Istorie IX

Capitolul 6 · După RomaLecția 6.2TC Pentru toate profilurile · în plus față de profilul tău

Impactul marilor migrații. Europa Apuseană de la regatele germanice la Carol cel Mare

Doi regi jură în două limbi: formarea limbilor și a popoarelor europene

PreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.3500 î.Hr.1000 î.Hr.1 d.Hr.10001725// înainte de 3500 î.Hr., scara este comprimatăPreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.1000 î.Hr.10003500 î.Hr.1 d.Hr.1725// înainte de 3500 î.Hr.,scara este comprimată
secolele V–IX · Antichitate – Evul Mediu

Cum au ieșit, din latina Romei și din graiurile migratorilor, limbile și popoarele Europei?

Mâine am testzece întrebări din capitolul 6

În același timp, în altă parte
  • China. Domnea dinastia Tang (618–907), sub care imperiul chinez s-a întins din Asia Centrală până în Coreea. sursa
  • Bagdad. În 762, califul al-Mansur a întemeiat Bagdadul, noua capitală a Califatului, numită oficial „orașul păcii”. sursa

Înainte să citești: tu ce crezi?

În 842, doi nepoți ai lui Carol cel Mare, regii Ludovic și Carol, și-au jurat credință unul altuia la Strasbourg, fiecare cu armata lui de față. În ce limbă au jurat?

Vezi răspunsul

Fiecare a jurat în limba armatei celuilalt, ca oștenii fratelui să audă și să înțeleagă legământul. Ludovic a vorbit în „limba romană”, Carol în „limba teudiscă”. Cronicarul Nithard, vărul lor, a trecut jurămintele în cronica lui latinească în limbile în care au fost rostite. Rândurile în „limba romană” sunt cel mai vechi text păstrat într-o limbă romanică.

La 14 februarie 842, la Strasbourg, doi regi frați stau față în față, fiecare cu armata lui. Carol le vorbește oștenilor în „limba romană”, Ludovic în „limba teudiscă”. Apoi fiecare jură în limba celuilalt. Niciunul nu jură în latină, limba în care cronicarul Nithard povestește toată întâmplarea.

Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.

Latina vorbită se desparte în limbiCe s-a întâmplat

În provinciile Imperiului Roman, oamenii de rând vorbeau latina populară, deosebită de latina cărților: pentru „cal”, scriitorii spuneau equus, iar oamenii caballus. După 476, provinciile au ajuns în regate diferite, iar vorbirea fiecărui ținut s-a schimbat în felul ei. Din latina populară au ieșit limbile romanice: italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana, româna și altele. Din caballus vin cal în română, cavallo în italiană, cheval în franceză, caballo în spaniolă și cavalo în portugheză. Dedus de lingviști prin compararea limbilor romanice între ele și cu latina scrisă.

În 813, episcopii adunați la Tours au cerut ca predicile să fie tălmăcite (traduse) „în limba romană de rând sau în cea teudiscă, pentru ca toți să poată înțelege mai ușor cele spuse”. În Galia, latina Bisericii ajunsese, așadar, greu de înțeles pentru oamenii simpli. Hotărârea a 17-a a sinodului de la Tours, din 813: un act al episcopilor din regatul francilor, scris chiar atunci.

Schemă cu un trunchi și cinci ramuri. Sus, două casete: latina cărților, equus, fără ramuri; latina populară, caballus. Din caballus vin: în română, cal; în italiană, cavallo; în franceză, cheval; în spaniolă, caballo; în portugheză, cavalo. Schemă cu un trunchi și cinci ramuri. Sus, două casete: latina cărților, equus, fără ramuri; latina populară, caballus. Din caballus vin: în română, cal; în italiană, cavallo; în franceză, cheval; în spaniolă, caballo; în portugheză, cavalo. latina cărților equus latina populară caballus din el vin română cal italiană cavallo franceză cheval spaniolă caballo portugheză cavalo
Figura 1Din cuvântul popular caballus vin cuvintele pentru „cal” din cinci limbi romanice; equus era cuvântul scriitorilor. Legătura este dedusă de lingviști, prin compararea limbilor între ele și cu latina scrisă.

