Azi ai rostit un împărat chinez, un pahar persan și un suflet latin

06:52 · Deschizi geamul

geam

pers. jām „pahar, cupă”, și „sticlă” → tc. cam „pahar, sticlă” → rom. geam, 1805

În persană, jām era paharul, iar cuvântul numea deja și sticla. Prin turcescul cam a ajuns să numească placa de sticlă. În română, cea mai veche atestare a cuvântului apare într-o comandă din 1805 pentru „noăzăci de jeamurĭ”: nouăzeci de plăci pentru niște tocuri de fereastră. Abia apoi cuvântul a numit fereastra întreagă.

Geamăn nu e rudă cu el: vine din latinescul geminus.

07:05 · Suni acasă

sărut mâna

lat. salutare „a saluta” → rom. a săruta, întâi „a saluta”, apoi „a pupa” → „sărut mână”, 1703

A săruta și a saluta sunt același cuvânt latinesc, salutare. În româna veche, a săruta pe cineva însemna să-l saluți; sensul de „a pupa” a venit după.

Formula apare într-o scrisoare din 27 mai 1703, trimisă unei mame: „cu plecăciune sărut cinstită mână dumitale”. Nemții spun Küss die Hand, ungurii Kezét csókolom; asemănarea e documentată, dar sursele consultate nu arată că formula românească provine din germană sau maghiară.

07:20 · Pui masa

masă

lat. mensa, rostit mesa (forma pe care gramaticii o corectau) → rom. masă

Pe masă stau moșteniri latine: masa, pâinea, sarea, vinul, lingura. Forma masă vine din mesa, cum o pronunțau oamenii, nu din forma cerută de gramatici.

Italiana spune azi tavola. Atlasul lingvistic al Italiei a găsit însă cuvântul nostru în 37 de sate din Grisoni, din Dolomiți și din Sardinia, care spuneau mɛza.

Furculița doar sună latinește: diminutivul e făcut în română, din furcă.

Și: Satele din Italia care vorbesc ca românii

07:25 · Iei o farfurie

farfurie

chin. tiānzǐ „Fiul Cerului”, tradus în sogd. βaγpūr → prin arabă, pers. faḡfūr „suveranul Chinei”, faḡfūrī „imperial” → otom. farfuri „porțelan” → rom. farfurie

Titlul împăratului Chinei, „Fiul Cerului”, a fost redat în Asia Centrală, în sogdiană, ca βaγpūr, „fiul divinității”. Prin arabă, a ajuns în persană ca faḡfūr, numele suveranului Chinei, iar ceramica chinezească de prestigiu s-a numit faḡfūrī, „imperială”. Un cronicar din secolul al XI-lea povestește că, pe la anul 800, un dar făcut califului Harun al-Rașid includea chīnī faghfūrī.

Prin turca otomană și, după DEX, și prin neogreacă, cuvântul a ajuns la noi. La Neculce, farfuria încă înseamnă porțelan. Cuvântul a rămas la fel; sensul s-a îngustat până la vasul de pe masă.

Unele dicționare vorbeau de o regiune chineză numită Faghfur, vestită pentru porțelan. Sinologul Paul Pelliot a arătat că n-a existat.

07:30 · Tai brânza

brânză

origine necunoscută (DEX: „Et. nec.”) → rom. brânză → slov. bryndza, 1470 → pol. bryndza, 1527

Aici drumul merge invers. Nimeni nu știe de unde vine cuvântul brânză: DEX scrie „Et. nec.”, iar ipotezele merg de la dacică la iraniană.

Se știe în schimb unde a plecat. Cuvântul a trecut Carpații odată cu păstoritul valah: în Slovacia, bryndza apare în dări din 1470, iar azi e în bryndzové halušky, mâncarea națională a Slovaciei. Cu ea au plecat baci, șeful stânei, și urda.

07:40 · Pui miere pe pâine

albină

lat. alvus „stup” → alvina, formă corectată de gramatici → rom. albină (mecanismul: „probabil”, după DER)

Româna a numit insecta după casa ei. În latină, stupul era alvus. Gramaticul Caper corecta: „alvearia, non alvinae”. Gramaticii nu corectează forme pe care nu le spune nimeni, deci alvina circula.

