Psaltirea Scheiană, rând cu rând: Psalmul 22 și Psalmii 1–8 în româna secolului al XVI-lea

Încă 23 perechi

O pereche înseamnă două cuvinte diferite puse în același loc al aceluiași verset; aceeași pereche e numărată o singură dată. Nu sunt numărate deosebirile de formă sau de pronunție (hi și fi, tirerilorŭ și tinerilorŭ) și nici cuvintele pe care le are doar unul dintre texte, nici pronumele, prepozițiile și conjuncțiile. „Se folosește azi” înseamnă că dicționarele de pe dexonline.ro dau cuvântul cu înțelesul din psalm fără mențiunea învechit, regional sau popular. Cercul (°) arată o pereche la limită; ce spun dicționarele despre fiecare cuvânt și de ce a fost încadrat așa stă în fișierul JSON de mai jos.

• aapă p. 68, r. 2apă„Apă”, din latinescul aqua; aici scris cu doi a.
• acie p. 2, r. 13la Psalmul 22,2, acolo; „dereptu acia”, „de acia”: de aceea, pentru aceastaLa Psalmul 22,2 e adverbul pe care dicționarul lui Candrea îl explică prin „aci, pe loc”; Ciorănescu trimite „aci” la latinescul *eccum hic. Sensul „acolo” și sensul din „dereptu acia” reies din context.
• acmu p. 5, r. 4acumFormă a lui „acum” pe care Scriban o dă ca veche, iar Șăineanu ca arhaică; după Ciorănescu, rezultatul normal al latinescului *eccum modo.
• adecâ p. 18, r. 6iată, uiteAzi „adică”; sensul vechi „iată” e consemnat de Micul dicționar academic și de Ciorănescu. Originea e disputată: Micul dicționar academic și DEX o dau ca necunoscută, Ciorănescu pornește de la latinescul adaeque, Scriban de la ad id quod.
• adurarâ p. 3, r. 12s-au adunat„A aduna”, din latinescul adunare, cu n trecut în r.
• adurmiiu p. 7, r. 1am adormit; „durmiiu” înseamnă am dormit„A adormi” și „a dormi”, cu u în loc de o; din latinescul addormire și dormire. Micul dicționar academic atestă „a adormi” întâi chiar în Psaltirea Scheiană.
• agiutoriul p. 6, r. 12ajutorul; „agiută-mi” înseamnă mă ajută„Ajutor” și „a ajuta”, cu gi acolo unde azi se spune j; din latinescul adjutorium și adjutare.
• ainte p. 68, r. 13înaintea, în fațaDicționarul lui Candrea îl explică prin „înainte, mai înainte” și îl trimite la latinescul abante; Scriban trimite la „înainte”.
• amu p. 16, r. 5atunciAzi „amu” e popular și înseamnă „acum”; sensul „atunci” e dat tot ca popular de Micul dicționar academic. După același dicționar, din „acum”; DEX îl trimite la latinescul ad-modo.
• arma p. 13, r. 3armă; la Psalmul 7,13, sabieDin latinescul arma. Micul dicționar academic o atestă întâi chiar în Psaltirea Scheiană. Că la Psalmul 7,13 e vorba de o sabie reiese din context.
• băgă p. 16, r. 12a pune, a așezaAzi „a băga” înseamnă mai ales „a vârî”; Ciorănescu îi dă și sensul „a pune, a așeza”. Originea e nesigură: Micul dicționar academic compară cu neogrecescul βάζω, „a pune”, iar Ciorănescu propune latinescul bigare.
• beséreca p. 11, r. 13biserică; aici, templulFormă veche a lui „biserică”, din latinescul basilica; Scriban o dă ca veche, păstrată în Transilvania. Sensul „templu” reiese din context.
• blagoslovești p. 7, r. 16a binecuvânta; „blagoslovenie” înseamnă binecuvântareDin slavonul blagosloviti. DEX îl dă ca învechit și familiar.
• boiarii p. 3, r. 11căpeteniile, mai-mariiAzi „boier”; forma „boiar” e dată ca învechită și populară de Micul dicționar academic, care consemnează și sensul „căpetenie”. După DEX, din slavonul boljarinŭ.
• calé p. 1, r. 6calea„Calea”: é stă pentru ea.
• cătrâ p. 4, r. 3cătreFormă veche a lui „către”, din latinescul contra.
• ce p. 1, r. 3după o negație, „ci”; altminteri „ce”, „care”Forma veche a lui „ci”: Scriban și Șăineanu o dau ca veche, iar DEX derivă „ci” din „ce”. După Scriban, din latinescul quid.
• chemaiu p. 6, r. 16a striga către cineva, a cere ajutor; „chemaré” înseamnă strigareDin latinescul clamare. Micul dicționar academic dă întâi sensul „a striga (tare)” și notează că, în limba veche, urmat uneori de „către”, verbul însemna a ruga pe cineva să vină în ajutor.
• ciasta p. 16, r. 1aceasta, acest lucru„Aceasta”, fără a de la început; Ciorănescu notează varianta „cest”. După Micul dicționar academic, din latinescul ecce-ista; Ciorănescu pornește de la *eccum istum.
• ciudatu p. 19, r. 4minunat, vrednic de admirațieAzi „ciudat” înseamnă straniu; sensul „miraculos” e dat ca învechit de Micul dicționar academic. După același dicționar și după DEX, din bulgărescul čudat, „minunat”; dicționarul lui Candrea îl derivă din „ciudă”.