Limbile germanice și limbile slaveCe s-a întâmplat

La răsărit de Rin, în Scandinavia și în Britania cucerită de angli și de saxoni s-au vorbit mai departe graiuri germanice. Din ele vin limbile germanice: germana, engleza, neerlandeza și limbile nordice (daneza, suedeza, norvegiana, islandeza). În Galia, francii au trecut cu timpul la limba localnicilor și i-au lăsat cuvinte: franceza guerre, „război”, vine din cuvântul franc werra.

Primul text literar într-o limbă germanică este Biblia tradusă în gotă, în secolul al IV-lea, de episcopul Ulfila, pentru goții de la Dunăre; ca s-o scrie, Ulfila a alcătuit un alfabet gotic. Codex Argenteus, copie din secolul al VI-lea, scrisă cu cerneală de argint: 187 de foi din 336, la Biblioteca Universității din Uppsala.

Limbile slave s-au răspândit odată cu slavii, ajunși în secolul al VI-lea la Dunăre și în Balcani, iar spre apus până la Elba. Se împart în trei grupuri: de apus (polona, ceha, slovaca), de răsărit (rusa, ucraineana, belarusa) și de sud (bulgara, sârba, croata, slovena, macedoneana).

Pentru curioși

Codex Argenteus, „cartea de argint”, a fost scris probabil în Italia, la începutul secolului al VI-lea, pe pergament vopsit în purpuriu. A fost găsit în secolul al XVI-lea în mănăstirea Werden, din Germania, a ajuns la Praga, iar în 1648 a fost luat de suedezi ca pradă de război.

Strasbourg, 842: un jurământ pus pe hârtieDe unde știm

Carol cel Mare stăpânise aproape tot Apusul. După moartea fiului său, Ludovic cel Pios, în 840, nepoții s-au luptat pentru moștenire. La 14 februarie 842, la Strasbourg, Ludovic Germanicul și Carol cel Pleșuv s-au legat prin jurământ împotriva fratelui lor mai mare, Lothar. Ludovic a jurat în „limba romană”, ca să-l înțeleagă oștenii lui Carol, iar Carol în „limba teudiscă”, pentru oștenii lui Ludovic. Cronicarul Nithard a trecut jurămintele în cronica lui, scrisă în latină, în limbile în care au fost rostite. Sunt Jurămintele de la Strasbourg: cel mai vechi text păstrat într-o limbă romanică și o mărturie timpurie a germanei vechi. Nithard, nepot al lui Carol cel Mare și văr al celor doi regi, scrie în 842–843, la cel mult doi ani după jurământ; a murit în 844.

Cronica lui Nithard se cunoaște dintr-o singură copie veche, făcută spre sfârșitul secolului al X-lea, la vreo 150 de ani după jurământ. Manuscrisul latin 9768 al Bibliotecii Naționale a Franței, la Paris.

Pentru curioși

Nithard numește orașul în două feluri: „Argentaria”, numele lui roman, și „Strazburg”, cum îi spunea poporul. După jurămintele regilor, el notează și jurământul fiecărei armate, rostit „în limba ei”: dacă regele își calcă legământul, oștenii nu-l vor mai ajuta împotriva fratelui său.

Tabel cu două coloane pentru jurămintele de la Strasbourg, 14 februarie 842. În limba romană jură Ludovic: „popor” se spune poblo, „frate” se spune fradre; o continuă franceza, cu peuple și frère. În limba teudiscă jură Carol: „popor” se spune folches, „frate” se spune bruodher; o continuă germana, cu Volk și Bruder. Tabel cu două coloane pentru jurămintele de la Strasbourg, 14 februarie 842. În limba romană jură Ludovic: „popor” se spune poblo, „frate” se spune fradre; o continuă franceza, cu peuple și frère. În limba teudiscă jură Carol: „popor” se spune folches, „frate” se spune bruodher; o continuă germana, cu Volk și Bruder. Strasbourg, 14 februarie 842 limba romană limba teudiscă jură Ludovic Carol „popor” poblo folches „frate” fradre bruodher o continuă franceza: germana: peuple, frère Volk, Bruder Cronica lui Nithard este scrisă în latină.
Figura 2Pune alături cele două coloane: aceleași două cuvinte, în două limbi din familii diferite. Compară-le apoi cu româna de azi: popor și frate.

