Capitolul 5 · Cultura greco-romanăLecția 5.4FIL Numai pentru filologie · în plus față de profilul tău
Modele culturale în lumea greco-romană
Cetatea se privește pe scenă: teatrul grec
Cine plătea teatrul la Atena și cât din el a ajuns până azi?
Mâine am testzece întrebări din capitolul 5
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
În același timp, în altă parte
Înainte să citești: tu ce crezi?
Eschil, Sofocle și Euripide au scris cam 300 de piese. Câte mai poți citi azi întregi?
Vezi răspunsul
33, dacă pui la socoteală și Rhesos, o piesă trecută sub numele lui Euripide, dar despre care cei mai mulți cercetători cred că nu este a lui; fără ea, 32. Izvoarele antice numără 305 piese: 90 ale lui Eschil, 123 ale lui Sofocle, 92 ale lui Euripide. Au rămas șapte, șapte și nouăsprezece. Din celelalte s-au păstrat versuri răzlețe, bucăți de papirus sau doar titlul.
Din cele 305 piese pe care le numără izvoarele antice (90 ale lui Eschil, 123 ale lui Sofocle, 92 ale lui Euripide), se pot citi întregi 33: șapte, șapte și nouăsprezece. Una din nouă. Aceste piese au fost scrise de trei poeți atenieni, în secolul al V-lea î.Hr., pentru o serbare la care venea toată cetatea.
Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.
O serbare și un concursCe s-a întâmplat
La Atena, teatrul se juca la serbările zeului Dionysos. Cea mai însemnată, Marile Dionysii, se ținea primăvara, în luna Elaphebolion (martie–aprilie), cu procesiune și cu întreceri de teatru. Potrivit tradiției, prima tragedie a fost jucată la Atena între 536 și 533 î.Hr., de poetul Thespis.
Spectacolul era un concurs. La tragedie se întreceau trei poeți, fiecare cu trei tragedii și o dramă satirică, o piesă glumeață cu un cor de satiri. Câștigătorul era hotărât de zece judecători, prin vot.
Cetatea făcea din teatru o datorie publică. Un cetățean bogat, coregul, era pus să plătească pregătirea și costumele corului: sarcina se numea coregie. Cetățenii săraci primeau doi oboli, două monede mici de argint, ca să poată veni la spectacol, o plată numită theorikon, pusă pe seama lui Pericle. Din inscripții cu numele coregilor învingători și din autori antici; rânduiala a fost reconstituită de istorici.
Pentru curioși
Coregia a fost rânduită la Atena pe vremea lui Clistene (508 î.Hr.). Coregul învingător era cinstit de cetate; s-au păstrat multe inscripții cu numele unor coregi care au câștigat.
Cuvântul „tragedie” vine din greacă, de la „cântec” și „țap”. Încă din Antichitate nu se mai știa sigur dacă însemna „cântec pentru un țap”, dat ca premiu, sau „cântecul țapilor”, adică al unor cântăreți mascați.
Cor, mască, scenăCe s-a întâmplat
Toți cei de pe scenă erau bărbați, și în rolurile de femei. Purtau măști care acopereau tot capul, albe pentru femei și brune pentru bărbați. Corul cânta și dansa; lângă el, la început, juca un singur actor.
Un teatru grec avea trei părți. Orchestra era locul rotund sau în patru colțuri unde dansa corul. Skene era clădirea lungă din spate, cu uși, din care ieșeau actorii. Theatron, „locul de unde privești”, erau treptele pentru public, sprijinite pe coasta unui deal. La Atena, teatrul lui Dionysos se afla pe coasta de sud a Acropolei. Cel mai bine păstrat teatru grec este cel de la Epidaur, în Peloponez, ridicat pe la 340–300 î.Hr., cu 11.750 până la 14.700 de locuri. Teatrul de la Epidaur stă și azi, în sanctuarul lui Asclepios, trecut pe lista patrimoniului mondial UNESCO.
