Popești, Giurgiu: aici a fost capitala lui Burebista?

Piatra

La Balcic, pe malul Mării Negre, s-a găsit o placă de marmură spartă și tocită. Cetatea grecească Dionysopolis îl cinstea prin ea pe Acornion, fiul lui Dionysios, pentru o viață de slujbe: solii, preoții, bani dați din averea lui. Placa se află azi la Sofia. Din tot textul, un singur rând a aprins un fir lung de un secol: rândul 6, unde un drum se sfârșește „la Argedauon, la tatăl [lui?]”.

Restul pietrei, cu întregirile editorilor, se citește limpede. Regele Burebista tocmai ajunsese „cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia”, ținând amândouă malurile fluviului — Dunărea. Acornion intrase cu el „în cea dintâi și cea mai mare prietenie”, iar regele îl trimisese sol la Cneus Pompeius, întâlnit în Macedonia, lângă Heraclea Lyncestis. De aici vine data: cam 48 înainte de Cristos, anul campaniei lui Pompeius în Macedonia. Strabon, o generație mai târziu, îi dădea poporului 40.000 de oameni sub arme — față de 200.000 de oameni odinioară.

Tot piatra dă și celălalt capăt al sforii: Acornion slujise cetatea încă de pe vremea iernării lui Caius Antonius la Dionysopolis, în iarna 62–61 înainte de Cristos. Între cele două repere databile încap 13 ani — dar drumul la Argedava e mai vechi decât amândouă, cu vreo zece ani sau mai mult, și nimeni nu-l poate data. Cariera se ține; întrebarea este cine l-a primit la capătul primului drum.

Numele

Argedava din piatră seamănă cu Argidava din Geografia lui Ptolemeu — o cetate a Daciei așezată, în sistemul lui, la 46°30′ longitudine și 45°15′ latitudine, între Aizisis și Tibiscum, în mănunchiul bănățean. Müller a notat la pagina 449 că Argidava lui Ptolemeu este Arcidava din Tabula Peutingeriana și Arcidaba din Ravennat. Pe harta drumurilor romane, stația se citește și azi: Arcidaua, apoi XII, Centu Putea, XII, Berzouia — popasuri de câte 12 mile romane pe drumul Lederata–Tibiscum.

Dar numele are și o a doua viață. Tot Ptolemeu trece pe Hierasus, departe spre răsărit, o Zargidava — iar la Brad, în județul Bacău, arheologii sapă o cetate pe care foile vechi o numesc tot așa. Dubletul nu e o curiozitate: dovedește că un nume asemănător putea sta în două locuri fără ca vreunul să fie „celălalt”. Cine leagă piatra de la Balcic de Banat o face pe asemănare, nu pe vreo vorbă a pietrei.

Mai e și litera dinaintea numelui. Pe piatră se văd două haste; unora li s-a părut un σ, altora un ζ, iar cei mai mulți le-au socotit sfârșitul cuvântului dinainte. De aici Sargedava și Zargedava — lecturi pe care Ion Horațiu Crișan le-a cântărit și le-a lăsat deschise, încheind că toponimul din rândul 6 este „nesigur”. Majoritatea îl citește Argedava; siguranța, însă, nu stă în piatră.

Săpătura

La Popești, „La Nucet”, un promontoriu triunghiular se desprinde din terasa dreaptă a Argeșului: 1.200 de metri lungime, cca 600 de metri la bază, tăiat de șanțuri în trei. Pe segmentul de nord, cota 93, o trapeză neregulată de 160 × 120 metri, înconjurată din trei părți de râpe de cca 15 metri deasupra luncii. Aici a săpat Radu Vulpe: în 1954, 80 de zile de lucru și 800 m² (cca 1.300 m³ de pământ); în 1955, pe acropolă, 44 de zile și 450 m² cu cca 1.000 m³ de pământ.

