Istorie IX

Capitolul 6 · După RomaLecția 6.9FIL Numai pentru filologie · în plus față de profilul tău

Imperiul Bizantin: instituții, religie și cultură

Cine moștenește Roma? Evoluția ideii imperiale

PreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.3500 î.Hr.1000 î.Hr.1 d.Hr.10001725// înainte de 3500 î.Hr., scara este comprimatăPreistorieAntichitateEvul MediuEpoca modernă10000 î.Hr.1000 î.Hr.10003500 î.Hr.1 d.Hr.1725// înainte de 3500 î.Hr.,scara este comprimată
330–1547 · Antichitate – Epoca modernă

De ce au vrut atâția stăpânitori să se numească împărați romani?

Mâine am testzece întrebări din capitolul 6

În același timp, în altă parte
  • China. Din 1368 până în 1644 a domnit dinastia Ming, cu capitala întâi la Nanjing, apoi, din 1421, la Beijing. sursa
  • Mexic. Potrivit tradiției, aztecii s-au așezat în 1325 pe malul lacului Texcoco și au întemeiat Tenochtitlan, care avea să ajungă în mai puțin de două secole cel mai mare oraș al continentului. sursa
  • Bagdad. Între 750 și 1258, califii din dinastia Abbasizilor au stat în fruntea lumii musulmane. sursa

Înainte să citești: tu ce crezi?

În 968, o scrisoare a papei îl numea pe împăratul de la Constantinopol „împăratul grecilor”. Cum a fost primită la curtea lui?

Vezi răspunsul

Cu mânie. Episcopul Liutprand de Cremona, aflat atunci la Constantinopol ca trimis al lui Otto I, povestește că oamenii curții socoteau de neiertat ca împăratul lor să fie numit „al grecilor”, iar Otto „al romanilor”. Pentru ei, împărat al romanilor era unul singur, cel de la Constantinopol.

Cuvântul german „Kaiser” și cuvântul slav „țar” vin din numele latin al lui Cezar: Caesar. La Aachen, la Constantinopol, la Istanbul și la Moscova, stăpânitori care nu au domnit niciodată la Roma și-au luat titlul de la ea. Pe o medalie turnată în 1481, sultanul otoman Mehmed al II-lea este numit, în latină, „împărat al Bizanțului”.

Semnul de la sfârșitul unui paragraf spune pe ce se sprijină: s-a păstrat un obiect, o clădire, un os, o inscripție sau un document care există și azi; a scris cineva atunci o spune cineva care a trăit atunci sau la cel mult o viață de om după; nota spune cine și când; a scris cineva mai târziu o spune un autor care a trăit la mai mult de o viață de om după fapt; nota spune la câți ani; dedus de istorici o deducție, o estimare, o explicație sau un calcul; nu se știe sigur necunoscut sau disputat între istorici.

Un singur imperiu, mutat la ConstantinopolCe s-a întâmplat

Ideea imperială este credința că există un singur imperiu legitim, cel roman, și că titlul lui dă întâietate asupra tuturor celorlalți stăpânitori. În 330, împăratul Constantin a mutat capitala la Constantinopol. În 381, un sinod ținut acolo a hotărât ca episcopul orașului să aibă întâietate de cinste îndată după cel al Romei, „fiindcă Constantinopolul este Noua Romă”. După 476, când Italia a rămas fără împărat, cel de la Constantinopol a ajuns singurul împărat roman și s-a socotit stăpân de drept și peste Apus; în secolul al VI-lea, Iustinian a încercat să-l recucerească. Canonul 3 al sinodului de la Constantinopol din 381, dat la 51 de ani după întemeierea orașului.

800 și 962: împărați și în ApusCe s-a întâmplat

La 25 decembrie 800, la Roma, papa Leon al III-lea l-a încoronat împărat pe Carol cel Mare, regele francilor. Din acea zi au fost doi împărați creștini. Scriitorii din Apus au explicat lucrul printr-o translatio imperii, adică „mutarea imperiului”: prin încoronarea lui Carol, imperiul ar fi trecut din Răsărit în Apus. Analele regatului francilor, ținute la curtea lui Carol an de an, și Einhard, la începutul anilor 830, la vreo 30 de ani după încoronare.