După Pușcariu, sensul a trecut de la „stup” la „roi”, apoi la „albină”. Pentru felul în care numele a trecut de la stup la insectă, DER spune doar „probabil”. Apusul a păstrat apis.

08:12 · Pleci și mergi

a pleca, a merge

lat. plicare „a îndoi, a împături” → a pleca; lat. mergere „a cufunda, a se scufunda” → a merge

Plicare însemna „a împături”. Pentru trecerea de la „a împături” la „a pleca” există mai multe explicații: Pușcariu și Scriban se gândesc la cortul strâns înainte de drum, Tiktin la „a se apleca spre ceva”. Mergere însemna „a cufunda”; de la el vine și imersiune.

Sunt multe asemenea cuvinte. Verbul a dezmierda a fost refăcut de lingviști pornind de la „a curăța”, iar a cerceta însemna cândva „a da târcoale”.

08:30 · Treci prin sat

sat

lat. fossatum „șanț” → (refăcut: „așezare întărită”) → rom. veche fsat → sat

DEX îl dă din latinescul fossatum, „șanț”. Etapa din mijloc, o așezare întărită cu șanț, e refăcută de lingviști; niciun text nu o arată. Forma veche fsat, din Psaltirea Hurmuzaki, păstrează urma cuvântului latin.

Dicționarul etimologic al lui Ciorănescu numește originea „îndoielnică” și preferă satum, dar recunoaște că fsat e greu de explicat așa. Franceza a păstrat șanțul, fossé; româna a păstrat așezarea.

08:45 · Ieși din oraș

țară

lat. terra „pământ” → rom. țară; lat. pavimentum „pardoseală bătătorită” → rom. pământ

Cuvântul țară vine din latinescul terra, „pământ”. În română a ajuns să numească statul și patria, spre deosebire de italiană, franceză și portugheză. Pământ vine, la rândul lui, din pavimentum, „pardoseală bătătorită”.

Țăranul e, după cuvânt, omul țării: țară + -an.

09:05 · Hotărăști ceva

a hotărî

magh. határ „semn, linie” → rom. hotar, 1646 → a hotărî

Într-un act de la Bakonybél, din 1086, scrie „cumulus hoc est hotar”: movila, adică hotarul. Româna a luat cuvântul din maghiară și a făcut din el un verb: a hotărî, adică a pune hotar între două lucruri. De aici s-a dezvoltat sensul „a decide”.

Nu se știe când a apărut sensul „a decide”, nici dacă verbul e făcut în română sau copiat după maghiarul határozni. DER lasă deschisă și o cale slavă pentru hotar.

09:30 · Vezi o turmă

cioban

iran. veche *fšupāna- „păstor” → pers. čupân → tc. çoban → rom. cioban, 1705

Cuvântul vine, până la urmă, din Persia. În persană, čupân era păstorul; turcii l-au făcut çoban, iar la noi apare la Cantemir, în 1705. Dicționarele nu precizează când și pe ce drum balcanic a intrat cuvântul în română.

A stat alături de păstor, moștenit din latină, și de păcurar. Apoi a mers mai departe: maghiarul csobán vine, după DER, din română.

09:50 · Telefonul îți numără pașii

pas

lat. passus „pas dublu, cinci picioare, cam 1,48 m” → rom. pas; lat. milia passuum → gr. μίλι → rom. milă

Pasul roman era dublu: cinci picioare romane, cam 1,48 metri. O mie de asemenea pași făceau o milă. Pas l-am moștenit din latină; milă a intrat mai târziu, prin greaca nouă, și azi numește o altă distanță.

La Aiton, lângă Cluj, o bornă ridicată în anul 108 din porunca lui Traian indica zece mile de la Potaissa spre Napoca. Piatra s-a pierdut, dar apare într-un desen din 1758.

Și: Cât de mare e un iugăr

11:00 · Ajungi la muncă

muncă

sl. mǫka „chin, tortură” → rom. muncă

În slavă, mǫka era chinul. Coresi scrie despre „munca de vecie”, iar Noul Testament din 1648 spune despre bogatul din pildă că era „în iad… în muncă”.

Și alte cuvinte ale zilei de lucru și-au schimbat sensul: prost însemna „simplu” (de aici „soldat prost”, fără grad), mândru însemna „înțelept”, iar scump însemna „zgârcit”.