Valul de apărare s-a dovedit o lucrare meșteșugită: pietriș de râu, bârne încrucișate, turte de lut arse pe loc până la zgură, argilă galbenă bătută cu cenușă, pietriș din nou, marnă verde. Palisada de pe culme s-a presupus, fără urmă — culmea e erodată peste tot. Iar în colțul de sud-est au ieșit zidurile unui „palat” de lemn și lut: 815 m² săpați între 1956 și 1958 — mai puțin decât complexul real, întins spre nord și sud dincolo de săpături; doar spre vest pare-se atinsă marginea. Până la șase niveluri de locuire, două cu resturi închegate: faza veche, poate de la începutul secolului II, și faza bogată, cu sala ca o bazilică, poate de la mijlocul secolului I — datări de lucru ale lui Vulpe; Crișan pune întregul palat la începutul secolului I.

Mărunțișurile spun restul: în 1955, 7 monede, toate din secolele II–I — între ele două tetradrahme din Thasos, o drahmă din Dyrrhachium și un denar republican; ștampile pe amfore de Rhodos și Kos; străchini getice de tip delian; o amuletă de sticlă cu zeul egiptean Bes. Registrul național ține azi situl sub numele „Argedava de la Popești – Nucet”, 49 ha, cinci straturi Latène cu trei șanțuri — și îl arată ros de cimitir, de case noi și de uitarea din planul orașului.

Cărturarii

Vasile Pârvan a lăsat ușa deschisă în amândouă părțile: în Getica, Argedava e fie Arcidava din Banat, fie o cetate de pe râul cu nume asemănător — Argeșul, „Arge-sis, Arge-dava”. „Orașul de frunte” al lui Burebista era, „foarte probabil”, la sudul sau sud-vestul Carpaților. Pârvan scria în 1926 și a murit în 1927; după Vulpe, la Popești s-a săpat din 1932.

Radu Vulpe a închis ușa spre Banat: Argedava nu poate sta decât în răsăritul getic, singurul drum al legăturilor daco-pontice; Arcidava bănățeană vine din altă temă (Arc-, nu Arge-), iar Ἀργίδαυα lui Ptolemeu poate fi o greșeală de copist (după Crișan). Pe cea a lui Constantin Daicoviciu — Argedava pe cursul superior al Argeșului — n-a exclus-o de la început, dar nu știa acolo nicio cetate potrivită, așa că a coborât spre șes, la Popești, pe malul drept (tot după Crișan). Identificarea i s-a părut „foarte probabilă” — o ipoteză, a spus-o singur, „lipsită de o dovadă peremptorie”.

Hadrian Daicoviciu a tăiat nodul altfel: tatăl din piatră nu e, probabil, tatăl lui Burebista — decretul își povestește cariera în ordine, iar Burebista apare abia la rândul 22. Cât despre Argeșul antic, *Argesis e „pe de-a-ntregul o reconstituire modernă”: Herodot îi zice Ordessos — și tot Ordessos iese din lectura pe care o propunea tatăl lui, Constantin, la Polibiu. Rămâne că Argedava „poate fi căutată, deci, oriunde pe teritoriul dacic” — și că, „chiar admițând că ea se afla pe Argeș, n-o putem considera ca reședință a lui Burebista”. Iar Crișan, despre disputa dintre șes și Ardeal ca leagăn al puterii, a încheiat că niciuna din tabere n-are „argumente incontestabile”.

Verdictul

Foaia e deschisă mai sus, toată. Aici hotărăște cititorul — iar hotărârea își desenează drumul pe hartă, de la orașul lui până la cetatea aleasă.

Astăzi

Situl se vizitează greu și se înțelege ușor: un capăt de terasă deasupra Argeșului, cu satul călare pe el.

Nucetul

Capătul de nord al promontoriului, cota 93: pășune azi, cu depunerea arheologică imediat sub brazdă. Registrul notează mașini de teren care o brăzdează ilegal. De pe râpă se vede lunca Argeșului, la cca 15 metri dedesubt.

Șanțurile

Trei șanțuri de apărare taie promontoriul de-a curmezișul; pe cel de sud, valul ars al lui Vulpe. Sătenii le-au umplut pe alocuri ca să-și lungească loturile. Urma lor se mai citește dinspre drumul Popești–Novaci.