În februarie 962, tot la Roma, papa Ioan al XII-lea l-a încoronat împărat pe Otto I, regele german. De la el pornește statul numit mai târziu Sfântul Imperiu Roman; cuvântul „sfânt” a început să fie folosit în secolul al XII-lea, în cancelaria împăratului Frederic I Barbarossa. Pentru scriitorii vremii, imperiul însemna și stăpânirea, măcar în teorie, asupra întregii creștinătăți. Ultimul lui împărat, Francisc al II-lea, a renunțat la coroană la 6 august 1806. Pentru 962: Liutprand, episcop de Cremona și om al lui Otto I, povestește anii 960–964 în cartea despre Otto, la câțiva ani după încoronare.

Axă a timpului de la anul 300 la 1600, cu două benzi. În stânga, împăratul de la Constantinopol, de la 330 la 1453, cu un punct la 381, „Noua Romă”, și cu o întrerupere între 1204 și 1261, când orașul a fost al cruciaților, iar împăratul a stat la Niceea. În dreapta, împăratul din Apus: un punct la 800, Carol cel Mare, și o bandă care începe la 962, cu Otto I, și iese din axă, fiindcă ține până în 1806. Între 962 și 1453 sunt doi împărați în același timp. Jos: 1547, țar la Moscova. Axă a timpului de la anul 300 la 1600, cu două benzi. În stânga, împăratul de la Constantinopol, de la 330 la 1453, cu un punct la 381, „Noua Romă”, și cu o întrerupere între 1204 și 1261, când orașul a fost al cruciaților, iar împăratul a stat la Niceea. În dreapta, împăratul din Apus: un punct la 800, Carol cel Mare, și o bandă care începe la 962, cu Otto I, și iese din axă, fiindcă ține până în 1806. Între 962 și 1453 sunt doi împărați în același timp. Jos: 1547, țar la Moscova. 300 1600 până în 1806 330 Constantinopol 381 „Noua Romă” împărat la Constantinopol 1204–1261 la Niceea 1453 orașul, cucerit 1547 țar la Moscova 476 fără împărat 800 Carol cel Mare 962 Otto I doi împărați în același timp împărat în Apus
Figura 1Între 962 și 1453, benzile merg una lângă alta: sunt doi împărați în același timp, fiecare cu titlul de împărat roman. Banda din Apus iese din axă, fiindcă ține până în 1806. Golul din banda din stânga arată anii 1204–1261, când Constantinopolul a fost al cruciaților, iar împăratul a stat la Niceea.

Doi împărați, un singur titluDe unde știm

Cum privea fiecare curte titlul celeilalte se vede dintr-un raport de solie. În 968, episcopul Liutprand de Cremona a stat 120 de zile la Constantinopol, ca trimis al lui Otto I. El povestește că, la 15 august, au sosit acolo trimiși ai papei cu o scrisoare în care împăratul Nichifor era numit „împăratul grecilor”, iar Otto „împăratul romanilor”. Oamenii curții s-au mâniat, iar trimișii au fost aruncați în închisoare. Liutprand, la rândul lui, le spune gazdelor „greci” de la un capăt la altul al raportului. Raportul lui Liutprand (m. 972), scris la cel mult patru ani după solia din 968; autorul, primit prost, își zugrăvește gazdele cu ciudă.

Tabel pentru 15 august 968, la Constantinopol: cum este numit fiecare împărat. În scrisoarea papei, Nichifor este „împăratul grecilor”, iar Otto, „împăratul romanilor”. La curtea de la Constantinopol, Nichifor este „împăratul romanilor”, iar Otto, „un barbar”. Tabel pentru 15 august 968, la Constantinopol: cum este numit fiecare împărat. În scrisoarea papei, Nichifor este „împăratul grecilor”, iar Otto, „împăratul romanilor”. La curtea de la Constantinopol, Nichifor este „împăratul romanilor”, iar Otto, „un barbar”. Constantinopol, 15 august 968 În scrisoarea papei La curtea bizantină Nichifor, la Constantinopol „împăratul grecilor” „împăratul romanilor” Otto I, în Apus „împăratul romanilor” „un barbar”
Figura 2Aceleași două titluri, împărțite pe dos. Vorbele sunt cele notate de Liutprand de Cremona, solul lui Otto I, primit prost la curte și pornit împotriva gazdelor.