12:30 · Plătești

ban

origine necunoscută (DEX: „Et. nec.”); ipoteză: banovac, dinarul banilor Slavoniei → rom. ban, 1413

DEX spune despre ban, moneda, „Et. nec.”: origine necunoscută. Cea mai spectaculoasă ipoteză e a lui Haralambie Mihăescu, din 1967: banul ar veni de la banovac, dinarul de argint al banilor Slavoniei, bătut la Zagreb cu un jder pe el. Ipoteza se sprijină pe o singură monedă găsită la Curtea de Argeș.

În 1413, la vama Branului, călărețul plătea trei bani.

12:40 · Treci pe la bancă

bancă

germ. *banki- „laviță” → it. banco „tejgheaua zarafului” → rompere il banco, 1392 → fr. banque route, 1455 → rom. bancrută

Banca a fost la început o laviță: germanicul *banki-. În Italia a devenit tejgheaua zarafului, apoi instituția. Bancruta păstrează povestea tejghelei rupte: un text italian din 1392 descrie obiceiul de a rupe tejgheaua unui zaraf falit.

Multă vreme, o parte din dicționare au trecut povestea la legende. O reconstrucție din 2024 o readuce, dar încă n-a fost discutată de alți cercetători.

13:10 · Lași bacșiș

bacșiș

pers. bakhshish „dar” → tc. bahşiş → rom. bacșiș, 1676–1677

În persană, darul și iertarea vin din același verb. Prin turcă, bacșișul apare la noi întâi ca răsplată de război: Miron Costin scrie că, la Hotin, cine aducea un cap de cazac primea „câte 50 galbeni de aur bacșiș”.

Azi înseamnă și banii chelnerului, și mită. Nicio sursă datată nu spune în ce ordine au apărut sensurile.

13:30 · Treci prin piață

bazar

pers. bāzār → tc. pazar → rom. pazar; fr. bazar → rom. bazar

În același loc faci cumpărături cu șapte cuvinte venite pe șapte drumuri diferite: piață, târg, iarmaroc, bazar, talcioc, mezat, obor.

Bazarul, din persană, a intrat de două ori: ca pazar, direct din turcă, și ca bazar, prin franceză.

14:00 · Iei prânzul cu un prieten

prieten

v. sl. prijati „a fi binevoitor” → prijatelь → rom. priiaten, 1642 → prieten

După cuvânt, prietenul e cel care îți vrea binele: slavonul prijatelь vine din prijati, „a fi binevoitor”. În română apare sigur în 1642: „fă priiaten pre Domnul”.

Psaltirea Scheiană, mai veche, nu-l are încă. Acolo apar „soții miei și vecinii miei”.

15:00 · Și un dușman

dușman

avest. duš-manah- „cel cu gând rău” → pers. dušman → tc. düşman → rom. dușman

Dușmanul e, la origine, cel cu gând rău: în vechea iraniană, duš „rău” și manah „gând”. A venit prin persană și turcă.

Cuvântul nostru gând nu are legătură cu el: vine din maghiarul gond.

15:10 · Și dușmanul care luptă pentru noi

oaste

lat. hostis „străin”, apoi „dușman”; lat. târzie „armată” → rom. oaste

Oastea noastră a fost, la Roma, dușmanul. Hostis a însemnat întâi „străinul”, apoi „dușmanul”; în latina târzie, același cuvânt ajunge să numească armata. Nu se știe când a apărut sensul de „armată”.

Englezescul guest, „oaspete”, e o rudă îndepărtată: aceeași rădăcină veche a dat străinul primit la masă și străinul înarmat.

16:00 · „Ce face gagiu’?”

gagiu

v. ind. gārhya „domestic” → (punte refăcută, neatestată) → romani gadžo „cel care nu e rom” → rom. gagiu, 1861

În romani, gadžo e cel care nu e rom. În „jargonul arestanților”, într-o listă tipărită în 1860 și reluată în 1861, gagiu însemna „șef, stăpân sau neguțător”; la Baronzi, în 1862, e „stăpînul șĭ temnicerul”. Azi e doar „tipul”.

Rădăcina indiană e disputată: forma de legătură nu apare scrisă nicăieri.