Necropola

La 1,5 km spre sud, între Popești și Novaci: 10 tumuli, 4 săpați sistematic. Obiectele comandantului din T.4 — arme, zale, podoabe — se văd azi în vitrine de muzeu, departe de dealul din care au ieșit.

Înainte de drum, o pagină de bun-simț: situl e rezervație arheologică numai pe hârtie — planul orașului Mihăilești îl omite, lista monumentelor îl strânge greșit doar la Nucet, iar autorizațiile de construcție nu includ, în aceste condiții, obligația săpăturii preventive. Orice groapă nouă în cuprinsul sitului trece prin depunerea pe care registrul o numește Argedava.

De reținut pentru vizită: urcă pe Nucet, uită-te spre Argeș și întreabă-te ce vedea un sol grec care venea de la Balcic. Apoi întreabă în sat de șanțuri — bătrânii le știu pe nume.

Sfârșit

Piatra nu dă capitale; dă un drum, un tată fără nume și un rege la înălțare. Restul — Popești sau Vărădia, Argeșul de sus sau Dobrogea — e munca de un secol a unor oameni care au citit aceeași placă spartă și n-au căzut de acord. Foaia rămâne deschisă: următoarea mărturie scrisă, cum zicea Vulpe, poate veni oricând, dintr-o săpătură oarecare.

Surse

Cum s-a lucrat

1. Piatra s-a citit în greacă, în ediția Mihailov (IGBulg I² 13), cu comentariul latin al Sylloge; traducerea română citată e cea publicată de Crișan în 1978.
2. Fiecare măsură a săpăturii vine din rapoartele lui Vulpe (1954–1959) sau din fișele Registrului Arheologic Național, cu pagina și rândul la fiecare.
3. Distanțele sunt linii drepte pe coordonate deschise (Nominatim), calculate în Python și reverificate în pagină; drumurile antice erau mai lungi.
4. Unde un studiu n-a putut fi deschis (trei hârtii vechi), foaia spune asta și citează prin cel care l-a citit — niciodată ca dovadă principală.
5. Harta județelor e a proiectului unde-i, din aceeași familie de situri; pinii vin din aceleași coordonate ca distanțele.

Piatra

• Decretul din Dionysopolis pentru Acornion, c. 48 î.Cr.: IGBulg I² 13 (PHI), Sylloge³ 762, fragmentul SEG 38:737.
• Traducerea română: I. H. Crișan, Burebista și epoca sa (1978), pp. 92–93.
• Cronologia: iernarea lui C. Antonius Hybrida (62–61) și solia la Pompeius (48).

Numele

• Ptolemeu III.8.4 în ediția Müller, p. 449: Ἀργίδαυα, 46°30′/45°15′, cu nota de echivalare.
• Tabula Peutingeriana, segmentul VI: Arcidaua · XII · Centu Putea · XII · Berzouia (lectură proprie).
• Zargidava de pe Hierasus (FHDR I) și Zargidava de la Brad (Bacău) — dubletul care desparte apele.

Săpăturile

• R. Vulpe: SCIV VI.1–2 (1955), Materiale III, V–VIII (1957–1962) — campaniile 1954–1959.
• RAN 104172.01 (sit, 49 ha) și 104172.02 (necropolă, 10 tumuli) — fișe 2024.
• Vărădia: Princeton Encyclopedia of Classical Sites (1976), castrul 174×154 m, Cohors I Vindelicorum.

Cărturarii

• V. Pârvan, Getica (1926), pp. 42, 81, 262 — ușa deschisă în amândouă părțile.
• C. Daicoviciu (1955: deschis; 1957, prin FHDR și Crișan: Argeșul de sus) și H. Daicoviciu, Dacii (1972).
• I. H. Crișan (1978): sinteza disputei — „niciuna din tabere n-are argumente incontestabile”.

Mai mult pe sit: Atlasul istoriei României (disputa, într-o frază) · Sarmizegetusa: mituri (mutarea capitalei, ca fundal) · Cele mai vechi ruine (Zargidava de la Brad) · Harta UNESCO (componentele de la Vărădia) · Cetăți dacice (vecinul de fortificații).