Capitolul 8 · Catedrale, regi și ciumăLecția 8.9TC Pentru toate profilurile · în plus față de profilul tău
Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii
116 ani de război și o fată din Lorena: Războiul de 100 de ani și Ioana d’Arc
Cum a ajuns o țărancă de vreo 17 ani să schimbe mersul unui război dintre regi?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 8
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
- China. Între 1405 și 1433, amiralul Zheng He a condus șapte călătorii ale flotei chineze prin Oceanul Indian, până pe coasta de răsărit a Africii. sursa
- Mexic. În 1428, aztecii din Tenochtitlan, uniți cu orașul Texcoco, i-au învins pe stăpânii de până atunci ai văii; din această alianță a crescut Imperiul Aztec. sursa
Înainte să citești: tu ce crezi?
Ioana d’Arc a luptat pentru regele Franței împotriva englezilor. Cine a condamnat-o în 1431?
Vezi răspunsul
Un tribunal al Bisericii. Ioana era în mâinile englezilor, la Rouen, dar judecata a fost una bisericească, pentru erezie, condusă de Pierre Cauchon, episcop de Beauvais. Tribunalul a condamnat-o și a predat-o englezilor, care au ars-o pe rug la 30 mai 1431. În 1456, o nouă judecată, cerută de familia ei și încuviințată de papă, a declarat sentința nulă, iar în 1920 Biserica Catolică a trecut-o pe Ioana în rândul sfinților.
La 24 februarie 1431, în castelul din Rouen, o fată care crede că are 19 ani stă în fața unui episcop și a zeci de învățați ai Bisericii. Este întrebată dacă știe că se află în harul lui Dumnezeu. Răspunde: „Dacă nu sunt, Dumnezeu să mă aducă în harul Lui; iar dacă sunt, Dumnezeu să mă țină în el.” Cu doi ani înainte, aceeași fată dusese un rege la încoronare.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
De ce a pornit războiulDe ce
Războiul de 100 de ani este numele dat șirului de războaie dintre regii Angliei și ai Franței, purtate cu pauze lungi între 1337 și 1453, adică timp de 116 ani. Cauza de durată: regele Angliei stăpânea în Franța ducatul Aquitaniei (Gasconia) și era, pentru el, vasalul regelui Franței, iar cei doi se certau de zeci de ani pentru acest pământ. Se mai certau pentru Flandra, bogată în postav, pe care Anglia o sprijinea împotriva regelui Franței, și pentru Scoția, pe care o sprijinea Franța.
Peste cearta aceasta a venit moștenirea tronului. În 1328 a murit Carol al IV-lea, ultimul Capețian din ramura directă, fără fiu. Rege a ajuns vărul lui, Filip al VI-lea de Valois. Regele Angliei, Eduard al III-lea, a cerut coroana Franței pentru sine: era nepot de fiică al lui Filip al IV-lea cel Frumos. Cauza imediată a fost confiscarea Gasconiei: în 1337, Filip al VI-lea i-a luat lui Eduard ducatul, iar războiul a început.
Trei mari înfrângeri ale FranțeiCe s-a întâmplat
Englezii au câștigat la Crécy (1346) și la Poitiers (1356), unde regele Franței, Ioan al II-lea, a fost luat prizonier. Cavalerii francezi au fost bătuți de arcașii și de pedestrașii englezi. Între cele două bătălii a trecut prin amândouă regatele Moartea Neagră (1347–1351), care, după estimările istoricilor, a omorât între 30% și 60% din populația Europei. Prin pacea de la Brétigny (1360), Eduard al III-lea a renunțat la coroana Franței și a primit în schimb Gasconia, Calais și alte ținuturi, fără să mai fie vasal pentru ele.
Războiul a reînceput. La 25 octombrie 1415, regele Angliei Henric al V-lea a învins la Azincourt o oaste franceză mai mare decât a lui. Franța era ruptă în două de un război între ducele Burgundiei și oamenii prințului moștenitor. Prin tratatul de la Troyes (21 mai 1420), regele Carol al VI-lea l-a recunoscut pe Henric al V-lea drept moștenitor al tronului Franței. Englezii și burgunzii țineau nordul, cu Parisul. Fiul dezmoștenit, Carol, mai stăpânea ținuturile de la sud de Loara. Tratatul de la Troyes (21 mai 1420), scris în latină, se păstrează la Arhivele Naționale ale Franței.