16:30 · Cineva îți spune că ești deștept

inteligență

lat. intellegere → rom. a înțelege, înțelept (moștenite); fr. intelligence → rom. inteligență, sec. XIX

Româna a primit cuvântul de două ori. Intellegere, „a pătrunde cu mintea, a pricepe” (în etimologie, „a alege dintre lucruri”), a devenit pe cale directă a înțelege și înțelept. În secolul al XIX-lea s-a întors, din franceză, ca inteligență.

Deștept vine, după DEX ’09 și Ciorănescu, din dispectare, „a deschide ochii”; alți lingviști îl trag din „a trezi”.

19:30 · Ciocnești un pahar

noroc

sl. *rokъ „termen” → v. sl. narokŭ „hotărâre, sentință” → rom. noroc „soartă”, 1639 → „Noroc!”

Când ciocnești, rostești o sentință slavă: narokŭ însemna „ceea ce s-a rostit”, judecata. Din hotărâre s-a făcut soartă, din soartă noroc, din noroc urare.

Pașii aceștia sunt o reconstrucție; niciun dicționar nu-i datează. Substantivul apare în 1639. Primul „Noroc!” rostit la pahar nu e datat.

19:35 · Cineva scoate o sticlă de rachiu

rachiu

ar. ʿaraq „sudoare” → tc. rakı, poate și prin sb. rakija → rom. rachiu, 1688

Rachiul e sudoare, în arabă. Alchimiștii arabi numeau „sudoare” condensul de pe pereții alambicului; ʿaraq a ajuns și numele băuturii, dar clipa trecerii nu e documentată. A venit prin turcescul rakı, poate și prin sârbescul rakija; dicționarele dau ambele drumuri și nu aleg.

În Biblia de la București, din 1688, scrie: „oțet den rachiu nu va bea”.

20:30 · Îți bate inima

inimă

lat. anima „suflet, suflare” → rom. veche înrima, inima → inimă

Inima ta e un suflet latin. Anima însemna suflarea, principiul vieții. Dicționarul etimologic spune că trecerea de la suflet la organ s-a petrecut numai în română; italiana, spaniola, portugheza și franceza au păstrat sufletul. Șăineanu credea că trecerea e mai veche, din latina bisericii.

Cele mai vechi forme scrise, înrima și inima, vin din psaltiri și evanghelii de la cumpăna secolelor XV–XVI și din secolul al XVI-lea.

20:45 · Vorbiți despre familie

femeie

lat. familia „gospodăria, robii casei” → rom. veche fămeaia „toată casa” → femeie

La Roma, familia nu era nevasta și copiii: era gospodăria, cu tot cu robii casei. În româna veche, fămeaia însemna încă toată casa: „cu muiarea ta și cu toată fămeaia ta” desparte nevasta de gospodărie. Așa se folosea și în 1693.

Apoi cuvântul s-a strâns la un singur om. Italiana, spaniola, portugheza și franceza au păstrat gospodăria.

21:30 · Îi spui cuiva că-l iubești

dragoste

sl. dragŭ „scump, iubit” → dragostь → rom. dragoste, 1561

Dragostea e slavă: vine din dragŭ, „scump, iubit”, ca rusescul dorogoi, care încă înseamnă și „scump la preț”. Dintre dicționarele moderne consultate, numai româna a făcut din ea cuvântul de zi cu zi pentru iubire.

În 1871, Glosarul Academiei a declarat-o străină și căzută din uz, susținând că în locul ei intraseră amore, caritate, affectione. Vorbitorii n-au ținut cont.

Și: Dicționarul Academiei, 1871–1877: războiul pentru cuvinte

23:00 · Îți e dor de cineva

dor

lat. pop. dolus „durere”, de la dolere „a durea” → rom. dor, 1574

Dorul e rudă cu durerea: vine din dolus, cuvânt al latinei vorbite făcut din dolere, „a durea”. Sensul vechi s-a păstrat în „dor de dinți”. Doina, cântecul dorului, are origine necunoscută: DEX scrie „Et. nec.”.

Dorul nu e imposibil de tradus. E imposibil de tradus mereu la fel.