De ce s-au format popoare noiDe ce

Un popor se recunoaște după limbă, după ținutul în care trăiește, după credință și după amintirea unui trecut comun. Popoarele Europei s-au format în câteva secole, din localnicii provinciilor romane și din noii-veniți. Trei legături i-au apropiat. Întâi, traiul sub același rege: galo-romanii și francii au ajuns supușii aceluiași regat, căruia francii i-au dat numele. Apoi, credința: regele franc Clovis a trecut pe la 496 la creștinismul catolic al galo-romanilor, ceea ce a legat trainic cele două neamuri. La anglo-saxoni, creștinarea a început cu călugării trimiși de la Roma, în 596, de papa Grigore cel Mare și primiți de regele din Kent. În sfârșit, limba: de aceea episcopii de la Tours cereau, în 813, predici pe înțelesul tuturor. Explicație a istoricilor, din cronici, legi și din istoria limbilor; niciun izvor nu consemnează clipa în care se naște un popor.

Prin tratatul de la Verdun (843), cei trei frați și-au împărțit imperiul. Carol cel Pleșuv a luat ținuturile de la apus, din care s-a făcut Franța, iar Ludovic Germanicul cea mai mare parte a ținuturilor de limbă germană. Lothar a păstrat titlul de împărat, cu Italia și o fâșie de pământ între cei doi frați.

Exercițiu de tip test

Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.

Sursa A Istorii, cartea a III-a, capitolul 5 (Jurămintele de la Strasbourg)

Ce fel de sursă
text
Cine
Nithard, nepot al lui Carol cel Mare, de partea regelui Carol cel Pleșuv în războiul dintre frați; mai târziu abate la Saint-Riquier
Când a fost făcută
842–843, la cel mult doi ani după jurământ (Nithard a murit în 844)
Despre ce moment vorbește
întâlnirea de la Strasbourg din 14 februarie 842
Câți ani le despart
un an
Unde se află azi
O singură copie veche, de la sfârșitul secolului al X-lea: manuscrisul latin 9768 al Bibliotecii Naționale a Franței, Paris
Traducere
traducere de lucru din latină, după ediția E. Müller, Nithardi Historiarum libri IIII, Monumenta Germaniae Historica, Hanovra și Leipzig, 1907, p. 35–36; jurămintele sunt lăsate în limbile lor

În a șaisprezecea zi înainte de calendele lui martie [14 februarie], Ludovic și Carol s-au întâlnit în cetatea numită odinioară Argentaria, iar acum, de popor, Strazburg, și au rostit jurămintele scrise mai jos, Ludovic în limba romană, iar Carol în cea teudiscă. (…)

Ludovic a jurat cel dintâi: „Pro Deo amur et pro Christian poblo et nostro commun saluament (…) si saluarai eo cist meon fradre Karlo” [Pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru mântuirea poporului creștin și a noastră, a amândurora (…), îl voi sprijini pe acest frate al meu, Carol]. (…) Carol a rostit aceleași cuvinte în limba teudiscă: „In Godes minna ind in thes Christanes folches ind unser bedhero gealtnissi (…) so haldih tesan minan bruodher”.

Ce poate dovedi Dovedește că, în 842, în regatul francilor se vorbeau două limbi deosebite de latină, una romanică și una germanică, și că un rege le folosea pe amândouă ca să fie înțeles. Dă și cuvintele, așa cum le-a notat un om din tabăra lui Carol.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi singură cum vorbeau oamenii de rând: este un jurământ de regi, cu vorbe alese, notat de un cărturar deprins cu latina și copiat din nou după 150 de ani. Nici cât de departe se întindea fiecare limbă nu spune.