• cruntu p. 11, r. 8sângeros, vărsător de sângeDin latinescul cruentus. Sensul vechi „însângerat, plin de sânge” e consemnat de Micul dicționar academic și de DEX; azi „crunt” înseamnă mai ales crud, cumplit.
• cumăndare p. 9, r. 6jertfă, ofrandăDin „a comânda”, verb vechi: după Micul dicționar academic, „a aduce jertfe” și „a face praznicul unui mort”. Ciorănescu dă „comândare” ca învechit, cu sensul „sacrificiu”, și pornește de la latinescul commendare, popular commandare.
• curunat p. 13, r. 4încununat; „curunat” și „cururat” au n trecut în rÎn vechime „a cununa” însemna „a încununa” (Scriban, Micul dicționar academic); azi înseamnă a căsători. Din latinescul coronare.
• curundu p. 5, r. 16degrabă, repedeFormă veche și populară a lui „curând”, din latinescul currendo.
• cuviințâ p. 19, r. 7„mare cuviințâ”: mărețieAzi „cuviință”, purtare cuviincioasă. Micul dicționar academic îi consemnează și sensul „măreție”. După DEX, din latinescul convenientia; Scriban îl derivă din „a se cuveni”.
• cuviosul p. 8, r. 14sfântul, omul evlaviosMicul dicționar academic îi consemnează și sensul „sfânt”; azi înseamnă mai ales cucernic, evlavios. După același dicționar și după DEX, din „a se cuveni” + sufixul -os; dicționarul lui Candrea pornește de la un latinesc *conveniosus.
• dédevăru p. 12, r. 3adevăr„Adevăr”, din latinescul verum, probabil printr-un compus de tipul *ad de verum (Ciorănescu). Aici cu d la început: „de-adevăr”.
• delungați p. 14, r. 14depărtați-vă, plecați„A (se) delunga”, verb vechi: „a (se) depărta”, la Scriban și în dicționarul lui Candrea. Candrea îl trimite la latinescul de-longare; Scriban îl derivă din „lung”.
• demâréța p. 10, r. 11dimineața„Dimineața”; în „demâréța”, n a trecut în r. După Ciorănescu, din latinescul mane; „demâneață” e rezultatul normal, din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, schimbat mai târziu în „dimineață”.
• den p. 2, r. 11din; la fel „dem”, „deîn”, „diîn”Micul dicționar academic notează variantele „den”, „deîn”, „diîn” ale lui „din”, alcătuit din „de” + „în”.
• depreunâ p. 3, r. 12totodată, deodată; „înpreunâ” înseamnă laolaltăFormă veche a lui „împreună”, la Scriban; Ciorănescu o găsește în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. După DEX, „împreună” vine din „în” + „preună”. Sensul „în același timp” e în Micul dicționar academic.
• derége p. 11, r. 17a îndrepta, a călăuziAzi „a drege”, a repara. Sensul „a călăuzi, a îndruma” e dat ca învechit de Micul dicționar academic; dicționarul lui Candrea îl ilustrează cu un loc din Psaltirea Scheiană. Din latinescul dirigere.
• dereptate p. 5, r. 14dreptate; „dereptul” înseamnă cel dreptMicul dicționar academic dă „dereptate” ca formă învechită și regională a lui „dreptate”, din „drept” + sufixul -(ăt)ate; „drept” vine din latinescul directus.
• dereptu p. 2, r. 12pentru, din pricina; „derep-ce” înseamnă de ceAzi „drept”, din latinescul directus; Ciorănescu pornește de la forma *derectus și dă „derept” ca variantă învechită. Tot el dă ca învechită folosirea ca prepoziție, cu sensul „pentru”.
• deșertu p. 7, r. 12gol, zadarnic; „în deșertu” înseamnă în zadar, fără temeiAcelași cuvânt ca azi: „deșert”, gol, zadarnic; „în deșert”, în zadar. Din latinescul desertus.
• deștinge p. 18, r. 15coboară, se lasă„A deștinge”, a coborî, din latinescul descendere. Ciorănescu îl dă ca învechit, din secolele al XVI-lea și al XVII-lea.
• dodeitorii p. 6, r. 6cei ce mă necăjesc; „dodeiaște” înseamnă necăjește„A dodei”, verb învechit: „a supăra” (Micul dicționar academic), „a aduce supărare, a neliniști, a strâmtora” (dicționarul lui Candrea). După Candrea, din slavonul dodějati.
• dospéște p. 2, r. 7sporește, izbuteșteAzi „a dospi” se spune despre aluat. Micul dicționar academic îi dă, ca învechite și rare, sensurile „a veni”, „a avea superioritate”, „a învinge”. După Ciorănescu, din slavul dospĕti, „a se coace”; DEX îl trimite la sârbescul dospeti.
• dracul p. 16, r. 7vrăjmașul, dușmanul; „dracii” sunt vrăjmașiiAzi „drac”, diavol, din latinescul draco, „șarpe, balaur”. Dicționarele consultate îi dau numai sensul „diavol”; că aici e vorba de vrăjmaș reiese din psalm, unde „dracul” stă alături de „vrăjmașul”.