23:20 · Mâine e marți

luni, marți, miercuri

lat. Lunae, Martis, Mercuris, Jovis, Veneris → luni, marți, miercuri, joi, vineri; dies dominica „ziua Domnului” → duminică

În fiecare săptămână spui numele a cinci zei: Luna, Marte, Mercur, Jupiter, Venus. Pe un zid din Pompei, cineva a zgâriat șirul planetar înainte de anul 79 (numele lui Mercur e întregit de editori). Duminica a fost dies solis, ziua Soarelui, până a devenit ziua Domnului; o lege a lui Constantin din 321 o pomenește, dar creștinii se adunau duminica de peste un veac și jumătate.

Iar lunile: iulie e Iulius Caesar, dictatorul, august e împăratul Augustus, iar septembrie, de la septem, șapte, e a noua, fiindcă anul roman începea în martie. Povestea că Augustus a furat o zi din februarie e o invenție medievală.

Și: De ce trăiești după calendarul unui dictator mort

23:30 · Te gândești la Crăciun

colindă

lat. calendae „ziua întâi a lunii” → sl. *kolęda → rom. colindă, pe la 1650

În fiecare decembrie, cântăm un cuvânt din calendarul roman. Calendae era ziua întâi a lunii; calendele lui ianuarie au dat, prin slavă, colindă. Aceeași familie a intrat și direct din latină, ca cărindar.

Un sinod din 692 condamna încă obiceiurile Calendelor. Acest lucru arată că obiceiurile se practicau încă atunci, nu că Biserica a interzis colindele.

23:40 · Și la Moș Crăciun

Moș Crăciun

moș: origine disputată; Crăciun: „probabil lat. creatio” (DEX) sau element de substrat (DELR)

Nici moș, nici Crăciun n-au o origine sigură. Pentru Crăciun, DEX propune „probabil” latinescul creatio, „naștere”; dicționarul etimologic al Academiei pune azi pe primul loc un cuvânt mai vechi decât latina, legat de butucul care se arde. Crachun apare ca nume de om din 1211.

Moșul din folclor e o figură veche. Aducătorul de daruri de la oraș, modelat după obiceiuri germane și franceze, se vede limpede în presă abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea.

23:45 · Și la Paște

Paște

ebr. pesach → aram. pascha’ → gr. pascha (Septuaginta) → lat. pascha → rom. Paște, 1581

Când spui „Paște”, folosești un cuvânt venit din ebraică: pesach, „trecere” sau „cruțare”, prin aramaică, greacă și latină.

Englezescul Easter nu vine din Iștar; legătura a fost inventată în 1853. Iar sinodul de la Niceea n-a fixat formula de calcul a datei: cele 20 de canoane păstrate n-o conțin.

23:50 · Și la Rusalii

Rusalii

lat. Rosalia, sărbătoarea trandafirilor → (prin greaca medievală și slavă, sau moștenit și refăcut) → rom. Rusalii

Rusaliile au pornit de la trandafirii Romei: Rosalia erau sărbătorile trandafirilor la Roma; o sărbătoare a trandafirilor se ținea și la Histria, în anul 138. Pe ce drum a ajuns numele e disputat. Azi înseamnă trei lucruri: sărbătoarea, niște zâne și o gâză.

Sânzienele au o poveste înrudită: DEX le trage din ziua Sfântului Ioan, sanctus dies Johannis, iar DER propune o sancta Diana amestecată cu Ioan. Niciuna nu e dovedită.

Și: Sânzienele lui Ion

00:05 · Te gândești la cele de dincolo

rai, iad, suflet

sl. rajŭ → rai; sl. jadŭ / adŭ → Ad, Iad; lat. sufflare → suflet; sl. duxŭ → duh

Raiul și iadul au venit din slavă. În Tetraevanghelul lui Coresi, din 1560–61, Matei zice „pănă la Ad” și Luca „întru Iad”: forma veche și cea nouă, în aceeași carte.

Pentru suflet ai două cuvinte, amândouă făcute din suflare: suflet, din latinescul sufflare, și duh, din slavă. Numai în română, un urmaș al lui sufflare, suflet, a ajuns să însemne „anima”.

Și: De ce avem nevoie de două suflări?