Sursa B Hotărârile sinodului de la Tours, hotărârea a 17-a

Ce fel de sursă
text
Cine
episcopii din regatul francilor, adunați la Tours din porunca lui Carol cel Mare
Când a fost făcută
anul 813
Despre ce moment vorbește
predica în bisericile din regatul francilor
Câți ani le despart
niciunul: este din același an
Unde se află azi
Păstrate în manuscrise medievale; tipărite în Monumenta Germaniae Historica, Concilia, II/1 (1906), p. 288
Traducere
traducere de lucru din latină, după ediția A. Werminghoff, Concilia aevi Karolini, I/1, Monumenta Germaniae Historica, 1906, p. 288

Am socotit cu toții de cuviință ca fiecare episcop să aibă omilii [predici] cu îndemnurile de trebuință, prin care să fie învățați cei de sub ascultarea lui (…). Și fiecare să se străduiască să tălmăcească deslușit aceste omilii în limba romană de rând sau în cea teudiscă, pentru ca toți să poată înțelege mai ușor cele spuse.

Ce poate dovedi Arată că, în 813, episcopii socoteau că mulți credincioși nu mai pricep predica în latină și că trebuie vorbit în cele două limbi ale poporului.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că preoții au făcut așa: o hotărâre arată ce se cere. Nu spune nici cât de mult se depărtase vorbirea de latină.

Cerințe

  1. Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Sursa A se referă la secolul al IX-lea.

  2. Numiți orașul precizat în sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Orașul precizat în sursa A este Strasbourg (Strazburg, numit odinioară Argentaria).

  3. Menționați, din sursa A, două informații referitoare la limbile în care s-a jurat. (6 puncte)

    Arată baremul

    Oricare două: Ludovic a jurat în limba romană; Carol a jurat în limba teudiscă; Carol a rostit aceleași cuvinte ca Ludovic, în altă limbă. Câte 3 puncte pentru fiecare informație.

  4. Scrieți litera sursei care susține că oamenii trebuie învățați în limba pe care o înțeleg. (3 puncte)

    Arată baremul

    Litera B: omiliile să fie tălmăcite „pentru ca toți să poată înțelege mai ușor cele spuse”.

  5. Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)

    Arată baremul

    Cauză: episcopii vor ca „toți să poată înțelege mai ușor cele spuse”. Efect: fiecare episcop trebuie să tălmăcească omiliile „în limba romană de rând sau în cea teudiscă”. Deoarece credincioșii nu mai înțelegeau ușor latina, predica a trecut în limbile vorbite. Se primește și: cauză – fiecare episcop are omilii „cu îndemnurile de trebuință”; efect – prin ele sunt „învățați cei de sub ascultarea lui”. Se primește orice altă relație corectă între două informații din sursă.

  6. Formulați un punct de vedere referitor la limbile vorbite în regatul francilor în secolul al IX-lea și susțineți-l cu o informație din sursa A. (5 puncte)

    Arată baremul

    Punct de vedere: în secolul al IX-lea, supușii regilor franci vorbeau două limbi deosebite, iar latina rămăsese limba scrisului. Informație: potrivit sursei A, Ludovic a jurat „în limba romană, iar Carol în cea teudiscă”. 2 puncte pentru punctul de vedere, 3 pentru informația care îl susține.

Comparație

Jurământul în „limba romană” și jurământul în „limba teudiscă”

  1. Criteriile

    Aleg trei criterii: cum se spune „popor”, cum se spune „frate” și ce limbă de azi continuă fiecare text.

  2. Tabelul

    Limba romană: poblo, fradre; o continuă franceza, cu peuple și frère. Limba teudiscă: folches, bruodher; o continuă germana, cu Volk și Bruder.

  3. O asemănare

    Atât jurământul în limba romană, cât și cel în limba teudiscă spun același lucru și sunt rostite în limbi vorbite, diferite de latina în care scrie Nithard.