Ioana d’ArcCe s-a întâmplat
Ioana d’Arc (Jeanne d’Arc) s-a născut pe la 1412 într-o familie de țărani din Domrémy, în Lorena. Spunea că de la 13 ani aude glasuri de sfinți, care îi poruncesc să salveze Franța. În 1428, englezii au împresurat Orléans, orașul care păzea trecerea spre sud. Ioana a ajuns la curtea lui Carol, a primit oșteni și, în mai 1429, a despresurat orașul. În iunie, francezii au câștigat la Patay. La 17 iulie 1429, Carol al VII-lea a fost încoronat în catedrala din Reims, cu Ioana alături. La proces, în februarie 1431, Ioana a spus că are, crede ea, 19 ani; de aici anul nașterii, pe la 1412.
În mai 1430, la Compiègne, Ioana a fost prinsă de burgunzi, care au vândut-o englezilor.
Procesul de la RouenDe unde știm
Englezii au dus-o la Rouen și au dat-o pe mâna unui tribunal al Bisericii, condus de episcopul de Beauvais, Pierre Cauchon. Judecata a început la 21 februarie 1431. Ioana a fost învinuită de erezie, adică de abatere de la învățătura Bisericii, și de vrăjitorie; i s-a reproșat și că poartă haine bărbătești. La 24 mai s-a lepădat în public de spusele ei, apoi a îmbrăcat din nou haine bărbătești. Judecătorii au declarat-o eretică recăzută în greșeală și au predat-o puterii lumești, adică oamenilor regelui Angliei, care stăpânea orașul. Aceștia au ars-o pe rug în Piața Veche din Rouen, la 30 mai 1431. Procesul-verbal al judecății din 1431, ținut de notarii tribunalului: întrebările judecătorilor și răspunsurile ei, scrise zi de zi.
În 1456, după ce francezii recuceriseră Normandia, o nouă judecată a Bisericii, cerută de familia Ioanei și încuviințată de papa Calixt al III-lea, a declarat sentința din 1431 nulă. În 1920, Biserica Catolică a trecut-o pe Ioana în rândul sfinților. Ioana d’Arc a fost, așadar, condamnată de un tribunal al Bisericii și este sfântă a aceleiași Biserici.
Pentru curioși
Procesul-verbal este scris de oamenii tribunalului care a condamnat-o, în latină, după însemnări luate în franceză. Glasul Ioanei ajunge până azi numai prin pana lor. Tocmai de aceea răspunsurile ei, de multe ori mai iscusite decât întrebările, sunt greu de pus la îndoială: judecătorii nu aveau de ce să i le înfrumusețeze.
Întrebată despre glasuri, Ioana a răspuns de mai multe ori că nu are voie să spună tot. Copiii din satul ei, a mai zis, au o vorbă: oamenii sunt uneori spânzurați fiindcă spun adevărul.
Cum s-a încheiat și ce a schimbatDe ce
În 1435, ducele Burgundiei s-a împăcat cu Carol al VII-lea, iar englezii au rămas fără aliat. Normandia a fost recucerită în 1450. La 17 iulie 1453, la Castillon, francezii au câștigat ultima bătălie. Regele Angliei a pierdut pământurile din Franța pentru care pornise războiul.
Ca să poarte un război atât de lung, Carol al VII-lea a pus dări noi și a făcut o armată permanentă, plătită de rege. De aceea, regele a avut mai puțină nevoie de cavalerii marilor nobili și a ieșit din război mai puternic decât intrase. În amândouă țările, războiul a întărit simțământul de a ține de același regat, împotriva celuilalt: istoricii văd aici un început de sentiment național. Concluzie a istoricilor; cei de atunci vorbeau de credința față de rege, iar cuvântul „națiune” avea alt înțeles.
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Procesul de condamnare a Ioanei d’Arc, ședința a treia
Întrebată dacă știe că este în harul lui Dumnezeu, a răspuns: „Dacă nu sunt, Dumnezeu să mă aducă în harul Lui; iar dacă sunt, Dumnezeu să mă țină în el. Aș fi cea mai tristă făptură din lume dacă aș ști că nu sunt în harul Lui.” A adăugat că, dacă ar fi în păcat, nu crede că glasul ar mai veni la ea; și ar vrea ca toți să-l poată auzi la fel de bine ca ea. Credea că avea vreo treisprezece ani când glasul a venit la ea întâia oară.
Ce poate dovedi Dovedește ce a fost întrebată Ioana și ce a răspuns, așa cum au consemnat notarii tribunalului: că se socotea călăuzită de un glas pe care îl auzea de pe la treisprezece ani.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi ce a auzit sau a văzut Ioana: arată ce credea și ce spunea ea. Cuvintele ei ajung la cititor prin pana oamenilor tribunalului care a condamnat-o.