00:15 · Te lovești de un colț de pat

drac

gr. drákōn „șarpe” → lat. draco „balaur”, în latina creștină și „Diavolul” → rom. drac

În latina clasică, draco era un șarpe uriaș, un balaur. În latina creștină a ajuns să-l numească și pe Diavol, iar româna a păstrat acest sens. Italiana are drago, franceza dragon: la ele a rămas balaurul.

După interpretarea obișnuită, numele Dracula vine pe alt drum: din Ordinul Dragonului, întemeiat la Buda în 1408.

00:20 · Nu poți dormi

strigoi, vampir

lat. strix, striga → rom. strigoi; sl. *ǫpyrь (disputat) → rapoarte austriece, 1725, 1732 → presa europeană → rom. vampir, sec. XIX

Strigoiul e latin: striga era duhul rău al nopții. Cuvântul vampir apare mult mai târziu, în scris: din rapoartele austriece despre dezgropările din Serbia, în 1725 și 1732, prin presa de la Haga și Londra, și apoi, ca neologism, din franceză și germană.

Negruzzi traducea încă, în 1839, prin „strigoi”; în 1845 scrie și „vampiri”.

00:40 · Închizi ziua

adio

fr. veche a Dieu vos comant „te încredințez lui Dumnezeu” → fr. adieu; it. a Dio (ti raccomando) → addio → rom. adio

„Adio” e o rugăciune scurtată: te încredințez lui Dumnezeu. Același gest îl fac adiós și, pe un drum disputat, tschüss. Englezescul goodbye, fost God be with ye, a ajuns la el separat.

În română, „adio” e rămas-bunul definitiv.

Lupul, omul, băiatul

articolul de la coadă

lat. ille „acela” → rom. -ul: lupul, omul

Le loup, el lobo, il lupo: în vest, articolul stă în față. Româna îl lipește la coadă: lupul. Tot la coadă îl pun albaneza (kal-i) și bulgara, care nu sunt limbi romanice.

Articolul vine din latinescul ille. De ce a ajuns la coadă se dispută și azi. În 1521, în Scrisoarea lui Neacșu, articolul e deja format.

Sunt, ești, este, fui

a fi

lat. esse „a fi” + lat. fieri „a deveni” → rom. a fi

Sunt și este nu seamănă cu fi pentru că vin din două verbe latine diferite, esse și fieri, topite într-unul singur. În Scrisoarea lui Neacșu, din 1521, fie, sânt, ești, e și fi apar deja împreună.

Perfectul latin fui trăiește și azi în graiul oltenesc.

Unu, doi, trei

opt

lat. octo → rom. opt; sută: origine nesigură

Numeri latinește fără să știi. Scrie OCTO și primești OPT: grupul ct a devenit pt.

Sută e excepția: DEX îi dă etimologie necunoscută, iar DER, care propune slavul sŭto, spune că trecerea sunetelor e greu de explicat.

Și: Cum numeri până la zece pe degetele unui roman

Barză, brad, mazăre

cuvintele dacilor

rom. barză ↔ alb. bardhë „albă”; brad ↔ bredh; mazăre ↔ modhull

Limba dacilor n-a lăsat texte pe care să le citim fără dispută. A lăsat poate cuvinte pe care le spui zilnic: barză, brad, mazăre, fiecare cu o pereche în albaneză. Câte sunt depinde de autor: între vreo 90 și 160.

Asemănarea singură nu dovedește nimic. Gard seamănă cu albanezul gardh, dar MDA2 îl dă din slavă, iar DEX doar compară.

O limbă latină în răsărit

cât de latină?

abateri de la latina clasică (Pei): sardă 8%, italiană 12%, spaniolă 20%, română 23,5%

Româna e o limbă romanică vorbită ca limbă maternă de 22 de milioane de oameni, la 1.137 de kilometri de Roma. Nu e însă cea mai apropiată de latină, cum se spune des: la Mario Pei, abaterile vocalelor accentuate față de latina clasică sunt 8% la sardă, 12% la italiană, 20% la spaniolă și 23,5% la română.

Iar în Italia există sate care seamănă cu noi mai mult decât Roma: Bronte, pe Etna, are în comun cu româna 9 dintre cele 12 inovații numărate, iar Roma niciuna.