• dulciața p. 9, r. 9cele bune, bunătățileDin „dulce” + sufixul -eață. Micul dicționar academic îi dă și sensurile învechite „avere”, „bogăție”; dicționarul lui Candrea are pluralul „dulceți” ca „bunătăți, lucruri bune (de mâncare)”.
• dzile p. 2, r. 1zile; „dzuoa” înseamnă ziuaDz acolo unde azi se spune z: zi, zile.
• e p. 4, r. 6la început de propoziție, „iar”, „dar”; altminteri e verbul „este”Sensul „iar” reiese din context; ca formă scurtă a lui „este”, cuvântul e același ca azi.
• enima p. 9, r. 2inima; „enimile” înseamnă inimile„Inimă”, cu e în loc de i la început; Micul dicționar academic dă forma „enimă” ca învechită. Din latinescul anima.
• enimoși p. 8, r. 9„greu enimoși”: grei la inimăDupă Micul dicționar academic și DEX, din „inimă” + sufixul -os; Șăineanu îl trimite la latinescul animosus. Micul dicționar academic are „greu inimos” ca învechit și rar, cu sensul „mânios”; în verset înțelesul e „grei la inimă”.
• eșitul p. 2, r. 3ieșirea apei, izvorul„Ieșit”, substantiv din „a ieși”, pe care Șăineanu îl trimite la latinescul exire; Micul dicționar academic dă substantivul ca rar, cu sensul „ieșire”. Scriban notează forma veche „es” pentru „ies”. Că e vorba de un izvor reiese din context.
• fârâlége p. 10, r. 15fărădelege, nelegiuireAzi „fărădelege”, din „fără” + „de” + „lege”, după slavonul bezakonije. Micul dicționar academic dă forma „fărăleage” ca învechită și rară.
• ferice p. 1, r. 3fericit; „fericedz” înseamnă fericițiDin latinescul felix, -icis. Micul dicționar academic îl dă ca învechit, astăzi poetic; cuvântul obișnuit e „fericit”.
• frănge p. 5, r. 3a frânge, a zdrobi; „frămt-ai” înseamnă ai zdrobit„A frânge”, din latinescul frangere. „Frămtu” e trecut de Micul dicționar academic ca participiu învechit, pentru „frânt”.
• fuște p. 5, r. 2toiag, bățCuvânt învechit: „bâtă”, „toiag” (Micul dicționar academic). Din latinescul fustis.
• gâtă p. 18, r. 2a pregătit, a făcut gata„A găti”, aici în forma „a găta”; sensul „a (se) pregăti” e dat ca învechit și popular de Micul dicționar academic. Din „gata”.
• giceré p. 16, r. 16poruncă, cuvânt rostitAzi „zicere”, din „a zice”; forma cu gi e dată ca veche de Scriban și de Micul dicționar academic, care consemnează și sensul învechit „poruncă”. Același dicționar atestă cuvântul întâi chiar în Psaltirea Scheiană.
• giuc p. 4, r. 2joc: „bate-ș giuc” înseamnă își bate joc„Joc”, cu gi în loc de j și u în loc de o; din latinescul jocus.
• giudecâ p. 5, r. 6a judeca; „giudecâtorii” înseamnă judecătorii„A judeca”, din latinescul judicare, cu gi acolo unde azi se spune j. Micul dicționar academic atestă „a judeca” și „judecător” întâi chiar în Psaltirea Scheiană.
• giudeț p. 2, r. 14judecatăAzi „județ” e o împărțire administrativă a țării; sensul „judecată” e dat ca învechit de Micul dicționar academic. Din latinescul judicium; gi stă pentru j.
• giunghiiați p. 9, r. 5jertfiți, aduceți jertfă„A junghia”, azi mai ales „a înjunghia”, din latinescul jugulare; gi stă pentru j. Ciorănescu îi dă și sensul „a sacrifica, a jertfi”.
• giurul p. 7, r. 7„pre giurul mieu”: împrejurul meuAzi „jur”, cu gi în loc de j. Cele mai multe dicționare îl trimit la latinescul gyrus; Ciorănescu socotește originea incertă.
• gonitorii p. 15, r. 12prigonitorii; la Psalmul 22,6, „gonéște-me” înseamnă mă urmeazăDin slavonul goniti. Micul dicționar academic dă întâi sensul „a urmări în fugă”, iar sensul „a prigoni” ca învechit.
• gotovit p. 68, r. 12ai pregătit„A gotovi”, a pregăti, din slavonul gotoviti. Micul dicționar academic îl dă ca învechit și rar.
• grâirâ p. 4, r. 3au spus, au vorbit; „graiurele” înseamnă cuvinteleDupă Micul dicționar academic și DEX, „grai” vine din „a grăi”, verb din sârbă (grájati); Scriban îl trimite direct la slavonul graĭ. Sensul „cuvânt” e dat ca învechit de Micul dicționar academic, care notează și forma „graiure”.
• grumadzul p. 12, r. 6gâtlejul, gâtulAzi „grumaz”, gât, ceafă; sensul „gâtlej” e dat ca rar de Micul dicționar academic și ca vechi de Șăineanu. Originea e disputată: Micul dicționar academic și DEX compară cu albaneza, Ciorănescu pornește de la latinescul gruma. Dz stă pentru z.
• hăclianu p. 10, r. 17viclean, înșelător, răuDEX dă „hiclean” ca variantă învechită a lui „viclean”, din maghiarul hitlen; Micul dicționar academic notează, ca regională, și varianta „hăclean”. DEX dă sensul „rău, crud” ca popular.