Pentru curioși
Călătorul Pausanias, care a văzut teatrul de la Epidaur în secolul al II-lea d.Hr., scrie că l-a făcut un arhitect numit Policlet și îl laudă pentru armonie și frumusețe. Este numit Policlet cel Tânăr, ca să fie deosebit de sculptorul Doriforului.

Autorul imaginii: Zde, CC BY-SA 4.0, sursa. Imagine micșorată.
Tragedia și comediaCe s-a întâmplat
Tragedia punea pe scenă, în ton înalt, nenorocirile unor eroi, cei mai mulți luați din mituri. Eschil (pe la 525–456 î.Hr.) a scris Perșii (472 î.Hr.), în care a povestit înfrângerea perșilor: este singura tragedie păstrată cu subiect din istoria vremii. Sofocle (pe la 497–406 î.Hr.) a scris Antigona și Oedip rege, iar Euripide (pe la 480–406 î.Hr.), Medeea (431 î.Hr.). După Aristotel, Eschil a adus al doilea actor, iar Sofocle al treilea și decorul pictat. Despre actori: Aristotel (384–322 î.Hr.), în Poetica, la peste 90 de ani după moartea lui Eschil (456 î.Hr.).
Comedia râdea de oamenii și de treburile cetății. Aristofan (pe la 445–385 î.Hr.) este singurul autor al comediei vechi de la care au rămas piese întregi, între ele Norii și Lysistrata. Filosoful Aristotel a scris, în Poetica, că tragedia stârnește mila și frica și, prin ele, îl curăță pe privitor de aceste patimi; curățirea se numește catharsis.
Cât s-a păstratDe unde știm
Se cunosc 280 de titluri. Din 230 de piese au rămas doar versuri citate de alți autori sau bucăți de papirus; din 17, numai titlul. Alte 25 s-au pierdut cu titlu cu tot. Pentru 28 de piese pierdute, nisipul Egiptului a păstrat bucăți de papirus sau de pergament. Numărătoare modernă, făcută pe edițiile Loeb ale celor trei tragici, care urmează culegerea Tragicorum Graecorum Fragmenta.
Numerele antice vin din Suda, un lexicon bizantin scris probabil în secolul al X-lea, la peste 1.300 de ani după moartea celor trei. Nici izvoarele nu se potrivesc între ele: pentru Euripide, Suda dă și numărul 75, iar o viață antică a lui Sofocle îi numără 130 de piese. Suda, lexicon bizantin, probabil din secolul al X-lea, la peste 1.300 de ani după moartea celor trei tragici.
Nouă piese ale lui Euripide au ajuns până azi printr-un singur manuscris, păstrat la Florența. Manuscris din secolul al XIV-lea, la Biblioteca Laurenziana din Florența; celelalte copii cunoscute sunt făcute după el.
Pentru curioși
Cele nouă piese ale lui Euripide păstrate într-un singur manuscris au titluri care încep, în greacă, cu literele Ε, Η, Ι și Κ. Sunt ce a rămas din unul sau două volume ale unei ediții complete, așezate în ordine alfabetică.
Numărul de 280 de titluri nu este numărul sigur al pieselor: unele titluri ale lui Sofocle pot numi aceeași piesă.
Imaginea capitolului, „Stinge ce s-a pierdut”, aici ca instrument: piesele lui Eschil, Sofocle și Euripide, câte un pătrat pentru fiecare: câte se mai pot citi și câte s-au pierdut.