Sursa B Sentința de condamnare a Ioanei d’Arc
De aceea declarăm că ai căzut din nou în greșelile tale de mai înainte (…) și hotărâm că ești eretică recăzută; iar prin această sentință (…) te arătăm ca pe un mădular putred, care, ca să nu le molipsească pe celelalte mădulare ale lui Hristos, trebuie lepădat din unitatea Bisericii, tăiat din trupul ei și dat puterii lumești: te lepădăm, te despărțim și te părăsim, rugând aceeași putere lumească (…) să-și îmblânzească judecata față de tine.
Ce poate dovedi Arată pentru ce a fost condamnată Ioana, cu vorbele judecătorilor: ca eretică recăzută în greșeală, scoasă din Biserică și dată puterii lumești.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că Ioana era vinovată: este hotărârea unor judecători aflați de partea englezilor, declarată nulă de Biserică în 1456.
Cerințe
Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)
Numiți instituția care primește puterea de a o pedepsi pe Ioana, precizată în sursa B. (2 puncte)
Menționați, din sursa A, două informații referitoare la glasul despre care vorbește Ioana. (6 puncte)
Scrieți litera sursei care susține că Ioana trebuie scoasă din Biserică. (3 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Formulați un punct de vedere referitor la felul în care se apără Ioana în fața judecătorilor și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)
Așezare în timp
Războiul de 100 de ani pe axa timpului
Datele, trecute în secole
1337 și 1346 sunt în secolul al XIV-lea (anii 1301–1400). 1415, 1429, 1431 și 1453 sunt în secolul al XV-lea (anii 1401–1500). Războiul se întinde, așadar, pe două secole.
Ordinea
În ordine: 1337 începutul războiului; 1346 Crécy; 1356 Poitiers; 1415 Azincourt; 1429 Orléans și Reims; 1431 arderea Ioanei d’Arc la Rouen; 1453 Castillon.
Scara
De la 1330 la 1460 sunt 130 de ani. Pe o axă de 13 cm, 1 cm înseamnă zece ani.
Puncte și benzi
Bătăliile, încoronarea și rugul sunt puncte. Războiul întreg este o bandă, de la 1337 la 1453. Deasupra ei, o bandă scurtă pentru Moartea Neagră (1347–1351). O linie la 1400 desparte secolul al XIV-lea de secolul al XV-lea.
O durată calculată
1453 − 1337 = 116. Războiul de 100 de ani a ținut 116 ani. De la despresurarea orașului Orléans (1429) până la Castillon (1453) au mai trecut 24 de ani: Ioana d’Arc a întors războiul, dar sfârșitul lui nu l-a apucat.
Pe scurt
- Războiul de 100 de ani (1337–1453) a fost un șir de războaie între regii Angliei și ai Franței, purtate cu pauze timp de 116 ani.
- Cauzele: stăpânirea regelui Angliei asupra Aquitaniei, ca vasal al regelui Franței, cearta pentru Flandra și, după moartea ultimului Capețian direct (1328), cererea lui Eduard al III-lea de a primi coroana Franței în locul lui Filip al VI-lea de Valois; cauza imediată a fost confiscarea Gasconiei de către Filip al VI-lea, în 1337.
- Englezii au învins la Crécy (1346), Poitiers (1356) și Azincourt (1415); prin tratatul de la Troyes (1420), regele Angliei a fost recunoscut moștenitor al tronului Franței.
- Ioana d’Arc, o țărancă din Domrémy, a despresurat orașul Orléans în mai 1429 și l-a dus pe Carol al VII-lea la încoronare, la Reims, la 17 iulie 1429.
- Prinsă în 1430, a fost condamnată la Rouen de un tribunal al Bisericii, predată englezilor și arsă pe rug la 30 mai 1431; sentința a fost declarată nulă în 1456, iar în 1920 Ioana a fost trecută în rândul sfinților.
- Războiul s-a încheiat în 1453, la Castillon, cu victoria Franței, care a ieșit din el cu dări noi, cu o armată permanentă și, după istorici, cu un început de sentiment național.
Greșeli frecvente
GreșitRăzboiul de 100 de ani a ținut exact o sută de ani, fără oprire.
CorectA ținut 116 ani, din 1337 până în 1453, și a fost un șir de războaie despărțite de păci și de armistiții lungi. Numele i-a fost dat mai târziu.
