievalists.net, 2017) – fragmentele din Lampert: regele „flămând de dimineața până seara”, trecerea Alpilor; Mont Cenis
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Simonia – definiția simoniei; Simon Magul (Faptele Apostolilor 8, 18–24)
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Canossa – castelul; Matilda de Canossa; 1077
Din programă: SS 5.2 „Biserica în Evul Mediu”; FIL 5.2 „Biserica în Evul Mediu”. Competențe specifice urmărite: 1.2.