  4. O deosebire

    În jurământul romanic, „popor” și „frate” se spun poblo și fradre, din latinescul populus și frater, în timp ce în jurământul teudisc se spun folches și bruodher, cuvinte germanice.

  5. Concluzia

    În 842, în regatul francilor se vorbeau două limbi din familii diferite: una romanică, ieșită din latina populară, și una germanică. Din prima a ieșit franceza, din a doua germana.

Româna, limbă romanică

Frate, popor, cal: cuvinte latine în româna de azi

Româna este una dintre limbile romanice. Lingviștii o așază, împreună cu dalmata, o limbă azi dispărută, în grupul balcano-romanic, cel mai de la răsărit dintre cele cinci grupuri ale familiei. Ca italiana, franceza sau spaniola, se trage din latina vorbită.

Dicționarul explicativ al limbii române dă pentru frate latinescul frater, pentru popor latinescul populus, pentru cal latinescul caballus. Din aceleași cuvinte vin, în franceză, frère, peuple și cheval, iar în italiană popolo și cavallo. Pune alături jurământul din 842 și româna de azi: poblo și popor, fradre și frate. Și Deo, din jurământ, se regăsește în română: Dumnezeu vine din latinescul domine deus, „doamne, zeule”.

Pe scurt

  1. Limbile romanice (italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana, româna) vin din latina populară, limba vorbită în provinciile Imperiului Roman.
  2. Limbile germanice (germana, engleza, neerlandeza, limbile nordice) vin din graiurile popoarelor germanice, iar limbile slave, împărțite în trei grupuri, s-au răspândit odată cu slavii, din secolul al VI-lea.
  3. Jurămintele de la Strasbourg (14 februarie 842), notate de cronicarul Nithard, sunt cel mai vechi text păstrat într-o limbă romanică și o mărturie timpurie a germanei vechi.
  4. În 813, sinodul de la Tours a cerut ca predicile să fie tălmăcite în „limba romană de rând” sau în cea „teudiscă”, pe înțelesul tuturor.
  5. Popoarele Europei s-au format în câteva secole, din localnicii provinciilor romane și din noii-veniți, legați prin traiul în același regat, prin credința creștină și prin limbă.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitLimbile romanice vin din latina cărților, a lui Cicero.

    CorectVin din latina populară, vorbită de oamenii de rând: „cal” vine din caballus, cuvântul vorbit, și nu din equus, cuvântul scriitorilor.

  • GreșitFrancezii vorbesc o limbă germanică, fiindcă numele lor vine de la franci.

    CorectFrancii au dat numele regatului, dar au trecut la limba localnicilor. Franceza este limbă romanică și a păstrat de la franci cuvinte, ca guerre.

  • GreșitJurămintele de la Strasbourg sunt scrise în franceză și în germană.

    CorectNithard le numește „limba romană” și „limba teudiscă”. Sunt graiurile din care au ieșit, în secolele următoare, franceza și germana.

Verifică-te

Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. Din ce limbă se trag limbile romanice?

    Răspuns

    b) Din latina populară, vorbită în provincii. Limbile romanice continuă latina vorbită de oamenii de rând: de aceea „cal” vine din caballus, și nu din equus, cuvântul scriitorilor.

  2. În ce limbă a jurat Ludovic Germanicul la Strasbourg?

    Răspuns

    c) În „limba romană”, ca să-l înțeleagă oștenii lui Carol. Fiecare rege a jurat în limba armatei celuilalt: Ludovic în limba romană, Carol în cea teudiscă.

  3. Ce au cerut episcopii adunați la Tours, în 813?

    Răspuns

    d) Ca predicile să fie tălmăcite în limbile vorbite. Hotărârea a 17-a cere omilii tălmăcite în limba romană de rând sau în cea teudiscă. Jurămintele regilor sunt din 842, iar școlile fuseseră cerute de Carol cel Mare în 789.