Aceleași date, ca tabel
| Ce se numără | Eschil | Sofocle | Euripide | Total | Pe ce se sprijină |
|---|---|---|---|---|---|
| Piese în numărătoarea antică (Suda, la peste 1.300 de ani după) | 90 | 123 | 92 | 305 | a scris cineva |
| Text întreg, în manuscrise | 7 | 7 | 19 | 33 | s-a păstrat |
| Fragmente pe papirus sau pe pergament | 8 | 7 | 13 | 28 | s-a păstrat |
| Fragmente citate de autori antici de mai târziu | 60 | 95 | 47 | 202 | a scris cineva |
| Se cunoaște numai titlul | 3 | 12 | 2 | 17 | a scris cineva |
| Pierdute cu titlu cu tot (numărătoarea antică minus titlurile cunoscute) | 12 | 2 | 11 | 25 | nu se știe sigur |
Piesele întregi. Eschil: Agamemnon (458 î.Hr.), Cei șapte contra Tebei (467 î.Hr.), Eumenidele (458 î.Hr.), Rugătoarele, Perșii (472 î.Hr.), Prometeu înlănțuit, Hoeforele (458 î.Hr.). Sofocle: Aiax, Antigona, Electra, Oedip la Colonos (401 î.Hr.), Oedip rege, Trahinienele, Filoctet (409 î.Hr.). Euripide: Alcesta, Andromaca, Bacantele (probabil 405 î.Hr.), Hecuba, Elena, Electra, Heraclizii, Heracles, Rugătoarele, Hipolit (428 î.Hr.), Ifigenia în Aulida (probabil 405 î.Hr.), Ifigenia în Taurida, Ion, Ciclopul, Medeea (431 î.Hr.), Oreste, Rhesos, Troienele (415 î.Hr.), Fenicienele.
Nouă piese ale lui Euripide au ajuns până azi printr-un singur manuscris, păstrat la Florența. Titlurile lor încep în greacă cu Ε, Η, Ι și Κ: sunt ce a rămas din unul sau două volume ale unei ediții complete, așezate în ordine alfabetică. Cele nouă sunt Elena, Electra, Heraclizii, Heracles, Rugătoarele, Ifigenia în Aulida, Ifigenia în Taurida, Ion și Ciclopul.
Cele 121 de rânduri ale lui Sofocle numără titluri; unele pot fi două nume ale aceleiași piese.
Date. 305 pătrate: piesele pe care izvoarele antice le numără la Eschil (90), Sofocle (123) și Euripide (92), în ordinea alfabetului grec. Pătrat plin: textul întreg, păstrat în manuscrise (33). Colț luminat: fragmente, pe papirus (28) sau citate de autori antici (202). Contur: se cunoaște numai titlul (17). Hașurat: pierdute cu titlu cu tot (25), adică diferența dintre numărătoarea antică și titlurile cunoscute.
Surse și credite. Lista pieselor: alcătuită după edițiile Loeb Classical Library (Harvard University Press): A. H. Sommerstein, Aeschylus (2009); H. Lloyd-Jones, Sophocles (1994–1996); D. Kovacs, Euripides (1994–2003); C. Collard și M. Cropp, Euripides: Fragments (2008–2009). Numerele antice: lexiconul Suda, în traducerea Suda On Line.
Exercițiu de tip test
Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.
Sursa A Istorii, cartea a VI-a, 21
Atenienii (…) și-au arătat în multe feluri marea durere pentru căderea Miletului, dar mai ales așa: când Phrynichos a compus și a pus în scenă o dramă, Căderea Miletului, tot teatrul a izbucnit în lacrimi; l-au pedepsit cu o amendă de o mie de drahme, fiindcă le amintise nenorociri care erau și ale lor, și au poruncit ca nimeni să nu mai joace vreodată acea dramă.
Ce poate dovedi Arată că, la începutul secolului al V-lea î.Hr., o piesă de teatru era la Atena o treabă a cetății: atenienii l-au amendat pe autor și au oprit piesa.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi ce se spunea în piesă: textul s-a pierdut. Herodot scrie la cel puțin 50 de ani după întâmplare și nu spune cine a cerut pedeapsa.
Sursa B Poetica, capitolul 6 (1449b)
Tragedia este, așadar, imitarea unei acțiuni serioase și întregi, de o anumită întindere, într-un limbaj împodobit (…), înfățișată de oameni care fac, nu printr-o povestire, și care, prin milă și frică, săvârșește curățirea acestor patimi.
Ce poate dovedi Arată cum înțelegea un filosof grec tragedia și ce credea că face ea cu privitorul.
Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi ce simțeau cu adevărat spectatorii din secolul al V-lea î.Hr.: Aristotel scrie după un secol și dă o definiție, nu o mărturie.
Cerințe
Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)
Numiți autorul dramei precizat în sursa A. (2 puncte)
Menționați, din sursa A, două informații referitoare la felul în care au primit atenienii piesa. (6 puncte)
Scrieți litera sursei care dă o definiție a tragediei. (3 puncte)
Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)
Formulați un punct de vedere referitor la locul teatrului în viața cetății Atena și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)
Analiză de sursă, pas cu pas
Herodot despre piesa care a făcut un teatru să plângă
Ce fel de sursă este și de când?
Este un text de istorie, scris de Herodot în a doua jumătate a secolului al V-lea î.Hr. Vorbește despre o întâmplare de la începutul aceluiași secol, de după căderea Miletului (494 î.Hr.): între fapt și text sunt cel puțin 50 de ani.
Cine vorbește și cui?
Vorbește Herodot, un grec din Halicarnas, către grecii vremii lui. Nu a fost de față: povestește ce a aflat de la alții.
Ce spune?
Spune că, la piesa lui Phrynichos, „tot teatrul a izbucnit în lacrimi” și că atenienii l-au pedepsit pe autor „cu o amendă de o mie de drahme” și au oprit piesa pentru totdeauna.
Ce vrea să obțină?
Herodot vrea să arate cât de mult i-a durut pe atenieni căderea Miletului, cetate de care se simțeau legați; de aceea alege o întâmplare care se ține minte.
Ce nu poate dovedi singură?
Singur, textul nu poate dovedi ce cuprindea piesa și nici cine a cerut amenda. Dovedește însă că o piesă era judecată de cetate. Răspuns de test: „Sursa arată că teatrul era o instituție a cetății Atena: atenienii l-au amendat pe Phrynichos cu o mie de drahme și i-au interzis piesa.”
Pe scurt
- Teatrul grec s-a născut la Atena, la serbările zeului Dionysos; la Marile Dionysii, trei poeți se întreceau cu câte trei tragedii și o dramă satirică.
- Cetatea plătea teatrul prin coregi, cetățeni bogați care întrețineau corul, și dădea săracilor doi oboli (theorikon) ca să poată veni.
- Actorii erau bărbați și purtau măști; corul cânta și dansa în orchestra, actorii ieșeau din skene, iar publicul stătea în theatron.
- Marii autori de tragedii sunt Eschil (Perșii, 472 î.Hr.), Sofocle (Antigona, Oedip rege) și Euripide (Medeea, 431 î.Hr.); comedia este a lui Aristofan.
- Aristotel a scris că tragedia stârnește mila și frica și îl curăță pe privitor de ele (catharsis).
- Din 305 piese ale celor trei tragici, numărate de izvoarele antice, se pot citi întregi 33; cel mai bine păstrat teatru este cel de la Epidaur (pe la 340–300 î.Hr.).
Greșeli frecvente
GreșitTeatrul din Atena era o afacere a actorilor: jucau când voiau, pentru cine plătea.
CorectPiesele se jucau la serbările lui Dionysos, ca un concurs cu judecători. Corul îl plătea un cetățean bogat, coregul, iar săracii primeau doi oboli ca să poată veni.
GreșitRolurile de femei, ca Antigona sau Medeea, erau jucate de actrițe.
CorectToți actorii și toți membrii corului erau bărbați; pentru rolurile de femei purtau măști albe.
GreșitPiesele lui Eschil, Sofocle și Euripide s-au păstrat aproape toate.
CorectDin 305 piese numărate de izvoarele antice se pot citi întregi 33. Din celelalte au rămas versuri, bucăți de papirus sau doar titlul.
Verifică-te
Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.
Cine era coregul?
Răspuns
c) Un cetățean bogat pus să plătească pregătirea corului. Coregia era o sarcină publică dată celor bogați: plăteau pregătirea și costumele corului.