Și: Satele din Italia și Elveția care spun „masă” și „soare” ca românii

înainte de 79 · Un zid din Pompei

venii

Hic ego cum veni futui, deinde redei domi → „Aici eu, cum venii, […], apoi mersei acasă”

Pe un perete al bordelului din Pompei, cineva a zgâriat un rând în latină. Subiectul e necuviincios, latina e aproape curată. Patru cuvinte au ajuns în română: aici, eu, venii și încă unul.

Cum înseamnă aici „când”, iar perfectul veni e rudă directă cu venii, care și-a luat terminația de la auzii. În Oltenia se spune și azi „venii” pentru ce ai făcut chiar în ziua aceea.

anul 100 · Stânca de deasupra Dunării

munte

montibus excisis anconibus sublatis viam refecit: montibus → munte; [re]fecit, întregit de editori → face

La Cazanele Dunării, Traian a lăsat în anul 100 o propoziție despre drumul tăiat în stâncă. Un român recunoaște munte în montibus și face în [re]fecit, verb întregit de editori; celelalte cuvinte s-au pierdut.

Între 1967 și 1969, înainte să urce apa barajului, placa a fost tăiată din munte într-un bloc de 260–270 de tone și ridicată cu vreo 20 de metri.

131–167 · Tăblițele din mina de aur

Alburnus Maior

tăblițe cerate, Roșia Montană: actul din 6 februarie 131 și încă 24

La Alburnus Maior, azi Roșia Montană, s-au găsit tăblițe de ceară din anii 131–167. Cea mai veche, din 6 februarie 131, e și cea mai veche pomenire scrisă a numelui locului; clauzele ei s-au pierdut.

Altele se citesc întregi: în 139, un om cumpără o fetiță de vreo șase ani cu 205 denari; în 164, altul se tocmește să muncească în mina de aur pentru 70 de denari.

Și: Actul din 6 februarie 131

după 106 · O cărămidă ștampilată de la Apulum

geamăn

LEG XIII GEM: GEMina → geamăn; legio → legiune (revenit târziu); XIII → trei-spre-zece

Ștampila Legiunii a XIII-a Gemina, pe o piesă de lut ars de la Alba Iulia (cărămidă sau țiglă, nu se poate spune), are trei semne. Gemina a dat direct geamăn, care nu e înrudit cu geamul de dimineață. Legiune s-a întors târziu, pe cale cultă. Treisprezece e rezidit în română din bucăți: trei-spre-zece.

Iar numele Apulum a amuțit după retragerea romană.

secolul IV · Un dar de bronz lângă Biertan

eu, am pus

EGO ZENOVIVS VOTVM POSVI → „eu, Zenovie, am pus acest dar”

În 1775, într-o pădure de lângă Biertan, s-a găsit o tăbliță de bronz: ego Zenovius votum posui. Două cuvinte se aud și azi: eu și am pus.

Se dispută dacă bronzul a aparținut creștinilor rămași după retragerea romană sau a venit de la Aquileia ca pradă ori marfă.

iunie 1521 · O scrisoare de la Câmpulung

prima propoziție

slavonă pentru formule, română pentru veste: „I pak dau știre domniie tale za lucrul turcilor…”

Cel mai vechi text românesc care poate fi datat precis e o alertă de spionaj. Un negustor din Câmpulung, Neacșu, îi scrie judelui Brașovului, Johannes Benkner, că împăratul turcilor „au eșit den Sofiia” și că vin corăbiile sultanului în sus pe Dunăre. Formulele de politețe sunt în slavonă; vestea, în română.

Scrisoarea n-are dată: 29–30 iunie 1521 se deduce din oamenii și evenimentele pomenite în ea.

Și: Câmpulung, 1636: prima pisanie românească

1557–1583 · O tipografie la Brașov

numai noi

Coresi: vreo 35 de titluri în 26 de ani, zece în română

Diaconul Coresi a pus româna în tipar, mai ales la Brașov: vreo 35 de cărți în 26 de ani, zece dintre ele în română. În prefața Psaltirii din 1570 scrie de ce: „mai toate limbile au cuvântulu lu Dumnezeu în limba lor, numai noi Rumânii n’avămu”.

În Psaltirea Scheiană, a cărei datare se discută, rost încă însemna „gură”, iar codru „munte”.