GreșitEnglezii au judecat-o pe Ioana d’Arc și au ars-o ca vrăjitoare.
CorectA judecat-o un tribunal al Bisericii, condus de episcopul francez Pierre Cauchon, care a condamnat-o ca eretică recăzută în greșeală și a predat-o englezilor; ei au ars-o pe rug. Vrăjitoria a fost printre învinuiri, dar sentința o numește eretică. Sentința a fost declarată nulă în 1456.
GreșitIoana d’Arc a încheiat războiul.
CorectA întors mersul războiului în 1429, prin Orléans și Reims. Războiul s-a încheiat în 1453, la 22 de ani după moartea ei.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Care a fost cauza imediată a Războiului de 100 de ani?
Răspuns
d) Confiscarea Gasconiei de către Filip al VI-lea, în 1337. În 1337, Filip al VI-lea i-a luat lui Eduard al III-lea Gasconia, iar Eduard a pornit războiul și a cerut coroana Franței. Cearta pentru Aquitania și moștenirea tronului sunt cauzele mai vechi. Ioana d’Arc și ciuma vin în timpul războiului, iar Hastings este din 1066.
Ce a făcut Ioana d’Arc în 1429?
Răspuns
a) A despresurat Orléans și l-a dus pe Carol al VII-lea la încoronare, la Reims. Orléans (mai 1429) și încoronarea de la Reims (17 iulie 1429) sunt faptele ei. Azincourt (1415) și Troyes (1420) sunt victorii engleze, dinaintea ei.
Cine a condamnat-o pe Ioana d’Arc și cine a ars-o pe rug, în 1431?
Răspuns
c) Un tribunal al Bisericii a condamnat-o ca eretică și a predat-o englezilor, care au ars-o. Ioana a fost judecată pentru erezie, deci de un tribunal bisericesc, condus de episcopul Pierre Cauchon. Un asemenea tribunal îl preda pe cel condamnat puterii lumești, care la Rouen era a regelui Angliei; oamenii acestuia au ars-o. Papa nu a luat parte; abia în 1456, o judecată încuviințată de papă a declarat sentința nulă.
Întrebată dacă știe că este în harul lui Dumnezeu, a răspuns: „Dacă nu sunt, Dumnezeu să mă aducă în harul Lui; iar dacă sunt, Dumnezeu să mă țină în el.”
Ce fel de sursă este acest fragment?
Răspuns
b) Un proces-verbal de judecată, scris de notarii tribunalului. „Întrebată… a răspuns” este felul în care notarii unui tribunal consemnează un interogatoriu. Fragmentul vine din procesul-verbal al judecății din 1431.
Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Bătălia de la Crécy (1346)
- Bătălia de la Poitiers (1356)
- Bătălia de la Azincourt (1415)
- Carol al VII-lea este încoronat la Reims (1429)
- Ioana d’Arc este arsă pe rug la Rouen (1431)
- Bătălia de la Castillon (1453)
Crécy (1346) și Poitiers (1356) sunt în secolul al XIV-lea. Azincourt (1415), Reims (1429), rugul de la Rouen (1431) și Castillon (1453) sunt în secolul al XV-lea.
Câți ani a ținut Războiul de 100 de ani, de la început (1337) până la bătălia de la Castillon (1453)?
aniRăspuns
116 ani. 1453 − 1337 = 116. Numele rotunjește, iar războiul nu a fost purtat fără oprire.
Ioana d’Arc a fost condamnată de un tribunal al Bisericii și este sfântă a Bisericii Catolice. Explică, în trei-patru propoziții, cum sunt adevărate amândouă.
Un răspuns bun
În 1431, la Rouen, Ioana a fost judecată pentru erezie de un tribunal bisericesc condus de episcopul Pierre Cauchon, aflat de partea englezilor, și a fost arsă pe rug la 30 mai. În 1456, o nouă judecată a Bisericii, cerută de familia Ioanei și încuviințată de papă, a declarat sentința nulă. În 1920, Biserica Catolică a trecut-o în rândul sfinților. Cele două judecăți au fost făcute de judecători diferiți ai aceleiași Biserici, la 25 de ani una de alta, iar a doua a desfăcut-o pe prima; trecerea între sfinți a venit la aproape cinci secole după rug.
Răspunsul ține amândouă faptele și le așază în timp: 1431, 1456, 1920.
Termeni
- Războiul de 100 de ani
- Șirul de războaie dintre regii Angliei și ai Franței, purtate cu pauze între 1337 și 1453.