• hi p. 2, r. 2a fi: „hi-va” înseamnă va fi„Fi”, cu h în loc de f; Micul dicționar academic și Scriban dau forma „hi” ca populară. După Șăineanu, din latinescul fieri.
• iale p. 68, r. 11eleAzi „ele”. Micul dicționar academic notează rostirile „iel”, „ia” pentru „el”, „ea”; după același dicționar, „ea” vine din latinescul illa.
• iaste p. 7, r. 14esteFormă veche a lui „este”; Micul dicționar academic o trece printre formele învechite ale verbului „a fi”.
• împrumuta p. 16, r. 3aici: a întoarce (răul), a răsplătiDin „împrumut”, după Micul dicționar academic și CADE; DEX dă latinescul *impromutare sau „împrumut”. Dicționarele consultate nu îi dau sensul „a răsplăti”, pe care îl cere aici psalmul.
• înblă p. 20, r. 15umblă, străbatFormă veche a lui „a umbla”, din latinescul ambulare; varianta cu îm- e dată de Micul dicționar academic ca învechită și regională.
• începu p. 18, r. 7a zămislit„A începe”, din latinescul incipere. Sensul vechi „a zămisli, a rămâne însărcinată” e consemnat de Micul dicționar academic; după Ciorănescu, arată o confuzie între latinescul incipere și concipere.
• încetirâ-se p. 3, r. 6s-au strâns în cete, s-au răzvrătit; după Scriban, au murmurat„A se înceti”, din „în” + „ceată”. Micul dicționar academic îl atestă întâi în Psaltirea Scheiană, cu sensurile „a intra în ceata cuiva” și „a se uni într-o revoltă”; Scriban citează chiar acest verset.
• închiru-mâ p. 11, r. 12mă închin„A închina”, din latinescul inclinare, cu n trecut în r.
• încinde p. 5, r. 15a se aprindeForma veche a lui „a încinge”, „a (se) aprinde”, din latinescul incendere (Șăineanu, Scriban, Ciorănescu).
• înfricu-me p. 68, r. 8mă înfricoșez, mă tem„A (se) înfrica”, din „în-” + „frică”; învechit și popular după Micul dicționar academic. Azi se spune „a se înfricoșa”.
• înpârații p. 3, r. 10împărații; în Psalmi, regiiDin latinescul imperator.
• înrălțaria p. 6, r. 13înălțarea: cel ce îmi înalță capul„Înălțare”, din „a înălța” (latinescul *inaltiare), cu n trecut în nr. Micul dicționar academic atestă cuvântul întâi în Psaltirea Scheiană.
• îns p. 4, r. 3el, ei: „spre îns” înseamnă în el; „de la densu”, de el„Îns”, din latinescul ipsus (= ipse), „însuși”; de aici „dânsul” (de + însul) și „într-însul”. După Ciorănescu, folosirea ca pronume personal după prepoziții e veche.
• între p. 12, r. 1înaintea, în fața: „între tine” înseamnă înaintea taMicul dicționar academic are un „între” vechi, „în fața”, din latinescul ante, deosebit de „între” de azi (latinescul inter). După Ciorănescu, cele două s-au confundat, iar sensul „în fața cuiva” s-a folosit până în secolul al XVII-lea.
• învațâse p. 1, r. 10a se deprinde, a se îndeletnici; la Psalmul 2,1, a cugeta„A învăța”, din latinescul *invitiare. Primul sens în dicționare e „a (se) deprinde, a (se) obișnui”; sensul „a cugeta” nu apare în cele consultate.
• învie p. 2, r. 13a se scula, a se ridica; „Învie, Doamne” înseamnă scoală-te„A învia”, în forma veche „a învie”. Dicționarele îl au ca „a se scula din morți, a reveni la viață”; Psaltirea din 1577 are în același loc „Scoalâ”. Originea: în- + latinescul vivere după Micul dicționar academic și Ciorănescu; în + viu după DEX.
• ispititoriu p. 17, r. 10cel ce cercetează, care pune la încercareDin „a ispiti”, din slavonul ispytati. Sensul „a examina cu atenție, a cerceta” e dat ca învechit de Micul dicționar academic; azi „a ispiti” înseamnă a ademeni.
• ispovedescu p. 14, r. 4a se mărturisi; la Psalmul 7,18, a da slavă, a mulțumiAzi „a (se) spovedi”; Ciorănescu dă variantele cu i- ca învechite. După Scriban, din mai vechiul „ispovedesc”, „mărturisesc, declar”, din slavonul ispovĭedati, „a declara”. Sensul „a da slavă” reiese din context.
• isprăvéște p. 17, r. 9îndreaptăAzi „a isprăvi” înseamnă a termina. Sensul „a îndrepta, a corecta” e dat ca vechi de Micul dicționar academic și de Scriban. Din slavonul ispraviti, „a îndrepta”.
• ivéște p. 9, r. 8arată, scoate la ivealăAzi „a se ivi”, a apărea. Ca verb cu obiect, „a scoate la lumină, a arăta”, e dat ca învechit de Micul dicționar academic și de Ciorănescu. Din slavonul javiti, „a arăta”.
• izbăvéște p. 13, r. 16a scăpa, a mântuiDin slavonul izbaviti. DEX îl dă ca popular: a scăpa dintr-o primejdie.