Și: Când „rost” însemna gură

Cum ne spunem

român, rumân

lat. romanus → rom. rumân, român; în Țara Românească, rumân și „țăran dependent”

Numele nostru vine din romanus. În Țara Românească, forma rumân a ajuns să însemne și țăranul legat de pământ, iobagul. La 5 august 1746, o adunare de la București a desființat rumânia: rumânii se puteau elibera, gratuit sau pentru zece taleri, dar fără pământ.

Sensul etnic a trăit tot timpul alături de cel social, iar forma cu o, român, s-a impus ca nume al poporului.

Cum ne spun alții

vlah, Wales

germ. *walhaz „străinul, romanul” → engl. Wales, fr. Wallon, gr. și sl. vlah, magh. oláh → Valahia

Germanicii îi numeau pe străinii care vorbeau celtică sau latină *walhaz. Din același cuvânt vin Wales și galezii, Valonia și vlahii, iar de la vlahi, Valahia. E o rudenie de nume, nu una între galezi și români.

O cronică bizantină de la sfârșitul secolului al XI-lea povestește că, în 976, David al Bulgariei a căzut ucis de vlahi.

Cum le spunem vecinilor

neamț

sl. *němъ „mut” → *němьcь → rom. neamț

Pentru slavi, germanul era omul care nu vorbește, mutul: *němъ. Noi am luat porecla slavă, neamț.

Și invers: termenul germanic pentru „străin”, trecut prin slavă, a ajuns să-i numească pe români înșiși: vlahii.

Moldova

Moldova, Bogdan

terra Moldauana, 20 martie 1360; otom. Boğdan, după întemeietor; Eflak ve Bogdan

Moldova apare prima dată ca terra Moldauana, într-un act al cancelariei ungare din 20 martie 1360. Numele vine de la râu; de unde vine numele râului se dispută. Legenda cățelei Molda înecate în râu e poveste de cronică.

Otomanii îi spuneau altfel, după întemeietor: Boğdan. Împreună cu Valahia, pe care otomanii o numeau Eflak, făceau Eflak ve Bogdan.

Ardealul

Ardeal

lat. terra ultra silvam, 1075 · magh. Erdeuelu „dincolo de pădure” · germ. Siebenbuergen, 1296 · slavonă Ardeliu, 1432

Transilvania și Erdély spun același lucru: „dincolo de pădure”. Ardealul vine, după etimologia dominantă, din maghiarul Erdély; forma Ardeliu apare într-un act slavon al cancelariei muntene din 1432.

Siebenbürgen înseamnă „șapte cetăți”. Legătura cu șapte orașe apare abia la papa Pius al II-lea, la mijlocul secolului al XV-lea, fără să spună care sunt.

Apele

Dunăre, Marea Neagră

gr. Istros (cursul de jos) · lat. Danuvius (cursul de sus) · rom. Dunăre, din familia lui Danuvius, pe filieră disputată

Grecii au cunoscut întâi cursul de jos, de la mare, și l-au numit Istros. Romanii au venit dinspre Europa Centrală cu Danuvius. Când cele două hărți s-au unit, anticii au aflat că numiseră același fluviu de două ori. În Scrisoarea lui Neacșu, din 1521, Dunărea apare deja de două ori.

Iar Marea Neagră a fost pentru greci, după tradiția antică, întâi „neprimitoare”, Axeinos, apoi, din politețe, „primitoare”, Euxeinos. Nu e clar de ce e neagră; ideea că negrul ar fi indicat nordul rămâne o ipoteză, nu o etimologie dovedită.

Și: De ce se numește Marea Neagră «neagră»?

Și un cântec

Miorița

cea mai veche notare, pe la 1792–1794; Alecsandri, 1850 și 1866; Fochi, 1964: 930 de documente

Miorița de la școală e varianta lui Alecsandri, tipărită întâi în 1850 și fixată în ediția din 1866, cu 123 de versuri. Adrian Fochi a numărat în 1964 nu mai puțin de 702 variante, 123 de fragmente și 105 informații: 930 de documente. Până în 2005, numărătoarea trecuse de 1.400.

Cea mai veche notare cunoscută e o colindă scrisă pe la 1792–1794, într-o garnizoană din Bistrița-Năsăud.

Și: Câte vieți are Luceafărul?