După 1453: sultanul și țarulCe s-a întâmplat

În 1453, Constantinopolul a fost cucerit de sultanul otoman Mehmed al II-lea. Sultanul s-a socotit moștenitorul Imperiului Roman și a luat titlul de Kayser-i Rûm, „cezarul romanilor”. Medalie de bronz de Costanzo da Ferrara, 1481, cu inscripția „Bizantii inperatoris”: Londra, Victoria and Albert Museum, inv. A.208-1910.

La Moscova, călugărul Filotei din Pskov scria pe la 1523–1524 că Rusia este al treilea și ultimul imperiu roman („a treia Romă”), iar în 1547 marele cneaz Ivan al IV-lea a luat oficial titlul de țar. Scrisoarea lui Filotei s-a păstrat numai în copii prelucrate în secolele XVI–XVII; forma dintâi s-a pierdut.

Pentru curioși

Pe medalia din 1481, Mehmed al II-lea este înfățișat călare. Modelul este o medalie făcută de Pisanello în 1438 pentru un împărat bizantin din familia Paleologilor; un exemplar se afla în colecția sultanului.

În 1721, Petru cel Mare a luat pentru sine și pentru urmașii săi titlul de imperator. Stăpânitorului Rusiei i s-a spus totuși țar, neoficial, până la revoluția din 1917.

De ce a ținut ideea atâtea secoleDe ce

Titlul de împărat roman era râvnit pentru că aducea ceva ce nicio oaste nu putea da: întâietatea, măcar în vorbe, asupra tuturor regilor creștini. De aceea niciunul dintre pretendenți nu a spus că întemeiază un imperiu nou: fiecare a susținut că îl continuă pe cel vechi. Tot de aceea s-au recunoscut între ei cu greu. Carol cel Mare le scria împăraților de la Constantinopol ca unor „frați”, iar aceștia, spune Einhard, i-au privit titlul cu pizmă. Explicație a istoricilor, din titlurile purtate de stăpânitori și din certurile pentru ele.

Un titlu arată cum voia un stăpânitor să fie văzut. Faptul că îl purta nu dovedește că vecinii i-l recunoșteau.

Exercițiu de tip test

Exercițiu făcut după modelul testelor, nu subiect oficial.

Sursa A Raport despre solia la Constantinopol (Relatio de legatione Constantinopolitana), capitolul 47

Ce fel de sursă
text
Cine
Liutprand, episcop de Cremona, trimis al împăratului Otto I
Când a fost făcută
după solia din 968, pentru împărații Otto I și Otto al II-lea
Despre ce moment vorbește
15 august 968, la curtea împăratului Nichifor, la Constantinopol
Unde se află azi
Text latin; manuscrisul care îl cuprindea se întrerupe brusc. Se citește în traducerea lui E. F. Henderson (Londra, 1910)
Traducere
traducere de lucru după versiunea engleză a lui Ernest F. Henderson, Select Historical Documents of the Middle Ages, Londra, George Bell, 1910, p. 440–477 (Internet Medieval Sourcebook, Universitatea Fordham)

(…) au sosit (…) trimiși ai (…) papei Ioan, prin care acesta îi cerea lui Nichifor, „împăratul grecilor”, să încheie alianță și prietenie trainică cu fiul său iubit, Otto, „augustul împărat al romanilor”. (…)

„Nu este de neiertat, spuneau [grecii], să-l fi numit pe împăratul a toată lumea al romanilor, pe augustul, marele, singurul Nichifor, «al grecilor», iar pe un barbar, pe un sărman, «al romanilor»? (…)” Așadar, trimișii papei au fost aruncați în închisoare (…).

Ce poate dovedi Arată că, în 968, două curți își disputau același titlu, „împărat al romanilor”, și că la Constantinopol titlul dat lui Otto era socotit o jignire.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că oamenii curții au rostit întocmai aceste vorbe: le povestește un sol al lui Otto, primit prost și pornit împotriva gazdelor.