- Valois
- Ramura Capețienilor care a domnit în Franța din 1328, începând cu Filip al VI-lea.
- erezie
- Abatere de la învățătura Bisericii, judecată în Evul Mediu de tribunale bisericești. Cel care se lepăda de greșeală primea o pocăință; cel care stăruia în ea sau recădea era predat puterii lumești pentru pedeapsă.
- eretică recăzută
- Cea care, după ce s-a lepădat de o învățătură socotită greșită, s-a întors la ea. Pentru asemenea vină, pedeapsa era rugul.
- armată permanentă
- Oaste ținută și plătită de rege tot timpul, și la pace, în locul oștii de vasali chemate numai la război.
- sentiment național
- Simțământul oamenilor că țin de aceeași țară. Istoricii îi văd un început în Franța și în Anglia la sfârșitul Războiului de 100 de ani.
- canonizare
- Hotărârea prin care Biserica Catolică trece pe cineva în rândul sfinților. Ioana d’Arc a fost canonizată în 1920.
Surse și legătura cu programa
- The Trial of Jeanne d’Arc, trad. W. P. Barrett, New York, Gotham House, 1932 – Internet Medieval Sourcebook (Fordham) – sursele A și B; ședințele din 21 și 24 februarie 1431; vârsta de 19 ani; glasurile de la 13 ani; lepădarea din 24 mai; sentința și Piața Veche, 30 mai 1431; notarii Manchon și Boisguillaume
- Store norske leksikon, articolul Hundreårskrigen – 1337–1453; cauzele (Gasconia, Scoția, Flandra, succesiunea din 1328); Crécy, Poitiers, Brétigny 1360; arcașii și pedestrașii englezi; atitudinile naționale
- Lex – Danmarks Nationalleksikon, articolul Hundredårskrigen – Poitiers și prinderea lui Ioan al II-lea; Azincourt 1415; Troyes 1420; împăcarea Burgundiei cu Carol al VII-lea, 1435; Normandia, 1450; Aquitania ca feud din 1259
- Store norske leksikon, articolul Jeanne d’Arc – născută în 1412 la Domrémy; Orléans, mai 1429; Patay; Reims; Compiègne; vândută englezilor; Pierre Cauchon; 30 mai 1431; 1456; 1909 și 1920
- Lex – Danmarks Nationalleksikon, articolul Jeanne d’Arc – glasurile de la 13 ani; încoronarea din 17 iulie 1429; mai 1430; tribunalul bisericesc; erezia și hainele bărbătești; reabilitarea din 1456
- Store norske leksikon, articolul Azincourt – 25 octombrie 1415; Henric al V-lea învinge o oaste franceză mai mare
- Store norske leksikon, articolul Henrik 5. av England – tratatul de la Troyes, 21 mai 1420, păstrat la Arhivele Naționale ale Franței
- Store norske leksikon, articolul Castillon – 17 iulie 1453, ultima bătălie a războiului
- Lex – Danmarks Nationalleksikon, articolul Karl 7. Sejrherren – rege din 1422; dări noi și oaste cu o parte permanentă; sfârșitul războiului în 1453
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Carlo VII re di Francia – dezmoștenit în 1420; proclamat rege în 1422; intrarea în Paris, 1437
- Store norske leksikon, articolul Zheng He – șapte călătorii, 1405–1433, până pe coasta de răsărit a Africii
- Lex – Danmarks Nationalleksikon, articolul aztekere – 1428: alianța cu Texcoco și înfrângerea tepanecilor
- Lex – Danmarks Nationalleksikon, articolul Hundredårskrigen – 1337: Filip al VI-lea confiscă Gasconia și astfel începe războiul
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Capetingi – Carol al IV-lea (1322–1328), fără fii; Filip al VI-lea de Valois, din 1328
- Store norske leksikon, articolul Edvard 3. – rege în 1327–1377; nepot de fiică al lui Filip cel Frumos; cererea coroanei Franței
- Encyclopaedia Britannica, Saint Joan of Arc: Capture, trial, and execution (pagină arhivată, Internet Archive, 3 decembrie 2024) – predarea către brațul lumesc, adică englezilor; judecata din 1455–1456, pornită din porunca papei Calixt al III-lea, la cererea familiei d’Arc
Din programă: TC 5.5 „Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii”; SS 5.6 „Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii”; FIL 5.6 „Declinul Evului Mediu: războaie, foamete, epidemii”. Competențe specifice urmărite: 1.1.