Ce era orchestra într-un teatru grec?
Răspuns
b) Locul unde dansa corul. Orchestra era locul de dans al corului. Clădirea din spate este skene, iar treptele sunt theatron.
Câte dintre piesele lui Eschil, Sofocle și Euripide se pot citi azi întregi?
Răspuns
d) 33. 305 este numărul pieselor după izvoarele antice, 280 numărul titlurilor cunoscute, 123 numărul pieselor lui Sofocle după Suda. Întregi au rămas 33.
Eschil a adus cel dintâi al doilea actor; a micșorat partea corului și a dat dialogului rolul de căpetenie. Sofocle a ridicat numărul actorilor la trei și a adăugat decorul pictat.
Ce schimbare descrie fragmentul?
Răspuns
b) Creșterea rolului actorilor și scăderea rolului corului. Cu doi, apoi cu trei actori, dialogul a ajuns mai important decât cântecul corului.
Așază în ordinea în care s-au petrecut.
Răspuns
Ordinea în timp:
- Perșii cuceresc Miletul (494 î.Hr.)
- Eschil pune în scenă Perșii (472 î.Hr.)
- Euripide pune în scenă Medeea (431 î.Hr.)
- Mor Sofocle și Euripide (406 î.Hr.)
- Începe construcția teatrului de la Epidaur (340 î.Hr.)
Căderea Miletului (494 î.Hr.) vine înaintea Perșilor (472), apoi Medeea (431) și moartea lui Sofocle și a lui Euripide (406). Teatrul de piatră de la Epidaur este de după ei, de pe la 340–300 î.Hr.
Tragedie sau comedie?
Răspuns
Tragedie: Antigona, de Sofocle; Perșii, de Eschil; Medeea, de Euripide; Oedip rege, de Sofocle.
Comedie: Norii, de Aristofan; Lysistrata, de Aristofan.
Eschil, Sofocle și Euripide au scris tragedii; Aristofan, comedii.
Explică, în trei-patru propoziții, de ce se poate spune că teatrul era la Atena o instituție a cetății.
Un răspuns bun
Teatrul se juca la serbările lui Dionysos, la care venea toată cetatea, și era un concurs cu zece judecători. Corul era plătit de un cetățean bogat, coregul, ca sarcină publică, iar cetățenii săraci primeau doi oboli ca să poată veni. Cetatea judeca și ce se juca: pe Phrynichos l-a amendat cu o mie de drahme și i-a oprit piesa despre căderea Miletului.
Un răspuns bun dă cel puțin două fapte: cine plătea, cine judeca, cine venea.
Termeni
- Marile Dionysii
- Serbarea de primăvară a zeului Dionysos, la Atena, cu întreceri de tragedie și de comedie.
- tragedie
- Piesă cu ton înalt despre nenorocirile unor eroi, luați de obicei din mituri.
- comedie
- Piesă care stârnește râsul; la Atena râdea de oamenii și de treburile cetății.
- coreg
- Cetățean bogat pus de cetate să plătească pregătirea și costumele unui cor.
- orchestra
- Locul, de obicei rotund, în care cânta și dansa corul.
- skene
- Clădirea din spatele locului de joc, din care ieșeau actorii; de aici vine cuvântul „scenă”.
- theatron
- Treptele pentru public; cuvântul înseamnă „locul de unde privești”.
- catharsis
- La Aristotel: curățirea privitorului de milă și de frică, prin tragedie.