Sursa B Viața lui Carol cel Mare (Vita Karoli Magni), capitolul 28

Ce fel de sursă
text
Cine
Einhard, om de curte al lui Carol cel Mare
Când a fost făcută
la începutul anilor 830, la vreo 30 de ani după încoronare
Despre ce moment vorbește
25 decembrie 800, la Roma, și anii care au urmat
Unde se află azi
Text latin păstrat în manuscrise medievale; se citește în traducerea lui S. E. Turner (New York, 1880)
Traducere
traducere de lucru după versiunea engleză a lui Samuel Epes Turner, Einhard, The Life of Charlemagne, New York, Harper & Brothers, 1880 (Internet Medieval Sourcebook, Universitatea Fordham)

Atunci a primit titlurile de împărat și august, față de care a avut la început atâta împotrivire, încât spunea că n-ar fi pus piciorul în biserică în ziua aceea, deși era mare sărbătoare, dacă ar fi putut ști dinainte gândul papei. A răbdat cu multă îngăduință pizma împăraților romani, care priveau foarte rău acest pas; și, prin solii dese și prin scrisori în care îi numea frați, le-a înfrânt trufia (…).

Ce poate dovedi Arată că la curtea francă se știa că împărații de la Constantinopol, numiți aici „romani”, nu primiseră bine titlul lui Carol.

Ce nu poate dovedi Nu poate dovedi că încoronarea l-a luat pe Carol prin surprindere: o spune un apropiat al lui, la o generație după.

Cerințe

  1. Precizați secolul la care se referă sursa A. (2 puncte)

    Arată baremul

    Sursa A se referă la secolul al X-lea (anul 968).

  2. Numiți titlurile primite de Carol cel Mare, precizate în sursa B. (2 puncte)

    Arată baremul

    Titlurile precizate în sursa B sunt cele de împărat și de august.

  3. Menționați, din sursa A, două informații referitoare la felul în care a fost primită scrisoarea papei la Constantinopol. (6 puncte)

    Arată baremul

    Oricare două: oamenii curții au socotit de neiertat ca Nichifor să fie numit „al grecilor”; l-au numit pe Otto „un barbar”, „un sărman”; trimișii papei au fost aruncați în închisoare. Câte 3 puncte pentru fiecare informație.

  4. Scrieți litera sursei care arată că un împărat din Apus le scria împăraților de la Constantinopol ca unor frați. (3 puncte)

    Arată baremul

    Litera B: „scrisori în care îi numea frați”.

  5. Scrieți o relație cauză–efect stabilită între două informații selectate din sursa A, precizând rolul fiecăreia (cauză, respectiv efect). (7 puncte)

    Arată baremul

    Cauză: scrisoarea papei îl numea pe Nichifor „împăratul grecilor”, iar pe Otto „augustul împărat al romanilor”. Efect: „trimișii papei au fost aruncați în închisoare”. Deoarece la Constantinopol titlul de împărat al romanilor era socotit numai al lui Nichifor, scrisoarea a fost luată drept jignire. Se primește orice altă relație corectă între două informații din sursă.

  6. Formulați un punct de vedere referitor la legătura dintre împărații din Apus și cei de la Constantinopol și susțineți-l cu câte o informație din fiecare sursă. (5 puncte)

    Arată baremul

    Punct de vedere: împărații din Apus și cei de la Constantinopol nu și-au recunoscut ușor unii altora titlul de împărat roman. Sursa A: la Constantinopol, Otto era „un barbar”, iar Nichifor „singurul” împărat al romanilor. Sursa B: împărații de la Constantinopol „priveau foarte rău” titlul lui Carol. 1 punct pentru punctul de vedere, câte 2 pentru fiecare informație.

Așezare în timp

Moștenitorii Romei, pe o axă a timpului

  1. Datele, trecute în secole

    Întemeierea Constantinopolului, 330: secolul al IV-lea. Încoronarea lui Carol cel Mare, 800: secolul al VIII-lea, fiindcă anul se termină în 00 și este ultimul din secolul lui. Încoronarea lui Otto I, 962: secolul al X-lea. Căderea Constantinopolului, 1453: secolul al XV-lea. Ivan al IV-lea, țar, 1547: secolul al XVI-lea.