• lau p. 14, r. 7spăl, ud„A la”, a spăla, din latinescul lavare. Micul dicționar academic îl dă ca învechit și popular și notează sensul vechi „a umezi”. După Ciorănescu, pare să fi pierdut teren în fața lui „a spăla” din secolul al XVI-lea.
• legâtorile p. 3, r. 14legăturile, lanțurileDin „a lega” + sufixul -tor. Micul dicționar academic are „legătoare” ca obiect cu care se leagă ceva; Scriban: sfoară, funie sau lanț care ține ceva legat.
• lemnul p. 2, r. 2pomul, copaculDin latinescul lignum. Sensul „arbore” e dat ca învechit și rar de Micul dicționar academic; după Ciorănescu, el există și în latina târzie.
• lépedzi p. 3, r. 15a arunca, a alunga: leapădă-i, alungă-i„A lepăda”. Originea e disputată: Ciorănescu și Scriban îl duc la latinescul lapidare, Micul dicționar academic îl dă doar ca probabil, iar Șăineanu socotește originea necunoscută.
• limbile p. 3, r. 7neamurile, popoarele; la Psalmul 5,11, limbile din gurăDin latinescul lingua. Sensul „popor, nație” e dat ca învechit de Ciorănescu și ca vechi și popular de Scriban.
• lucrați p. 5, r. 8slujiți; „lucrâtorii fărâ lége” sunt cei ce fac fărădelegeDupă Ciorănescu, din latinescul lucrare, „a câștiga”; dicționarul lui Candrea pornește de la lucubrare. Dicționarele consultate nu au sensul „a sluji”; Psaltirea din 1577 are în același loc „Slujiți”.
• luo p. 5, r. 11„se luo”: s-a înălțat; „luoați” înseamnă luați„A lua”, din latinescul levare, „a ridica” (Scriban). Sensul „a (se) mișca de jos în sus” e dat ca învechit de Micul dicționar academic, iar „a înălța” ca învechit și rar.
• lura p. 19, r. 16luna„Luna”, din latinescul luna, cu n trecut în r.
• mâgurâ p. 4, r. 8munteAzi „măgură”, deal mare, izolat; prin extindere, munte (DEX). Originea e disputată: Micul dicționar academic și DEX compară cu albaneza (magulë, la DEX), Ciorănescu o socotește creație expresivă, Scriban pornește de la un cuvânt gepid.
• măntuiaște p. 6, r. 10a scăpa, a izbăvi; „măntuiria” e mântuirea„A mântui”, din maghiară (menteni, după DEX și Ciorănescu; ment, după Micul dicționar academic). Sensul „a salva dintr-o primejdie” e dat ca învechit și popular de Micul dicționar academic.
• măre p. 16, r. 7să gonească, să urmărească„A mâna”, cu n trecut în r. Sensul „a urmări” e dat ca învechit de Ciorănescu. Din latinescul minari, „a amenința”.
• măriia p. 6, r. 13slava, mărireaDEX îl dă ca învechit și îl derivă din „mare” + sufixul -ie; Micul dicționar academic pornește de la „mări” + -ie și consemnează sensul „slavă” ca bisericesc. E cuvântul din „Măria Sa”.
• măriloru p. 16, r. 2mâinilor; „măna” înseamnă mâna„Mână”, din latinescul manus; în „măriloru”, n a trecut în r.
• mătorâ p. 2, r. 10spulberă, ia cu sine„A mătura”, din „mătură”. Micul dicționar academic îi dă, despre vânt sau apă, sensurile „a înlătura din cale” și „a purta cu sine”.
• menciuni p. 8, r. 12minciuni„Minciuni”, cu e în loc de i: Micul dicționar academic și Scriban dau forma „menciună” ca veche. După Micul dicționar academic și DEX, din latinescul mentio, -onis; Scriban îl derivă din „a minți”.
• mene p. 4, r. 11mine; la fel „mere”, cu n trecut în r„Mine”: Micul dicționar academic dă „mene” ca formă învechită; în „mere”, n a trecut în r. După Ciorănescu, din latinescul me, într-o compunere mai puțin clară.
• mente p. 10, r. 6„ia mente”: ia aminte„Minte”, din latinescul mens, -tis; Micul dicționar academic dă forma „mente” ca învechită. Din „minte” vine și „aminte”.
• mérseru p. 68, r. 7„se mérseru” înseamnă de aș mergeFormă veche a verbului „a merge”, din latinescul mergere, „a se cufunda”; „se” e aici „dacă”.
• meseréré p. 68, r. 17milă, îndurareScriban îl are ca termen din secolul al XVI-lea, „îndurare, milă”, din latinescul miserere, „a-ți fi milă”.
• miluiaște p. 8, r. 5a avea milă: „miluiaște-mâ” înseamnă ai milă de mine„A milui”, din slavonul milovati.
• milustineei p. 11, r. 10milă, îndurareAzi „milostenie” înseamnă pomană; sensul „milă” e dat ca învechit de DEX și ca învechit și popular de Micul dicționar academic. Din slavonul milostinija.
• milustiviți p. 9, r. 4umiliți-vă, căiți-văAzi „a se milostivi”, a se îndura, din „milostiv”, cuvânt slavon. Micul dicționar academic îi dă, ca învechit și rar, sensul „a se umili”.