Surse și legătura cu programa
- Herodot, Istorii, VI, 1–93, trad. A. D. Godley (Loeb, 1922) – LacusCurtius, Universitatea din Chicago – sursa A (VI, 21): Phrynichos, Căderea Miletului, amenda de o mie de drahme; Miletul luat în al șaselea an al răscoalei (VI, 18)
- Aristotel, Poetics, trad. S. H. Butcher (1895) – MIT Internet Classics Archive – sursa B (definiția tragediei, cap. 6); al doilea și al treilea actor, decorul pictat (cap. 4)
- Numărătoare pe edițiile Loeb (Sommerstein 2009; Lloyd-Jones 1994–1996; Kovacs; Collard și Cropp 2008–2009) – pagina seriei – 305 piese după izvoarele antice (90, 123, 92), 33 întregi (7, 7, 19), 280 de titluri, 230 cu fragmente, 17 numai titlu, 25 pierdute cu titlu cu tot, 28 cu papirus; cele nouă piese „alfabetice”; Rhesos
- Suda On Line, intrările Aischylos (αι 357), Sophokles (σ 815), Euripides (ε 3695) – numerele antice ale pieselor: 90, 123, 92; pentru Euripide și 75
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Suida – Suda, lexicon bizantin, probabil din secolul al X-lea
- Treccani, Enciclopedia Italiana (1931), articolul Dionisie – Marile Dionysii, în luna Elaphebolion (martie–aprilie), cu procesiune și întreceri dramatice
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Tragedia – prima reprezentație tragică, olimpiada a 61-a (536–533), Thespis; Phrynichos; etimologia „cântecul țapului”
- Treccani, Enciclopedia Italiana, articolul Tragedia – tetralogia: trei tragedii și o dramă satirică, cu același cor
- C. W. Marshall, S. van Willigenburg, Judging Athenian Dramatic Competitions, Journal of Hellenic Studies 124 (2004), rezumat – trei concurenți la tragedie; zece voturi, din care nu se numărau toate
- Treccani, Enciclopedia on line, articolele Coregia și Teorico – coregia, din vremea lui Clistene (508 î.Hr.), inscripțiile coregilor; theorikon: doi oboli, atribuit lui Pericle (articolul alăturat)
- Treccani, Enciclopedia on line, articolele Maschera și Teatro – masca greacă: acoperea capul, albă pentru femei și brună pentru bărbați; în articolul Teatro: orchestra, skene, un singur actor la început
- History of Theatre: Ancient Greece and Rome (Affordable Learning Georgia, manual universitar deschis) – toți actorii erau bărbați, și în rolurile de femei, cu măști
- The Ancient Theatre Archive (T. G. Hines, Whitman College): Glossary; Epidaurus – Epidaur: c. 340–300 î.Hr., 11.750–14.700 de locuri, orchestra de 25 m, Pausanias despre Policlet; în glosar: orchestra („locul de dans”), theatron („loc de privit”), skene
- UNESCO World Heritage Centre: Sanctuary of Asklepios at Epidaurus (copie Internet Archive) – teatrul de la Epidaur, secolul al IV-lea î.Hr., pe lista patrimoniului mondial
- Treccani, Enciclopedia on line, articolele Eschilo, Sofocle, Euripide, Aristofane, Mileto – Eschil (c. 525–456/455), Perșii (472), singura tragedie păstrată cu subiect contemporan; Sofocle (497?–406), Antigona, Oedip rege; Euripide (480?–406), poet atenian, plecat din Atena în 408 și mort la Pella, în Macedonia; Medeea (431); Bacantele și Ifigenia în Aulida, jucate la Atena după moartea lui; Aristofan (c. 445–c. 385), Norii (423), Lysistrata (411); Milet distrus în 494
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Confucio – Confucius, mort în 479 î.Hr.
- Treccani, Enciclopedia on line, articolul Dodici tavole – Cele douăsprezece table, 451–450 î.Hr., după tradiție
- The Ancient Theatre Archive: Theatre of Dionysos, Athens – teatrul lui Dionysos, pe coasta de sud a Acropolei
- P. J. Finglass, „The textual transmission of Euripides’ dramas” (Universitatea din Bristol, text de autor) – piesele „alfabetice”: un singur martor, manuscrisul L, din secolul al XIV-lea; manuscrisul P și copiile din secolul al XV-lea sunt făcute după L
Din programă: FIL 3.4 „Modele culturale în lumea greco-romană”. Competențe specifice urmărite: 2.1, 2.2.