  2. Ordinea

    Toate sunt după Hristos, deci în ordine crescătoare: 330, 800, 962, 1453, 1547.

  3. Scara

    Axa merge de la 300 la 1600, adică 1.300 de ani. Cu un centimetru pentru o sută de ani, are 13 cm.

  4. Puncte și benzi

    Cele cinci fapte sunt puncte. Imperiul cu capitala la Constantinopol este o bandă, de la 330 la 1453. Imperiul din Apus este altă bandă, care începe la 962 și iese din axă, fiindcă ține până în 1806. Între 962 și 1453 benzile merg una lângă alta: sunt doi împărați în același timp.

  5. O durată calculată

    De la întemeierea Constantinopolului până la căderea lui: 1453 − 330 = 1.123 de ani. Răspuns de scris la test: „Între anul 330 și anul 1453 au trecut 1.123 de ani, timp în care Constantinopolul a fost capitală de imperiu.”

Pe scurt

  1. Ideea imperială este credința că există un singur imperiu legitim, cel roman, și că titlul lui dă întâietate asupra celorlalți stăpânitori.
  2. Constantinopolul, întemeiat în 330, a fost numit „Noua Romă” (sinodul din 381); după 476, împăratul de acolo a rămas singurul împărat roman.
  3. La 25 decembrie 800, papa Leon al III-lea l-a încoronat împărat pe Carol cel Mare, iar în 962 papa Ioan al XII-lea pe Otto I, de la care pornește Sfântul Imperiu Roman (până în 1806).
  4. Translatio imperii („mutarea imperiului”) este explicația dată în Apus: imperiul ar fi trecut din Răsărit în Apus.
  5. După 1453, sultanul Mehmed al II-lea a luat titlul de „cezar al romanilor”, iar la Moscova Ivan al IV-lea a luat în 1547 titlul de țar.
  6. Cuvintele „Kaiser” și „țar” vin din „Caesar”: a fost mereu un singur titlu, cu mai mulți pretendenți.
Fișă de lucruCaietul meu

Greșeli frecvente

  • GreșitDupă 476 nu a mai existat niciun împărat roman până la Carol cel Mare.

    CorectA existat mai departe în Răsărit, până în 1453: la Constantinopol, iar între 1204 și 1261, cât orașul a fost al cruciaților, la Niceea. În 800 a apărut un al doilea împărat, în Apus.

  • GreșitSfântul Imperiu Roman este Imperiul Roman din Antichitate.

    CorectEste statul pornit de la încoronarea lui Otto I, în 962, în ținuturile germane și în nordul Italiei; a ținut până în 1806 și își lua numele de la vechiul imperiu.

  • GreșitDacă un stăpânitor se numea împărat roman, ceilalți îl recunoșteau ca atare.

    CorectUn titlu arată cum voia cineva să fie văzut. Solul Liutprand povestește că, în 968, la Constantinopol, Otto I era numit „barbar”, iar titlul lui era socotit o jignire.

Verifică-te

Șapte întrebări. La cele șase care se verifică singure vezi pe loc explicația și paragraful din lecție care o susține; la cea cu răspuns scris compari cu un răspuns bun.

  1. Ce înseamnă „translatio imperii”?

    Răspuns

    c) Mutarea imperiului: ideea că imperiul a trecut din Răsărit în Apus. Scriitorii din Apus au explicat încoronarea lui Carol cel Mare prin „mutarea imperiului” din Răsărit în Apus. Mutarea capitalei din 330 este alt lucru.

  2. Cine l-a încoronat împărat pe Otto I, în 962?

    Răspuns

    a) Papa Ioan al XII-lea, la Roma. Otto I a fost încoronat la Roma, în februarie 962, de papa Ioan al XII-lea. Leon al III-lea îl încoronase pe Carol cel Mare, în 800.