• minurâ p. 8, r. 13a făcut minunat; „miruratu” înseamnă minunat„A minuna”, din „minune”, cu n trecut în r. Micul dicționar academic dă ca învechit sensul „a face să fie minunat”, cu Dumnezeu ca subiect.
• mulția p. 11, r. 10mulțimea, belșugul„Mulție”, din „mult” + sufixul -ie; Micul dicționar academic și Scriban o dau ca veche, cu sensul „mulțime”.
• necurații p. 1, r. 5cei fără credință, nelegiuiții; „necurâție” e nelegiuireDin „ne-” + „curat”. Sensurile vechi „care nu crede în Dumnezeu” și „păcătos” sunt consemnate de Micul dicționar academic; azi cuvântul înseamnă mai ales „murdar”.
• nedejdui p. 5, r. 17a nădăjdui, a-și pune speranța; „nedéjde” e nădejdeaAzi „a nădăjdui”, din „nădejde”, cuvânt slav (nadežda). Construcția veche cu „spre” sau „la”, ca aici, e consemnată de Micul dicționar academic.
• nemică p. 67, r. 16nimicForma veche a lui „nimic”, din latinescul ne mica, „nici o fărâmă”.
• nice p. 2, r. 14niciForme vechi ale lui „nici”, din latinescul neque.
• nișchitu p. 20, r. 5puțin: „cu nișchitu ceva” înseamnă cu puținCuvânt vechi („neșcât”), din latinescul nescio quantus, „nu știu cât”. După Scriban, din diminutivul lui, „nișchițel”, vine „nițel” de azi.
• no p. 2, r. 8nuFormă veche a lui „nu”, din latinescul non.
• nturéreci p. 7, r. 5zeci de mii, mulțime nenumăratăAzi „întuneric”, din latinescul tenebricus, cu n trecut în r. Sensul vechi de „număr foarte mare” e în Micul dicționar academic; Scriban îl dă și ca „zece mii” și îl explică prin slavonul tĭma.
• nuao p. 9, r. 9nouă, pentru noiFormă veche a lui „nouă”, dativul lui „noi”; după Ciorănescu, din latinescul nobis.
• oblici p. 13, r. 7a mustra, a dojeniDin slavonul obličiti. Micul dicționar academic dă ca vechi sensurile „a dovedi”, „a dojeni” și „a pedepsi”.
• ocinele p. 4, r. 15moștenire, moșie părintească„Ocină”, din slavonul otĭčina. Cuvânt vechi: Scriban îl explică prin „moștenire” și „moșie părintească”.
• pâdure p. 6, r. 17aici, muntele: „din muntele său cel sfânt”„Pădure”, din latina populară padulem (în loc de paludem, „baltă, mlaștină”). Micul dicționar academic îi dă și un sens învechit, „deal mare sau munte”; Psaltirea din 1577 are în același loc „mâgura”.
• pârâ p. 8, r. 8până: „pârâ căndu” înseamnă până când„Până”, cu n trecut în r; probabil din latinescul paene ad.
• pârău p. 18, r. 9aici: groapă, șanțAzi „pârâu”. Micul dicționar academic are și sensul „șanț săpat de ape”, nu și „groapă”. Originea e disputată: cele mai multe dicționare trimit la albanezul përrua, Ciorănescu la slavul (bulgar) poroj.
• pășiure p. 68, r. 1pășune„Pășune”, din latinescul pastio, -onis, cu n trecut în r.
• pedepsi p. 13, r. 9a certa, a îndrepta prin pedeapsăDin greacă: neogrecescul epédepsa, aoristul lui pedévo, după DEX; greaca medie, după Ciorănescu. Sensul vechi „a învăța, a instrui, a disciplina” e consemnat de Micul dicționar academic și de Ciorănescu.
• pestre p. 19, r. 6pesteForme vechi ale lui „peste”: Micul dicționar academic îl dă ca „pre” + „spre”, iar Ciorănescu îl duce la latinescul per super, direct sau prin „pre spre”.
• pierdzâtorilor p. 1, r. 8cei ce duc la pierzareDin „a pierde” + sufixul -ător; dz stă pentru z. Micul dicționar academic are sensul bisericesc vechi „care duce la osândă și la pierderea vieții veșnice”.
• piere p. 3, r. 2a pieri; „pierdzi” înseamnă îi pierzi, îi nimicești„A pieri”, din latinescul perire, și „a pierde”, din latinescul perdere. Micul dicționar academic consemnează pentru „a pierde” sensul bisericesc „a ucide, a nimici”.
• plécă p. 11, r. 15aici: a povățui, a călăuzi„A pleca”, din latinescul plicare, „a îndoi”. Dicționarele consultate îl au cu sensurile „a apleca, a îndoi” și „a porni”; sensul „a povățui”, pe care îl cere aici psalmul, nu apare în ele.
• pre p. 1, r. 6pe; „pre nedéjde” înseamnă întru nădejdeForma veche a lui „pe”. După Scriban și Șăineanu, din latinescul per; Micul dicționar academic dă super și per.
• pulberia p. 2, r. 10praf, colb„Pulbere”, din latinescul pulvis, -veris.
• raintia p. 3, r. 9înaintea, în fața; „înrainte stâturâ” înseamnă au stat de fațăForme vechi ale lui „înainte”, cu r sau nr în locul lui n; din latinescul *in ab ante.
