Zorii civilizației
Capitolul 2
Zorii civilizației – de ce au început oamenii să are, să numere și să scrie
De ce au început oamenii să are, să numere și să scrie?
Fiecare lumină este un loc în care arheologii au găsit urmele unor agricultori timpurii și au datat o probă cu radiocarbon: un os, un cărbune, câteva semințe. Cele mai vechi lumini sunt în Orientul Apropiat. Cât i-a luat agriculturii să ajungă de acolo până în Britania?
Până în Britania: cam 4.000 de ani
Ceasul pornește acum 12.000 de ani. Cea mai veche probă din Levant (Israel, Iordania, Liban și Siria de azi) vine de la Mureybet, în Siria, și are aproape 11.900 de ani.
Dreapta calculată din toate probele pleacă din Orientul Apropiat acum vreo 10.000 de ani și ajunge în Britania și Irlanda acum 5.800. Drumul durează 4.225 de ani: între 140 și 170 de generații.
Cam un kilometru pe an
Calculul făcut pe 735 de probe dă o viteză de 0,6–1 km pe an. Distanța este măsurată în linie dreaptă de la un punct de reper, Abu Madi, în Sinai. Reperul servește calculului; locul în care a început agricultura rămâne necunoscut.
Într-o generație de 25–30 de ani, asta înseamnă 15–30 km. Probele arată când apare agricultura într-un loc. Ele nu spun dacă s-au mutat oamenii sau numai obiceiul de a semăna și de a crește animale.
Linia punctată este frontul calculat. Siturile se abat de la el: jumătate sunt cu peste 480 de ani mai vechi sau mai noi decât spune dreapta.
Pe teritoriul de azi al României, acum vreo 8.000 de ani
Pătratele sunt 15 probe din 10 situri ale culturii Starčevo-Criș, din Banat, Transilvania și Oltenia. Fiecare are cod de laborator; 11 sunt oase.
Cea mai veche este un os de la Foeni-Sălaș: 7510 ± 60 de ani radiocarbon, adică între 8.403 și 8.190 de ani în urmă. La Gura Baciului, lângă Cluj, un os a dat 7140 ± 45: între 8.025 și 7.862 de ani în urmă (6076–5913 î.Hr.).
Dreapta calculată pentru toată harta trece pe la Gura Baciului acum 7.726 de ani. Proba este cu cel puțin 136 de ani mai veche.
În 232 de pătrate lipsesc probele
Harta este împărțită în pătrate cu latura de două grade. În 387 dintre ele se află azi cel puțin un oraș cu peste 15.000 de locuitori: acolo se poate trăi. 155 au un sit datat în tabel; 232 nu au niciunul.
Un pătrat hașurat arată că din locul acela nu a intrat în tabel nicio probă. Despre agricultorii de acolo nu spune nimic.
Din cele 10 pătrate care acoperă cea mai mare parte a României de azi, cinci au un sit.
De unde știm
Tabelul a fost publicat în 2005 de Ron Pinhasi, Joaquim Fort și Albert Ammerman. Pentru fiecare sit, autorii au ales o singură probă datată cu radiocarbon. Din cele 765 de rânduri, calculul lor lasă deoparte 30 din Peninsula Arabică. Alte cinci au coordonate greșite în tabel și nu sunt desenate.
Laboratorul măsoară vârsta în ani radiocarbon. Anii calendaristici sunt calculați aici cu curba IntCal20, publicată în 2020. La 44 de probe, tabelul nu dă eroarea de măsurare.
Tabelul nu poate arăta cine erau agricultorii, ce semănau și nici dacă un sit mai vechi așteaptă încă nedescoperit. O probă datează un os sau un cărbune; primul ogor al satului poate fi mai vechi.
Clasele barei: „păstrat” – există și azi; „scris” – a scris cineva, iar textul spune dacă era din vremea aceea sau de mai târziu și la câți ani după; „dedus” – socotit sau estimat de cercetătorii de azi ori calculat aici; „nu se știe” – necunoscut sau disputat.
Atinge pe rând cele trei părți ale barei de sub hartă. Rămâne numai ce se sprijină pe acel fel de dovadă.
La 64 de situri, tabelul dă vârsta probei fără codul ei de laborator. O vârstă publicată în 2005 pe care nimeni nu o mai poate regăsi în registrul unui laborator este o afirmație a autorilor de azi; de aceea stă la „dedus de istorici”, lângă frontul calculat.