  3. Ce titlu a luat sultanul Mehmed al II-lea după cucerirea Constantinopolului?

    Răspuns

    d) Kayser-i Rûm, „cezarul romanilor”. Cucerind capitala Imperiului Roman de Răsărit, sultanul s-a socotit moștenitorul lui. Titlul de țar a fost luat la Moscova, iar Sfântul Imperiu Roman era în Apus.

  4. Episcopul Constantinopolului să aibă însă întâietatea de cinste după episcopul Romei, fiindcă Constantinopolul este Noua Romă.

    Canonul 3 al sinodului de la Constantinopol, anul 381; traducere de lucru după versiunea engleză a lui H. R. Percival (Nicene and Post-Nicene Fathers, seria a II-a, vol. XIV)

    Ce arată fragmentul despre felul în care era privit Constantinopolul în 381?

    Răspuns

    b) Că era socotit o a doua Romă, îndată după cea veche. Canonul îi dă episcopului orașului locul al doilea, „după episcopul Romei”, și explică de ce: orașul este „Noua Romă”. Vechea Romă rămâne prima.

  5. Așază evenimentele în ordinea în care s-au petrecut.

    Răspuns

    Ordinea în timp:

    1. Constantin mută capitala la Constantinopol (330 d.Hr.)
    2. Carol cel Mare este încoronat împărat la Roma (800 d.Hr.)
    3. Otto I este încoronat împărat la Roma (962 d.Hr.)
    4. Liutprand de Cremona merge în solie la Constantinopol (968 d.Hr.)
    5. Mehmed al II-lea cucerește Constantinopolul (1453 d.Hr.)
    6. Ivan al IV-lea ia titlul de țar (1547 d.Hr.)

    Întâi capitala cea nouă (330), apoi cei doi împărați din Apus (800, 962) și solia lui Liutprand (968). Sultanul și țarul vin după căderea Constantinopolului (1453, 1547).

  6. Pune fiecare stăpânitor lângă orașul din care domnea.

    Răspuns

    Constantinopol / Istanbul: Iustinian; Mehmed al II-lea, după 1453; Nichifor, împăratul din 968.

    Aachen: Carol cel Mare.

    Moscova: Ivan al IV-lea.

    Niciunul dintre ei nu a domnit la Roma, dar fiecare și-a luat titlul de la ea: împărat al romanilor, cezar, țar.

  7. Explică, în trei-patru propoziții, de ce fiecare pretendent a susținut că îl continuă pe vechiul Imperiu Roman, în loc să spună că întemeiază unul nou.

    Un răspuns bun

    Titlul de împărat roman era cel mai înalt din lumea creștină și aducea întâietate asupra celorlalți regi. Un imperiu nou nu ar fi avut această întâietate, pe când cel roman o avea de secole. De aceea Carol cel Mare și Otto I au fost încoronați la Roma, sultanul Mehmed al II-lea și-a spus cezar al romanilor după ce a cucerit Constantinopolul, iar la Moscova s-a vorbit despre „a treia Romă”. Fiecare își sprijinea puterea pe un nume vechi, pe care ceilalți pretendenți nu i-l recunoșteau ușor.

    Legitimitatea venea din vechime: cine continua Roma moștenea și locul ei dintâi.

Termeni

ideea imperială
Credința că există un singur imperiu legitim, cel roman, și că titlul lui dă întâietate asupra celorlalți stăpânitori.
Noua Romă
Nume dat Constantinopolului, capitală din 330; apare în canonul 3 al sinodului din 381.
translatio imperii
„Mutarea imperiului”: explicația dată în Apus pentru încoronarea lui Carol cel Mare, prin trecerea imperiului din Răsărit în Apus.
Sfântul Imperiu Roman
Statul din ținuturile germane și nordul Italiei, pornit de la încoronarea lui Otto I (962); a ținut până în 1806.
Kayser-i Rûm
„Cezarul romanilor”: titlu luat de sultanul Mehmed al II-lea după cucerirea Constantinopolului.
țar
Titlu slav venit din latinescul Caesar; luat oficial de marele cneaz al Moscovei, Ivan al IV-lea, în 1547.
Surse și legătura cu programa

Din programă: FIL 4.2 „Imperiul Bizantin: instituții, religie și cultură”. Competențe specifice urmărite: 1.1.