• rămâ p. 18, r. 9a scurmat, a săpat„A râma”, din latinescul rimare. Micul dicționar academic îi dă întâi sensul „a săpa (pământul)”; azi se spune mai ales despre porci.
• râpascâ p. 15, r. 14să răpească, să smulgă„A răpi”, din latinescul rapire (= rapere).
• râpaus p. 9, r. 17mă odihnesc; „aapă răposată” e apă de odihnă, liniștităAzi „a răposa”, din latinescul repausare. Sensul vechi „a se odihni” e consemnat de Micul dicționar academic și de Ciorănescu; azi verbul înseamnă „a muri”.
• rostul p. 12, r. 2guraDin latinescul rostrum, „cioc”. „Gură” e sensul vechi (Ciorănescu; învechit și regional în Micul dicționar academic); azi „rost” înseamnă mai ales „sens, rânduială”.
• săbor p. 16, r. 17adunare, mulțime strânsă laolaltăAzi „sobor”, din slavonul sŭborŭ. Sensul vechi „mulțime de oameni adunați laolaltă” e consemnat de Micul dicționar academic; azi înseamnă mai ales adunare de clerici.
• șălarâ p. 12, r. 7au înșelatAzi „a înșela”; aici fără în-. Originea e disputată: Micul dicționar academic îl desparte de „a înșela” = „a înșeua” și îl dă din slavonă (мъшелъ); DEX, CADE și Șăineanu îl leagă de „șa”, latinescul in-sellare.
• sălâșluitu p. 10, r. 2m-ai așezat, m-ai făcut să locuiesc„A sălășlui”, din maghiarul szállásolni.
• sămnâ-se p. 9, r. 10s-a însemnat, s-a întipărit ca un semnFormă veche a lui „a semna”, care însemna „a însemna” (Micul dicționar academic, Scriban). Micul dicționar academic îl derivă din „semn”; Scriban, din „semn” ori din latinescul signare; Șăineanu, din signare.
• sâmtu p. 4, r. 7suntFormă veche a lui „sunt”, de la „a fi”; Micul dicționar academic o trece printre formele învechite.
• scafa p. 68, r. 16cupa, paharul„Scafă”, din greacă (neogrecescul skáfi, după DEX). „Pahar, cupă” e sensul vechi, consemnat de Micul dicționar academic și de Ciorănescu; Scriban trimite la Psaltirea Scheiană.
• scrăbi p. 8, r. 4necazuri, strâmtorăriAzi „scârbă”, din slavonul skrŭbĭ. Sensul vechi era „întristare, necaz, chin” (Micul dicționar academic, Ciorănescu); azi cuvântul înseamnă „dezgust”.
• se p. 2, r. 7„să”; la Psalmii 7,4–5 și 22,4, „dacă”; altminteri pronumele „se”Forma veche a lui „să”, din latinescul si, „dacă”. „Dacă” e sensul vechi; după Ciorănescu, a dispărut în secolul al XVII-lea.
• șederile p. 1, r. 8locurile unde șed, adunarea„Ședere”, din „a ședea” (latinescul sedere). Micul dicționar academic dă ca vechi sensurile „loc rezervat cuiva pentru a sta” și „ședință”.
• sfiiascâ-se p. 15, r. 2să se rușineze„A se sfii”, din slavonul svĕniti sę. Azi înseamnă a fi reținut de rușine sau de teamă; Micul dicționar academic are și sensul „a se teme”.
• sfrășit p. 4, r. 17„sfrășit-ai” înseamnă ai desăvârșit; „sfrășitul” e marginea, capătulAzi „a sfârși” și „sfârșit”, cuvinte slavone. Micul dicționar academic are la verb sensul vechi „a înfăptui” și la adjectiv „înfăptuit, perfect”; Scriban dă „sfârșitul pământului” cu înțelesul de capăt.
• smenti p. 4, r. 5a (se) tulburaForma veche a lui „a sminti”, din slavonul sŭmensti (DEX). „A tulbura” e primul sens la Ciorănescu și la Scriban, iar Șăineanu îl dă ca vechi; azi verbul înseamnă mai ales „a înnebuni”.
• socotéște p. 8, r. 11la Psalmul 5,2, a lua seama; la Psalmul 4,3, a căuta„A socoti”. Micul dicționar academic are sensurile „a lua în considerație” și „a căuta”. Originea e disputată: după același dicționar, latinescul *succutere; după Scriban și Șăineanu, maghiarul szokotálni; Ciorănescu o socotește incertă.
• spărseși p. 19, r. 13ai nimicit, ai sfărâmat„A sparge”, din latinescul spargere, „a împrăștia”. Scriban și Ciorănescu au și sensurile „a nimici, a distruge”.
• spre p. 3, r. 13peste, asupra; cu „a nădăjdui”, în; la Psalmii 2,2 și 3,2, împotrivaDin latinescul super (Micul dicționar academic, Ciorănescu); Scriban pornește de la supra. Scriban dă ca vechi sensurile „pe, deasupra” și „împotriva” și construcția „am nădejde spre Dumnezeu”.
• spurcăciune p. 11, r. 9lucru spurcat, scârbăDin „a spurca” + sufixul -ăciune, după Micul dicționar academic și DEX; Scriban îl duce la latinescul spurcatio, -onis. Micul dicționar academic are sensul figurat „faptă care contravine preceptelor religioase sau morale”.