  4. In Godes minna ind in thes Christanes folches ind unser bedhero gealtnissi, fon thesemo dage frammordes (…) so haldih tesan minan bruodher.

    Jurământul lui Carol cel Pleșuv, Strasbourg, 14 februarie 842, notat de Nithard în 842–843 (ed. E. Müller, 1907, p. 36)

    Din ce familie de limbi face parte limba acestui jurământ?

    Răspuns

    c) Din familia limbilor germanice. Folches și bruodher sunt cuvintele din care vin, în germana de azi, Volk și Bruder. Jurământul romanic spune, în același loc, poblo și fradre.

  5. Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.

    Răspuns

    Ordinea în timp:

    1. Clovis trece la creștinismul catolic (496 d.Hr.)
    2. Sinodul de la Tours cere predici în limbile vorbite (813 d.Hr.)
    3. Moare Ludovic cel Pios (840 d.Hr.)
    4. Jurămintele de la Strasbourg (842 d.Hr.)
    5. Tratatul de la Verdun (843 d.Hr.)

    Clovis (pe la 496) ține de vremea regatelor germanice. Sinodul de la Tours (813) este din ultimul an întreg de domnie al lui Carol cel Mare; fiul său moare în 840, nepoții jură la Strasbourg în 842 și împart imperiul în 843.

  6. Așază fiecare limbă în familia ei.

    Răspuns

    Limbi romanice: franceza; româna; portugheza.

    Limbi germanice: engleza; suedeza; germana.

    Limbi slave: polona; bulgara; ucraineana.

    Franceza, româna și portugheza vin din latina populară. Engleza, suedeza și germana vin din graiuri germanice. Polona este slavă de apus, bulgara slavă de sud, ucraineana slavă de răsărit.

  7. Explică, în trei-patru propoziții, de ce cei doi regi nu au jurat în latină, deși cronica lui Nithard este scrisă în latină.

    Un răspuns bun

    Jurământul trebuia înțeles de oșteni, care erau martorii lui. Oștenii lui Carol vorbeau „limba romană”, ieșită din latina populară, iar cei ai lui Ludovic „limba teudiscă”, o limbă germanică; latina cărților le era străină. De aceea fiecare rege a jurat în limba armatei celuilalt. Latina rămăsese limba scrisului, a legilor și a Bisericii, așa că Nithard a povestit totul în latină și a lăsat numai jurămintele în limbile vorbite.

    Limba în care se scrie și limba în care se vorbește pot fi diferite: sursa arată amândouă.

Termeni

latina populară
Latina vorbită de oamenii de rând în Imperiul Roman, deosebită de latina cărților. Din ea au ieșit limbile romanice.
limbi romanice
Limbile care se trag din latina populară: italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana, româna și altele. Se mai numesc neolatine.
limbi germanice
Limbile care se trag din graiurile popoarelor germanice: germana, engleza, neerlandeza, daneza, suedeza, norvegiana, islandeza.
limbi slave
Limbile slavilor, în trei grupuri: de apus (polona, ceha, slovaca), de răsărit (rusa, ucraineana, belarusa) și de sud (bulgara, sârba, croata, slovena, macedoneana).
popor
Comunitate de oameni legați prin limbă, ținut, credință și amintirea unui trecut comun.
Jurămintele de la Strasbourg
Legământul din 14 februarie 842 dintre Ludovic Germanicul și Carol cel Pleșuv, rostit în „limba romană” și în „limba teudiscă” și notat de Nithard.
limba teudiscă
Numele dat de Nithard și de episcopii de la Tours graiului germanic vorbit de francii de la răsărit; din el a ieșit germana.
Surse și legătura cu programa

Din programă: TC 4.1 „Impactul marilor migrații. Europa Apuseană de la regatele germanice la Carol cel Mare”; SS 4.1 „Impactul marilor migrații. Europa Apuseană de la regatele germanice la Carol cel Mare”; FIL 4.1 „Impactul marilor migrații. Europa Apuseană de la regatele germanice la Carol cel Mare”. Competențe specifice urmărite: 3.2.