• stratul p. 9, r. 3pat, așternutDin latinescul stratum. „Pat, așternut” e sensul vechi (Scriban; învechit și regional în Micul dicționar academic); azi „strat” înseamnă mai ales „pătură, rând”.
• sugătoriloru p. 19, r. 10prunci de sân, sugariDin „a suge” + sufixul -ător. Cu sensul „sugar” e învechit și popular, după Micul dicționar academic.
• tinsu p. 8, r. 5ai întins, ai făcut loc larg„A tinde”, din latinescul tendere. Cu sensul „a întinde” e învechit și popular, după Micul dicționar academic; azi se spune „a întinde”.
• ținuturile p. 4, r. 16stăpânirea, ceea ce stăpânești„Ținut”, din „a ține” (latinescul tenere). Micul dicționar academic are sensurile vechi „drept de a dispune de ceva” și „dominație”; Șăineanu: „stăpânire și loc stăpânit”. Azi înseamnă „regiune”.
• tire p. 10, r. 10tine„Tine”, cu n trecut în r.
• tirereiloru p. 19, r. 10prunci, copii mici„Tinerel”, din „tânăr” + sufixul -el, cu n trecut în r. Sensul vechi „copil” e consemnat de Micul dicționar academic.
• țirut p. 68, r. 17tare, puternic„Ținut”, adjectiv din „a ține” (latinescul tenere), cu n trecut în r. Micul dicționar academic îi dă, ca învechit și rar, sensul „puternic”.
• toiagul p. 68, r. 10toiag, băț de sprijinDin slavonul tojagŭ. După Scriban, cuvântul slavon vine din turcă (toĭaka); Ciorănescu spune și el că pare un cuvânt oriental.
• untu p. 9, r. 14untdelemn, uleiDin latinescul unctum. Scriban, Șăineanu și CADE au și sensul „ulei” („unt de migdale”); de aici „untdelemn”, uleiul de măsline.
• urdzitu p. 19, r. 17ai întemeiat, ai făcut„A urzi”, din latinescul ordire (= ordiri); dz stă pentru z. Scriban dă ca vechi sensul „a întemeia”, iar Ciorănescu are „a crea, a face”; azi verbul ține de țesut și de uneltiri.
• urgiia p. 4, r. 5mânie mareDin latina populară *orgia (Micul dicționar academic), care vine, după Scriban și Ciorănescu, din grecescul orgé, „furie”. Sensul „mânie violentă” e dat de Micul dicționar academic ca învechit și popular.
• usteniiu p. 14, r. 5am ostenit, am obositAzi „a osteni”; forma cu us- e trecută de Micul dicționar academic ca învechită și regională. Același dicționar și DEX îl dau din slavonă (ustanon); Ciorănescu socotește originea îndoielnică, dar probabil slavă.
• vasele p. 5, r. 3vase; la Psalmul 7,14, „vasele morției” sunt uneltele morțiiDin latinescul vasum. Dicționarele consultate nu îi dau sensul de „unealtă”, pe care îl cere aici psalmul.
• vătâmaș p. 7, r. 10ai lovit, ai rănit„A vătăma”, din latinescul victimare, „a jertfi”. Dicționarele îl au cu sensul „a răni, a dăuna trupului”; Ciorănescu notează că în aromână înseamnă „a ucide”.
• vechiiu p. 14, r. 12am îmbătrânitVerbul „a vechi”, „a îmbătrâni”, învechit și regional după Micul dicționar academic; din „vechi”, latinescul veclus (vetulus). Azi se spune „a se învechi”, mai ales despre lucruri.
• vendecă p. 13, r. 11vindecă„A vindeca”, din latinescul vindicare, „a răzbuna”; Micul dicționar academic dă forma cu ven- ca învechită.
• vietoriul p. 3, r. 17cel ce viețuiește, cel ce locuiește (în ceruri)Din „a via”, „a trăi” (azi rar), + sufixul -tor. Micul dicționar academic îl atestă întâi chiar în acest loc din Psaltirea Scheiană și notează că „vietoriul la ceruri” e Dumnezeu.
• voe p. 13, r. 4„bunâ voe” înseamnă bunăvoință„Voie”, din slavonul volĭa. Ciorănescu are și sensul vechi „favoare, trecere”.
• vrâjbitorii p. 7, r. 11cei ce mă dușmănescDin „a vrăjbi”, verb făcut din „vrajbă”, cuvânt slavon (vražĭda, „dușmănie”). Scriban dă verbul cu sensul „a dușmăni” și trimite la Psaltirea Scheiană; la Ciorănescu, „(în)vrăjbitor” e „instigator, ațâțător”.
• vuru p. 2, r. 13vor: „nu vuru învie” înseamnă nu se vor sculaFormă veche a lui „vor”, de la „a vrea”, din latinescul volere.
• zgâurele p. 17, r. 12măruntaiele, lăuntrul omului (în verset: rărunchii)„Zgău”, cuvânt vechi: „pântece, măruntaie” (Scriban, care trimite la Psaltirea Scheiană), „uter” (Micul dicționar academic). Originea: necunoscută după Micul dicționar academic și DEX; latinescul cavum după Ciorănescu.

Încă 144 cuvinte

Fiecare adresă a fost deschisă pe 9 octombrie 2026. Cercul plin arată o adresă care răspunde oricui; cercul pe jumătate, una care se deschide doar într-un browser; cercul gol, una care nu mai răspunde.